Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6381/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6381
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
**************
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 2045/25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, PENITENCIARUL CRAIOVA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, PENITENCIARUL CRAIOVA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal și s-a solicitat de către intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, în temeiul art. 242.pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Se învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare de către intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 2045 din 25 mai 2009, Tribunalul Dolja admis excepția prescripției la acțiune invocată de pârâta Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru perioada 2000 - 19.03.2006 și în consecință respinge capătul de cerere pentru această perioadă.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și Direcției Generale a Finanțelor Publice D și în consecință respinge cererile de chemare în garanție.
Admite în parte acțiunea privind pe reclamantul, în contradictoriu cu Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Justiției și Libertăților, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Craiova, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, Chematul în garanție Ministerul Justiției și Libertăților.
Au fost obligați pârâții să achite reclamantului drepturile bănești reprezentând spor de 50 % din salariul de bază brut lunar începând cu 19.03.2006 - 25.05.2009, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligațiilor.
Au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi în carnetul de muncă al reclamantului.
S-au respins celelalte capete de cerere.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Direcției Generale a Finanțelor Publice D și în consecință a respins cererile de chemare în garanție ale acestora, ale Ministerului Justiției, iar pentru primii doi a respins acțiunea în calitate de pârâți.
Pentru Ministerul Justiției chemarea în garanție este inadmisibilă, întrucât a fost formulată de însăși Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, ori în calitate de pârât nu te poți chema în garanție în cadrul aceluiași proces.
Motivarea respingerii este justificată de instanță pe faptul că potrivit art. 2 din OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii se arată că: "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile care se impun inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugete proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.".
În conformitate cu art. 35 alin. 1 din Legea 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și al bugetului său propriu întocmește proiectul legilor bugetare și proiectelor bugetare pe care le depune la guvern până la 30 septembrie ale fiecărui an.
Mai mult decât atât, Ministerul Finanțelor Public e D nu se află în raporturi de muncă cu reclamantul și nu pot sta în calitate de pârâți în această cauză.
Reclamantul îndeplinește funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pe fondul cauzei se reține că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată s-a stabilit că magistrații și personalul auxiliar de specialitate, personal din care fac parte și reclamanții, așa cum rezultă din copia carnetele de muncă depuse la dosar, au dreptul la u spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară.
Sporul solicitat, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea lui.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, lipsirea de proprietate se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din exprimarea ordonanței de guvern nr. 82/2000, prin care s-a abrogat art. 47 din Legea 50/1996, nu rezultă motivul lipsirii magistraților de proprietatea asupra sporului de risc și suprasolicitare.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între proiectele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care legea fundamentală și normele interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Întrucât, abrogarea realizată prin OG 83/2000 este nelegală, iar rațiunea acordării sporului de stres subzistă, se apreciază că pretențiile reclamanților sunt întemeiate în parte, astfel încât pârâții sunt obligați la acordarea acestor drepturi bănești.
De asemenea, s-a constatat prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curt ea de Casație și Justiție, Secțiile reunite, publicată în Monitorul Oficial nr. 444/2008, instanța supremă soluționând recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001", această decizie fiind obligatorie conform art. 329 alin. 3 din civ.
Potrivit acestei decizii s-a constatat că ".prin emiterea ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3, cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Înalta Curt ea de Casație și Justiție a stabilit că ".instanțele judecătorești se pot pronunța asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect investită".
De aceea, în aplicabilitatea normelor de abrogare conținute î. 1 pct. 42 și art. 9 alin. 2 din OG 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996, republicată, care își produc efecte și după intrarea în vigoare sa acestei ordonanțe.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiile de abrogare a normelor care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare, astfel că, acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
S-a statuat că ". a accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate, în același condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept".
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, republicată, de Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și soluționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și de art. 12 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a admis acțiunea reclamantului, în parte, și a obligat pârâții la plata drepturilor salariale constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în raport de cererea formulată, datele înscrise în carnetul de muncă.
În temeiul dispozițiilor Decretului nr. 92/1976 obligă pârâții să efectueze mențiunile acordării acestor drepturi în carnetul de muncă ale reclamantului.
Instanța a respins capetele de cerere privind acordarea de penalități legale pentru drepturile cuvenite reclamantului, întrucât asemenea despăgubiri nu sunt prevăzute de Codul muncii, iar neacordarea drepturilor în termen de pârâți s-a soluționat prin actualizarea cu indicele de inflație.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea Ministerului Finanțelor Public e să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate cu motivarea că, potrivit art. 2 din OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, ordonatorii principali de credite au această obligație.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de casație și Justiție,considerând-o nelegală și netemeinică.
În acest sens, Ministerul Justiției și Libertăților arătat că instanța în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pe care a invocat-o, astfel că hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit art.67 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite.
Calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept,iar această calitate trebuie să rezulte din motivele de fapt și de drept ale cererii și în lipsa unor raporturi juridice între cele două ministere, recurentul pârât nu poate avea calitate procesuală pasivă.
A solicitat admiterea recursului și casarea sentinței criticate.
În drept a invocat art.304 pct.9 proc.civ.
În recursul său, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, arată că după data de 03 februarie 2007 încetează efectele aplicării dispozițiilor art.329 proc.civ. cu privire la decizia nr.21/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție,astfel că solicită respingerea acțiunii pentru perioade de timp ulterioare acestei date.
În acest sens, invocă faptul că prin nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției a fost abrogată în mod explicit Legea nr.50/1996, adică și art.47,astfel că din acel moment nu se mai putea acorda sporul de 50%.
În mod nelegal, instanța a dispus plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate,adăugând la legea de salarizare a magistraților,astfel că numai puterea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Prin ordinul nr.525/3.03.2009 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se acordă procurorilor și personalului auxiliar de specialitate sporul de 50%, astfel că este lipsită de obiect cererea pentru acordarea acestuia în viitor.
Nelegal instanța a dispus plata drepturilor solicitate,actualizate cu rata inflației, deși recurentul pârât nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, iar angajarea de cheltuieli se face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate,astfel că este pus în fața unei obligații imposibile.
Cu privire la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor în carnetul de muncă, arată că sporurile acordate de instanță sunt drepturi salariale,care se adaugă la retribuția tarifară și nu se includ în aceasta,reprezentând o categorie de drepturi bănești care nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
În ultimul motiv de recurs, arată că nelegal instanța a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice,în condițiile în care în temeiul art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004,republicată privind organizarea judiciară,activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Recurentul pârât este în calitatea sa de ordonator principal de credite în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
A solicitat admiterea recursului,modificarea sentinței,în sensul respingerii cererii privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor solicitate,plata pe viitor și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În recursul său,pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova critică sentința ca fiind dată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe și potrivit art. 36 din Ordonanța nr.27/2006 competentă să soluționeze cauza era Curtea de Apel București,nefiind vorba despre un conflict de muncă,ci de o obligație de a face,respectiv acordarea unor drepturi salariale în baza unui act normativ derogator de la dreptul comun.
Soluția pronunțată a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin constatarea ca nelegală abrogării art.47 din Legea nr.50/1996 intervenită prin nr.OG83/2000, astfel că instanța a consacrat un drept salarial neprevăzut de lege, arogându-și atribuții de legiferare.
În acest sens, a menționat deciziile Curții Constituționale nr.818/2008 și nr.1325/2008 prin care aceasta a constatat că dispozițiile nr.OG137/2008 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit art.304 pct.8 proc.civ. instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, acțiunea fiind promovată în afara termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.283 Codul muncii.
nr.OG8/2007 ca lege specială privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate a abrogat Legea nr.50/1996,astfel că acțiunea trebuia respinsă,întrucât legea nu retroactivează.
Cu privire la plata în viitor a drepturilor solicitate arată că acestea îmbracă forma daunelor interese potrivit art.1084 Cod civil,astfel că în lipsa unui contract ca izvor de obligații nu puteau fi acordate,între părți existând raporturi de serviciu.
Prin ultimul motiv de recurs,întemeiat pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă recurentul pârât critică sentința ca fiind lipsită de temei legal sau dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a fost abrogat expres prin nr.OG83/2000.
În mod greșit a apreciat instanța că atunci când legiuitorul are în intenție să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea anumitor dispoziții cuprinse în acte normative, este necesară o abilitare expresă în acest sens, astfel că nr.OG83/2000 a fost emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de această lege, cu respectarea principiilor constituționale și a normelor de tehnică legislativă și a fost ulterior aprobată de legiuitor.
Instanța a dispus greșit operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor în carnetele de muncă,deși transcrierea viza doar retribuția tarifară de încadrare,iar sporurile și adaosurile nu pot face obiectul unei asemenea transcrieri.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța competentă,iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea sentinței,în sensul respingerii acțiunii.
Prin întâmpinare Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,arătând că nu are calitate procesuală pasivă.
Recursurile se resping pentru considerentele care se vor expune:
Din examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite,în cauză neexistând motive de casare sau modificare din cele prevăzute expres și limitativ de lege.
Astfel,criticile recurentului pârât Ministerul Justiției și Libertăților, sunt neîntemeiate,întrucât instanța a respins legal excepția lipsei calității procesuale pasive,având în vedere calitatea reclamantului de magistrat detașat la Administrația Națională a Penitenciarelor aflată în subordinea recurentului pârât.
Celelalte critici invocate de același recurent pârât nu pot duce la modificarea sau casarea sentinței, în condițiile în care între acesta și reclamant au existat raporturi de muncă după cum s-a amintit.
Cu privire la criticile celorlalți recurenți pârâți, se reține că în mod corect instanța a admis acțiunea reclamantului, în condițiile în care în mod neconstituțional sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzute de art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat și nu a mai fost acordat, iar abrogarea textului a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, deoarece potrivit art.107 alin.3 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, ordonanțele de Guvern se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de această lege.
În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 din Legea nr.125/2000 guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996 și în acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.
Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzute expres în cuprinsul legii de abilitare.
Indiferent de finalitatea pe care a avut-o OG 83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care nu poate produce efecte.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamantul fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurenții pârâți.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului solicitat de reclamant, nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, față de restul personalului care primit acest spor.
Așa cum corect a reținut instanța,potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a mai arătat, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul intimaților reclamanți.
Curtea, reține că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
În acest sens, a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr. XXI în dosarul nr.5/2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Chiar dacă prin art.30 din nr.OG8/2007 a fost abrogată Legea nr.50/1996, așa cum susțin pârâții recurenți nu se poate reține că decizia dată în interesul legii, susmenționată nu-și produce efectele obligatorii pentru instanțe asupra dezlegării date problemelor de drept, așa cum prevede art.329 alin.3 Cod pr.civ.
Nu este întemeiată nici critica pârâtului recurent cu privire la faptul că drepturile solicitate, nu mai pot fi acordate după intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, în condițiile în care prin acea decizie s-a statuat că sporul de stres se cuvine în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care textul de lege se referea, astfel că nici nu se poate concepe că la data când a fost soluționat recursul în interesul legii, nu au fost avute în vedere noile dispoziții legale privind salarizarea personalului din sistemul justiției, respectiv.nr.OG8/2007 și nr.OUG27/2006 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.45/2007.
Cu atât mai mult în componentele salariului, așa cum prevede art.155 din Codul muncii, se include și acest spor solicitat de reclamant.
Nici critica recurenților pârâți privind plata în viitor a sporului,nu poate fi primită, în condițiile în care instanța a dispus plata acestuia până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
Nu sunt întemeiate nici criticile care privesc actualizarea sumelor cu indicele de inflație, instanța făcând o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale în materie.
Astfel,potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii " Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului ", iar instanța atunci când a respins plata penalităților legale a avut în dispozițiile amintite.
În condițiile în care s-a arătat că în componentele salariului, așa cum prevede art.155 Codul muncii,se include și sporul solicitat de reclamant, nu se pot reține ca fiind întemeiate criticile recurenților pârâți în sensul, că nu trebuiau efectuate mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Nici critica privind prescrierea dreptului material la acțiune nu este întemeiată, având în vedere că instanța a acordat drepturile solicitate pentru o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii,respingând acțiunea pentru perioada în care a constat că a intervenit prescripția,astfel că a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale.
În mod corect instanța a soluționat și excepția necompetenței materiale și în acest sens
a avut în vedere dispozițiile art.284 din Codul muncii,investirea instanței fiind legal efectuată prin raportare și la art.2 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Cererile de chemare în garanție au fost respinse în temeiul nr.OG22/2001 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii,astfel că nu pot fi primite nici criticile privind aceste aspecte.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul se vor respinge, menținându-se hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică, în condițiile în care nu s-a constatat nici existența unor motive de ordine publică, care potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă să poată fi puse în dezbaterea părților din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 2045/25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, PENITENCIARUL CRAIOVA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
2 ex. /20.11.2009. - -
Jud. fond..
.
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Bodri, Marian Lungu
