Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 701/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 701/
Ședința publică din 11 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ligia Vîlcu
Judecător G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Burdea
Grefier șef sectie
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, CURTEA DE APEL BRAȘOV, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP împotriva sentinței civile nr.1296/3.12.2007 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat pentru intimatele reclamante () și, lipsă fiind recurenții pârâți TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Întrebat fiind de către instanță, reprezentantul intimatelor reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat pentru intimatele reclamante solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
CURTEA,
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.de mai sus, revizuentele () și au solicitat revizuirea deciziei civile nr.154/M/13.02.2008, pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosar nr-, schimbarea în tot a hotărârii și respingerea recursurilor formulate de pârâți.
În susținerea cererii de revizuire se invocă decizia nr.21 din 10.03.2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general, stabilindu-se în interpretarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996 că aceștia beneficiază de dreptul la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare OG 83/2000, aprobată prin Legea 334/2001.
Prin decizia civilă nr.154/13.02.2008, Curtea de APEL BRAȘOV a admis cererea de revizuire formulată de revizuentele () și împotriva deciziei civile nr.154/M/13.02.2008 a Curții de APEL BRAȘOV, pe care a anulat-
Cu ocazia rejudecării recursurilor formulate de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.1296/2007 a Tribunalului Brașov, Curtea reține că acestea sunt nefondate și, în consecință, vor fi respinse în baza art.312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale și un tribunal specializat, printre care și TRIBUNALUL BRAȘOV unde își desfășoară activitatea reclamantele, în calitate de judecători. În calitate de angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prin urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.
În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile formulate de pârâți, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamantelor sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corect a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 3 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.1296/2007 a Tribunalului Brașov pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 Iunie 2008.
PREȘEDINTE: Ligia Vîlcu - - | JUDECĂTOR 2: Gheorghe Burdea G - | JUDECĂTOR 3: Dorina Rizea - - |
Grefier șef sectie, |
Red: DR/13.06.2008
Dact: MD/16.06.2008 - 2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Ligia VîlcuJudecători:Ligia Vîlcu, Gheorghe Burdea, Dorina Rizea