Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6088/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6088
Ședința publică de la 06 2009
Complet constituit din:
Președinte: - -
JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
Grefier:
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA împotriva sentinței civile nr. 741/28.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, a, -, -, -, - -, -, -, -, -, a, a, -, -, -, -, C, a -, -, -, -, precum și cu intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și autoritatea consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru refacerea procedurii de citare și comunicare recursuri.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pune concluzii de admitere a recursului și declinarea competenței la Judecătoria Craiova, iar pe fond - respingerea acțiunii ca nefondată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 741 de la 28 februarie 2008 respins excepția necompetenței materiale a instanței.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor și în consecință a respins acțiunea față de acest pârât.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 11.05.2004-15.11.2004.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, a, -, -, -, - -, -, -, -, -, a, a, -, -, -, -, C, a -, -, -, -, în contradictoriu cu intimații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariu pe perioada 16.11.2004 - 28.02.2008, sume actualizate în raport de indicele de inflație de la data fiecărei scadențe până la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.
S-au respins celelalte petite ale acțiunii.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția de necompetență materială tribunalului, instanța a reținut ca acțiunea are ca obiect acordarea unei despăgubiri bazate pe discriminare.
Ori, dispozițiile art.281 din Codul Muncii prevăd că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art.295 alin.2 din Codul Muncii prevederile acestuia se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă.
Pe de altă parte, în conținutul art.5 și 6 din Codul Muncii este reglementată instituția discriminării în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel încât competența de soluționare a acestei cereri în primă instanță aparține secției de conflicte de muncă și asigurări sociale (art.2 pct.1 lit.c Cod proc.civ.).
Prin urmare,instanța constatat neîntemeiată excepția de necompetență materială invocată de Ministerul Economiei si Finanțelor și respins-
fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, constatând ca nu are calitatea de angajator, între reclamanți și acesta neexistând raporturi juridice de muncă, acesta nu are obligația de plată efectivă a sumelor pretinse de reclamanți.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reținut că, potrivit art. 19 punctul. 3 din Legea nr. 50/1996 grefierii care participa la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, a celor de executare penala si civila, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum si cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunara de 10 % din salariul brut, calculata in raport de timpul efectiv lucrat.
Dispozițiile art. 6 alin 2 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o munca le sunt recunoscute dreptul la plata egala pentru munca egala, principiu instituit si de art. 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului.
Pe de alta parte, art. 4 si 16 din Constituția României consacra principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor si discriminării.
Art. 20 din legea fundamentala a statului stipulează ca dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care România este parte.
Acest principiu este reluat si de art. 1 alin 2 lit. i din OG 137/2000, aprobata prin Legea nr. 48/2002 modificata prin Legea nr. 27/2004 care garantează egalitatea intre cetățeni, prin excluderea privilegiilor si discriminării subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru munca egala.
Potrivit art. 2 alin 1 din OG 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de orice criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice iar conform alineatului 2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alineatul 1, fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.
In speța nu s-a invocat si nici nu s-a dovedit existenta unui scop legitim, care sa justifice aceasta discriminare.
Reclamanții din cauza de fata îndeplinesc si ei funcția de grefier in cadrul Parchetelor de pe raza Tribunalului Dolj si respectiv din cadrul Parchetului ce pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA si DICOT, neefectuând activitati din cele enumerate mai sus. Deși îndeplinesc aceeași funcție, iar in virtutea funcției, aceeași munca egala cu beneficiarii sporului de 10 % nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciați.
Are loc astfel o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce incalca dispozițiile legale in materie si anume, art 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, OG 137/2000 aprobata prin Legea nr. 48/2002 modificata prin Legea nr. 27/2004 si art 6 alin 2 din Codul Muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri in favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezida intr-o ilegalitate si a unui tratament diferit in ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea ca reclamanții nu au desfășurat activități din cele prevăzute in art 19 pct 3 din Legea nr. 50 /1996 si nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea drepturilor reclamanților, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practica discriminatorie, paratul Ministerul Justiției neputând invoca propria culpa discriminatorie.
Din cuprinsul raportului de expertiza, cu anexele corespunzătoare, rezulta sumele pe care fiecare reclamant este îndreptățit sa le primească, sume calculate in raport de situația fiecărui reclamant, sume ce vor fi reactualizate in continuare, îin funcție de coeficientul de inflație, pana la data plații efective.
In raport de aceste considerente, instanța urmează să admită în parte acțiunea reclamanților si va obliga parații MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -DICOT să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând indemnizația de 10 % din salariul brut pe perioada 16.11.2004- 28.02.2008, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației de la data fiecărei scadențe până la data plății efective.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.118 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Ministerul Finanțelor Publice are atribuții, potrivit art.19, de a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare,pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare.
Potrivit art.3 alin.1 din HG208/2005, Ministerul Finanțelor Publice are următoarele atribuții:elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. Ca urmare, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Ministerul Finanțelor Publice are astfel obligația de a pune la dispoziția pârâților sumele necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamanți în sume nete, motiv pentru care instanța va admite cererea de chemare în garanție, urmând să oblige pe acesta să asigure și să vireze pârâților fondurile necesare pentru plata acestor drepturi.
Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților să propună modificarea dispozitiilor legale in vederea reglementarii situatiei juridice a acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate juridica, pentru ca aceste norme sa nu mai fie discriminatorii, a obligat paratii la plata pentru viitor a acestei indemnizatii de 10% din salariul brut, pana la reglementarea situatiei juridice a acestor drepturi in mod nediscriminatorii, obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ sa includa in bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, dupa ramanerea definitiva a sentintei civile a acestor sume datorate de parati pentru perioadele mentionate.
In ceea ce priveste calitatea procesuala a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, instata a constatat ca citarea acestuia s-a facut in baza art 27 din OG 137/2000, calitatea procesuala a acestuia fiind de intervenient fortat si nu de parat asa cum din eroare s-a conceptat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de p elângă Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, susțin că hotărârea instanței de fond a fost dacă cu încălcarea competenței altei instanțe. Având în vedere că intimații reclamanți și-au întemeiat solicitările privind acordarea sporurilor salariale pe dispozițiile OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, apreciază că instanța de fond a procedat în mod nelegal la schimbarea cadrului procesual fixat de acesta și anume, cercetarea cererii prin prisma dispozițiilor actului normativ indicat.
Potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, "persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun"
Prin urmare, această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiat pe dispozițiile acestui act normativ.
In situația în care acțiunea reclamanților este acțiune în pretenții se impunea să fie timbrată la valoare.
Un alt motiv de recurs se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și solicită a se constatat că raportul de expertiză nu este opozabil Ministerului Public - Par5chetul de pe lângă ICCJ deoarece nu i-a fost comunicat, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 208 cod procedură civilă și pe cale de consecință solicită anularea acestuia pentru nerespectarea formelor de procedură cerute de lege.
Susține, de asemenea, că în mod greșit a fost obligat la plata sporului de 10% din salariul brut, aceasta însemnând că instanța a depășit atribuțiile judecătorești, adăugând la lege prin schimbarea sistemului de salarizare al personalului auxiliar de specialitate - atribut exclusiv al legiuitorului, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă.
Apreciază că discriminarea invocată de instanța de fond nu există, în condițiile în care personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr.50/1996 nu poate pretinde în mod fundamental că depune muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini, oricum diferite și suplimentare față de cei care nu le au stabilite în fișa postului, deci nu se poate discuta despre excluderea bazată pe vreunul din criteriile prevăzute de art. 2 din OG nr. 137/2000, iar intimații reclamanți și instanța de fond nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele și actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
Instanța de fond dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ,ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Prin motivele de recurs depuse pe aceeași DGFP arată că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în garanție a acestui minister, că prin hotărârea atacată instanța acordat ceea ce nu s-a cerut în sensul că obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor cuvenite reclamantului, motivat de faptul că potrivit art. 3 alin. 1 din HG nr. 208/2005, MEF elaborează proiectul de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul de rectificare a bugetului de stat operând rectificările corespunzătoare.
Precizează că rolul Ministerul Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului de buget de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și proiectelor locale respectând procedura reglementată de legea finanțelor publice și menționează că această instituție nu poate fi confundată cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Mai mult, Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite pentru subunitățile aflate în subordine, dar nu și pentru Ministerul Public sau alți ordonatori principali de credite.
Recursurile sunt fondate și se admite pentru următoarele considerente:
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 1 alin 2 lit. i din OG 137/2000, aprobata prin Legea nr. 48/2002 modificata prin Legea nr. 27/2004, care garantează egalitatea intre cetățeni, prin excluderea privilegiilor si discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru munca egala.
Or, prin decizia Curții Constituționale nr. 1325 din 2008, fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, apreciindu-se că acestea sunt neconstituționale in masura in care din ele se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in acte normative neavute in vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
S-a apreciat că un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor, consacrat in art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si prevederile art. 61 alin. (1), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Curtea mai constată că drepturile solicitate de reclamanți, respectiv indemnizația lunară de 10% din salariul brut, au fost stabilite de legiuitor exclusiv în favoarea personalului auxiliar prevăzut în mod expres de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 (grefierii care participa la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, a celor de executare penala si civila, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum si cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii), calculata in raport de timpul efectiv lucrat.
Or, în cauză, chiar reclamanții au arătat că nu se încadrează în nici una dintre categoriile de personal auxiliar de specialitate limitativ prevăzute de textul normativ pentru a putea beneficia de indemnizația lunară de 10% din salariul brut.
Chiar Înalta Curte de Casația și Justiție, admițând recursul în interesul legii, prin decizia nr. 24/2008, a statuat că dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și ale art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate.
Se apreciază că, n materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punctul de vedere al funcției, cât și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece art. 41 alin. (4) din Constituția României vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă și aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca reclamații să beneficieze de indemnizația menționată, neexistând nici un temei legal pentru admiterea acțiunii acestora.
În raport de aceste considerente,Curtea urmează ca în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă să admită recursurile formulate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ și pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA,să modifice sentința în sensul că va respinge acțiunea.
Având în vedere aceste aspecte care relevă faptul că pârâții nu au căzut în pretenții,va admite și recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B și DGFP și va respinge și cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIV,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA împotriva sentinței civile nr. 741/28.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, a, -, -, -, - -, -, -, -, -, a, a, -, -, -, -, C, a -, -, -, -, precum și cu intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și autoritatea consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 2009.
PREȘEDINTE: Corneliu Maria - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă - - | JUDECĂTOR 3: Manuela Preda - -- |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/16.11.2009
fond:
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mihaela Mitrancă, Manuela Preda
