Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 700/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 700/2008

Ședința publică din 19 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu

- - - JUDECĂTOR 3: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr.195/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei constatându-se că pârâtul intimat Ministerul Justiției a înregistrat la dosar întâmpinare.

Se constată că în cauză s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, - - și - -.

Întrucât judecătorul s-a abținut de la soluționarea cauzei, cerere admisă prin încheierea camerei de consiliu nr.37/R/CC/2008 din 19 iunie 2008, în compunerea completului de judecată va intra alături de judecătorii - - și - -, d-na judecător - -, la rând în planificarea de permanență a secției.

Instanța, față de împrejurarea că nu s-au formulat alte cereri iar reclamanții au solicitat judecarea cauzei și în lipsa acestora de la dezbateri, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, reclamanții, -, a, G, -ia, și G au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA, Tribunalul Sibiu, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la virarea către pârâtul Tribunalul Sibiu, acesta din urmă cu obligația plății efective către fiecare reclamant a drepturilor salariale cuvenite acestora, cu titlu de primă de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediul de odihnă corespondent perioadei 17.09.2004-2006, sume actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective, conform art.1084-1086 Cod civil.

- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant în sensul evidențierii plății primei de vacanță.

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții arată că au calitatea profesională de magistrați în cadrul Tribunalului Sibiu.

Prin art.41 ind.1 alin.1 din Legea nr.50/1996 modificată și completată prin OG 83/2000 art.1 pct.38 s-a prevăzut în mod clar și fără echivoc că magistrații au dreptul la prima de concediu de odihnă, această prestație pecuniară având un regim de impozitare separat dar și caracter de creanță privilegiată.

Mai arată reclamanții că acest drept material s-a născut din lege și atribuie titularilor acestuia prerogativa exclusivă în virtutea căreia având acest interes manifestat expres prin prezenta acțiune civilă pot solicita subiecților pasivi, toți având legitimitate procesuală pasivă, virarea, respectiv plata efectivă a drepturilor bănești solicitate, iar pentru justă și echitabilă dezdăunare pecuniară aceste sume urmând a se dispune de către instanța de judecată, actualizate cu indicele de inflație.

Reclamanții mai arată că normele constituționale precum și prevederile incidente cuprinse în Legea 24/2000 modificată prevăd posibilitatea restrângerii sau limitării unui drept material și/sau subiectiv, dar nicidecum suspendarea acestuia, deoarece un drept câștigat nu poate fi restrâns decât printr-un act normativ de aceeași forță și putere de dispoziție.

Având în vedere ceea ce a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia XXIII/12.12.2005, aceasta având forță obligatorie exclusiv numai pentru perioada care a făcut obiectul cercetării și aprecierii judecătorești, respectiv 2001-2004, perioadă circumscrisă inclusiv recursului în interesul legii promovat, astfel că se poate reține temeinicia, legalitatea și justa pretenție a reclamanților. Reclamanții solicită în acest context, a se reține și dispozițiile încheierii de îndreptare a erorii materiale adoptată de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție din 21.05.2007.

Prin întâmpinare Ministerul Justiției solicită respingerea ca nefondată a acțiunii întrucât prin Decizia XXIII/12.12.2005 s-a stabilit că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art.41 ind.1 din Legea 50/1996.

Pentru a se pronunța astfel Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "de la 1.01.2003 când a intrat în vigoare OUG nr.177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art.41 alin.1 din Legea 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi la o primă pentru perioada concediului de odihnă. În raport de această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal, salarizate în baza Legii 50/1996, a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1.01.2003.

Prin cererea de intervenție în interes propriu, intervenienții, și au solicitat aceleași drepturi solicitate de reclamanții principali în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Sibiu, Curtea de APEL ALBA IULIA, Ministerul Justiției.

Prin precizarea de acțiune și precizarea cererii de intervenție s-a solicitat acordarea primei de concediu aferentă perioadei 2001-2006 și actualizarea cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Prin cererile depuse la dosar reclamanții și au declarat că renunță la judecată, instanța luând act de această renunțare, în temeiul art.246 Cod procedură civilă, prin încheierea de ședință din data de 30.01.2008.

Prin sentința civilă nr.195/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu numărul de mai sus a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-decembrie 2004 și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții au calitatea de magistrați ai Tribunalului Sibiu și au solicitat plata drepturilor salariale aferente perioadei 2001-2006, cuvenite acestora cu titlu primă de vacanță.

Potrivit art.283 pct.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Pe cale de consecință instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001 - decembrie 2004.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că prin Decizia nr.XXIII/2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art.41 indice 1 alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.

De asemenea în considerente s-a statuat că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002, intrată în vigoare la data de 01.01.2003, s-a prevăzut la art.50 alin.2 că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.41 indice 1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești -, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare" și că începând cu data de 1.01.2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, care a abrogat implicit și dispozițiile art.41 indice 1 din Legea nr.50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă acest drept a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la 1.01.2003.

Pentru aceste considerente, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților precum și cererea de intervenție.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea acțiunii și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii precizate și a cererilor de intervenție, iar în subsidiar casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În expunerea de motive au arătat că nu poate fi primită excepția prescripției dreptului material la acțiune deoarece prevederile art.411alin.1 din Legea 50/1996 fac vorbire numai despre modul de calcul al primei de vacanță și nu despre data la care primele sunt scadente.

Un alt motiv de nelegalitate îl reprezintă nepronunțarea asupra cererii de intervenție formulată de intervenienții, și.

Instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că litigiul a rămas fără obiect odată cu intrarea în vigoare a OUG 146/2007, recurenții considerând că raportul juridic nu s-a stins întrucât, potrivit legii, era necesară îndeplinirea obligației solicitate prin sentință, iar interesul lor era actual în recunoașterea plății față de împrejurarea că, deși debitorul intenționează să efectueze plățile conform comunicatului din 20.02.2008 al Ministerului Justiției, plățile se vor face eșalonat după cum se dețin titluri executorii irevocabile.

Analizând sentința atacată funcție de criticile formulate, precum și din oficiu în limitele art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Reclamanții, în calitate de magistrați la Tribunalul Sibiu, au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Sibiu la plata drepturilor salariale cu titlu de primă de vacanță aferente perioadei 2001-2006, sume actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective și obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă.

La dosarul cauzei a fost depusă și o cerere de intervenție în interes propriu prin care intervenienții, și au solicitat aceleași drepturi ca și reclamanții principali în contradictoriu cu aceleași părți, cerere asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.

Față de această împrejurare, în conformitate cu prevederile art.312 alin.5 teza I, Curtea va admite recursul declarat de reclamanți și intervenienți, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Cu ocazia rejudecării cauzei instanța va avea în vedere toate criticile formulate de recurenți.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții, -, a, G, -ia, -moștenitorii lui G și intervenienții, și, prin mandatar împotriva sentinței civile nr.195/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar -.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.06.2008.

Președinte,

- --CO

Semnează președintele

Curții de Apel

Judecător,

- -

Judecător,

- --CO

Semnează președintele

Curții de Apel

Grefier,

- - -

Red.

Tehnored.C: 2 ex.

Jud.fond:

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIEREA NR. 37/R/CC/2008

Ședința camerei de consiliu din 19 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE - - - judecător

- - - judecător

- - - președinte secție

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de judecătorul în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind recursul declarat de reclamanții și intervenienții în nume propriu împotriva sentinței civile nr. 195/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu.

Procedura este îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea depusă la dosar de către judecătorul s-a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr-.

In motivarea cererii a arătat că pe rolul instanței are o cauză asemănătoare sub dosar nr-, invocând disp. art. 25,27 pct. 4 cod. pr. civilă și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a liberalităților fundamentale.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele;

Potrivit dispozițiilor art.24 cod pr. civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.

DISPUNE

Admite cererea de abținere formulate de judecătorul în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 19 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- ---

.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

PROCES VERBAL

Încheiat azi, 19 iunie 2008

În ședința din 19 iunie 2008 s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format de judecătorii, - - și - -.

Întrucât judecătorul din compunerea completului de judecată s-a abținut de la judecarea cauzei, învederând că are pe rolul instanțelor o cauză similară sub dosar nr-, în compunerea completului de judecată a fost inclus alături de judecătorii - - și - - judecătorul - -, aflat pe lista de permanență a secției.

Judecătorii - -, - - și - - au păstrat cauza spre soluționare.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - ---

.

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Manuela Stoica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 700/2008. Curtea de Apel Alba Iulia