Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 607/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.607/CM
Ședința publică din 20 octombrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă "" GRUP B, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C, b-dul 1 - 2. nr. 29, - 29,. D,. 62, județul C și cu domiciliul procesual ales în DTS,-, - 6,. A,. 4, județul M, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat, fără delegație la dosar și intimatul reclamant, personal.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentei pârâte având cuvântul cu privire la excepția de tardivitate a recursului invocată de instanță la termenul anterior, susține că lasă la aprecierea instanței.
Intimatul reclamant întrebat fiind cu privire la excepția de tardivitate a recursului, susține că lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de tardivitate a declarării recursului de față.
CURTEA;
Asupra recursului civil de față;
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA GRUP B, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța, să fie obligată pârâta șa plata drepturilor salariale reprezentând aprovizionare toamnă iarnă datorate în luna octombrie în cuantum de un salariu minim la nivel de unitate pentru anii 2005, 2006 și 2007, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând cota parte din profitul societății pe anii 2005, 2006, 2007, respectiv 3252 lei/salariat pentru anul 2005, 6959 lei/salariat pentru anul 2006 și 6736 lei/salariat pe anul 2007, actualizarea acestor drepturi salariale până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului d e judecată sub nr-.
La termenul de judecată din data de 27.03.2009, pârâta SC SA GRUP Bai nvocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.289 alin.2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prin raportare la dispozițiile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituție și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța.
Prin încheierea din 24 aprilie 2009, Tribunalul Constanțaa respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate de către pârâta SC SA GRUP B și a fixat termen pentru continuarea judecății la data de 15.05.2009.
Împotriva acestei încheieri, la data de 28 aprilie 2009 formulat recurs pârâta SC SA GRUP
La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului din 19.08.2009, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării recursului și a acordat termen la data de 20.10.2009, pentru ca părțile să răspundă la excepție și a face verificări cu privire la cererea de recurs.
La termenul de judecată din 20.10.2009, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității recursului.
Verificând actele dosarului, instanța constată că excepția de tardivitate a recursului este fondată.
Așa cum rezultă din dosarul instanței de fond, încheierea din 24.04.2009 a fost comunicată părților la data de 05.05.2009 (fila 37 dosar fond), iar recursul împotriva acestei încheieri a fost declarat de pârâtă la data de 28.04.2009.
În raport de data comunicării încheierii instanței de fond, se constată că recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal de 48 de ore prevăzut de art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992.
Dispozițiile art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, prevăd că: "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.1, 2 sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunțare".
Având în vedere că recurenta nu a respectat aceste dispoziții legale și a depus cererea de recurs cu depășirea termenului legal prevăzut de art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, excepția va fi admisă, iar recursul va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul formulat de recurenta pârâtă "" GRUP B, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C, b-dul 1 - 2. nr. 29, - 29,. D,. 62, județul C și cu domiciliul procesual ales în DTS,-, - 6,. A,. 4, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.10.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Tehnored.dec.gred.RD/2ex/28.10.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol