Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 735/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.735/CM
Ședința publică de la 15 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamantul, domiciliat în -,-, -.1,.14, împotriva sentinței civile nr.896/25.08.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, cu sediul în -,-, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul reclamant, avocat, conform împuternicirii avocațiale din 14.12.2009, lipsind intimata pârâtă Fermele -
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru. Totodată aduce la cunoștința completului de judecată faptul că intimata a depus întâmpinare la da ta de 14.12.2009.
Instanța dispune comunicarea unui exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimată, apărătorului recurentului reclamant.
Apărătorul recurentului precizează că nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, apreciind dosarul în stare de judecată. Depune la dosarul cauzei practică judiciară.
Instanța, având în vedere că apărătorul recurentului a menționat că nu mai are alte cereri de formulat, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul, apărătorul recurentului solicită să se aprecieze dacă se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei, în funcție de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Precizează apărătorul recurentului că în conformitate cu disp.art. 283 alin.3 și 4 Codul muncii, termenul este de 3 ani pentru plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri sau de 6 luni dacă se consideră că nu au fost executate clauze le contractului de muncă. Deci natura acestor drepturi izvorăsc
din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și astfel plata acestor drepturi rezultă din natura și izvorul lor contractul și nu decizia de desfacere a contractului de muncă.
Mai arată apărătorul recurentului reclamant că art. 268 Codul muncii stabilește mențiunile obligatorii cuprinse în decizie. Consideră că în temeiul art. 21 alin.1 din Contractul nr.224/06/02.04.2008, reclamantul este îndreptățit să primească o compensație echivalentă cu 5 salarii medii pe unitate.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Fermele -, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata drepturilor salariale restante din luna februarie 2009, la efectuarea plăților compensatorii potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură din domeniul agriculturii, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajatul societății pârâte în funcția de "responsabil economic", fiind concediat prin decizia nr. 268/16.03.2009 ca urmare a desființării postului prin reorganizarea societății. Reclamantul a mai susținut că a formulat o sesizare la. C, iar în urma verificărilor efectuate s-a dispus ca societatea pârâtă să îi achite drepturile bănești, măsură la care însă aceasta nu s-a conformat.
În privința daunelor morale, reclamantul a precizat că prin neplata de către pârâtă a sumelor datorate, a acumulat la rândul său restanțe la plata unor facturi, ceea ce i-a cauzat un important prejudiciu.
În dovedirea cererii, reclamantul nu a propus probe.
La termenul din 19.06.2009, reclamantul a precizat în instanță că pârâta i-a achitat drepturile salariale cuvenite pentru lunile februarie și martie 2009, precum și din ultimul salariu, cu titlu de salariu compensatoriu.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect, întrucât reclamantului i-au fost achitate toate drepturile salariale la care era îndreptățit.
Pe cale de excepție, pârâta a invocat tardivitatea formulării cererii, în condițiile în care reclamantul contestă măsurile dispuse prin decizia nr. 268/16.03.2009, iar termenul prevăzut de lege în acest sens este de 30 de zile de la primirea deciziei.
În ce privește fondul cauzei, pârâta apreciat că nu îi este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii agriculturii, întrucât nu este parte semnatară a acestui document. Deși din interpretarea art. 241 alin.1 lit. c Codul muncii, ar reieși că un contract colectiv de muncă încheiat la acest nivel este aplicabil tuturor societăților care își desfășoară activitatea în ramura respectivă,
pârâta a învederat că aceste prevederi consacră o normă generală de la care s-a derogat prin art. 2 din contractul colectiv de muncă în discuție.
La termenul din 19.08.2009, reclamantul a depus la dosar precizări scrise prin care a arătat că prin cererea de față solicită obligarea pârâtei la plata unei indemnizații echivalente cu 5 salarii medii pe unitate, cu titlu de plată compensatorie.
Pe această cale, reclamantul a susținut că măsura dispusă prin decizia de concediere, în sensul acordării unei compensații de 50% din salariul lunar nu este corectă, întrucât ar fi trebuit să beneficieze de măsurile de protecție stabilite prin art. 21 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Prin sentința civilă nr. 896 din 25 august 2009 Tribunalul Constanțaa admis excepția tardivității formulării acțiunii și a respins acțiunea ca fiind tardiv formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte până la data de 12.03.2009, prin decizia nr. 268/16.03.2009 dispunându-se încetarea contractului său individual de muncă în temeiul art. 55 lit. c, art. 58 alin. 2 și art. 65 Codul muncii, ca urmare a concedierii colective dispuse de către angajator.
La art. 4 din această decizie s-a stipulat dreptul reclamantului la plata unei compensații de 50% din salariul lunar, având în vedere încetarea raporturilor de muncă din motive neimputabile.
Prin cererea de față, reclamantul pretinde obligarea pârâtei la plata a 5 salarii medii pe unitate, cu titlu de plată compensatorie, apreciind că suma stabilită de pârâtă prin decizie este incorectă. Prin urmare, considerând nelegală în parte decizia de concediere, doar sub aspectul plății compensatorii, reclamantul se îndreaptă împotriva pârâtei cu o acțiune în pretenții prin care solicită aplicarea unui alt mod de calcul al sumei la care era îndreptățit în urma concedierii.
Pretențiile bănești ale reclamantului se circumscriu în realitate unui accesoriu al anulării parțiale a deciziei de concediere, căci numai în această modalitate instanța poate cenzura un mod de calcul aplicat de angajator în cadrul procesului de concediere colectivă dispus la nivel de unitate. Stabilirea cuantumului plăților compensatorii, atât prin decizia de concediere, cât și prin hotărârea instanței, ambele în măsură a produce efecte juridice, presupune crearea posibilității pentru reclamant de a beneficia de o dublă plată cu același titlu, contrar regulilor generale în materia plății.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că prin formularea cererii de față reclamantul contestă în fapt o măsură dispusă prin decizia de concediere nr. 268/16.03.2009, astfel încât cererea sa este supusă procedurii de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor unilaterale emise de angajator.
În speță, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 23 din dosar, decizia de concediere a fost comunicată reclamantului la data de 16.03.2009, când acesta a și semnat de primire. Prin urmare, termenul de 30 de zile, calculat în condițiile art. 101 Cod procedură civilă, s-a împlinit la data de
16.04.2009, ultima zi în care reclamantul putea să mai conteste decizia pretins nelegală.
Cum cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul tribunalului la data de 26.05.2009, s-a reținut că termenul de 30 de zile stabilit de art. 268 alin. 5 Cod procedură civilă a fost cu mult depășit, motiv pentru care instanța de fond a admis excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul.
Critica hotărârii prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
Instanța de fond, în mod superficial, fără a analiza natura pretențiilor formulate, a admis excepția tardivității formulării acțiunii și a respins-o ca atare.
Hotărârea pronunțată este nelegală întrucât instanța de fond a schimbat natura actului juridic dedus judecății și astfel, din pretenții rezultate dintr-un contract de muncă a devenit contestație decizie concediere.
Așa cum rezultă și din petitul cererii introductive, reclamantul a formulat această cerere pentru a-și recupera drepturile salariale scadente, parte rezultate din munca depusă și neplătită până la data concedierii și parte rezultate ca urmare a deciziei de concediere.
Deși inițial instanța de fond a calificat cererea promovată ca fiind pretenții rezultate din drepturi salariale, așa cum a și fost formulată, ulterior, după achitarea de către pârâtă a unei părți din drepturile salariale scadente și neplătite, a calificat-o ca fiind contestație împotriva deciziei de concediere și, implicit, tardivă.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii, respectiv un contract colectiv de muncă încheiat la acest nivel de ramură este aplicabil tuturor societăților care își desfășoară activitatea în ramura respectivă.
Conform contractului nr. 224/06 din 2 aprilie 2008 (care este contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii agriculturii, pisciculturii și pescuitului pe anii 2008-2009, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse), în art. 21 se prevede că "La desfacerea contractului individual de muncă din motive neimputabile salariatului, unitatea îi va acorda acestuia o compensație echivalentă cu 5 salarii medii pe unitate".
Articolul 247 Codul muncii stabilește că, dacă la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul de muncă încheiat la nivel superior.
Drepturile solicitate izvorăsc din contractul colectiv la nivel de ramură și astfel plata acestor drepturi rezultă din natura și izvorul lor - contractul și nu decizia de desfacere a contractului de muncă.
Nu se poate stabili că plățile compensatorii sunt strâns legate de decizia de concediere deoarece decizia de concediere cuprinde expres măsurile dispuse și nu privește drepturile compensatorii și, pe cale de consecință, natura acestor drepturi nu este legată de termenul de concediere a deciziei.
Articolul 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul contractului
individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată inițial reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante din luna februarie 2009, la efectuarea plăților compensatorii potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură din domeniul agriculturii, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei.
La termenul de judecată din 19 iunie 2009, reclamantul a precizat că pârâta i-a achitat drepturile salariale cuvenite pentru lunile februarie și martie 2009, precum și din ultimul salariu, cu titlu de salariu compensatoriu.
La termenul din 19 august 2009 reclamantul a depus la dosar precizări scrise prin care a arătat că prin cererea de față solicită obligarea pârâtei la plata unei indemnizații echivalente de valoarea a 5 salarii medii pe unitate ca măsură de protecție.
Din precizările reclamantului rezultă că obiectul acțiunii constă în pretenții bănești.
În mod greșit prima instanță a calificat obiectul acțiunii ca fiind o contestație împotriva deciziei de concediere și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 268 alin. 5 din Codul muncii, potrivit cărora decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.
Acțiunea având ca obiect pretenții bănești, în cauză erau incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prin care se reglementează un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, întrucât prima instanță în mod greșit a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Curtea a casat sentința și a trimis cauza la Tribunalul Constanța spre rejudecare.
Motivul de recurs analizat, atrăgând casarea cu trimitere, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs referitoare la fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în -,-, -.1,.14, împotriva sentinței civile nr.896/25.08.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA, cu sediul în -,-, județul
Casează sentința recurată și trimite cauza la Tribunalul Constanța spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/6.01.2010
gref.
4 ex./8.01.2010
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman
