Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 525/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.525
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.05.2009
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.394/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în F,-, jud.V, intimații-pârâți TRIBUNALUL VRANCEA, CURTEA DE APEL GALAȚI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR- prin DGFP V și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
URTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.394/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Vrancea și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru drepturi bănești.
Au fost obligați pârâții Tribunalul Vrancea, Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției să plătească reclamantei drepturile bănești constând în sporul de confidențialitate de 15% și sporul de stres de 50% din indemnizația brută lunară, pe luna martie 2005, actualizată cu rata inflației la data plății efective.
S-a constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru aceste drepturi pentru perioada noiembrie 2004 - februarie 2005.
Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinge acțiunea ca neîntemeiată față de acest pârât.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 25.03.2008, reclamanta, a chemat în judecată civilă pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Vrancea și Ministerul Economiei și Finanțelor și a solicitat obligarea acestora la plata sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar pînă la data pensionării - 1 aprilie 2005, indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007, salarii egale cu cele ale procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și plata sporului de risc de 50% din salariul brut lunar, începând cu luna noiembrie 2004 și până la data pensionării.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că a funcționat ca judecător la Tribunalul Vrancea până la data de 1 aprilie 2005 când s-a pensionat și în această calitate a avut obligația de a păstra secretul deliberărilor și al voturilor pentru ședințele la care a participat, inclusiv după data pensionării.
Această obligație este prevăzută la art. 10 și 91 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor și este de asemenea prevăzută în cadrul Deontologie aprobat prin Hotărârea CSM nr. 328/2005.
Cum prin Legea nr. 182/2002 și HG 585/2002 s-a recunoscut că magistrații gestionează informații clarificate, iar această obligație este retribuită prin acordarea unui spor, reclamanta a solicitat să i se acorde sporul de 15%.
In motivarea celui de-al doilea capăt de cerere, reclamanta a arătat că pentru personalul din sectorul bugetar s-au prevăzut indexări în trei tranșe pentru anul 2007, stabilite prin OG 10, 16 și 27/2007, dar judecătorii și procurorii de la judecătorii, tribunale și parchete au fost exceptați de la aceste indexări, astfel că s-a creat un caz de discriminare.
In motivarea cererii privind acordarea de salarii egale cu cele ale procurorilor DICOT, reclamanta a arătat că aceștia îndeplinesc acte prealabile judecății, iar judecătorii, care reprezintă putere în statul de drept, au salarii inferioare, ceea ce apare ca nefiresc și nelegal.
Cu privire la acordarea sporului de risc de 50% din salariul brut, reclamanta a arătat că magistrații au beneficiat de acest spor prevăzut la art. 47 din legea nr. 50/1996, acest articol a fost abrogat prin OG 83/2000, dar abrogarea nu este legală pentru că legea nu poate fi abrogată printr-un act normativ de nivel inferior.
Reclamanta a invocat și Protocolul la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, art. 1, potrivit căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa și a arătat că salariul reprezintă un drept de creanță, fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO.
A solicitat actualizarea acestor drepturi la data plății efective.
In susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚI, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A susținut că legea specială de salarizare a magistraților, nu prevede, acordarea drepturilor pe care aceștia le-au solicitat prin acțiune.
De asemenea, a precizat că disp.OUG 177/2002, nu au incidență în cauză, atât timp cât disp.art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, încă din anul 2000, prin OG 83/2000, nu se poate reține existența unei discriminări a magistraților în materie de salarizare în ceea ce privește lipsa beneficiului unui spor de confidențialitate, întrucât art. 1 alin.3 din OG 137/2000, face referire la persoanele aflate în situații comparabile, creșterile salariale acordate magistraților în 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare - potrivit OUG nr. 27/2006 - cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale, depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale, iar decizia legiuitorului nu apare ca neconstituțională, atât judecătorii cât și procurorii au calitatea de magistrați, dar activitatea acestora este diferită, așa încât pretențiile reclamanților privind acordarea de către instanță a drepturilor salariale recunoscute procurorilor DIICOT ori DNA este nefondată, nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător, ori unui alt salariat din sistemul justiției, sens în care solicitarea reclamanților referitoare la plata sumei de 1700 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând stimulente financiare acordate prin Ordinul Ministerului Justiției, este nefondată.
Pârâtul, Tribunalul Vrancea, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că legea specială de salarizare a magistraților, nu prevede și în cazul judecătorilor acordarea respectivelor sporuri, indexări sau salarii, iar Ordinul nr. 1921/C/2005, precizează și el categoriile de personal cărora s-au acordat premiile respective.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Ministerul Justiției a solicitat de asemenea, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive, cu motivarea că drepturile solicitate de reclamantă nu sunt prevăzute în lege și în aceste condiții, ministerul nu poate fi obligat la plata acestor drepturi, nefiind titularul obligației.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu are nici un raport juridic cu reclamanta și că în calitate de ordonator principal de credite nu poate utiliza creditele re4partizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
La termenul din 13 mai 2008 fost introdus în cauză Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care și-a exprimat punctul de vedere consultativ.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a funcționat la Tribunalul Vrancea până la data de 01 aprilie 2005 când a fost eliberată din funcție ca urmare a pensionării.
Având în vedere data sesizării instanței, drepturile ce îi vor fi recunoscute nu pot fi acordate decât pentru luna martie 2005, pentru perioada anterioară operând prescripția prev.la art.166 din Codul Muncii potrivit căruia dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligației privind plasa salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate.
Analizând fondul cauzei, instanța a reținut că toate drepturile solicitate se întemeiază pe OG nr. 137/2000 ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu, condiții în care se impune, în prealabil, a se stabili dacă instanța de judecată are putere și competența de a constata sau măcar de a verifica dacă un text de lege, este sau nu discriminatoriu, mai exact, dacă se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept și de a nu acorda altei categorii profesionale acest drept. Aceasta teză a fost susținută de pârâtul Ministerul Justiției.
Tribunalul înlătură această susținere și consideră că poate verifica dacă există sau nu discriminare în textele de lege invocate în urma căreia reclamanta solicită despăgubiri civile, și aceasta deoarece art. 2 din OG nr. 137/2000, atunci când definește noțiunea de discriminare, arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, etc. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniu politic, economici, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Prin urmare, din acest text rezultă că poți fi discriminat într-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat și în alte drepturi. Aceasta rezultă din exprimarea care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii.a drepturilor omului". sau a drepturilor recunoscute de lege în toate domeniile. Prin urmare, nu este obligatoriu ca dreptul să fie clar recunoscut de lege, deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanta invocă că este discriminată de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi.
Discriminarea poate izvorî chiar și din lege OG 137/2000 apăra pe toți cetățenii de orice fel de discriminare, în modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale), dar și de discriminările rezultate din lege fără o rațiune firească, logică, rațională și de bun simț.
In acest sens, sunt și dispozițiile art. 2 alin.1, unde se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere etc..precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect înlăturarea, recunoașterii, folosinței, exercitării.". Prin urmare, discriminarea poate rezulta chiar și din lege. La art. 18 alin.1 din OG 137/2000, se prevede că unul din rolurile CNCD, este și acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative, care contravin principiului nediscriminării și pot fi verificate prin această perspectivă de CNCD, sau de instanțe pe cale incidentală.
Având în vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor, precum și dispoziția legală menționată, apreciem că prin intermediul instanțelor judecătorești, se poate constata pe cale incidentală că o anumită lege, reglementează în mod discriminatoriu anumite drepturi și poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamantei vizează acordarea de drepturi bănești în mod preferențial pentru anumite persoane, cu excluderea nefirească și fără o explicație logică a magistraților.
Pentru a analiza dacă există sau nu o discriminare adusă magistraților judecători, categoria din care face parte reclamanta, trebuie găsit criteriul și rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu, putem determina sfera persoanelor cărora li se aplică respectiv reglementare și găsind sfera persoanelor putem constata mai apoi dacă anumite persoane sau categorii profesional sociale etc. Sunt sau nu justificat excluse și dacă sunt excluse, trebuie analizat în final cauza excluderii și utilitatea acestei excluderi.
Prima cerere a reclamantei privește sporul de confidențialitate de 15% din salariul brut.
Inițial, s-a acordat acest spor de confidențialitate celor ce aveau acces la informații clasificate, însă ulterior legiuitorul a înțeles să acorde acest sp0or și altor categorii de funcționari ce nu aveau acces la informații clasificate în schimb aveau obligația de păstrare a secretului profesional prin legi speciale.
Astfel, au fost acordate sporuri de confidențialitate în anul 1997 salariaților din cadrul Camerei Deputaților și Senatul care desfășoară sau realizează lucrări cu caracter confidențial, în anul 1999 s-a acordat un astfel de spor salariaților Agenției Naționale pentru Locuințe, în 2001 s-a acordat sporul membrilor Corpului Diplomatic, în anul 2002 acest spor l-a primit personalul din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și personalul din cadrul Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în anul 2003 prin OUG nr. 123 s-a acordat acest spor celor din aparatul de lucru al Guvernului, precum și din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice se prevede acest spor. In anul 2004 prin OUG 92, se adaugă acestor categorii de funcționari și alți funcționari, precum cei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ, Prin Legea nr. 184/2004 se acordă spor de confidențialitate, personalului din cadrul Consiliului Concurenței, iar în 2006 personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin Legea 444/2006 se acordă sporul de confidențialitate funcție de accesul la informații clasificate și certificat ORNIS cu referire însă la personal militar.
Prin urmare, din numeroasele ordonanțe și legi prin care legiuitorul a ales să acorde acest spor de confidențialitate nu se distinge în cuprinsul acestor texte scopul precis al legiuitorului și rațiunea instituirii sporului, avut în vedere. De aceea, în încercarea de a lămuri rațiunea reglementarilor ( acordarea sporului de confidențialitate) credem că criteriul avut în vedere, este obligația de confidențialitate a acestor persoane. Din exemplele date mai sus, nu rezultă că doar persoanele ce au acces la informațiile clasificate au primit acest spor ci, și numeroase alte categorii de personal. Singurul aspect comun al acestor categorii de persoane ce le leagă, este obligația de confidențialitate instruită prin lege. Prin urmare, determinând sfera persoanelor cărora ar fi logic și firesc să li se aplice sporul, putem observa că magistrații au fost excluși din aceasta, sfera ei neprimind spor de confidențialitate, deși obligația de păstrare a datelor aflate din dosare o au și magistrații, instituită prin lege. Prin urmare, criteriul legiuitorului a fost această obligație, dar când a reglementat diverse legi, numai unele categorii de funcționari au primit acest spor. Excluderea apare ca nejustificată odată ce nu s-a arătat exact de ce magistrații nu primesc acest spor, mai ales că datele și informațiile de care aceștia iau cunoștință din dosare sunt mult mai numeroase și mai personale decât, de exemplu, de datele cunoscute prin intermediul exercitării profesiei de personalul ANL sau CNCD. In cazul problemelor apărute și soluționate de CNCD, chestiunile se pun doar de principiu și nu concret și atât de personal ca în fața unei instanțe de judecată.
Atât timp legiuitorul a ales o asemenea tehnică legislativă, de a institui sporul de confidențialitate pentru diferite categorii de personal atât de diferite, prin mai mult de 20 de acte normative, nu și-a declinat clar scopul și rațiunea legii - criteriul avut în vedere - și nu a ales să legifereze printr-un singur act normativ acest spor unde să indice toate categoriile de personal care beneficiază de el, credem că Direcția Curții Constituționale nr. 1/08.02.1994 este mai mult decât aplicabilă în speță, în sensul că tratamentul diferențiat nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional în respectul principiului egalității cetățenilor.
Concluzionând raționamentul arătat mai sus,se reține că prin legi s-a instituit un spor de confidențialitate pentru funcționarii din instituții publice ce au prin lege instituită obligația de a nu divulga date și informații de care au luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar magistrații au fost excluși de la un asemenea spor, deși au și ei instituită prin lege o asemenea obligație, iar această excludere nu apare justificată de vreun interes public și necesar.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, ci pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoge sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoge sau comparabile există, ea să nu își găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă. Situația magistraților este comparabilă cu a celorlalte categorii de personal retribuit identic și reține doar raportat la scopul instituirii sporului de confidențialitate. Nicio discriminare nu este justificată prin aceea că magistrații ar fi retribuiți prin lege specială, deoarece acest aspect nu are vreo legătură cu ideea de tratament diferențiat și discriminatoriu, sens în care apreciază ca fiind fondată cererea reclamantei.
Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, instanța a reținut următoarele:
Instanța față de disp.art. 329 al.3 din Codul d e proc.civilă, a avut în vedere disp. Deciziei nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5/2008, prin care a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații -asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Întrucât problema de drept, a fost dezlegată prin Decizia pronunțată în interesul legii de ICCJ, decizia fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, în cauză nu mai pot fi făcute interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale și apărările pârâtei fiind înlăturate.
Capătul de cerere privind plata drepturilor salariale reprezentând indexările acordate în cursul anului 2007 a fost respins ca neîntemeiat, cu motivarea că reclamanta nu mai avea calitatea de salariat în anul 2007, ci avea calitatea de pensionar.
Capătul de cerere privind acordarea salariilor egale cu cele ale procurorilor DIICOT, a fost respins pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.3 alin.1 din OUG nr. 27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistraților-asistenți, au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prev.de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
Insă din examinarea disp.Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, rezultă că această direcție reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, și ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă ICCJ.
Acordarea coeficienților de multiplicare acestor procurori, s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează, în acord cu disp. art. 3 din OUG nr. 27/2006 și ale art. 74 alin.1 din Legea nr. 303/2004,
Astfel, nu se poate reține existența unui tratament diferențiat nelegal între procurorii DIICOT și magistrații de la nivelul judecătoriilor, deoarece nu există o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii de magistrați.
Față de cele reținute, a fost admisă în parte acțiunea, în sensul acordării sporurilor de 15% și 50%, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cererea fiind întemeiată față de disp.art. 161 alin.4 Codul Muncii care dispune că întârzierile nejustificate cu plata salariilor conduc la plata de daune interese.
Cu privire la excepțiile invocate, s-a reținut că Ministerul Justiției are calitate personală pasivă în cauză, fiind ordonator principal de credite, excepția invocată nefiind întemeiată.
Este întemeiată excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că nu există raport juridic între reclamantă, care și-a desfășurat activitatea în cadrul Tribunalului Vrancea și acest pârât chemat în judecată, astfel că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale către reclamantă.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o ca fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civilă.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de obiectul cererii vizând repararea pagubei creată prin discriminarea la care face referire reclamanta și care rezultă din lege și nu din modul de interpretare și de aplicare al acesteia.
Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare ci doar de aplicare a legilor în vigoare, singura autoritate legislativă fiind Parlamentul României.
-instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.4 pr.civilă.
A invocat faptul că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru judecătorii și procurorii ori altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești.
În aceste condiții, în ceea ce privește reținerea discriminării reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000, exercitarea unor drepturi referindu-se la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie unele drepturi iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG nr.137/2000, a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege.
apare ca o atribuție de serviciu normală care presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă, categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat și care beneficiază de sporul de confidențialitate fiind expres prevăzut de lege, de principiu fiind salariații care gestionează informații clasificate definite de Legea nr.182/2002.
Instanța de fond a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare față de persoane care nu se află în situații comparabile.
A invocat practica judiciară în materie.
Cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI -Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de ședință din data de 20.08.2008 dispunându-se scoaterea de pe rol și trimiterea spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție
Prin decizia civilă nr.1467/12.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Secția civilă și de proprietate intelectuală a fost declinată competența de soluționare în favoarea Curții de APEL GALAȚI, avându-se în vedere declararea ca neconstituționale a prevederilor art.I și II din OUG nr.75/2008.
Pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale cauza fost reînregistrată sub nr.398/44/17.03.2009.
Examinând recursul astfel formulat de către pârâtul Ministerul Justiției, potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041pr.civilă, curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a constatat ca fiind datorate către intimata-reclamantă drepturile bănești reprezentând sporul de stres în cuantum de 50% și sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din indemnizația de bază brută lunară corespunzătoare lunii martie 2005, sume actualizate cu rata de inflație la data plății efective.
S-a avut în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, 25.03.2008, și calitatea de magistrat a reclamantei până la momentul pensionării, 25.04.2005.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Justiției, aceasta subzistă față de rolul său de ordonator principal de credite și atribuțiile ce-i revin în domeniul gestionării patrimoniului și al asigurării bunei organizări și administrări a justiției ca serviciu public( art.4 pct.X din HG nr.83/2005).
Pe fondul cauzei, se rețin următoarele:
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Secțiile Unite, în materia recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din autoritățile judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația de bază brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
De asemeni, prin Decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite în materia recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 al.1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 al.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora.
S-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
astfel date problemelor de drept ce fac obiectul judecății de față, sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești în conformitate cu dispozițiile art.329 al.3 pr.civilă.
Deci, interpretarea dată de prima instanță este în concordanță cu deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului ( Hotărârea din 6.12.2007 în cauza Beian contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art.99 al. lit. din Legea nr.303/2004, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr.93 din 11.05.2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art.329 din pr.civ. scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării.Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale-se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului( cauza contra Regatului Unit", 1995)- în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]".Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art.16 al.1 din Constituție în conformitate cu care: " Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr.528/2.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a disp.art.25 lit.d) și ale art.31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr.56/1993, statuând că:" Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art.123 al.2 din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar ducea la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că " Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un " proces echitabil", conform art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ( prin hotărârea pronunțată în cauza " Brincat contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat s-a avut în vedere, în scopul reparării sale integrale și actualizarea sumelor datorate în raport de rata inflației, la data plății efective.
O atare soluție este în măsură să asigure o reală despăgubire intimatei-reclamante și în același timp nu contravine legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze ( art.161 al.4 muncii).
În consecință, în baza dispozițiilor art.312 al.1, 2 și 3 și art.304 indice 1 pr.civilă, coroborate cu art.329 al.3 pr.civilă va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.394/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.394/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR Pt.jud. aflat în CO
conf.art.261 pct.2 pr.civ.
Președinte Curtea de Apel
Grefier
Red./23.06.2009
Dact./2 ex/13.07.2009
FOND: -
Asis.jud. -
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
