Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 46/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 46
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI, PENITENCIARUL D E MAXIMĂ SIGURANȚĂ I și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - LA SEDIUL.I împotriva sentinței civile nr. 1826 din 5 X 2007 Tribunalului Iași, intimați fiind și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, având ca obiect,drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, recurenții - prin cererile de recurs - au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr.1826/5.10.2007, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, s-au dispus următoarele:
A fost respinsă excepția de necompetență materială a instanței invocată de pârâtul Penitenciarul Iași în ceea ce privește cererea reclamantului având ca obiect plata drepturilor bănești actualizate, reprezentând spor de vechime.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți.
Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor, Penitenciarul Iași, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sediul în B, Penitenciarul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Iași să plătească reclamantului drepturi bănești reprezentând sporul de vechime cuvenit, actualizat cu rata inflației la data plății efective, începând cu data intrării în vigoare a nr.OG83/2000 și până la data de 05.10.2005.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății sporului de vechime la plata cărora au fost obligați primii trei pârâți în cauză.
A fost admisă excepția de necompetență materială a instanței în ceea ce privește capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
A fost disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a capătului de cerere formulat de reclamant privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Iași și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea primilor trei pârâți la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime cuvenit, actualizat cu rata inflației de la data plății efective, începând cu data intrării în vigoare a nr.OG83/2000 și până la data de 05.10.2005. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea la includerea în buget a sumelor necesare plății sporului de vechime și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială a Tribunalului Iași, invocată de pârâtul Penitenciarul Iași referitor la capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor bănești actualizate, reprezentând spor de vechime, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă, având în vedere dispozițiile art.281, art.154, art.155 și art.295 alin.2 din Codul muncii, precum și faptul că pretențiile reclamantului vizează plata unor drepturi salariale care izvorăsc dintr-un raport de muncă, iar conform art.2 pct.1 lit. c din Cod procedură civilă competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în complet specializat de litigii de muncă, în acest sens existând și practică judiciară.
Privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că nici aceasta nu este întemeiată urmând să o respingă. Astfel conform art.21 alin.2 din OG137/2000 termenul pentru introducerea acțiunii este de 3 ani
și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Prin hotărârea nr.170/6.07.2006 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unui tratament diferențiat discriminatoriu în ceea ce privește aplicarea prevederilor legale privind acordarea sporului de vechime care a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților. Or se presupune că reclamantul a luat cunoștință de existența discriminării la data pronunțării acestei hotărâri a CNCD, dată de la care începe să curgă termenul de 3 ani.
Prin urmare, instanța a reținut că acțiunea reclamantului nu este prescrisă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de toți pârâții, instanța a constatat că nici aceasta nu este întemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art.3 alin.1 pct.3 din HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrație Fiscală acesta elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Conform art.4 pct. x subpunctele 2 și 3 din HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta asigură condițiile materiale necesare în vederea desfășurării activității instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului, fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa și a unităților subordonate, repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora.
Potrivit art.7 din HG83/2005, Ministerul Justiției este ordonator principal de credite iar conform HG1849/2004, Administrația Națională a Penitenciarelor prin director are calitatea de ordonator secundar de credite, iar Penitenciarul Iași este unitatea la care reclamantul a fost detașat și de la care și-a primit lunar pentru perioada indicată în acțiune drepturile salariale, acesta fiind ordonator terțiar.
Pe de altă parte, conform art.1 din OUG22/2002 aprobată prin Legea 288/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, conform art.2 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare toți pârâții au calitate procesual-pasivă în cauză.
Pe fond, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de procuror, fiind detașat în funcția de director la Penitenciarul Iași prin 2111/C din 5.10.1999 și 2323/C din 2.10.2002 conform art.96 din Legea 92/1992. În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, atât magistrații, cât și personalul auxiliar beneficiază de un spor de până la 25% calculat la salariul de bază brut. Prin nr.OUG83/2000 de completare și modificare a Legii nr.50/1996, s-a menținut acest spor de vechime numai pentru personalul auxiliar al instanțelor judecătorești (art.33 alin.1), prevăzându-se că acesta nu este aplicabil magistraților (art.33 alin.3). Mai mult, începând cu data de 1 ianuarie 2003, drepturile salariale ale magistraților au fost stabilite de nr.OUG177/2002, nemaifiind prevăzut sporul de vechime în muncă pentru această categorie de personal. Potrivit art.50 din acest act normativ, s-au abrogat celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea nr.50/1996, precum și alte dispoziții contrare. De asemenea, nici nr.OUG27/2006, act normativ care a abrogat nr.OUG177/2002, nu a mai reglementat sporul de vechime în muncă. Ulterior însă, prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006 s-a prevăzut că pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.
S-a mai reținut de către instanță că, potrivit dispozițiilor art.155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar potrivit dispozițiilor art.154 alin.3 Codul muncii, la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare. Potrivit Legii nr.50/1996, magistrații au beneficiat, asemenea celorlalte categorii de personal, de sporul de vechime în muncă, până la punerea în aplicare a prevederilor nr.OUG83/2000, prin care magistrații au fost exceptați de la acordarea acestui spor, creându-se astfel un tratament diferențiat între această categorie profesională și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor.
Astfel, s-a constatat caracterul discriminatoriu al actelor normative subsecvente, emise pe tărâmul drepturilor salariale, în suprimarea unui drept recunoscut inițial, în raport cu ceilalți magistrați și personalul auxiliar de specialitate din organele sistemului judiciar românesc, din perspectiva dispozițiilor OG137/2000.
Ordonanța nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, arată că prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în
domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Din argumentarea deciziei nr.294/2001 a Curții Constituționale și motivarea Curții Europene a Drepturilor Omului în jurisprudența relativă la violarea convenției din perspectiva art.14 referitor la discriminare s-a reținut că, într-adevăr, legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță însă, tribunalul a constatat că magistrații de la judecătorii, tribunale și curți de apel se află într-o situație analogă și comparabilă cu judecătorii de la instanța supremă. Aceștia din urmă sunt beneficiarii sporului de vechime, legiuitorul prevăzându-le acest drept prin Legea 56/1996, astfel cum a fost ulterior modificată și completată (acest act normativ a fost abrogat prin art.30 din OUG 8/2007 doar în ceea ce privește personalul auxiliar de specialitate). În acest context, instanța a concluzionat că, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament juridic între situații similare și comparabile constituie o evidentă discriminare.
Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia XXXVI din 07.05.2007, a stabilit că "dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996 în raport de prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art.50 din OUG 177/2002 și art.6 alin.1 din OUG 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
În consecință instanța a constatat că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a primilor trei pârâți la plata drepturilor bănești, reprezentând spor de vechime cuvenit, actualizat cu rata inflației la data plății efective, începând cu data intrării în vigoare a OG83/2000 și până la data de 05.10.2005.
Pentru aceleași considerente, instanța a constatat că este întemeiată și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor.
În temeiul dispozițiilor art.1 din OUG22/2002 aprobată prin Legea 288/2002 instanța a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății sporului de vechime la plata cărora au fost obligați primii trei pârâți în cauză.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, instanța a reținut că excepția de necompetență materială a instanței este întemeiată raportat la dispozițiile art.296 alin.1 și 2, coroborat cu art.298 alin.3 din Codul muncii, urmând ca în
temeiul art.158 Cod procedură civilă să decline competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Judecătoriei Iași.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Penitenciarul Iași, prin reprezentanți legali, Ministerul Economiei și Finanțelor prin
În motivarea recursurilor, pârâții Ministerul Justiției și Penitenciarul Iași susțin că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul respingerii excepției dreptului material la acțiune.
În esență, invocând dispozițiile art.8 și 12 din Decretul 167/1958, ale art.283 alin.1 lit. c și art.166 alin.1 Codul muncii, precum și art.21 alin.1 din OG 137/2000, recurenții consideră că prima instanță a pronunțat o soluție greșită în ceea ce privește aprecierea momentului la care a început cursul prescripției, respectiv data pronunțării Hotărârii nr.185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care nu a făcut decât să constate tratamentul discriminatoriu.
În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor susține că, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire intimatul, nu are calitate procesuală pasivă, în cazul de față raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale.
În conformitate cu dispozițiile art.29 alin.3 din Legea 72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru plata drepturilor pretinse.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată, în primul rând, că recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Recurentul nu a fost obligat la plata unor sume către intimata reclamantă, cu care, într-adevăr, nu are raporturi juridice, și nici nu s-a dispus
finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 72/1996 invocate de recurent. Acesta a fost obligat, de către instanța de fond, să includă în buget sumele acordate intimatei, în condițiile în care printre atribuțiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cât privește recursurile declarate de Ministerul Justiției și Penitenciarul Iași, Curtea de Apel constată că acestea sunt fondate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit. c Codul muncii reținute și de prima instanță, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin acțiunea introductivă, invocând aplicarea nediscriminatorie a unor dispoziții legale, precum și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, intimatul - reclamant a solicitat plata drepturilor bănești reprezentând sporul de vechime cuvenit, actualizat cu rata inflației de la data plății efective, începând cu data intrării în vigoare a nr.OG83/2000 și până la data de 05.10.2005.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum este și sporul de vechime, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale - cu includerea sporului de vechime - erau datorate, nu de la data la care autoritatea de stat în domeniul discriminării a soluționat sesizarea persoanelor care se consideră discriminate.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, cererea pentru plata despăgubirilor nu este condiționată de sesizarea, așa încât nu se poate reține că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care a pronunțat Hotărârea nr. 170/6.07.2006, prin care s-a constatat existența discriminării directe. Prima instanță a reținut că termenul de prescripție nu a început să curgă la data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, deși intimatul - recurent, prin întâmpinarea formulată la fond, nu a susținut că termenul de prescripție ar fi început să curgă de la această dată, ci a invocat dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, cu referire și la art. 283 alin. 1
lit.c din Codul muncii, reiterate și în recurs, care au fost ignorate de instanța de fond.
Mai mult, și art. 27 alin. 2 din nr.OG 137/2000 prevede că termenul de prescripție începând să curgă de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
"Data săvârșirii faptei" este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de vechime la indemnizația lunară de care a beneficiat intimatul în perioada de la intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la 5.10.2005, această inacțiune reprezentând "fapta", iar "data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare "prestație" succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puțin sporul de vechime cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimat.
În consecință, constatând că este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursurile pârâților și va modifica în parte sentința, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește sporul de vechime aferent perioadei anterioare datei de 23.07.2004( având în vedere că acțiunea a fost introdusă la 23.07.2007) și obligării pârâților să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând sporul de vechime cuvenit, actualizat cu rata inflației la data plății efective, începând cu data de 23.07.2004 și până la data de 5.10.2005.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Justiției și Penitenciarul Iași, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr.1826/5.10.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți și, în consecință, obligă pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Iași să plătească reclamantului drepturi bănești reprezentând sporul de vechime cuvenit, actualizat cu rata inflației la data plății efective, începând cu data de 23.07.2004 și până la data de 5.10.2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
11.02 2008
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina
