Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 3961/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1844/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 3961R
Ședința publică de la 01 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor formulate de către recurenții: STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.413 din data de 08.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, C, -, (FOSTĂ ), R, (FOSTĂ ), TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL TELEORMAN, TRIBUNALUL PRAHOVA, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL VRANCEA, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, TRIBUNALUL CLUJ, TRIBUNALUL CONSTANȚA, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI,având ca obiect "drepturi bănești - spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenții STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin consilier juridic, ce depune delegație la dosar, intimații:, c, -, ( Fostă ), R, ( Fostă ) a, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.-.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților, cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurenta Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință să se respingă acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Intimații, c, -, (fostă ), R, (fostă ) a, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publie, atât pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât acesta este cel care stabilește bugetul pentru fiecare minister în parte. De asemenea solicită respingerea recursului formulat de Ministerul Justiției ca nefondat, întrucât există recursul pronunțat în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, de care instanța trebuiră să țină cont. Decizia pronunțată de Curtea Constituțională în acest sens, are efect de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 413/08.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanții, C, -, R, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL TELEORMAN, TRIBUNALUL PRAHOVA, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL VRANCEA, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, TRIBUNALUL CLUJ, TRIBUNALUL CONSTANȚA, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, și STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, a obligat pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, TRIBUNALUL CONSTANȚA, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL PRAHOVA, TRIBUNALUL TELEORMAN și TRIBUNALUL VRANCEA, la plata sumei reprezentând sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 20 septembrie 2004, la zi și în continuare, în raport de perioadele lucrate de fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală, de la data scadenței, până la plata efectivă, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor menționate, a obligat pârâții la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.306,90 lei, a respins capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Pentru considerentele expuse, având în vedere calitatea de judecător a reclamanților în intervalul menționat în acțiune pentru care solicită sporul salarial, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru acordarea acestuia astfel încât a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, TRIBUNALUL CONSTANȚA, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL PRAHOVA, TRIBUNALUL TELEORMAN, TRIBUNALUL VRANCEA, la plata sumei reprezentând sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 20 septembrie 2004, la zi și în continuare, în raport de perioadele lucrate de fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală de la data scadenței, până la plata efectivă.
Reținând că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în judecată, de către reclamanți, nu față de capătul principal de cerere (referitor la plata drepturilor bănești), ci numai față de obligația de a aloca sumele necesare plății drepturilor pretinse, Curtea, apreciind că și acest al doilea capăt al acțiunii este întemeiat, a obligat pe acest minister să aloce fondurile necesare plății sumelor menționate.
S-a respins capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, întrucât Curtea, deși apreciază că solicitarea este legală, față de dispozițiile art. 269 raportat la art.295 alin.1 Codul muncii, totuși consideră că acordarea, atât a dobânzii legale, cât și a indicelui de inflație, ar echivala cu o îmbogățire fără just temei. În acest context, se apreciază că este neîntemeiată solicitarea reclamanților de actualizare a drepturilor salariale cu indicele de inflație, întrucât instanța nu poate proceda la aplicarea a două categorii de actualizări ale aceluiași prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului său, recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în primul rând a invocat excepția absoluta a lipsei calității procesuale pasive a Statului R, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, susținând că diferența dintre cele doua instituții - statul si ministerul - este data de art. 25 din Decretul nr. 31/1954 si art. 1 din nr.HG 386/2006 privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, astfel: potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, Statul este persoana juridica în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi si obligații. Potrivit art. 1 din nr.HG 34/2009, Ministerul Finanțelor Publice se organizează si funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului.
(2) Ministerul Finanțelor Publice este minister cu rol de sinteza, instituție publica cu personalitate juridica.
Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie confundat cu Statul R, relația dintre cele doua instituții (persoane juridice) fiind de reprezentare in instanța, fiind vorba de un mandat legal, instituit prin art. 25 din Decretul sus amintit.
Așadar, confundând Statul R cu Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut ca Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat in calitate de parat sa aloce fondurile necesare achitării drepturilor de natura salariala solicitate de reclamanți.
In alta ordine de idei, instanța a nesocotit dispozițiile Legii nr. 500/2002.
Faptul ca Ministerul Finanțelor Publice gestionează bugetul de stat, nu ii conferă acesteia dreptul de a incalca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare. Aceasta este si rațiunea pentru care la art. 5 alin. 1 lit. e din HG nr. 34/2009 se prevede ca "în îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat sa refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare".
Or, tocmai pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Finanțelor Publice sa fie obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Justiției si Libertăților ar duce la nesocotirea Legii nr.500/2002, prin care este reglementata procedura bugetara si totodată ar pune instituția noastră in imposibilitatea executării acestei hotărâri.(decizia finala privind conținutul bugetului nu aparține instituției noastre).
Potrivit art.6 din Legea nr.500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca si legilor anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar.
Responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice se limitează la faza de proiect bugetar.
In alta ordine de idei, va solicitam sa observați ca intre reclamanți si Ministerul Finanțelor Publice nu exista nici un fel de raporturi legale sau contractuale care sa justifice chemarea in judecata a instituției noastre in calitate de parat.
Raporturile de munca sunt intre reclamanți pe de o parte si instituțiile in care isi desfășoară activitatea pe de alta parte, Ministerul Justiției si Libertăților fiind ordonatorul principal de credite pentru aceștia, care singur isi elaborează propriul proiect de buget.
Pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare in judecata reprezintă drepturi de personal, salariate, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite( principal, secundar si terțiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
Or, in condițiile in care instanța dispune obligarea la plata drepturilor de personal către reclamanți, paratul care urmează sa faca plata trebuie sa retina si sa vireze contribuțiile obligatorii către bugetul de stat.
Totodată calitatea de ordonator principal de credite, in raport de aceste entități, o are Ministerul Justiției si Libertăților, instituție cu personalitate juridica si cu buget propriu, aprobat prin legea bugetului de stat.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuții in elaborarea bugetului de stat, in funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv si in principal tinand cont de prioritățile stabilite de Guvern. Faptul ca Ministerul Finanțelor Publice gestionează bugetul de stat nu înseamnă ca poate incalca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diferite capitole bugetare, către instituții bugetare.
Bugetul de stat este aprobat prin lege organica de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativa, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se impună elaborarea bugetului sub o anumita forma si conținut, decizie luata de puterea judecătoreasca, consideram ca ar reprezenta o implicare in atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României "(4) Statul se organizează potrivit principiului separației si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecătoreasca - în cadrul democrației constituționale." (art. 304 pct. 4 cod procedura civila).
bugetar este următorul: ordonatorii principali de credite isi elaborează propriile bugete, in concordanta cu legea bugetului pe anul respectiv si a legii finanțelor publice, nr. 500/2002, dupa care le transmit Ministerului Finanțelor Publice in vederea centralizării si a creării bugetului general consolidat. Așadar, Ministerul Finanțelor Publice nu poate decât sa se conformeze legilor bugetului si a finanțelor publice, precum si tuturor actelor normative incidente.
Legea anuala a bugetului de stat este aprobata de Parlamentul României, nu de Ministerul Finanțelor Publice.
Intr-o alta cauza, identica sub aspectul obiectului dedus judecații, instanța a reținut in mod corect faptul ca Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitate de parte in proces, deoarece "nu exista un raport juridic legal sau convențional de garanție a sumelor ce reprezintă primele de vacanta, Ministerul Finanțelor neavand obligația sa garanteze plata acestor sume, in contextul in care reclamanții nu sunt salariații acestui minister si deci nu exista un raport juridic legat de sumele reprezentând primele de vacanta. (Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a, dosar nr-, sentința civila nr. 1338/22.05.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a, dosar nr-, sentința nr. 459/15.12.2008)
In alta ordine de idei, prin adoptarea OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de masuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, a fost reglementata modalitatea de acordare a drepturilor salariale în favoarea personalului din justiție, legiuitorul prevăzând obligația ordonatorilor principali de credite de a lua masurile ce se impun in vederea aplicării acestui act normativ.
De asemenea, in vederea aplicării dispozițiilor actului normativ sus menționat a fost emis Ordinul comun înregistrat la Ministerul Justiției si Libertăților sub nr. 1859/C/21.08.2008, la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. 2484/21.08.2008, la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 26650/01.09.2008, la Înalta Curte de Casație si Justiție sub nr. 131/01.09.2008 si la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție sub nr. 3774/C/22.08.2008, prin care a fost stabilita modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției emise până la intrarea în vigoare a nr.OUG 75/2008.
Totodată, ca instanța de fond a nesocotit dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 818/2008 a Curții Constituționale, potrivit cu care "un asemenea înțeles al dispozițiilor OG nr. 137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării."
In drept,s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 4, pct. 9 si art. 304 indice 1 din Codul d e procedura civila, Legea nr. 500/2002, Constituția României, OUG nr. 75/2008.
La rândul său, recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților, prin recursul formulat a susținut că un motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit art.1088 civ. "la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. - nu sunt debite decât din ziua cererii in judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
Prin urmare, intimații, creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani, ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare doar dobânda stabilită de lege, aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Totodată, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, conform cărora "debitorul este osândit de se cuvine la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
In altă ordine de idei, prin obligarea debitorului la plata către creditor a debitului principal actualizat în funcție de cursul monedei naționale, precum și la plata dobânzii aferente acestuia, este încălcat atât principiul echității, cât și al îmbogățirii fără justă cauză.
in același sens este și practica Curții Constituționale, care a reținut că: "actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală. Dobânzile, majorările sau penalitățile se acordă (numai) dacă ele sunt stipulate în contract, în statut, în regulament sau în alt înscris însușit de părți".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă raportat la art.312 alin. 3 teza finală din Codul d e procedură civilă, se solicită admiterea recursului și casarea sentinței criticate.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
In ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice si a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale MINISTERULUI JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR in temeiul unui titlu executoriu (inclusiv hotărârea judecătoreasca) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fara nici o legătura cu competentele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE in materie bugetara ori cu competentele Statului
Reclamanții intimați nu se află în raporturi juridice de muncă cu Ministerul Finanțelor Publice. Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art. 281 din Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.
In baza art.1088 civ. "la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. - nu sunt debite decât din ziua cererii in judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
Prin urmare, intimații, creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani, pot pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare doar dobânda stabilită de lege, aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă
constată recursurile formulate întemeiate, motiv pentru care le va admite ca atare și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, va respinge cererea formulată împotriva acestora, ca fiind introdusa împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Va obliga ceilalți pârâți la plata către reclamanți a sumei reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 20.09.2004, și în continuare, în raport de perioadele lucrate de fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 19.09.2007, până la plata efectivă.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.413 din data de 08.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, C, -, (FOSTĂ ), R, (FOSTĂ ), TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL TELEORMAN, TRIBUNALUL PRAHOVA, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL VRANCEA, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, TRIBUNALUL CLUJ, TRIBUNALUL CONSTANȚA, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, respinge cererea formulată împotriva acestora, ca fiind introdusa împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Obligă ceilalți pârâți la plata către reclamanți a sumei reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 20.09.2004 și în continuare, în raport de perioadele lucrate de fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 19.09.2007, până la plata efectivă.
Menține celelalte dispoziții
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.
Tehnored.
/2ex/03.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Enache Daniela Georgeta
