Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6014/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2649/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6014/
Ședința publică de la 28 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârâtMinisterul Justiției și Libertățilorîmpotriva sentinței civile nr.1556 din data de 17.10.2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (3628/2007), în contradictoriu cu intimații-reclamanți C, - -, și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Tribunalul Teleorman și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert parte în domeniul discriminării, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți C, - -, și intimații-pârâțiCurtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Tribunalul Teleorman și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, față de lipsa părților la prima strigare a cauzei, la orele 0950, văzând dispozițiile art.104 alin.13 din a instanțelor judecătorești, dispune lăsarea pricinii la a doua strigare, în ordinea listei.
La reluarea pricinii, respectiv, la a doua strigare, la orele 1014, nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți C, - -, și intimații-pârâțiCurtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Tribunalul Teleorman și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, prin care solicită comunicarea duplicatului cererii de recurs dedusă judecății, cu motivarea că o astfel de cerere excede logicii juridice, dat fiind faptul că, cererea de recurs este formulată chiar de către Ministerul Justiției și Libertăților.
Totodată, Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul, prin cererea de recurs dedusă judecății, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1556/17.10.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca nefondată excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Teleorman de soluționare a cauzei; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, C, - -, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman la plata către reclamanți a sumelor de bani cuvenite cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 01.09.2004 la zi, actualizate cu rata inflației la data plății efective; a respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind formulată împotriva unei părți fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Alexandria, având calitatea de judecători.
Tribunalul a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Teleorman de soluționare a cauzei, întrucât a apreciat că se află în prezența unui conflict de muncă astfel cum este definit de art.3 din nr.168/1999.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor reținând inexistența raporturilor juridice dintre acest pârât și reclamanți.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că drepturile salariale pretinse de reclamanți au fost acordate în temeiul unei legi organice astfel cum este Legea nr.50/1996 iar OG nr.83/2000 prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art. 114 alin. 1 din Constituție, deoarece a reglementat domenii care nu pot face decât obiectul legilor organice.
Sub aspectul caracterului discriminatoriu al abrogării art.47 din Legea nr.50/1996, Tribunalul a reținut că printr-o serie de acte normative privitoare la salarizarea personalului bugetar din România este reglementată acordarea unor sporuri de risc sau suprasolicitare neuropsihică unor largi categorii socio profesionale; 16-50% personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională(Legea 138/1999), funcționarii publici din sistemul penitenciarelor (OG nr.64/2006), 16-50% pentru polițiști(OG nr.38/2003), 30% pentru personalul din serviciile de probațiune (Legea nr.327/2006), personalul didactic (Legea nr. 128/1997), personalul din administrația centrală a și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare beneficiază de un spor de 25% din salariul în valută(Legea 29495/2004).
Față de aceasta, exceptarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate este evident discriminatorie, astfel cum este definit acest concept de dispozițiile art.2 alin.l din OG nr.137/2000. De altfel, discriminarea ca urmare a abrogării art.47 din Legea nr.50/1996 contravine și altor acte normative cum ar fi art.l4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Pe de altă parte, instanța a reținut că elementele de risc și suprasolicitare neuropsihică inerente profesiei reclamanților, avute în vedere de dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, nu s-au micșorat, ci s-au acutizat urmare a unei activități legislative intense, determinată de reforma justiției și aderarea la.
Așadar, față de considerentele expuse, instanța a constatat că abrogarea art.47 din Legea ar.50/1996 prin OG nr.83/2000, este neconstituțională și discriminatorie și că dispozițiile art.47 din legea nr.50/1996 care conferă reclamanților dreptul la sporul de risc și suprasolicitare au rămas în vigoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă cu următoarea motivare:
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului organele autorității judecătorești a fost abrogat prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 intrată în vigoare la - și aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Recurentul a susținut că nu pot fi reținute argumentele Tribunalului în sensul că s-au încălcat prevederi constituționale, întrucât Legea nr. 50/1996 este o lege ordinară, față de dispozițiile art. 73 din Constituția României, iar potrivit dispozițiilor cuprinse în legea fundamentală se poate interveni pe calea ordonanțelor în domeniul legii ordinare. Este cazul nr.OG 83/2000 care ulterior a fost aprobată prin Legea nr. 334/06.07.2001 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În acest sens, prin Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice legea de salarizare a personalului din sistemul autorității judecătorești, Legea nr. 50/1996.
Recurentul a mai arătat că prin nr.OG 83/200 aprobată prin Legea nr. 334/2001, s-a realizat un nou sistem de salarizare "prin stabilirea de indemnizații lunare pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, precum și cu vechimea în magistratură prevăzută de Legea 92/1992, ca formă unică de remunerare a activității acestora", astfel că finalitatea acestor modificări legislative nu a fost nici într-un caz diminuarea drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției, ci, dimpotrivă, s-a realizat un sistem de salarizare bazat pe noi principii care au la bază grila de intervale pentru stabilirea indemnizațiilor, valoarea de referință sectorială, coeficientul de multiplicare, aceste din urmă elemente de determinare a veniturilor salariale fiind majorate substanțial la momentul respectiv, astfel că deși s-a procedat la abrogarea unor sporuri calculate la salariul de bază, consecința fiind firesc aceea de a nu mai fi regăsite explicit în legea de salarizare, totuși cuantumul remunerației magistraților și personalului auxiliar de specialitate s-a majorat.
Pe de altă parte, a susținut recurentul, este de observat că sporul pentru risc si suprasolicitare psihică a fost introdus în Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 56/1997 privind modificarea si completarea OG nr. 9/1997 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, modificarea Legii nr. 50/1996 prin OG nr. 56/1997 încălcând dispozițiile constituționale și normele de tehnică legislativă.
Recurenta a apreciat că nu există niciun impediment în a accepta și a recunoaște că nr.OG 83/2000 produce efecte, art. 47 din Legea nr. 50/1996 fiind abrogat respectarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă.
În ceea ce privește constatarea discriminării din perspectiva OG nr. 137/2000 recurentul a susținut că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Actul normativ invocat se referă la exercitarea unor drepturi prevăzute de lege și la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Instanțele nu pot avea competența de a recomanda ori impune adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziții legale.
Pe de altă parte, a susținut recurentul, nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Nu se poate aprecia că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, nefiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cod proc. civilă.
Astfel, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În mod corect instanța de fond a reținut că prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 23/1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
A mai reținut ÎCCJ că în ipoteza adoptării unei soluții contrare, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate. Cât privește noțiunea de "discriminare", s-a avut în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă. Interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Curtea reține că astfel, instanța supremă a dezlegat problema de drept dedusă judecății, interpretarea dată prin decizia menționată fiind obligatorie pentru instanța învestită cu soluționarea prezentului recurs și în concordanță cu soluția pronunțată de tribunal astfel că, în mod legal temeinic, sporul pretins a fost recunoscut reclamanților.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârâtMinisterul Justiției și Libertățilorîmpotriva sentinței civile nr.1556 din data de 17.10.2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (3628/2007), în contradictoriu cu intimații-reclamanțiC, - -,și intimații-pârâțiCurtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Tribunalul Teleorman și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Farmathy AmeliaJudecători:Farmathy Amelia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
