Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4150/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2194/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4150R

Ședința publică de la 05 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.296 din data de 24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, având ca obiect-drepturi bănești asigurări pentru risc profesional.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Curtea invocă din oficiu excepția necompetenței teritorială a Curții de APEL BUCUREȘTI și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.296 din data de 24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț și, în consecință, au fost obligați pârâții să încheie pentru fiecare dintre reclamanți asigurarea anuală pentru risc profesional, pentru viață, sănătate și bunurile afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limita veniturilor pentru anii lucrați în funcția de judecător, dar nu mai mult de 15 ani de activitate, în conformitate cu dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr.303/2004 republicată.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea reclamanților de acordare a daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamanții au calitatea de judecători și astfel își desfășoară activitatea cadrul Tribunalului Neamț. Inițial, prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, s-a stabilit că judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional, realizată din fonduri bugetare, pentru viață, sănătate și bunuri, dacă acestea sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limita veniturilor pentru anii lucrați în aceste funcții, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate.

Față de textul de lege invocat mai sus, se apreciază că dreptul magistraților de a beneficia de o asigurare s-ar putea concretiza numai în măsura în care s-ar încheia un contract de asigurare cu o societate de asigurări, ceea ce în cauză nu s-a realizat. Chiar dacă prevederile art. 77(78) din Legea nr. 303/2004 nu instituie o obligație a unității de a încheia un contract de asigurare, ci doar un drept al salariatului de a solicita încheierea contractului sau plata primei de asigurare, prevederea legală este imperativă și atrage în condițiile nerespectării ei răspunderea materială a angajatorului pentru săvârșirea faptei ilicite de a nu-i da curs. Susținerea pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că acest lucru ar putea fi realizat numai după cauzarea unei pagube ori daune, va fi înlăturată, întrucât este cunoscut că nicio societate de asigurare nu va da curs unei cereri de încheiere a unei asigurări atunci când există deja un prejudiciu cert.

Chiar dacă pe 15 aprilie 2008 (odată cu publicarea în Monitorul Oficial), a intrat în vigoare Legea nr. 97 din 14 aprilie 2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției și că art.78 din Legea nr.303/2004 a fost modificat în sensul că "Judecătorii și procurorii beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, Ministerului Public sau, în cazul judecătorilor și procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu aceste, obligația angajatorului de a da curs celor menționate mai sus nu a fost însă înlăturată.

Întrucât textul de lege invocat reglementează obligația angajatorului (în situația de față a ordonatorilor de credite) de a suporta primele de asigurare facultativă ori a contravalorii acestora din fondurile bugetare, ca o garanție a protecției speciale recunoscută în considerarea riscurilor specifice ce decurg din exercitarea profesiei de pentru viață, sănătate ori bunuri. Pretențiile reclamanților deduse judecății sunt astfel întemeiate, urmând fi admise așa cum au fost formulate.

S-a apreciat a fi însă neîntemeiată cererea prin care se solicită plata daunelor cominatorii pe zi întârziere, întrucât această instituție este o creație a practicii judiciare, iar eventualele prejudicii cauzate prin neexecutarea prezentei hotărâri pot fi recuperate în procedura reglementată de art.5802și urmat. Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, invocând dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr.1072/5.02.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a declinat competența de soluționare a recursului, în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.

La termenul din data de 05.06.2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a acesteia în soluționarea prezentului litigiu cu privire la care reține următoarele:

Obiectul acțiunii îl constituie solicitarea reclamanților de obligare a pârâților la încheierea anuală pentru fiecare dintre reclamanți a asigurărilor pentru risc profesional, pentru viață, sănătate și bunurile afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea în limita veniturilor pentru anii lucrați în funcția de judecător, dar nu mai mult de 15 ani de activitate, în conformitate cu dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr.303/2004 republicată sub sancțiunea aplicării unor daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere pentru fiecare reclamant.

Acestui litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii, care prin art.284 prevăd următoarele: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Cum reclamanții domiciliază în P N, urmează a se declina competența de soluționare a recursului, în favoarea Curții de Apel Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Declină competența soluționării recursului declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.296 din data de 24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

08.07.2009

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 4150/2009. Curtea de Apel Bucuresti