Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 785/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.785
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Alexandru Bobincă Simona
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de revizuienții - și, G, -, toți prin reprezentant - cu domiciliul ales în M,-, -B,.1,.4, județ D, împotriva sentinței civile nr.117 din 15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a depus la dosar o cerere prin care a solicitat comunicarea motivelor de recurs întrucât nu au fost comunicare odată cu citația, fiind astfel în imposibilitate de a formula apărările. De asemenea, în cazul în care nu au fost depuse motivele de recurs în termenul legal, solicită respingerea acestuia ca nul conform art.306 alin.1 Cod pr.civilă.
Curtea respinge cererea de comunicare a motivelor de recurs formulată de intimatul Ministerul Justiției și Libertăților întrucât recursul de față nu a fost motivat, iar față de data formulării cererii de recurs și data comunicării sentinței instanței de fond către recurenți, invocă din oficiu excepția de tardivitate a recursului, excepție ce are prioritate față de nulitatea acestuia invocată de intimatul Ministerul Justiției și Libertăților, rămânând în pronunțare asupra excepției de tardivitate.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, revizuientii - și, G, -, toți prin reprezentant -, au solicitat instanței revizuirea sentinței civile nr.510/11.05.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, acțiune formulată în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Dâmbovița.
In motivarea cererii, revizuienții au arătat că prin sentința civilă sus-menționată li s-a respins cererea pe care au formulat-o privind obligarea pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Dâmbovița la plata sporului de risc de 50% din salariul de bază pe perioada indicată și a sporului de ședință, conform art. 9 din Legea nr. 104/1999, iar în prezent, prin decizia nr.21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dată în interpretarea legii, s-a decis că sunt îndreptățiți la primirea sporurilor.
În drept, au fost invocate disp.art.322 pct.5 Cod pr.civilă.
Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă întrucât decizia pe care se întemeiază acțiunea revizuienților nu întrunește cerințele unui înscris doveditor, astfel cum sunt acestea prevăzute în dispozițiile art. 322 pct.5 Cod pr.civilă, deciziile pronunțate în interesul legii neavând efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate.
S-a mai arătat că sentința a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la 11.05.2007, iar decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată în martie 2008, prin urmare nu exista la data pronunțării sentinței atacate și nici nu avea cum să constituie un act determinant pentru soluționarea cauzei, în caz contrar nesocotindu-se puterea de lucru judecat.
Prin încheierea din 10.07.2008 instanța a dispus scoaterea cauzei de pe rol trimițând-o spre competentă soluționare Curții de APEL PLOIEȘTI, în conformitate cu prevederile art. I din OUG nr. 75/2008, pricina fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr-.
Prin sentința civilă nr.21/14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTIs -a admis excepția necompetentei materiale a instanței invocată din oficiu, iar cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere, care în speță este Tribunalul Dâmbovița.
După declinare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, iar intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii în ceea ce îl privește, întrucât nu are calitatea de angajator al revizuienților.
Pentru soluționarea cauzei a fost atașat dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița, iar prin sentința civilă nr.117/15.01.2009 tribunalul a respins cererea de revizuire.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr.510/11.05.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-,s-a respins cererea formulată de reclamanții indicați, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Dâmbovița, ce avea ca obiect obligarea pârâților la plata sporului de stres de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la indemnizația brută de încadrare.
S-a mai reținut că prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general, fiind interpretate dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 în sensul că ".personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Totodată, s-a arătat că decizia pronunțată în interesul legii este invocată de către revizuienți drept temei al cererii de revizuire pe considerentul că reprezintă un înscris nou, în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 Cod pr.civilă, text de lege ce prevede că revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă se poate cere dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe, pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, s-a concluzionat că pentru a putea fi utilizat în calea extraordinară de atac a revizuirii, înscrisul trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să fie un mijloc de probă, să fie doveditor, să fi fost descoperit după darea hotărârii, dar să existe la data pronunțării hotărârii, să nu fi fost înfățișat în procesul finalizat cu hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, să fie determinant.
A mai reținut tribunalul că decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu are valoarea unui înscris probator, ci este dată în interpretarea legii, producând efecte obligatorii de la publicare, iar această decizie nu exista la data pronunțării sentinței civile nr.510/11.05.2007 a Tribunalului Dâmbovița în dosarul nr-, fiind pronunțată după aproximativ un an.
În ceea ce privește cea de-a doua teză a textului art. 322 pct. 5 Cod pr.civilă, instanța a reținut că decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu a stat la baza pronunțării sentinței civile nr.510/11.05.2007 de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-.
Pentru aceste considerentele, reținând că argumentele invocate de revizuienți nu se încadrează în prevederile art. 322 pct. 5 Cod pr.civilă, tribunalul a respins cererea de revizuire.
Împotriva sentinței primei instanțe revizuienții au declarat legal recurs, fără a-l motiva conform art.302 Cod pr.civilă, intimatul Ministerul Justiției și Libertăților invocând nulitatea recursului în raport de art.306 alin.1 Cod pr.civilă, ce statuează că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal.
La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția de tardivitate a recursului, excepție ce are prioritate față de nulitatea acestuia pentru nemotivarea căii de atac în termen legal.
Astfel, potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate.
În cauza de față, revizuienților le-a fost comunicată sentința primei instanțe la data de 06.02.2009, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la fila 34 din dosarul de fond, legal îndeplinită, situație față de care, ultima zi de declarare a recursului a fost data de 17.02.2009, ce a căzut într-o zi lucrătoare a săptămânii.
Recursul a fost declarat însă la data de 19.02.2009, conform rezoluției de primire de pe cererea de recurs aflată la dosar, astfel încât acesta apare ca fiind formulat peste termenul legal procedural mai sus-arătat.
În consecință, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea să respingă recursul ca tardiv formulat, fără a mai proceda, prin urmare, la analiza excepției de nulitate a recursului invocată de intimatul Ministerul Justiției și Libertăților, de vreme ce excepția de tardivitate a recursului are prioritate față de nulitatea recursului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuienții - și, G, - toți prin reprezentant -, cu domiciliul ales în M,-, -B,.1,.4, județ D, împotriva sentinței civile nr.117 din 15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județ D ca fiind tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Alexandru Bobincă Simona
--- - - - -- -
fiind pensionat, prezenta
a fost semnată de
președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex.
2009-05-11
/FA
Trib.D nr-
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Alexandru Bobincă Simona