Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6782/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Numr în format vechi 3737/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A VII-A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNC SI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIA CIVIL Nr. 6782/

Ședința public de la 23 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie

JUDECTOR - - -

JUDECTOR - A

GREFIER

Pe rol se afl judecarea recursului formulat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTȚILOR împotriva sentinței civile nr.4351 din data de 23.05.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a VIII-a conflicte de munc și asigurri sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bnești.

La apelul nominal fcut în ședinț public nu au rspuns prțile.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț care învedereaz instanței c prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lips, conform art.242 alin.2 Cod procedur civil.

Având în vedere faptul c prțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor, conform art.242 alin.2 Cod procedur civil, din oficiu, Curtea invoc excepția de ordine public a necompetenței teritoriale a Tribunalului Bucure ști în soluționarea fondului cauzei și reține cauza în pronunțare pe acest aspect.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de faț, constat urmtoarele:

Prin cererea înregistrat la data de 27.11.2006 pe rolul Curții de APEL BUCURE ȘTI - Secția a VIII-a contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul, în calitate de judector la Tribunalul Dâmbovița, a chemat în judecat pârâtul Ministerul Justiției, solicitând obligarea pârâtului la plata diferenței între indemnizația unui judector de curte de apel și cea corespunztoare unui judector de tribunal, începând cu data de 01.12.2003.

Prin sentința civil nr.369/06.02.2007, a fost respins ca inadmisibil cererea reclamantului, instanța de contencios administrativ constatând c nu a fost respectat procedura prealabil reglementat de art.36 din OUG nr.27/2006.

Prin decizia nr.3872/11.10.2007 dat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, a fost admis recursul formulat de împotriva sentinței civile nr.369/2007 și, în consecinț, casat sentința atacat și trimis cauza spre soluționare la Tribunalul Bucure ști - Secția conflicte de munc. S-a apreciat c reclamantul nu a promovat o acțiune în contencios administrativ, ci un litigiu de munc supus reglementrilor specifice sub aspectul competenței materiale și teritoriale.

Prin sentința civil nr.4351/23.05.2008 dat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a conflicte de munc și asigurri sociale în dosarul nr-, a fost admis în parte cererea modificat a reclamantului și obligat pârâtul Ministerul Justiției la plata drepturilor salariale restante reprezentând diferența dintre indemnizația judectorului de curte de apel pentru perioada 01.12.2003-30.03.2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plții.

Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs la data de 18.07.2008 pârâtul Ministerul Justiției, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCURE ȘTI - Secția a VII-a civil și pentru cauze privind conflicte de munc și asigurri sociale la data de 04.06.2009 sub nr-.

Susține recurentul-pârât motivul de recurs prevzut de art.304 pct.9 Cod pr.civil, hotrârea tribunalului fiind bazat pe o interpretare greșit a dispozițiilor art.5 din OUG nr.117/2003 coroborat cu OUG nr.27/2006.

La termenul de judecat din 23.11.2009, Curtea a ridicat din oficiu excepția de ordine public a necompetenței teritoriale a instanței de fond pe care o va admite pentru urmtoarele considerente:

Este de observat c litigiul promovat de reclamant are ca obiect drepturi bnești aferente unei perioade de timp, reclamantul susținând c are dreptul la o indemnizație superioar, corespunztoare unui judector de curte de apel decât celei în care a fost încadrat de judector de tribunal. Deși temeiul juridic al pretențiilor se gsește în OG nr.27/2006, modificat și aprobat prin Legea nr.45/2007, act normativ care nu prevede îns o procedur special de urmat în cazul nerespectrii unor drepturi salariale, cauza întrunește condițiile unui conflicte de munc supus jurisdicției muncii, astfel cum este aceasta reglementat de Codul muncii. În consecinț, competența teritorial este una exclusiv, prevzut de art.284 Codul muncii în favoarea instanței în a crei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Cum reclamantul în toate actele de procedur și-a indicat domiciliul în municipiul Târgoviște, județul D, cu aplicarea normei imperative citat anterior, Curtea constat c prima instanț a soluționat un litigiu de munc fr a avea competența, localitatea de domiciliu a reclamantului nefiind în jurisdicția sa teritorial, ceea ce atrage casarea hotrârii pe temeiul art.304 pct.3 Cod pr.civil.

Vzând dispozițiile art.312 al.3 Cod pr.civil, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacat și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTȚILOR împotriva sentinței civile nr.4351 din data de 23.05.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a VIII-a conflicte de munc și asigurri sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

Caseaz sentința recurat și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 23.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

A

GREFIER

Red.

Dact.LG/2 ex./03.12.2009

Jud.fond;;

Președinte:Nadia Raluca Ilie
Judecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6782/2009. Curtea de Apel Bucuresti