Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 454/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 454
Ședința publică din data de 6 martie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5, Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P, str. - -, nr. 4, jud. P și Tribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 135 din 18 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații- reclamanți, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Vălenii d Munte, în de M, str. - -, nr. 26, jud. P, intimații -pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5, Curtea de Apel București, cu sediul în municipiul B, nr. 5, sector 3, Tribunalul București cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr. 37, sector 3, Curtea de Apel Bacău cu sediul în municipiul B, str. - -, nr. 1, jud. B, Tribunalul Bacău, cu sediul în municipiul B, str. - -, nr. 1, jud. B, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B,-- 3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:
Se învederează instanței că prin încheierea de ședință nr. 6931 pronunțată la data de 12.11.2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă cererea de abținere formulată de magistrații Curții de APEL PLOIEȘTI, iar prin cererile de recurs recurenții Tribunalul Prahova și Curtea de APEL PLOIEȘTI au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 7012/2007, reclamanții, și - judecători în cadrul Judecătoriei Vălenii de M au chemat în judecată pe pârâții Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâții la plata pentru fiecare reclamant a sumelor corespunzătoare sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat lunar la salariul de bază începând cu 01.01.2003- de la data sistării plății acestuia și în continuare, atâta timp cât vor îndeplini funcția de magistrați, sumele rezultate urmând să fie actualizate prin aplicarea coeficientului de inflație de la 01.01.2003 și până la momentul efectuării plății efective.
S-a mai solicitat și plata dobânzilor legale pentru sumele restante calculate conform art. 3 alin.3 din OG nr. 9/2000, cu începere de la data de 01.01.2003 și până la plata sumelor datorate, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă, cerându-se și citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, în baza art.27 alin.3 din OG nr.137/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în conformitate cu disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, magistrații beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază, însă prin art.50 din OUG nr. 177/2000 au devenit neaplicabile prevederile respective față de magistrați și persoanele de specialitate juridică asimilate.
Au mai susținut reclamanții că potrivit art. 56 alin.2 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă, nu este admisibilă modificarea unei dispoziții a unei legi printr-un act normativ de valoare inferioară- ordonanță de guvern- în disprețul principiului constituțional al supremației legii decât cu încălcarea art. 53 alin. din Constituție și principiului ierarhiei actelor juridice consacrat de art. 1 pct.5, art.73, 76, 108 si 115 din Constituția revizuită.
De asemenea, s-a arătat că prin neacordarea sporului de risc și suprasolicitare pentru magistrați și persoanele de specialitate juridică asimilate acestora, au fost încălcate dispozițiile art. 5 alin.l din Legea nr. 53/2003, care stipulează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, ale art. 41 alin.2 din Constituția revizuită, care prevăd dreptul la muncă și la protecție socială a muncii, precum și ale art. 7 din Declarația Universala Drepturilor Omului, ce fac parte din dreptul intern, potrivit cărora toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii.
Au mai precizat reclamanții că cererea este întemeiată pe principiul discriminării statuat în mai multe acte normative, printre care și OG 137/2000, care la art. 27 alin.2 prevede că termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani, termen care curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, iar în acest caz, termenul de trei ani curge cu începere din luna ianuarie 2007- când reclamanții au luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminării, la momentul respectiv Guvernul emițând un număr important de ordonanțe prin care acordat drepturi salariale tuturor funcționarilor publici și demnitarilor exceptându-i doar pe magistrați- și nu de la data comiterii discriminării de către pârâți.
Pârâtul Tribunalul Prahova a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale instanței deoarece potrivit disp. art. 36 din OUG nr. 27/2006, pentru verificarea drepturilor salariale ale magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției se instituie o procedură derogatorie de la dreptul comun, instanța de fond pentru judecarea prezentului litigiu fiind reglementată prin norma specială, respectiv Curtea de Apel București.
Prin aceeași întâmpinare, pârâtul Tribunalul Prahova invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune privind plata sporului de 50% din salariul lunar brut pentru perioada 1 ianuarie 2003- octombrie 2004 întrucât în raport de data introducerii acțiunii și având în vedere art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, dreptul la acțiune pentru perioada menționată este prescris.
Pe fondul cauzei, pârâtul Tribunalul Prahova solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât textul de lege pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea fost în vigoare până la data de 01.11.2000, când prin OG nr. 83/2000 fost abrogat.
Și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât în prezenta cauză nu poate fi citat în calitate de pârât, ci de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
De asemenea, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea depusă la dosar, invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 135 pronunțată la data de 18.01.2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția de necompetență materială a instanței invocată de Tribunalul Prahova, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării invocată de acești pârâți, respingând acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, a fost admisă în parte acțiunea, iar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău au fost obligați să plătească fiecărui reclamant sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat lunar la salariul de bază înregistrat, începând cu data de 01.01.2003 și în continuare, precum și actualizarea sumelor în raport de rata inflației începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Totodată, pârâții au fost obligați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și s-a respins capătul de cerere privind plata dobânzilor legale pentru sumele restante, ca inadmisibil.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut că excepția de necompetență materială a instanței invocată de pârâtul Tribunalul Prahova este neîntemeiată, fiind respinsă pe motiv că obiectul acțiunii vizează drepturi salariale rezultate din raporturi de muncă, pentru care competența materială de soluționare aparține tribunalului.
În ceea ce privește excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, tribunalul a respins-o întrucât reclamanții au luat cunoștință de săvârșirea discriminării în luna ianuarie 2007, când Guvernul României emis un număr important de ordonanțe prin care acordat drepturi salariale tuturor funcționarilor publici și demnitarilor exceptându- doar pe magistrați și în consecință, s-a concluzionat că termenul de prescripție de 3 ani curge începând de la acea dată și nu de la data comiterii discriminării.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost admisă pe considerentul că această instituție, precum și Ministerul Justiției, sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art. 47 alin.4 din Legea 50/2002 privind finanțele publice "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite".
De asemenea, tribunalul a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării întrucât această instituție, în calitate de expert în domeniul nediscriminării, nu poate fi citată în instanță decât pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de discriminare și nu în calitate de pârât.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea față de acești doi pârâți- Ministerului Finanțelor Publice și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ca îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța reținut că reclamanții au calitatea de magistrați, iar disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau drepturile salariale solicitate prin acțiune, a fost abrogat prin art. 50 din OUG nr. 177/2002.
S-a mai reținut că în conformitate cu art. 56 alin.2 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă, nu este admisibilă modificarea unei dispoziții a unei legi printr-un act normativ de valoare inferioară- ordonanța de guvern, în disprețul principiului constituțional al supremației legii, decât cu încălcarea art.53 alin. din Constituție și principiului ierarhiei actelor juridice consacrat de art. 1 pct.5, art. 73, 76, 108 si 115 din Constituția României, revizuită.
Potrivit textelor constituționale menționate, a arătat instanța, restrângerea exercițiului unui drept nu poate aduce atingere substanței acestuia, astfel că s-a concluzionat că plata acestui drept salarial trebuie făcută în continuare, prin neplată fiind prejudiciate grav interesele magistraților ce au fost discriminați în raport cu celelalte categorii profesionale, care au beneficiat și continuă să beneficieze de acest spor.
De asemenea, s-a reținut că prin neacordarea sporului de risc și suprasolicitare au fost încălcate disp. art.5 alin.l din Legea nr.53/2003, care stipulează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, ale art. 41 alin.2 din Constituția revizuită, care stipulează dreptul la muncă și la protecție socială a muncii-ce include evident și plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și prevederile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ce fac parte din dreptul intern, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care încalcă declarația și împotriva oricăror provocări la o astfel de discriminare".
Totodată, s-a arătat că discriminarea categoriei profesionale a magistraților rezultă și din dispozițiile art. 1 din Protocolul 12 de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la care s-a făcut trimitere.
În fine, s-a mai reținut că noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să abroge, să modifice sau să deroge de la ea, fiindu- subordonate din punct de vedere al eficienței juridice și necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat presupune ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularul drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat în termen legal recurs pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova și Ministerul Justiției.
În recursul său, pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTIa criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică invocând disp.art. 304 pct.9 Cod pr. civilă.
Susține recurenta că în mod greșit s-a admis acțiunea întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996, ce stipula că magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, a fost abrogat prin art. 50 din OUG nr. 177/2002.
De asemenea, se arată că în conformitate cu art. 41 lit. a din OUG nr. 27/2006, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe s-a abrogat OUG nr. 177 /2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare, prevăzându-se la litera a aceluiași articol că se abrogă și orice alte dispoziții contrare, astfel că nu poate fi primită susținerea reclamanților că dispozițiile legii nr. 50/1996 ar fi rămas în vigoare.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cerându-se judecarea în lipsă.
Pârâtul Tribunalul Prahovaa criticat la rândul său hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică invocând, ca și la instanța de fond, excepția prescripției dreptului la acțiune față de pretențiile reclamanților privind plata sporului de 50% din salariul lunar brut pentru perioada 1 ianuarie 2003- octombrie 2004, arătând că în raport de data introducerii acțiunii și având în vedere art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă și art. 283 alin 1 litera c din Codul Muncii, în raport de care termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, cererea reclamanților este prescrisă pentru perioada menționată.
Pe fondul cauzei, referitor la pretențiile pentru perioada noiembrie 2004 - la zi și în continuare, s-a susținut că în mod greșit a fost admisă acțiunea întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, care a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, astfel că de la data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 privind acordarea sporului de 50% a încetat să mai subziste.
S-a mai arătat că în prezent salarizarea magistraților este reglementată de art. 1- 3 din OUG nr. 27/2006 și nici în acest act normativ nu este prevăzut un astfel de spor, făcându-se trimitere și la dispozițiile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă, ce statuează că abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv și nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
De asemenea, s-a susținut că Ministerul Justiției, ca organ cu inițiativă legislativă, are sarcina să elaboreze proiecte de acte normative care să reglementeze salarizarea personalului din justiție, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 447/2005, statuat că este dreptul legiuitorului să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizației sau a sporurilor personalului retribuit de la bugetul de stat.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii excepției invocate și respingerii acțiunii pentru perioada 1 ianuarie 2003-octombrie 2004 ca prescrisă, iar pe fond ca neîntemeiată solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică invocând disp.art. 304 punctele 5, 9 și 4 Cod pr.civilă.
Susține recurentul că în cauză nu i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată fiind incidente disp.art. 105 alin.2 și art. 304 pct. 5 Cod pr.civilă.
Totodată, se arată că în raport de data înregistrării acțiunii, în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2003- octombrie 2004, întrucât potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi introduse în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, s-au invocat și disp.art. 12 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
Pe fondul cauzei, se susține că în mod greșit a fost respinsă acțiunea întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 reținându-se în mod incorect de către tribunal că abrogarea realizată de OG 83/2000 nu poate produce efecte juridice întrucât modificarea Legii nr. 50/1996 prin OG nr. 83/2000 a fost permisă în raport de disp.art. 115 din Constituția revizuită, care reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii ce nu fac obiectul legilor organice, cum este și Legea nr. 50/1996.
S-a mai învederat că OG nr. 83/2000 a fost aprobată prin legea nr. 334/2000 de către Parlament, care a fost în măsură să cenzureze dispozițiile ordonanței și care nu a procedat la abrogarea art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, act normativ care a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești și care mărit substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților și ale personalului de specialitate juridică asimilată acestora, cât și coeficientul de multiplicare.
Mai arată recurentul că hotărârea este criticabilă și pentru motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 4 Cod pr. civilă întrucât abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este o problemă de legiferare, iar prin admiterea acțiunii instanța a ignorat dispozițiile OG nr. 83/2000 și a procedat la readucerea în vigoare a prevederilor privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, depășind atribuțiile puterii judecătorești.
Intimații nu au formulat întâmpinare cu privire la recursurile declarate în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile pârâților Tribunalul Prahova și Ministerul Justiției sunt fondate, iar recursul pârâtei Curtea de APEL PLOIEȘTI este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Atât Tribunalul Prahova, cât și Ministerul Justiției au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune a intimaților-reclamanți pentru perioada 1 ianuarie 2003- octombrie 2004, excepție susținută la prima instanță de recurentul-pârât Tribunalul Prahova și care fost greșit respinsă de instanța de fond.
Considerentul pentru care prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost acela că reclamanții ar fi luat cunoștință de săvârșirea discriminării în luna ianuarie 200, când Guvernul României a emis un număr important de ordonanțe prin care acordat drepturi salariale tuturor funcționarilor publici și demnitarilor exceptându-i doar pe magistrați, apreciindu-se că în aceste condiții termenul de prescripție ar curge de la această dată.
O asemenea susținere nu poate fi primită întrucât, raportat la obiectul acțiunii și motivarea în fapt și în drept a acesteia, ținând cont că este vorba despre un drept de creanță, termenul de prescripție început să curgă de la data scadenței lunare a sumelor solicitate cu titlu de spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, ce se calculau lunar, la salariul de bază, în conformitate cu art.47 din Legea nr.50/1996, nefiind incidentă în cauză nicio dispoziție legală în raport de care să se poată conchide că s-ar fi suspendat sau întrerupt termenul de prescripție.
Potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art.7 din același act normativ, termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
De asemenea, potrivit art.12 din Decretul nr. 167/1958, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Totodată, conform art.283 alin.1 lit. Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă - așa cum este prezenta cauză, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Acțiunea de față a fost înregistrată la instanța de fond la data de 29.10.2007 și având în vedere perioada pentru care s-a solicitat de către reclamanți plata sumelor corespunzătoare sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, Curtea constată că excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2003- 28.10.2004 este întemeiată.
Deși recurentul Ministerul Justiției a criticat hotărârea instanței de fond și pe motiv că nu a fost comunicată cererea de chemare în judecată, se constată că deși legal citat pentru termenele din 12.12.2007 și 18.01.2008, acesta nu a adus la cunoștință împrejurarea respectivă, iar criticile din recurs vizează oricum și modalitatea de soluționare a cauzei pe fondul acesteia, susținându-se că în mod nelegal a fost admisă acțiunea, pentru argumentele arătate în cuprinsul motivelor de recurs.
Niciuna din criticile care vizează fondul cauzei invocate de recurenții Tribunalul Prahova și Ministerul Justiției nu poate fi primită întrucât prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, pentru argumentele pe larg expuse în cuprinsul acesteia, că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursurile pârâților Tribunalul Prahova și Ministerul Justiției ca fondate, motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă le va admite, în cauză fiind incident motivul de modificare a sentinței prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2003-28.10.2004 și va respinge ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Referitor la recursul pârâtei Curtea de APEL PLOIEȘTI, nici criticile acesteia din recurs prin care s-a susținut, în esență, că se impunea respingerea acțiunii ca neîntemeiată în întregul ei nu pot fi primite, pentru aceleași argumente arătate cu prilejul analizării recursurilor pârâților Tribunalul Prahova și Ministerul Justiției, ce nu se impun a fi reluate.
În consecință, față de cele ce preced, recursul pârâtei Curtea de APEL PLOIEȘTI apare ca nefondat, urmând ca în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Tribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P,-, jud. și Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 135 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Vălenii d Munte, în de M, str. - -, nr. 26, jud. P, intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5, Curtea de Apel București, cu sediul în municipiul B, nr. 5, sector 3, Tribunalul București cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr. 37, sector 3, Curtea de Apel Bacău cu sediul în municipiul B, str. - -, nr. 1, jud. B, Tribunalul Bacău, cu sediul în municipiului str. - -, nr. 1, jud. B, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B, str. - -, nr. 1- 3, sector 1 și recurenta-pârâtă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P, str. - -, nr. 4, jud. P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2003-28.10.2004 și respinge ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTI împotriva aceleiași sentințe civile nr. 135 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 6 martie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona
- -
Grefier
/VS
3ex/01.04.2009
f--Trib.
f-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona
