Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 701/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 701/2008

Ședința publică din 19 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu

- - - JUDECĂTOR 3: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției B și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.214/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în cauză s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, - - și - -.

Întrucât judecătorul s-a abținut de la soluționarea cauzei, cerere admisă prin încheierea camerei de consiliu nr.38/R/CC/2008 din 19 iunie 2008, în compunerea completului de judecată va intra alături de judecătorii - - și - -, d-na judecător - -, la rând în planificarea de permanență a secției.

Instanța, față de împrejurarea că nu s-au formulat alte cereri iar recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsa acestora de la dezbateri, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr- reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Curtea de APEL ALBA IULIA, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiției să vireze către pârâtul Tribunalul Alba urmând ca acesta să facă plata efectivă a sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2005-2006, sume ce se cer a fi actualizate cu indicele de inflație; Obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că reclamanta are calitatea de magistrat în cadrul Tribunalului Alba și se solicită a se reține de către instanță că relațiile juridice de serviciu trebuie să se desfășoare și să fie supuse principiului bunei credințe și al consensualității obligațiilor.

Se mai arată faptul că în art.41 ind.1 alin.1 din Legea nr.50/1996 s-a prevăzut clar și fără echivoc că magistrații au dreptul la o primă de concediu de odihnă.

De asemenea, normele constituționale precum și prevederile cuprinse în Legea nr.24/2000 prevăd posibilitatea restrângerii sau limitării unui drept material sau subiectiv dar nicidecum suspendarea acestuia, deoarece un drept câștigat nu poate fi restrâns decât printr-un alt act normativ de aceeași forță și putere de dispoziție.

Prin OUG 177/2002 intrat în vigoare la 01.01.2003 s-a reglementat salarizarea și alte drepturi ale reclamanților, acest act normativ fiind abrogat prin OG 27/2006 modificată prin Legea nr.45/2007.

Așadar, din moment ce dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu nu mai sunt în vigoare, conform art.3 Cod civil, instanța are posibilitatea procedurală să extindă interpretarea și aplicarea legii la situații pe care aceasta nu le mai reglementează așa încât suspendarea, respectiv refuzul plății primei de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar determina în mod greșit și nelegal înlăturarea acestui drept.

Apare posibilitatea de aplicare a prevederilor art.41 ind.1 al.1 din Legea 50/1996, văzând și dispozițiile art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat.

La prezenta acțiune pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa depus întâmpinare prin care invocă pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive și solicită respingerea acțiunii, întrucât aceasta nu are calitate de angajator și nici vreo atribuție în privința stabilirii indemnizațiilor judecătorilor.

A depus întâmpinare și pârâtul Ministerul Justiției prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

S-au invocat dispozițiile Deciziei nr.XXIII/12.12.2005 în sensul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art.41 ind.1 din Legea nr.50/1996.

S-a mai arătat că în aceeași decizie s-a mai reținut că efectele produse de actele normative de suspendare sau amânare a punerii în aplicare a dispozițiilor legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

Referitor la excepția invocată de Curtea de APEL ALBA IULIA, instanța o va respinge, întrucât acesta are calitatea de operator în carnetul de muncă al reclamantei și deci și calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin sentința civilă 214/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar -, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL ALBA IULIA și s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Justiției B, Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba -I și ca urmare au fost obligați pârâții în solidar la plata în favoarea reclamantei a primei de vacanță pe anii 2005 și 2006, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Alba -I să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că exercițiul dreptului la prima de vacanță a fost suspendat și nu înlăturat, întrucât în caz contrar s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial să fie lipsit de substanța sa.

În ceea ce privește decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție XXIII/2005 s-a avut în vedere faptul că ea vizează doar perioada 2001-2004 și nu pe cea din 2005-2006.

S-au mai reținut dispozițiile OUG146/2007, conform cărora s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la acordarea primei de vacanță pentru anii 2005-2006.

În drept s-au mai reținut dispozițiile art.1084-1086 cod civil și Decretul 92/1976.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției B și Curtea de APEL ALBA IULIA aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie.

În ce privește recursul Ministerului Justiției se solicită, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312.pr.civ admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, motivând că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile J și nu a luat în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi.

Recurenta Curtea de APEL ALBA IULIA, invocă, de asemenea, prevederile art. 304 punct 9.pr.civilă și solicită modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerii acțiunii civile formulate de reclamantă, motivând că această instituție nu are calitatea de angajator al reclamantei.

Intimații nu au depus întâmpinare în această fază procesuală.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1.pr.civilă, în limitele statuate de prevederile art. 306 alin. 2.pr.civilă, constată următoarele:

Recursurile sunt fondate.

Astfel, prin Decizia nr. XXIII pronunțată de J- secțiile Unite în dosar nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J s-a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.

În considerentele acestei decizii se reține că " de la data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin. 1 din legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legii la o primă pentru perioada concediului de odihnă". În raport de această situație, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003. S-a mai arăta, totodată că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv " a considera astfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibil".

Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.

Chiar dacă instanța supremă face referire la perioada 2001- 2004, perioada în care exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat prin nr.OUG 33/2001 și legile succesive privind bugetul de stat, obiectul deciziei îl reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin OG nr. 83/2000. Față de cele de mai sus, în speță, este obligatorie dezlegarea acestei probleme de drept, respectiv faptul că dreptul reglementat de acest text de lege a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare G nr. 177/2002 de abrogare implicită a dispozițiilor art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996.

Acest aspect este reținut în mod clar și neechivoc de către instanța supremă în decizia în interesul legii, așa încât interpretarea legii dată prin decizia sus menționata este relevantă și obligatorie, nu numai pentru perioada 2001-2004 ci și ulterioară acesteia.

În același sens este de reținut că prin nr.OG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților - care constituie legea specială în domeniul salarizării acestei categorii profesionale ulterior Legii nr. 50/1996, nu s-a mai prevăzut dreptul la prima de concediu pentru magistrați, abia prin legea nr.45/60.03.2007 publicată în Of. nr.169/2007, de aprobare a G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor acest drept a fost reglementat din nou.

În lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție- 2004, 2005- pretențiile reclamantei se impuneau a fi respinse ca atare.

Față de cele ce preced, curtea constată că instanța de fond pronunțând o soluție de admitere a pretențiilor reclamantei a aplicat și interpreta greșit dispozițiile legale în materie, așa încât, în raport cu prevederile art. 312 alin.1 pr.civ. coroborat cu art. 304 punct 9.pr.civ cu aplicarea art. 82 din din Legea nr.168/1999 va admite ca fondat recursul cu care a fost investită de pârâții, va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate în cauză de reclamantă ca netemeinică și nelegală.

Pentru aceste motive

(continuarea deciziei civile nr.701/2008)

În numele legii

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției B și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.214/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar -.

Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Alba și Curtea de APEL ALBA IULIA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.06.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- --CO - --CO - --CO

Semnează vicepreședintele Semnează vicepreședintele Semnează vicepreședintele

Curții de Apel Curții de Apel Curții de Apel

Grefier,

- ---

Red.

Tehnored.

2 ex./30.08.2008

Jud.fond:

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIEREA NR. 38/R/CC/2008

Ședința camerei de consiliu din 19 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE - - - judecător

- - - judecător

- - - președinte secție

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de judecătorul în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind recursul declarat de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 214/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta.

Procedura este îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea depusă la dosar de către judecătorul s-a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr-.

In motivarea cererii a arătat că pe rolul instanței are o cauză asemănătoare sub dosar nr-, invocând disp. art. 25,27 pct. 4 cod. pr. civilă și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a liberalităților fundamentale.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele;

Potrivit dispozițiilor art.24 cod pr. civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.

DISPUNE

Admite cererea de abținere formulate de judecătorul în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 19 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- ---

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

.

În numele legii

DISPUNE

Admite cererea de abținere formulată de judecătorul în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

PROCES VERBAL

Încheiat azi, 19 iunie 2008

În ședința din 19 iunie 2008 s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format de judecătorii, - - și - -.

Întrucât judecătorul din compunerea completului de judecată s-a abținut de la judecarea cauzei, învederând că are pe rolul instanțelor o cauză similară sub dosar nr-, în compunerea completului de judecată a fost inclus alături de judecătorii - - și - - judecătorul - -, aflat pe lista de permanență a secției.

Judecătorii - -, - - și - - au păstrat cauza spre soluționare.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - ---

.

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Manuela Stoica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 701/2008. Curtea de Apel Alba Iulia