Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 642/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 642/2009
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect drepturi bănești, împotriva sentinței civile nr.393/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul reclamant G, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Completul nou constituit potrivit art.98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform aspectelor menționate în procesul-verbal de incidență procedurală din 25 mai 2009, păstrat cauza pentru judecată.
S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Intimatul reclamant G solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond. Fără cheltuieli de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Alba sub dosar nr- reclamanții G și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Alba solicitând:
-obligarea pârâților la virarea, respectiv plata efectivă către fiecare reclamant, a drepturilor bănești cuvenite cu titlu spor de vechime în muncă pentru perioada 01.02.2066 până la data pronunțării hotărârii judecătorești și în continuare pe durata existenței raportului de serviciu avute de fiecare reclamant, sume care solicită a fi actualizate cu indicele de inflație, conform art.1084-1086 cod civil, începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective;
-obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant;
-cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii au arătat că dreptul la acordarea sporului de vechime în muncă pentru magistrați este un drept deja stabilit prin art.33 din Legea nr.50/1996, iar art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea magistraților nu a abrogat în totalitate Legea nr.50/1996, astfel că dreptul la sporul de vechime există și în prezent.
S-a mai susținut că prin nr.OUG177/2002 se prevede că magistrații și personalul de specialitate beneficiază și de drepturile stabilite prin alte acte normative speciale, iar contractele de muncă la nivel național pentru perioada 2003 - 2006, în art.40 alin.3 lit.d menționează că sporul ce se acordă pentru vechime în muncă este de 5% pentru 3 ani vechime și 25% pentru 20 ani vechime din salariul de bază.
Întrucât dispozițiile contractului colectiv de muncă au un caracter imperativ și obligatoriu pentru orice angajator, inclusiv pentru instituții publice și organele de stat potrivit art.3 și un caracter minimal chiar și în cazurile în care nu se încheie contracte colective de muncă (art.99 alin.3), trebuiau aplicate prevederile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996 care stabilesc în procente sporul de vechime în funcție de vechimea în muncă.
Au mai fost invocate și prevederile art.241 alin.1 lit. d din Codul muncii, susținându-se că drepturile salariale ale magistraților, incluzând și dreptul la acordarea sporului pentru vechime în muncă, determină obligația corelativă a angajatorului de a efectua plata drepturilor salariale prin includerea în salariu și a sporului de vechime în muncă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca lipsită de interes, motivat de faptul că acest spor este reglementat în prezent prin Legea nr. 45/2007 și ca urmare reclamanții beneficiază de acest spor în cuantumul prevăzut de lege.
Prin întâmpinare, pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA invocă lipsa calității procesual pasive, arătând că în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariale are calitate procesual pasivă doar Ministerul Justiției.
Prin sentința civilă nr.393/LM/09.04. 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanți.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite și neachitate, cu titlu de spor de vechime, calculate la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 01.02.2006-07.03.2007, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecăruia și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, în sensul evidențierii acordării sporului procentual de vechime în muncă, conform prezentei.
A fost respinsă cererea reclamanților privind plata sporului de vechime în muncă începând cu data de 08.03.2007 și în continuare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA conform dispozițiilor art.118 și 119 din Legea nr.304/2004 pentru faptul că pârâta are calitatea de operator în carnetele de muncă ale reclamanților.
Instanța de fond a reținut că salarizarea reclamanții, în calitate de magistrați este reglementată prin Legea nr.50/1996, modificată prin nr.OG83/2000, apoi prin nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006.
Conform art.98 din Lege anr.92/1992 magistrații au beneficiat inclusiv de sporul de vechime, menționat și în art.33 din Legea nr.50/1996, fiind achitat până la apariția nr.OG83/2000.
OUG nr.177/2002 a abrogat dispozițiile referitoare la salarizarea magistraților din Legea nr.50/1996. Faptul că acest act normativ nu prevede expres sporul de vechime, nu înlătură obligativitatea acordării acestuia. În caz contrar s-ar încălca dispozițiile art.38 și 53 din Constituție, precum și reglementările cuprinse în legislația europeană.
Neacordarea sporului de vechime nu poate fi motivată nici prin sporul de stabilitate prevăzut în favoarea magistraților, între cele două sporuri existând o distincție clară.
Potrivit normelor cuprinse în Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă, dispozițiile cuprinse în Legea nr.50/1996 referitoare la sporul de vechime nu puteau fi abrogate prin norme legale ordinare, iar nr.OG83/2000 nu putea afecta existența sau exercitarea acestui drept.
Prin Hotărârea din 06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a arătat că măsura eliminării sporului de vechime aferent perioadei lucrate a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților. Potrivit art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, persona discriminată are dreptul la despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și la restabilirea situației anterioare.
Prin urmare s-au admis pretențiile reclamanților pentru perioada 01.02.2006-07.03.2007, cu motivarea că începând cu 07.03.2007 prin Legea nr.45/2007 acest spor a fost reglementat în mod expres prin art. 4 indice 1.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr. 168/1999, pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanții împotriva acestei instituții.
Recurenta, invocând prev.art.304 punct 9.pr.civ. critică sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică, motivând că această instituție nu are nici calitatea de angajator al reclamanților și nici atribuții în stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor.
Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform cerințelor art.304/1 Cod pr. Civilă, în raport cu probele dosarului și dispozițiile legale incidente, constată că:
Recursul este nefondat.
Astfel, bugetele instanțelor sunt gestionate de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite conform art.118 din legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, iar conform art.119 din același act normativ, curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, elaborează proiectele de buget pentru instanțele din circumscripția lor, printre care și Tribunalul Alba, proiecte în care sunt incluse și salariile magistraților. De asemenea, art. 47 din lege prevede calitatea președinților curților de apel d e ordonator secundar de credite.
Sub un alt aspect, curtea de apel este gestionara carnetelor de muncă ale judecătorilor, având atribuții în păstrarea, evidența și efectuarea mențiunii referitoare la drepturile salariale în carnetele de muncă ale reclamanților- judecători.
Așa fiind, raportat la art. 282 codul Munci și. Lege nr. 92/1976, această instituției justifică calitate procesuală pasivă în cauză; criticile aduse sentinței primei instanțe cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesual pasive invocate fiind nefondate.
Pe fondul pricinii este de menționat că, salarizarea reclamanților, în calitate de judecători, a fost reglementată prin legea nr.50/1996, modificată prin nr.OG83/2000, prin nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006.
Prin decizia nr.XXXVI/07.05.2007 pronunțată de -secțiile unite admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă s-a statuat că: dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că: judecători, procurori și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Or, potrivit art.329 alin. final Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța supremă este obligatorie pentru instanțele inferioare, așa încât soluția primei instanțe de admitere a pretențiilor reclamanților pe perioada derulări raportului de muncă este legală și temeinică.
Față de cele ce preced, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, cu aplicarea art. 82 din Legea nr.168/1999, Curtea va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.393/09.04.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./Thred. 2ex./03.06.2009
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Monica Maria