Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5777/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5777
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice G în nume propriu și în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.2310/28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.2310/28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de intimatul Ministerul Justiției.
A fost admisă acțiunea formulată de petenta.
Au fost obligați intimații Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, și Tribunalul Gorj la plata către petentă a drepturilor salariale în cuantum de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 11.04.2002-01.12.2003, sume actualizate la data plății efective.
A fost obligat intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor, să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor solicitate
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța respins-o cu următoarea motivare:
A invoca prescripția dreptului pe cale de excepție înseamnă recunoașterea dreptului substanțial, real,care dă posibilitatea creditorului din raportul de obligație să solicite sprijinul autorităților abilitate (instanțelor judecătorești)pentru obligarea debitorului la efectuarea prestației printr-o acțiune civilă.
Această recunoaștere tacită nu se confundă cu instituția de drept civil ce duce la întreruperea prescripției, astfel că instanța a constatat că invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune vine în contradicție cu ideea de inexistență a dreptului subiectiv pe care intimatul o promovează atunci când solicită respingerea acțiunii pe fond.
Prescripția dreptului la acțiune este un mijloc de stingere a dreptului în sens material prin neexercitarea acestui drept în intervalul stabilit de lege și face ca titularul unui drept subiectiv sau creditorul care a rămas inactiv un anumit răstimp să-și piardă ocrotirea dreptului respectiv pe calea acțiunii în justiție și, odată cu aceasta, posibilitatea de a obține executarea silită a obligației corespunzătoare.
Prescripția extinctivă s- constituit așadar într-o sancțiune specifică prin care legea sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului.
Instanța este în măsură să constate însă, că starea de pasivitate a reclamanților nu s-a datorat unei atitudini personale, pur subiective, ci a fost generată de fapte și împrejurări mai presus de voința acestora, respectiv, de apariția unor acte normative care le punea în discuție (și intimata chiar pune în discuție) existența dreptului lor subiectiv.
În consecință, instanța a constatat că starea de pasivitate nu este imputabilă petenților și, implicit, în cauză nu a operat prescripția dreptului la acțiune, excepția invocată urmând a fi respinsă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr.185/22.06.2005, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări directe potrivit art. 2 alin.1 și 2 din nr.OG137/2000, recomandându-se Ministerului Justiției, inițierea unui act normative în vederea eliminării de tratament salarial, care a creat o inegalitate evidentă între cele două categorii de magistrați cu pregătire și responsabilități identice.
Ca urmare a demersului legislativ inițiat pe baza constatării acestei discriminări a fost adoptată nr.OUG 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul de justiție, pentru eliminarea inegalității ce s-a creat, fiind reglementată unitar salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților, asistenților și ale personalului asimilat acestora.
Prin decizia nr. VI din 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că până la adoptarea și intrarea în vigoare a nr.OG 27/2006 aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii prin hotărârea mai sus menționată a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legilor, consacrată în art. 16 alin.1 din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art. 23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzută la art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În consecință, prin decizia mai sus menționată, obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 329.pr.civ. s-a hotărât ca, pentru eliminarea oricărei discriminări, drepturile salariale prevăzute în dispozițiile art. 11 alin.1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin.4 din nr.OUG 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004, se cuvin tuturor magistraților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ministerul Justiției și Libertăților consideră că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs întemeiat pe dispoz. art.304 pct.9 pr.civilă.
Precizează astfel că, prin decizia nr. VI din 15.01.2007, ÎCCJ a stabilit că în domeniul salarizării magistraților există un tratament discriminatoriu, ca urmare a neacordării sporului de 30-40% tuturor magistraților.
Prin urmare, Înalta Curtea dispus acordarea acestui spor ca drept salarial și nu ca despăgubire,dezlegarea dată problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanță.
Fiind vorba de prestații periodice cu caracter succesiv, pretențiile reclamantei trebuiau examinate și dispuse numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului de prescripție anterioară momentului introducerii acțiunii.
În speță, dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului general de prescripție de 3 ani, aplicabil în materia drepturilor de creanță prev. de art.3 al.1 din Decr. Lege 167/1958 privind prescripția extinctivă.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, aceasta este data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Referitor la invocarea dispoz.art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului, recurentul precizează că pentru a exista discriminare, trebuie să fim în prezența recunoașterii folosinței sau exercitării unuia din drepturile fundamentale ori al celor recunoscute de lege.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice critică sentința sub aspectul modului de soluționare al excepției lipsei calității sale procesuale pasive, precizând că rolul său este acela de a răspunde de elaborarea proiectului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii reglementate de art.21-27 din legea 72/1996, respectiv art.26-31 din Legea 500/2002.
Cu alte cuvinte, P nu poate să aloce și să vireze în mod absolut, aleatoriu fonduri pentru plata sumelor solicitate de către intimata-reclamantă, aceste sume putând fi solicitate de la ordonatorul principal de credite prin inițierea unei proceduri de rectificare bugetară.
Curtea constată a fi fondate recursurile pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 stipulează faptul că - dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar dispozițiile art. 3 din același decret arată că orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
In același timp, dispozițiile art.283 alin.1 litera c din Codul Muncii prevăd că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune,în situația în care obiectului conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat,precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Din interpretarea acestor dispoziții,rezultă că și dreptul la material la acțiune,prin care reclamanta a solicitat acordarea acestui spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară invocând existența unei discriminări în sensul art.2 din OG 137/2000 -despăgubiri potrivit art.27 din acest act normativ-este prescriptibil în termenul de 3 ani menționat mai sus,termen care începe să curgă de la data la care reclamanta a luat cunoștință de existența acestei discriminări,care este data intrării în vigoare a actului normativ,care reglementa acordarea acestui spor.
Întrucât în cauză nu se poate reține intervenirea uneia din cauzele de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție prev.la art. 13 și 16 din D 167/1958,pe baza căreia dreptul la acțiune al reclamantei să poată fi considerat ca exercitat în termenul de prescripție,instanța de recurs constată ca fiind prescris acest drept.
Este fondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul Ministerului Finanțelor Publice având în vedere atribuțiile sale doar cu privire elaborarea proiectului bugetului de stat,pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator,între reclamantă și acest pârât neexistând raporturi juridice de muncă și nici calitatea de ordonator principal de credite,pentru a fi justificată calitatea sa procesuală pasivă.
Sunt argumentele pentru care Curtea,găsind întemeiate cele două excepții,nu va mai examina fondul cauzei și în temeiul disp.art.312 pr.civilă va admite ambele recursuri, modificând sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.2310/28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Gorj.
Modifică sentința civilă în tot, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2 /27.11.2009
/ și
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu
