Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 636/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Conflicte de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 636

Ședința publică din 7 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 3: Mihail Decean

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta-recurentă SC ROMANIA SRL împotriva Sentinței Civile nr. 118/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-,in contradictoriu cu intimata, având ca obiect contestație împotriva unei decizii de concediere.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentă avocat, lipsă fiind reclamant intimată.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta recurentei depune la dosar concluzii scrise. C constată că la dosar au fost depuse prin serviciul registratură,la data de 02.04.2009 mai multe declarații extrajudiciare din partea intimatei reclamante.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței supusă reformării,in sensul respingerii acțiunii reclamantei,așa cum a fost ea formulată in primul ciclu procesual. Învederează că nu solicită obligarea parții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA,

Deliberând,constată următoarele.

Prin Sentința Civilă nr. 118/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de reclamanta în contradictoriu cu intimata SC România SRL, și în consecință a fost anulată decizia de concediere nr. 30086 din 02.10.2008 emisă de intimată,iar părțile au fost repuse în situația anterioară emiterii actului anulat, prin reintegrarea în muncă a contestatoarei la societatea intimată.

Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a constatat că reclamanta a fost salariata intimatei, în funcția de muncitor necalificat, la punctul de lucru din I până la data de 20.10.2008.Prin decizia nr.30086 emisă de intimată la data de 2.10.2008, contestatoarei i-a fost desfăcut contractul de muncă, pentru absențe nemotivate de la locul de muncă în temeiul art.61 lit. a din Codul Muncii.

Pornind de la prevederile art.61 lit. a din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul poate dispune concedierea ca sancțiune disciplinară, Tribunalul a conchis că intimata încălcat prevederile art.268 alin.2 lit.a) din Codul Muncii prin omisiunea de a descrie fapta care a constituit abatere disciplinară. Astfel,deși concedierea a fost dispusă pentru absentele nemotivate de la locul de muncă, în cuprinsul deciziei intimata făcând referire la referatul de absențe emis la 09.10.2008,fără a preciza insă care a fost perioada în care contestatoarea a lipsit nemotivat.

De asemenea, nici prevederea legală de la lit.c), al aceluiași articol, nu a fost respectată, neindicându-se motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea. Susținerea intimatei din convocarea nr. 29111 din 10.10.2008 pentru efectuarea cercetării prealabile( fila 21 dosar) adresată contestatoarei prin care se arată absențele săvârșite de salariată ce constituie abateri disciplinare și se sancționează potrivit regulamentului de ordine interioară cu desfacerea contractului de muncă, precum și dispoziția că neprezentarea la convocare atrage consecințele art.267 alin. 3 din Codul Muncii și anume dreptul de a dispune sancționarea fără realizarea cercetării nu acoperă cerința imperativ impusă de art.268 lit c) din Codul Muncii potrivit căreia și în cazul în care nu s-a efectuat cercetarea, motivele pentru care aceasta nu a fost efectuată trebuie menționate în cuprinsul deciziei.

Este vădit că sarcina probei revine unității angajatoare potrivit art. 287 din Codul Muncii, dar în speță intimata nu a făcut dovada neechivocă a comunicării convocării și nici motivele obiective pentru care nu a fost efectuată cercetarea. Mai mult urmărind ordinea cronologică a actelor emise de intimată, rezultă că,convocarea emisă la data de 10.10.2008 în vederea efectuării cercetării disciplinare poartă o data ulterioară emiterii deciziei de sancționare nr. 30086 emisă la 02.10.2008. În concluzie, aceste înscrisurile au fost emise de intimata pentru a acoperi viciile de formă impuse de art.267 din Codul Muncii referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă emiterii deciziei de sancționare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâta SC ROMANIA SRL,recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA,in data de 04.03.2009,solicitând modificarea in tot a sentinței supusă reformării,in sensul respingerii acțiunii reclamantei,așa cum a fost ea formulată in primul ciclu procesual.

Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei, care in opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e Procedură Civilă, Curtea constată că acestea s-au referit in esență la greșita apreciere de către judecătorii fondului a modului in care decizia de concediere atacată descrie abaterea reținută in sarcina intimatei ca sancțiune disciplinară. S-a susținut că noțiunea de absențe nemotivate,menționată in cuprinsul deciziei de concediere este elocventă pentru descrierea in fapt a abaterii disciplinare prevăzută și sancționată de regulamentul intern.

În fine,recurenta a mai adăugat că instanța de fond a reținut eronat și faptul că convocarea la conciliere a fost emisă ulterior desfacerii contractului individual de muncă al reclamantei,in contextul in care, din actele și lucrările dosarului a rezultat in mod clar că respectiva convocare a fost emisă la data de 10.10.2008,in timp ce decizia de concediere poartă o dată ulterioară, respectiv 21.10.2008.

Reclamanta intimată nu s-a prezentat in instanță și nu a depus întâmpinare,cu toate că a fost citată cu această mențiune in cursul procesului.

In recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursul pârâtei,prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate in prima fază a procesului,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 /pr.civ. Curtea reține că acesta nu este întemeiat,cu următoarele argumente.

Într-adevăr,așa cum corect au reținut judecătorii fondului, Decizia de concediere nr. 30086/21.10.2008,emisă de pârâta recurentă, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei, stabilește in sarcina contestatoarei săvârșirea unor abateri disciplinare constândabsențe nemotivate, pârâta făcând referire la prevederile art.5.1 lit.l din Regulamentul intern al societății.

Ori, raportând modalitatea in care unitatea recurentă a înțeles să descrie abaterile disciplinare, la prevederile imperative ale art. 268 alin.2,lit. a) și b) din Codul Muncii,Curtea observă că, in mod evident, ea nu se circumscrie intru-totul exigențelor impuse de textul legal indicat.

Cerința descrierii in actul unilateral al angajatorului a faptei care constituie abatere disciplinară,presupune nu numai o exprimare in termeni generali,cum este cazul concret al deciziei supusă astăzi analizei,ci menționarea detaliată a tuturor aspectelor menite să individualizeze abaterea disciplinară, adică modalitatea in care a fost comisă, in raport cu care să poată fi verificată temeinicia celor reținute in sarcina salariatului, dar și data la care a fost săvârșită,pentru a se vedea dacă termenul legal de prescripție a fost respectat etc.

Curtea împărtășește opinia exprimată in mod unanim în literatura și practica de specialitate,potrivit căreia dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 268 alin.2 lit.a) și b) din Codul Muncii referitoare la necesitatea respectării cerințelor obligatorii și de conținut pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancționare urmăresc punerea la adăpost a angajatului de eventualele măsuri abuzive ori nejustificate ale angajatorului. Astfel, descriererea faptei ce a condus la luarea măsurii de sancționare trebuie să fie amănunțită și detaliată, având rolul de a permite o apreciere in concret, circumstanțiată și riguroasă asupra temeiniciei măsurii de sancționare.

În contextul celor mai sus expuse,Curtea reține că in mod corect instanța de fond a apreciat că decizia atacată nu respectă cerințele art. 268 alin.2 lit. a) și b) din Codul Muncii, care statornicesc o nulitate absolută de formă a actului de concediere, cu consecința lipsirii sale de efecte juridice.

Pe de altă parte,instanța de recurs observă că decizia de sancționare disciplinară atacată nu este străină de critici nici sub aspectul modului in care recurenta a înțeles să respecte exigențele formale ce țin de menționarea obligatorie și in toate cazurile a motivelor pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară,așa cum obliga art. 268,lit.c), teza a II a din Codul Muncii.

În fine,fără a insista asupra celorlalte motive de recurs ale pârâtei,cu privire la alte vicii de formă ale deciziei de sancționare disciplinară, in contextul in care cele mai sus analizate sunt suficiente pentru a confirma legalitatea și temeinicia soluției atacate, Curtea mai reține că lipsa cerințelor de validitate prevăzute de art. 268 alin.2 lit.a) și b) din Codul Muncii nu pot fi suplinite prin conținutul referatului de absențe la care se face trimitere prin actul atacat,cu atât mai mult cu cât nici înscris dintre cele administrate in fața instanței de fond nu atestă că acest referat ar fi fost adus la cunoștința salariatei.

Pentru motivele de fapt și de drept mai sus expuse,in baza art. 312 alin.1 /pr.civ. Curtea va respinge recursul pârâtei,apreciind că in cauza nu sunt incidente motivele de reformare prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 din Codul d e Procedură Civilă.

Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către pârâta SC ROMANIA SRL împotriva Sentinței Civile nr. 118/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-,in contradictoriu cu intimata.

Fără cheltuieli de judecată in recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 7 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /11.05.2009

Tehnored. /2 ex /11.05.2009

Prima instanță: și - Tribunalul Arad.

Președinte:Aurelia Schnepf
Judecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Mihail Decean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 636/2009. Curtea de Apel Timisoara