Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5159/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5159

Ședința publică de la 01 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran

Judecător - -

Grefier

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC SRL, împotriva sentinței nr. 1957 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta B, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă SC SRL, reprezentată de avocat, și intimata reclamantă B.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru recurenta pârâtă SC SRL, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care pus concluzii de admitere recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată.

Intimata reclamantă B, a solicit respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, petenta Bac hemat în judecată pe intimata SC SRL solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii concediului de odihnă pe anul 2008 corespunzător perioadei lucrate la societatea intimată, respectiv 05.04-12.11.2008.

În motivare, petenta a arătat că a fost salariata intimatei pe perioada 05.04-12.11.2008 când i-a încetat contractul individual de muncă, că, la insistențele acesteia, intimata i-a achitat salariul pe lunile octombrie și noiembrie, fără a i se plăti concediul de odihnă aferent perioadei lucrate.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1997 din 25 martie 2009, admis acțiunea formulată de petenta în contradictoriu cu intimata SC"" SRL Tg.

A fost obligată intimata la plata către petentă contravalorii concediului de odihnă pe anul 2008, pentru perioada lucrată de intimată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petenta a fost salariata intimatei SC SRL pe perioada 04.04.2008-12.11.2008, îndeplinind funcția de lucrător gestionar, conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM G la data de 18.04.2008.

La data de 27.10.2008, petenta a formulat cerere prin care a solicitat încetarea contractului individual de muncă, fiind emisă astfel decizia nr.6/11.11.2008.

Conform statelor de plată depuse în copie la dosar, petenta a primit drepturile salariale cuvenite pe perioada lucrată la societatea intimată. Din planificarea concediilor pe anul 2008 (fila 17 din dosar) rezultă că petenta a fost programată să efectueze concediul de odihnă începând cu data de 05.12.2008. însă contractul de muncă i-a încetat la data de 11.11.2008.

Intimata nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale cuvenite petentei pe luna octombrie depunând la dosar, în copie, statul de plată aferent acestei luni pentru a face dovada achitării contravalorii a 11 zile de concediu de odihnă.

S-a observat că petenta a primit suma de 499 lei pentru luna octombrie cu titlu de indemnizație de concediu conform statului de plată( în lunile anterioare a primit sume de 540, respectiv 560 lei cu titlu de salariu) în condițiile în care avea dreptul la 11 zile de concediu de odihnă, cifră reprezentând aproape J din timpul de lucru lunar ( în medie 21 de zile lucrătoare/lună).

A mai reținut instanța că petenta a declarat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, că a primit, la insistențele sale, drepturile salariale aferente lunilor octombrie și noiembrie, urmând ca societatea să-i achite și contravaloarea indemnizației de concediu corespunzătoare.

Astfel, instanța a constatat că petenta a primit suma de 499 lei cu titlu de contraprestație a muncii depuse în luna octombrie( salariul aferent acestei luni pe care petenta a declarat că l-a primit și cu privire la care intimata nu a făcut dovada achitării) și nu cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă al cărei cuantum trebuia să fie cu mult mai mic pentru cele 11 zile de concediu la care avea dreptul petenta.

Împotriva sentinței declarat recurs pârâta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Motivându-și recursul susține că prin probele administrate, respectiv proba cu înscrisuri (state de plată pentru întreaga perioadă lucrată) a făcut dovada că pentru munca prestată de către intimată în perioada 04.04.2008 - 11.11.2008, aceasta a primit toate drepturile salariale cuvenite, inclusiv indemnizația de concediu, ce a fost acordată proporțional cu activitatea prestată, conform statului de plată din luna octombrie 2008.

Susține, de asemenea, că în mod greșit instanța de fond reținut că petenta primit suma de 499 lei cu titlu de contraprestație muncii depuse în luna octombrie și nu cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă, deoarece, așa cum rezultă din statul de plată, petenta a lucrat în luna octombrie o perioadă de 12 zile pentru care a primit suma de 338 lei, sumă brută.

Recursul este nefondat și se va respinge pentru următoarele considerente:

În mod corect s-a reținut că reclamanta a prestat activitate în luna octombrie 2008, iar suma de 499 lei a fost acordată cu titlu de contraprestație a muncii, și nu ca indemnizație de conmcediu, întrucât nu s-a făcut dovada că reclamanta a beneficiat de concediu de odihnă în această lună.

Din actele dosarului rezultă că, potrivit planificării concediilor de odihnă la nivelul unității, reclamanta era planificată pentru concediu începând cu data de 5 decembrie 2008 și nu s-a făcut nici o dovadă că aceasta ar fi solicitat acordarea concediului de odihnă anterior acestei date, respectiv în luna octombrie 2008.

Potrivit art. 141 alin. ultim din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege, astfel că este întemeiată acțiunea reclamantei prin care aceasta a solicitat plata indemnizației de concediu de odihnă cuvenit pentru perioada lucrată la unitatea pârâtă.

Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312.pr.civ. va fi respins ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E IDE

Respinge recursul formulat de pârâta SC SRL, împotriva sentinței nr. 1957 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta B.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/08.10.2009.

fond:

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Sorina Lucia Petria Mitran

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5159/2009. Curtea de Apel Craiova