Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5115/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2195/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5115/
Ședința publică din data de 14 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.4543 din data de 30.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.44803/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și și cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, intimații-reclamanți, și și intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi, s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 02.06.2009 de către recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un înscris intitulat concluzii scrise, solicitând judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, declară cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.12.2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.44803/3/LM/2007, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, solicitând obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut cuvenit în perioada 2004-2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
La data de 20.02.2008, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în cazul admiterii cererii reclamanților, acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prin sentința civilă nr.4543/30.05.2008, Tribunalul Bucureștia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și și a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul București la plata indemnizației de 10% din salariul brut pentru perioada ulterioară datei de 12.12.2004; a respins pretențiile aferente perioadei 01.01.2004-12.12.2004 ca prescrise, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit art.19 al.3 din Legea nr.50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiei de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Legiuitorul a prevăzut acordarea acestui spor numai anumitor categorii de grefieri, fără însă a prevedea diferențierea pe criterii de vechime ori studii. S-a instituit astfel în mod cert un tratament diferențiat.
Deși reclamanții nu au desfășurat activitățile prevăzute de textul citat, prin faptul că îndeplineau aceeași muncă de grefier cu cei vizați de textul de lege, aveau o speranță legitimă de a obține recunoașterea creanței lor, iar în situația contrară se încalcă art.1 din Primul Protocol adițional combinat cu art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Sumele cuvenite reclamanților s-a dispus a fi actualizate cu indicele de inflație în temeiul art.1082 cod civil coroborat cuart.1084 Cod civil.
De asemenea, în temeiul art.60 Cod pr.civilă, a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece acesta din urmă are atribuții în pregătirea proiectelor anuale de buget ale legilor de rectificare, conform Legii nr.500/2002.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs la data de 18.07.2008 chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrate inițial la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar apoi la data de 30.03.2009 la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
Ministerul Finanțelor Publice a invocat motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.3, 4, 7 și 9, cu aplicarea art.3041Cod pr.civilă, solicitând admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamanților, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Se arată că, în conformitate cu art.1 din OUG nr.75/2008, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revenea curții de apel, iar nu tribunalului, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod pr.civilă.
Consideră că nu poate fi obligat să aloce fonduri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că s-ar nesocoti Legea nr.500/2002 care reglementează procedura bugetară. În plus, între reclamanți și recurent, ca de altfel nici între Parchet și recurent nu există raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea în garanție. Pretențiile reclamanților solicitate prin acțiune reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator, dacă ar exista baza legală pentru aceasta. Admițând chemarea în garanție, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, prin raportare la dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod de procedură civilă, cu aplicarea art.3041Cod de procedură civilă, și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Astfel, admițând acțiunea, instanța de fond a acordat reclamanților drepturi inexistente, neprevăzute de lege, arogându-și atribuții de legiferare, specifice altor puteri ale statului. Reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000. Astfel, noțiunea de discriminare nu se raportează decât la modalitatea de aplicare a unor dispoziții legale, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
Arată recurentul-pârât că principiile sistemului de salarizare aplicat în dreptul român sunt constituite după anumite reguli fundamentale printre care cea a salariului egal la muncă egală, cea a diferențierii salarizării după nivelul studiilor, după funcția îndeplinită, după cantitatea și calitatea muncii, precum și condițiile de muncă și, în final, cea a caracterului confidențial al salariului.
Ori, în cauză, grefierii care desfășoară activitățile prevăzute de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 au în mod evident condiții mai grele de muncă, volumul de muncă și calitatea acesteia fiind mai mare, respectiv mai ridicată, fapt ce a determinat legiuitorul să acorde acestei categorii un spor salarial. În plus, acest spor nu este un drept permanent, ci un drept temporar acordat în raport cu timpul efectiv lucrat în activități speciale.
Acordarea unui spor numai unei categorii de personal auxiliar de specialitate nu constituie o discriminare deoarece nu îndeplinește condiția criteriilor enumerate în art. 2 din OG nr. 137/2000. Mai mult, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv recompensarea personalului auxiliar care lucrează în condiții evidente de stres și cu un volum mare de lucrări, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unei indemnizații, sunt adecvate și necesare.
Consideră recurentul-pârât că este nelegală dispoziția de plată a drepturilor bănești pretinse, actualizată cu indicele de inflație, deoarece instituția bugetară nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursurile fondate pentru următoarele considerente:
În primul rând, susținerile recurentului-pârât Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la inadmisibilitatea acțiunii reclamanților nu pot fi primite de C ca atare, ca excepție de inadmisibilitate. O pretenție dedusă judecății este inadmisibilă în măsura în care nu este prevăzută de lege posibilitatea unui subiect de drept de a se adresa instanței de judecată în maniera respectivă pentru realizarea unui drept. În cauză însă, reclamanților, în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul unui parchet, legea le recunoaște dreptul de a se adresa instanței pentru plata unor drepturi bănești, în contextul general al accesului la justiție reglementat de Constituție sau al accesului la o instanță imparțială și independentă prevăzut de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așadar, cererea de chemare în judecată este admisibilă, nu însă și întemeiată, pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
În limitele considerațiilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întemeiate pe art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea va analiza în ce măsură instanța care a soluționat fondul cauzei a interpretat corect dispozițiile OG nr.137/2000, temeiul juridic al acțiunii, și a făcut aplicarea acestora raportat la dispozițiile art. 19 alin.3 din Legea nr. 50/1996 republicată, în privința situației reclamanților care au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Astfel, prin art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, se prevedea că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiei de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Această dispoziție a fost abrogată prin art.30 din OG nr.8/2007 publicată în Monitorul Oficial nr.72/31.01.2007 și intrată în vigoare la data de 3.02.2007. În noua lege privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, s-a prevăzut la art. 3 alin. 8 că "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Prin urmare, sfera beneficiarilor acestei indemnizații a fost restrânsă după data de 03.02.2007.
Art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, a fost abrogat expres prin art. 1 pct. 18 din Legea nr. 97 din 14 aprilie 2008 privind aprobarea OUG nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției.
În concluzie, ulterior datei de 18.04.2008, legiuitorul nu a mai prevăzut vreo indemnizație suplimentară pentru grefierii care participă la activități precum cele expuse anterior.
Contrar opiniei primei instanțe, Curtea consideră că n cauză nu subzistă în privința intimaților-reclamanți vreo stare de discriminare.
Conform art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, sunt discriminatoriiprevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de drept comun o cerere, în condițiile art.27 din OG nr.137/2000, pentru acordarea de despăgubiri, fiind ținută să dovedească faptele care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Ori, faptul discriminatoriu invocat de reclamanți esteprevederea legalănumai în favoarea grefierilor care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și celor care sunt secretarii comisiei de cercetare a averii, a unei indemnizații lunare de 10% din salariul brut.
Chiar dacă intimații reclamanți nu au desfășurat astfel de activități, au solicitat să se constate că indemnizația lunară li se cuvine și lor pe motiv că s-a creat o nejustificată discriminare și o disproporție între membrii aceleiași categorii profesionale a grefierilor care au aceeași pregătire și desfășoară muncă egală.
Curtea constată că față de redactarea expresă a textului citat, acesta se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoria de personal prevăzută în ipoteza normei, proporțional cu timpul efectiv lucrat în activitățile respective.
Rezultă așadar opțiunea legiuitorului de a acorda un spor la salariu exclusiv pentru grefierii care îndeplinesc activitățile menționate, cu consecința imposibilității judecătorului ordinar (ca, de altfel, și a celui constituțional) de a controla sau completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ; în caz contrar, instanța s-ar transforma într-un legiuitor pozitiv, suplinind insuficiențe sau pretinse inechități ale legii, ceea ce este de natura și rolul funcției exclusive a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a țării (art.61 alin.1 din Constituție).
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
Curtea notează și faptul că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din OG nr.137/2000, invocate de reclamanți pentru acordarea indemnizației pretinse ca urmare a unei discriminări, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.818/03.07.2008 a Curții Constituționale (similar și în deciziile nr.819, nr.820 și nr.821/03.07.2008). A stabilit instanța de contencios constituțional că textele indicate anterior contravin principiilor Constituției, în măsura în care din aceste texte de lege se desprinde înțelesul că instanța de judecată are competența de a anula ori de a refuza aplicarea prevederilor unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și de a le înlocui cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
A proceda în sens contrar, adică aplicarea unor dispoziții reglementate strict de lege unor situații premisă, situației reclamanților care nu se încadrează în ipoteza textelor de lege ar însemna ca instanța să încalce principiul constituțional al separației puterilor în stat și să își aroge putere legislativă, ceea ce, evident, nu este posibil.
Față de cele arătate, Curtea constată că nu există o situație comparabilă, ca premisă a constatării unei discriminări, între situația reclamanților și situația grefierilor care desfășoară activitățile speciale enumerate de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată. Neexistând situație comparabilă, este justificat tratamentul diferit aplicat acestor persoane.
Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere și faptul că în această materie Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în Secțiile Unite prin decizia nr. 24/12.05.2008 prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al României și s-a statuat că textul art.19 al.3 din legea nr.50/1996 trebuie interpretat în sensul că indemnizația de 10% la salariul de bază se cuvine numai grefierilor care îndeplinesc activitățile prevăzute expres de text.
Această interpretare a Înaltei Curți este obligatorie pentru instanțele care aplică legea astfel deslușită, decizia în interesul legii fiind obligatorie conform art.329 al.3 Cod pr.civilă. Modul de interpretare de către Înalta Curtea acestor dispoziții nu poate fi înlăturat nici pe considerente de aplicare a jurisprudenței în cauze similare, iar din acest punct de vedere argumentația juridică a tribunalului va fi înlăturată de
În consecință, potrivit celor expuse, Curtea constată că acțiunea reclamanților nu are temei legal, astfel că recursul este întemeiat și va fi admis în aplicarea art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, dispunându-se modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
Dată fiind soluția pronunțată de instanța de recurs asupra cererii principale, este de constatat că cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul ordonator principal de credite împotriva Ministerului Finanțelor Publice a rămas fără obiect, situație în care, motivele de recurs ale acestui recurent nu vor mai fi cercetate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.4543 din data de 30.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.44803/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și și cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge în tot acțiunea.
Respinge cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.09.2009
Jud.fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
