Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 52/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 52/CM
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
- - -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:
1. pârâtulMINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5;
2. pârâtul și chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5,prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P N,-, județul N și
3. pârâtul și chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5,prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T,
împotriva sentinței civile nr. 1610 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -. B,. 35, județul C și intimații pârâțiCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1,PARCHETUL DE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU, cu sediul în B,-, județul B șiPARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, cu sediul în P N,-8, județul N, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor anticorupție 30-40%).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursurile sunt declarate în termenul legal, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și, luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Reclamanta a chemat în judecată Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N, solicitând:
- obligarea acestora la plata diferențelor de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară și neachitată în mod discriminatoriu, începând cu data de 1 august 2003 și până la data de 22 aprilie 2004;
- plata sumelor constând în actualizarea diferențelor de drepturi de natură salarială mai sus menționate, în funcție de indicele de inflație la data plății efective;
- obligarea pârâtei Curtea de APEL BACĂU, la înscrierea în carnetul de muncă a indemnizațiilor de încadrare brută calculate prin aplicarea sporului de încadrare de 30%, respectiv de 40% și a majorării prevăzute de art. 1 alin. 2 din Normele aprobate prin nr.HG 403/2001, cât și obligarea pârâților la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat că a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, pe perioada de stagiatură între 1 august 2003 și 22 aprilie 2004, iar intimații au obligația legală de a aloca fondurile bănești necesare plății drepturilor salariale și obligația de plată a acestor drepturi.
Prin art. 11 din nr.OUG 177 din 6 decembrie 2002, modificată prin Legea nr. 347/2003, s-a stabilit că "Judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu modificările și completările ulterioare, primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară".
Ulterior, prin nr.OUG 24/2004, acest spor a fost majorat la 40%, iar prin Legea nr. 601/2004, pentru aprobarea acestui act normativ, acordarea sporului de 40% a fost extinsă la toți judecătorii din cadrul parchetului de pe lângă instanța supremă.
Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a reținut existența unei discriminări directe conform prevederilor art. 2 din nr.OG 137/2000, la care judecătorii sunt supuși prin neplata sporului de 40% (fost 30%), spor de natură salarială ce în mod discriminatoriu a fost acordat doar anumitor categorii de magistrați pe motiv de a se asigura incoruptibilitatea acestora, deși toți magistrații ar trebui să se bucure de tratamente egale și să nu fie discriminați, având aceleași drepturi, aceleași obligații, aceleași funcții și făcând parte din aceeași putere a statului, puterea judecătorească.
S-a mai arătat că potrivit art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, magistrații, în calitate de persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de nr.OG 137/2000, modificată și completată de Legea nr. 324/2006.
Având în vedere că faptele de discriminare directă la care a fost supusă au fost săvârșite de instituții la care a fost încadrată în muncă, în cadrul raporturilor lor de muncă, apreciază că despăgubirile trebuie să le solicite potrivit dreptului comun al muncii.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, în raport de dispozițiile art. 32 alin. 1 și art. 36 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006 - privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, dispoziții legale din care reiese că instanța competentă să judece litigiile privind drepturile salariale ale magistraților este Curtea de Apel București.
S-a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru perioada 1 august 2003 - 31 martie 2004, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, privitor la excepția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ, "dreptul la acțiune având ca obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, avându-se în vedere că pentru perioada supusă controlului judecătoresc - 1 august 2003 - 22 aprilie 2004, sporul acordat de legiuitor pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție a fost în cuantum de 30% la indemnizația de încadrare brută lunară.
Mai mult decât atât, textul legal enumără în mod limitativ categoriile de persoane care beneficiază de acest spor.
Dacă s-ar considera că sporul trebuie acordat tuturor procurorilor care participă la ședințele de judecată ale completelor specializate, ar însemna ca aceasta să nu se acorde procurorilor care efectuează urmărirea penală în cauze de corupție, altele decât cele de competența Parchetului Național Anticorupție, dar să se acorde procurorilor de ședință, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.
Acordarea acestui spor numai anumitor categorii de magistrați nu constituie o discriminare, așa cum aceasta este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă "o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică contagioasă, infecție sau categorie defavorizată".
Mai mult decât atât, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea corupției, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unui astfel de spor, sunt adecvate și necesare.
Față de capătul de cerere privind aplicarea majorărilor prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 403/2001, pârâta a arătat, de asemenea că, angajatori au respectat dispozițiile legale, aplicând o singură dată sporul solicitat, la salariul de bază al reclamantei, odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 403/2001.
Pârâtul a mai depus la dosar și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru a fi obligat la plata sumelor cuvenite in cazul în care pârâtul ar cădea în pretenții față de reclamantă.
A mai fost depusă întâmpinare și de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor (fostul Minister al Finanțelor Publice) prin N, prin care acesta a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive.
Astfel, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că acest minister nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Cu privire la cererea de actualizare a debitului, pârâtul a invocat dispozițiile art. 269 din Codul muncii, potrivit cu care, "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat, în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Prin urmare, acordarea de despăgubiri în temeiul acestui articol este subordonata dovedirii culpei angajatorului, aspect care nu se relevă în această speță, având în vedere dispozițiile legale precizate mai sus. Ca atare, o eventuală actualizare ar putea opera cel mult de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 1610 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, în solidar, la plata către reclamantă a despăgubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 1 august 2003 - 22 aprilie 2004, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU la plata despăgubirilor constând în drepturi salariale, reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru 1 august 2003 - 22 aprilie 2004, ca nefondată.
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile necesare achitării sumelor la care au fost obligați pârâții, către reclamantă.
A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei indemnizațiile de încadrare brute calculate prin aplicarea sporului de 30% și respectiv 40%, acordate prin prezenta hotărâre, precum și majorările prevăzute de art. 1 alin. 2 din Normele aprobate prin nr.HG 403/2001.
A fost admisă excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
A fost respinsă acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Finanțelor Publice prin N pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost respinsă excepția privind necompetența materială a instanței, ca nefondată.
A fost respinsă excepția privind prescripția dreptului la acțiune, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În perioada 1 august 2003 - 22 aprilie 2004, reclamanta a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, aflat în raza teritorială a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ și, în această calitate, a fost salarizată conform Legii nr. 50/1996 și a nr.OUG 177/2002 și în prezent, a nr.OUG 27/2006.
Potrivit acestor acte normative, magistrații sunt salarizați ținând seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege și statutele speciale.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, modificată și completată prin Legea nr. 347/2003 prevedea, în art. 11 alin. 2, că: "Pentru activitatea specializată de combatere și a infracțiunilor de corupție, sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută la alin. 1, se acordă procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, procurorilor și specialiștilor de înaltă calificare din cadrul Parchetului Național Anticorupție, precum și procurorilor care participă la ședințele de judecată ale completelor specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție".
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 a reluat în art. 11, dispozițiile referitoare la judecătorii care compun complete specializate extinzând acordarea sporului de 30% și în ce privesc procurorii ce participă la ședințele de judecată pentru judecarea infracțiunilor de corupție.
Legiuitorul a justificat acordarea acestui spor de necesitatea intensificării neîntârziate a legilor împotriva fenomenului corupției și a și a instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea instituțiilor specializate în combaterea infracțiunilor de corupție.
Ca urmare a acestor norme legale salariul unui procuror din cadrul Parchetului Național Anticorupție sau al unui procuror care participă la ședințele de judecată pentru judecarea infracțiunilor de corupție, este net superior oricărui salariu cuvenit celorlalți procurori.
În aplicarea dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a statuat, în mod constant, că discriminarea este acceptabilă dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe potrivit art. 2 alin. 1 și 2 din nr.OG 137/2000, este în deplin acord cu dispozițiile Convenției Europene mai sus evocată.
Legea organică în materia raporturilor de muncă nr. 53/2003, prin art. 5, consacră același principiu constituțional al egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de actul normativ, persoanele îndreptățite au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
În consecință, în temeiul textelor de lege invocate, reținând că pentru perioada solicitată 1 august 2003 - 22 aprilie 2004 în vigoare era nr.OUG 43/2002 care prevedea acordarea sporului de 30%, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, în solidar, la plata către reclamantă a despăgubirilor constând în drepturi salariale, reprezentând 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 1 august 2003 - 22 aprilie 2004, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație.
Având în vedere că de la data de 21 septembrie 2007 și până la executarea hotărârii va trece o perioadă de timp, instanța a obligat aceeași pârâți, în solidar, să plătească aceste sume reclamantei, actualizate în continuare cu rata inflației până la data plății efective.
Întrucât pentru perioada 1 august 2003 - 22 aprilie 2004 în vigoare era nr.OUG 43/2002, care prevedea acordarea unui spor de 30% din indemnizația de încadrare și nu 40% cum a solicitat reclamanta și având în vedere că nr.OUG 24/2004 a intrat în vigoare ulterior, la 30 aprilie 2004, instanța a respins capătul de cerere privind plata despăgubirilor constând în 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 1 august 2003 - 22 aprilie 2004, ca nefondat.
Pornind de la faptul că, în cauză, nu există raporturi de muncă între reclamantă și Ministerul Finanțelor Publice, instanța a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Finanțelor Publice prin N, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin întâmpinare, a fost respinsă, instanța reținând că, potrivit art. 27 alin. 2 din nr.OG 137/2000, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată poate să ia cunoștință de săvârșirea ei iar reclamanta a luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii la data de 22 iulie 2005, data pronunțării Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Instanța a mai reținut că, discriminarea a avut loc în cadrul raportului juridic de muncă și a fost produsă de către angajator, astfel că litigiul dedus judecății are natura unui litigiu de muncă, iar dreptul comun în această materie este Codul muncii.
Cu această motivare, a fost respinsă excepția de necompetență materială a instanței ca nefondată.
S-a apreciat de asemenea că, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, este întemeiată deoarece plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale solicitate se poate realiza numai după alimentarea cu fonduri a pârâtului, de către Ministerul Finanțelor Publice.
În conformitate cu prevederile regulamentului de Ordine Interioară al Parchetelor, instanța a dispus, de asemenea, obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, la înscrierea în carnetul de muncă al reclamantei a indemnizațiilor de încadrare brute, calculate prin aplicarea sporului de încadrare de 30% și respectiv de 40% acordate prin prezenta hotărâre, precum și majorărilor prevăzute de art.1, alin. 2 din Normele aprobate prin nr.HG 403/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor precum și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N și Direcția Generală a Finanțelor Publice T formulează următoarele critici:
Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite al acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr. 500/2002, privind bugetul de stat pe 2003, nr. 507/2003, privind bugetul de stat pe 2004, coroborate cu prevederile nr.HG 735/2003, respectiv ale nr.HG 574/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Precizează, de asemenea, că Ministerul Economiei și Finanțelor este un organ administrativ al administrației centrale ce are ca atribuții strict executarea legii.
În aceste condiții întocmirea și adoptarea bugetului de stat cade în competența exclusivă a puterii legislative (nu a statului român), executivul rezumându-se a face propuneri în acest sens.
Întrucât ordonator principal de credite, în cazul de față este MINISTERUL PUBLIC, acesta trebuie să dispună toate măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii ale instituțiilor subordonate a creditelor bugetare pentru efectuarea plăților stabilite prin titluri executorii, astfel ca recurenta nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru aceste motive, recurentul solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca nefondată.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție critică soluția instanței de fond pentru următoarele aspecte:
- Dreptul la acțiune al reclamantei pentru perioada 1 august 2003 - 22 mai 2004 este prescris și, în mod greșit, prima instanță a considerat că termenul începe să curgă de la data constatării discriminării și a pronunțării recursului în interesul legii.
- Greșit s-a dispus actualizarea sumelor cu indicele de inflație în condițiile în care recurentul este instituție bugetară și nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală iar cheltuielile se fac numai în limita creditelor bugetare aprobate.
- În mod nelegal a fot obligat recurentul la plata diferențelor nete de natură salarială rezultate ca urmare a retragerii procentului de majorare a salariilor brute prevăzute la art. 1 alin. 2 din normele aprobate prin HG403/2001, instanța acordând drepturi prevăzute de un act normativ abrogat.
În acest sens trebuia să se aibă în vedere Ordinul Ministerului Justiției nr. 783/2005 în care s-a precizat că majorările prevăzute de nr.HG 403/2001 nu se mai aplică începând cu 5 mai 2005.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că recursurile sunt întemeiate.
În ce privește recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Curtea apreciază ca întemeiată critica referitoare la soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și cel care răspunde de ea.
Articolul 21 alin. 2 din nr.OG 137/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 324/2006 și cum era în vigoare la data sesizării instanței dispune:
"Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care partea interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
Fiind un drept de natură salarială discriminarea s-a săvârșit lunar prin neacordarea acestui spor.
Prin urmare, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste pretenții se stinge printr-o prescripție deosebită ce se împlinește lunar.
Dispozițiile legale mai sus citate sunt în concordanță cu reglementarea cuprinsă în art. 283 din Codul muncii care a statuat: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.".
Pe de altă parte instanța are în vedere și faptul că reclamanta, în calitatea sa de magistrat, putea cu ușurință să ia cunoștință de actul normativ prin care s-a produs discriminarea și să se adreseze instanței de judecată cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani de zile prevăzut de art. 21 alin. 2 din nr.OG 137/2000.
Nu trebuie omis nici faptul că discriminarea a fost una la vedere, ce decurgea din aplicarea actului normativ în discuție, astfel că reclamanta putea să-și dea seama mai ușor că trebuie să intenteze acțiunea în justiție ce are ca obiect repararea pagubei.
Este astfel pe deplin acceptabilă diferențierea de tratament din perspectiva calculării termenului de 3 ani de zile prevăzut de art. 21 alin. 2 din nr.OG 137/2000, modificat prin Legea 324/2006 - care dispune că acesta se calculează în mod diferit "de la data săvârșirii faptei - când discriminarea este la vedere" sau "de la data când partea interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" întrucât cele două categorii de reclamanți nu se găsesc într-o situație analogică.
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, prevederile legale invocate și considerentele enunțate mai sus, Curtea urmează a admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - pentru pretențiile anterioare lunii aprilie 2004 (cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanța de fond la 18 aprilie 2007).
Este întemeiată și critica referitoare la obligarea recurentului la înscrierea în carnetul de muncă a diferențelor nete de natură salarială rezultate ca urmare a retragerii procentului de majorare a salariilor brute prevăzute la art. 1 alin. 2 din normele aprobate prin HG403/2001, deoarece acesta dispoziție nu are fundament legal.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 - privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, respectiv după apariția Hotărârii de Guvern nr. 403/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 183 din Legea nr. 19/2000, la data de 15 aprilie 2001, drepturile salariale ale asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, printre care se numără și "persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului ", s-au majorat corespunzător creșterii cotelor de contribuții de asigurări sociale suportate de aceștia, astfel încât veniturile nete să nu fie diminuate.
Astfel, la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, precum și a hotărârii de guvern menționate, drepturile salariale ale magistraților au fost calculate cu aplicarea grilelor menționate în acest act normativ.
În conformitate cu prevederile art. 183 din Legea nr. 19/2000 - privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale suportată de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I, II și VI, nu va diminua venitul net al acestora la data intrării în vigoare a prezentei legi, aplicarea prevederilor alin. 1 pentru asigurații prevăzuți la art. 5 alin. I pct. I, II și VI, realizându-se prin majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate corespunzător cotei de contribuție de asigurări sociale suportate de aceștia conform acestei legi, iar pe de altă parte, conform art. 1 alin. 4 din Hotărârea de Guvern nr. 403/2001, procentul de majorare a salariului de bază, brut lunar, respectiv a indemnizației, corespunzător tranșelor menționate la alin. 2 se aplică o singură dată, respectiv la data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 19/2000.
Prin urmare, această majorare a indemnizației brute lunare a fost elaborată de legiuitor ca o măsură de natură a împiedica diminuarea veniturilor anumitor categorii de salariați, prin plata contribuției de asigurări sociale și nu ca un spor ce se acordă periodic, deoarece în cuprinsul Legii nr. 19/2000, cât și în Hotărârea de Guvern nr. 43/2001 se precizează expres că acest procent de majorare se aplică o singură dată, astfel încât nu poate fi calculat periodic și la toate diferențele salariale.
Analiza celui de al treilea motiv de recurs, care privește actualizarea sumelor cu indicele de inflație, nu se mai impune având în vedere soluția pronunțată.
II. În ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta vizează, în esență, greșita soluționare a cererii de chemare în garanție.
Întrucât Curtea a constatat ca fiind prescrise pretențiile care vizau plata contravalorii sporului de 30%, respectiv, de 40% și ca nefondată cererea de înscriere în carnetul de muncă a majorărilor prevăzute de art. 1 alin. 2 din Normele aprobate prin HG nr. 403/2001, nu mai are relevanță, în cauză, a se analiza pe fond cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor.
Potrivit art. 60 Cod procedură civilă, chemarea în garanție a unei persoane este justificată doar în situația în care debitorul principal a căzut în pretenții. Ori, în speța de față, MINISTERUL PUBLIC nu a căzut în pretenții, astfel că nici cererea de chemare în garanție nu se mai justifică, fiind lipsită de temei legal.
Pentru aceste considerente, vor fi admise recursurile cu consecința modificării în parte a sentinței conform dispozitivului prezentei decizii.
Vor fi menținute dispozițiile din sentința atacată, prin care s-a respins capătul de cerere referitor la pretențiile aferente perioadei 1 august 2003 - 22 aprilie 2004; s-a respins excepția privind necompetența materiala a instanței; s-a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, aceste dispoziții nefăcând obiectul criticilor formulate de recurenți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile formulate de:
1. pârâtulMINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5;
2. pârâtul și chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5,prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P N,-, județul N și
3. pârâtul și chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5,prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul T,
împotriva sentinței civile nr. 1610 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -. B,. 35, județul C și intimații pârâțiCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1,PARCHETUL DE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU, cu sediul în B,-, județul B șiPARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, cu sediul în P N,-8, județul
Modifică în parte sentința astfel: Respinge pretențiile aferente perioadei 1 august 2003 - martie 2004 ca prescrise.
Respinge cererea de obligare a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU la înscrierea în cartea de muncă a majorărilor prevăzute de art. 1 alin. 2 din Normele aprobate prin nr.HG 403/2001.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/11.02.2008
gref. -
4 ex./12.02.2008
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
