Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 818/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.818
Sedința publică din 15 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.481 din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 481/14.05.2008, Tribunalul Arada respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. De asemenea, a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
Tribunalul a reținut că reclamanții fac parte din corpul magistraților, beneficiind de un statut propriu și de o lege de salarizare distinctă, iar OUG nr. 38/2003, act normativ la care s-au raportat reclamanții, se referă la salarizarea polițiștilor.
S-a mai arătat că nu poate fi reținut în cauză un tratament discriminatoriu, deoarece o discriminare presupune un tratament inegal pentru persoane aflate în aceeași situație, ori magistrații nu se află în aceeași situație cu ceilalți funcționari, respectiv cu polițiștii.
Recursul declarat în cauză de reclamanții, și a fost motivat în drept prin dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În fapt, s-a arătat că reclamanții, asemenea procurorilor și polițiștilor, au un program "de permanență", ceea ce presupune ca, periodic și consecutiv, timp de câte o săptămână, după orele de program și în zilele nelucrătoare, să fie disponibili pentru înregistrarea, eventual și judecarea unor cauzei penale ce presupun urgență.
S-a mai arătat că prima instanță a apreciat în mod nelegal neexistența unei discriminări, întrucât reclamanții nu se află în aceeași situație cu polițiștii, câtă vreme toți efectuează un serviciu de permanență, susținându-se că tribunalul a aplicat greșit dispozițiile art. 25 și 53 din Constituția României, precum și art. 13 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției și Libertăților a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, arătând că nu se poate reține existența unei discriminări, întrucât reclamanții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor din poliție ori a altor bugetari, fiecare beneficiind de un statut aparte, reglementat de legi de organizare diferite și având legi proprii de salarizare și, mai mult, "asigurarea permanenței" reprezintă o obligație de serviciu a reclamanților, pe care și-o asumă odată cu ocuparea funcției.
În legătură cu încălcarea dreptului la libera circulație, s-a arătat că legiuitorul a dispus măsura restrângerii acestui drept potrivit cerințelor impuse de Constituție.
Recursul nu este fondat.
Prin acțiunea principală, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 17 martie 2008, sub nr-, reclamanții, au solicitat obligarea în solidar a pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Ministerul economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea în solidar a pârâților la calcularea și plata de despăgubiri în favoarea fiecărui reclamant echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază, pentru perioada 01.01.2004 - la zi și pe viitor până la plata drepturilor solicitate, drepturi actualizate prin aplicarea coeficientului de inflație începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire, obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate.
Critica referitoare la existența unei discriminări între reclamanți, care au calitatea de magistrați, și alte categorii socio-profesionale, precum polițiștii, nu poate fi reținută, astfle în mod corect prima instanță a rezolvat această problemă, constatând că nu devin incidente dispozițiile Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și nici nu sunt încălcate normele dreptului comunitar în materie de nediscriminare în raporturile de muncă.
De asemenea, în mod judicios, a stabilit instanța de fond că reclamanții sunt salariați în baza unor alte acte normative față de persoanele la care se raportează și că fiecare dintre aceste persoane au statute diferite, atribuții diferite, legi de organizare și competențe diferite, iar salarizarea se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Este irelevant faptul că alte instanțe au admis astfel de acțiuni, din moment ce în sistemul jurisdicțional românesc, practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică, sub aspectul motivelor de recurs invocate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.481 din 14 mai 2008 dată de Tribunalul Arad în dosarul nr-
15 mai 2009, în ședință publică
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red. -/8.07.2009
Tehnored /8.07.2009/2ex
Prima instanță - și - Tribunalul Arad
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Cristian Pup