Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 760/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 760
Ședința publică din 29 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR. - -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții -, G, G, și împotriva sentinței civile nr. 82/27.05.2008, pronunțată de către Tribunalul Arad, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE de CASAȚIE și JUSTIȚIE, PARCHETUL de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARAD și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâții intimați MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, consilier juridic, lipsă fiind reclamanții recurenți -, G, G, Și și pârâții intimați Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la dosar a fost depusă - de către pârâtul intimat MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - o cerere prin care solicită comunicarea motivelor de recurs și pentru acest motiv, acordarea unui nou termen.
Instanța, respinge cererea de amânare formulată și, în temeiul dispozițiilor art.306 alin.2 Cod procedură civilă, invocă din oficiu, nulitatea recursului care nu a fost motivat în termenul legal.
Reprezentanta pârâților intimați MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, solicită admiterea excepției și a se constata nulitatea recursului ca nemotivat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la 30 aprilie 2008, reclamanții, G, G, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE De Casație Și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale în cuantum de 30 % din indemnizația brută lunară pe perioada mai 2000 - mai 2003, ce constituie spor acordat procurorilor care efectuează urmărirea penală pentru fapte de corupție și judecătorilor și procurorilor care participă la completele specializate pentru judecarea acestor fapte, conform art. 29 din Legea nr. 78/2000 și art. 11 din nr.OUG 177/2002, obligarea pârâților să actualizeze aceste drepturi salariale cu indicele de inflație de la data nașterii lor până la achitarea efectivă, obligarea pârâților de a înscrie drepturile salariale în carnetul de muncă al reclamanților și obligarea Ministerului Justiției, Public, Economiei și Finanțelor, la încadrarea în buget a fondurilor necesare plății.
Reclamanții au arătat că prin dispozițiile legale invocate s-a creat o discriminare între aceștia și magistrații cărora li s-au acordat sporurile de 30, respectiv 40 % din indemnizația brută lunară și că sunt îndreptățiți să pretindă despăgubirea prin art. 21 din nr.OUG 137/2002, privind discriminarea.
Prin sentința civilă nr.82 din 27 mai 2008, pronunțară de Tribunalul Arad în dosarul nr- a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
A fost respinsă acțiunea reclamanților, G, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Arad, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, G, G,.
La termenul de astăzi, instanța, din oficiu, a invocat, în temeiul dispozițiilor art.306 alin.2 Cod procedură civilă, nulitatea recursului ca nemotivat în termenul prevăzut de lege.
Așa cum rezultă din dovezile de primire și procesele verbale de predare - filele 44-49 dosar fond - hotărârea a fost comunicată recurenților la data de 16.06.2008, iar până la termenul de astăzi 29.04.2009, recursul nu a fost motivat.
Potrivit art.303 Cod procedură civilă, recursul se motivează, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, în caz contrar, fiind nul conform art.306 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, Curtea urmează să constate nulitatea recursului ca nemotivat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de către reclamanții-recurenți -, G, G, și împotriva sentinței civile nr. 82/27.05.2008, pronunțată de către Tribunalul Arad, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./22.05.2009
Thred./25.05.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan