Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6083/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6083
Ședința publică de la 06 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA prin lichidator judiciar Insolvency Specialists împotriva sentinței nr. 7354/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pricina a fost repusă pe rol din oficiu, recursul fiind declarat și motivat în termen legal.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de admitere a recursului și modificare a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 7354 din 04 decembrie 2008 luat act de renunțarea la judecarea capătului 4 din acțiune.
admis în parte acțiunea, formulată petenți, G, împotriva intimatei
S- constatat nulitatea clauzei prevăzută de art. 176 alin. 1 din CCM al pe anii 2005-2007.
A fost obligată intimata să plătească petenților drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 din CCM la nivel de ramură, ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv, 4000 c gaze naturale, anual, pentru perioada 2005 - 2007, reactualizate la data plății.
fost obligată intimata să plătească petenților diferențele de salariu prin neaplicarea corectă art. 128 alin. 5 și art. 129 alin. 1,2,3, anexa 3 bis, sume actualizate la data plății.
A fost obligată intimata la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut că petentii au fost salariatii intimatei asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetele de munca ale acestora.
Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna - iarna), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract..
Potrivit disp.art. 243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Mai mult decât atât, neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a considerat că, intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura, așa încât admis acest capăt de cerere și obligat intimata la plata către petenți a drepturilor bănești reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă pentru anii 2005, 2006, 2007.
Pe de altă parte, cererea privind diferența de salariu rezultată dintre drepturile primite și drepturile salariale neacordate conform art.128 alin. 5 și art.129 din CCM al, a fost respinsă întrucât drepturile salariale au fost determinate avându-se în vedere dispozițiile sus menționate.
În ceea ce privește nulitatea art. 176 alin.1 din CCM al SC service SA, acesta prevede că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat.
otrivit art. 187 din CCM la nivel de ramură Energie Electrică, Petrol și Gaze, valabil pe anii 2005- 2008 salariații agenților economici nominalizați în anexa nr.1 pct. B, vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale. Societatea ai cărei salariați sunt petenții face parte din unitățile menționate în anexă.
In conformitate cu dispozitiile art.178 din CCM, la nivel de ramura pe 2007 alin 1,Salariații agenților economicii, vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea a 2500-4000 mc de gaze naturale", iar alin 2 specifica ca "in condițiile in care prin actul adițional la CCM nu s-a convenit introducerea dreptului prevazut la alin.1, in salariul de baza, modalitatea concreta de acordare a acestuia va fi stabilita la nivelul agentului economic".
Deși aceste drepturi nu au fost prevăzute în CCM la nivel de unitate, ontractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
În consecință, instanța a admis actiunea precizată formulata de petitionari, a constatat nulitatea clauzei art.176 din CCM al SC SA / 2005, 2006, 2007 și a obligat intimata la plata către petenti a drepturilor salariale reprezentand aprovizionarea de toamna - iarna in cuantum de un salariu minim pe ramura pentru fiecare an, cuvenite pentru anii 2005, 2006 și 2007, la plata contravalorii unei cantități de 4000 mc de gaze naturale pentru anii 2005, 2006 și 2007, sume actualizate la data plății efective, și a obligat intimata la plata diferențelor salariale rezultate din neaplicarea corectă a art.128 alin5, art.129 alin. 1,2,3, respectiv Anexa nr.3 bis.
Împotriva sentinței, a declarat recurs intimata SC" " SA, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că prin protocolul încheiat la 01 martie 2002 între SNP SA SC SA și s-a convenit ca salariații transferați de la SNP la SC SA să-și păstreze toate drepturile avute la data transferului.
Suma ce reprezenta / unei cantități de gaze naturale a fost introdusă în salariile de bază ale tuturor angajaților SNP inclusiv a celor transferați în anul 1997, iar potrivit art.187 din CCM, la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 s-a prevăzut că "salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1 pct.B vor primi un ajutor material, egal cu unei cote deg aze naturale.
De același drept beneficiază salariații avuți în vedere la al.1 și cei ai angajaților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr.1 în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază".
Recurenta precizează că, apărarea sa privind includerea / valorii cotei de gaze în salariile angajaților începând cu anul 1997 este susținută de înscrisuri ce atestă acest fapt, respectiv: adresa nr.22160 din 21.07.2008 prin care societatea comunică faptul că suma reprezentând c/valoarea cotei de gaze naturale a fost introdusă în salariile de bază ale tuturor angajaților; protocolul încheiat la 01 martie 2002; extras din CCM pe anul 1997 al SC SA care la art.176 al.1 prevede că începând cu 01 iunie 1997, acest ajutor material va fi inclus în salariul de bază; extras din CCM pe anul 1998 al SC SA care la același articol prevede că, acest ajutor material a fost compensat prin CCM/1997; extras din CCM/2003 la nivel de SA în care se face mențiunea că acest ajutor material a fost compensat; extras din CCM la nivel pe anul 2007, unde la art.176 al.1 se prevede că acest ajutor material a fost compensat; fișa drepturilor salariale negociate în conformitate cu Legea 14/1991 și CCM valabile la 01.07.1997 unde se face mențiunea - creșterea salariului de bază include și c/valoarea a 4000. gaze naturale conform art.176 din CCM -; copii xerox de pe carnetele de muncă.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că instanța greșit a stabilit că dreptul la suplimentarea salarială scadentă în luna octombrie al fiecărui an (pentru aprovizionarea toamnă iarnă) există, și pe cale de consecință obligația corelativă se impune a fi adusă la îndeplinire.
Că a fost ignorat faptul că prin art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze este prevăzută posibilitatea transformării acestuia în element constitutiv al salariului de bază, cu efectul imediat al stingerii sale distincte pe viitor.
Acest lucru s-a petrecut chiar mai înainte de preluarea prin transfer în 2002-2003 personalului de la fosta sucursală "" Ba S NP.
În contractul colectiv de muncă încheiat între SNP și salariații reprezentați de la nivelul anului 2000 se stipula cu claritate la art.168 alin.2 teza II a faptul că " suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului 2412/1998, astfel că voința părților a optat pentru novarea dreptului recunoscut dintr-un element exterior salariului de bază, în parte constitutivă a acestuia.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, referitor la contravaloarea cotei de gaze naturale, se reține că este fondat deoarece potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de SA, rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997, rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
Textul art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivelul unității este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 137 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, potrivit cărora "rin p. contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, unele sporuri și/sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază".
Rezultă deci că instanța de fond a stabilit greșit că dispozițiile art. 176 alin 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității sunt afectate de nulitate.
În aceste condiții sunt apreciate ca întemeiate criticile recurentei în ceea ce privește acest capăt de cerere.
Referitor la motivul de recurs privind suplimentările salariale privind aprovizionarea toamnă-iarnă Temeiul juridic contractual invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 176 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, termică, Petrol și Gaze pe anii 2005,2006 și 2007, potrivit cărora:
Art. 176-(1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub formă de adaosuri, stimulente etc.
(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
(7) Salariații, organizațiile patronale și sindicale, precum și agenții economici pot participa la înființarea unor instituții gen asociații profesionale, fonduri mutuale, de asigurări sociale etc. Contribuția agenților economici va fi stabilită, cu respectarea prevederilor legale, prin negociere cu federațiile sindicale și organizațiile patronale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă. Cu acordul salariaților, aceștia pot contribui și cu o parte din cota ce le revine din profitul agentului economic.
La negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii, părțile contractante au stabilit expres (la art. 176 alin. 6) modalitățile concrete de acordare a drepturilor menționate la alin. 1 și anume: fie suplimentările salariale se acordă distinct, fie acestea sunt incluse în salariul de bază, în funcție de modul în care aceste drepturi sunt negociate la nivelul unității.
De aceea, instanța de fond trebuia să analizeze modalitatea concretă în care s-a negociat acordarea acestui drept la nivelul angajatorului-pârât.
Cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul SC SA pe anul 1997, partenerii sociali au stabilit introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, stabilind la art. 168 alin. 3:
"Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".
Această hotărâre luată în deplin acord de partenerii sociali s-a concretizat abia începând cu 01. 03.1998.
În contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA 1998 s-a menționat la art. 168 alin. 3 ca "suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998)".
În telexul nr. 2412/1998 este menționat faptul că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu data de 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.
Se constată astfel că dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu data de 01.03.1998, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii, iar obligația de acordare a suplimentării salariale a fost executată începând cu data de 01.03.1998 în forma includerii acestui drept în salariul de bază.
Neobservând dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității în anii 2007 și 2008 și mențiunile din carnetele de muncă, din care rezultă ca, la data de 01.03.1998 salariile au fost majorate conform mențiunilor din telexul nr. 2412/1998, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Este adevărat că, potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, însă instanța de fond a apreciat greșit că la nivelul societății pârâte nu au fost respectate dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze.
Potrivit art. 982 din Codul civil, toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Apreciind că în cauză sunt aplicabile direct, ca izvor al drepturilor pretinse, dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile contractuale, fără a interpreta dispozițiile din art. 176 același contract potrivit cu regula de interpretare instituită de art. 982 din Codul civil.
Față de considerentele expuse, Curtea găsește recursul fondat și în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civil va fi admis, modificată sentința în sensul că se va respinge capetele de cerere având ca obiect aprovizionarea toamnă-iarnă, cota gaze și nulitatea clauzei prevăzută de art. 176 alin. 1 din CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței, cu privire la care recurenta nu a formulat critici.
PENTRU ACESTE MOTIV,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA prin lichidator judiciar Insolvency Specialists împotriva sentinței nr. 7354/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge capetele de cerere având ca obiect aprovizionarea toamnă-iarnă, cotă gaze și nulitatea clauzei prevăzute de art. 176 alin. 1 din CCM.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/17.11.2009
fond:
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mihaela Mitrancă, Manuela Preda