Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 814/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 814
Ședința publică din 15 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Cristian
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 458 pronunțată la 10 martie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru pârâta intimată cj. și avocat, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin serviciul registratură al instanței, la 11 mai 2009, pârâta a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantul pârâtei, avocat, depune la dosar concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul pârâtei intimate, avocat, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arată că își rezervă dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată și că practica instanțelor în materia acordării sporului de dispozitiv este clară.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Arad la 20 ianuarie 2009 sub nr. 261/108, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata indemnizației de dispozitiv restantă, calculată în procent de 25% din salariul de bază, actualizată cu rata inflației, pentru perioada 20 ianuarie 2006 - 17 aprilie 2007.
In motivarea acțiunii arată că a fost angajatul pârâtei în calitate de personal contractual în perioada 1 iulie 2002 - 17 aprilie 2007; că pârâta este o autoritate publică locală; că dreptul la sporul de dispozitiv rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 138/1999 și art. 9.2 din Ordinul MI nr. 275/2002, care prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice"; că prin această dispoziție s-a urmărit înlăturarea discriminărilor de natură salarială din rândul personalului care își desfășoară activitatea în administrația publică, actul normativ nedistingând între diferitele forme ale administrației publice și urmărind uniformizarea regimului de salarizare.
Mai arată că înlăturarea discrepanțelor în domeniul drepturilor de natură salarială a personalului din administrația publică dă eficiență prevederilor antidiscriminare din Constituția României - art. 20, Declarația Universală a Drepturilor Omului - art. 2 pct. 1, art. 25, Codul muncii - art. 5 și OG nr. 137/2000.
Prin încheierea din 9 februarie 2009, cauza a fost transpusă la completul specializat de litigii de muncă și asigurări sociale nr. 2, cauza fiind reînregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 458 pronunțată la 10 martie 2009, instanța a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că art. 13 din Legea nr. 138/1999 stabilește că salariații civili, cadrele militare și militarii cu contract de muncă beneficiază de indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din diferite categorii salariale, pentru salariații civili sporul aplicându-se la salariul de bază.
A reținut că pârâta nu face parte din structurile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, la care face referire Legea nr. 138/1999, fiind autoritate publică locală reglementată de Legea nr. 215/2001; că ordinul Ministerului d e Interne nr. 496/2003 are in vedere personalul civil al MIRA trecut în rândul administrației publice locale și pentru care funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt strict enumerate; că ordinul invocat nu produce efecte nici față de reclamant și nici față de pârâtă, reclamantul nefiind cadru militar în activitate, militar cu contract de muncă și nici salariat civil într-o instituție publică de apărare națională ori siguranță națională.
In consecință a apreciat că Ordinul MIRA nr. 496/2003 nu are în vedere salariații din administrația publică locală și că reclamantului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 3 și 13 din Legea nr. 138/1999.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus a declarat recurs reclamantul, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
Arată că dreptul la sporul de dispozitiv îi este recunoscut de art. 13 din Legea nr. 138/1999 coroborat cu art. 9.2 din ordinul MI 275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003, modificare care a apărut pentru punerea de acord a actelor normative anterioare reorganizării Ministerului d e Interne în Ministerul Administrației și Internelor și că ordinul extinde domeniul de acordare al indemnizației de dispozitiv la întreg personalul civil din domeniul administrației publice, inclusiv personalului din administrația publică locală, urmărind înlăturarea discriminărilor de natură salarială din rândul personalului care își desfășoară activitatea în administrația publică.
Mai arată că practica instanțelor judecătorești este contradictorie și că s-a ajuns că în cadrul aceleiași autorități publice locale (primărie, consiliu județean), angajați cu exact aceleași atribuții unii să beneficieze de spor, alții nu, că aplicarea diferențiată a unei legi aceleiași categorii socio-profesionale creează o situație discriminatorie care prejudiciază aceeași angajați care nu beneficiază de acest drept.
Mai arată că pentru corectarea unor asemenea situații s-a pronunțat și ÎCCJ prin deciziile în interesul legii nr. VI/15.01.2007, XXI/10.03.2008; că și practica CEDO este constantă în a aprecia că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă, rezonabilă.
Prin întâmpinare, pârâta intimată a invocat nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. 1 cod procedură civilă, cu motivarea că nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină.
Sub aspectul fondului arată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale incidente speței; că personalul civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și care beneficiază de indemnizația de dispozitiv potrivit art. 9.2 din ordinul nr.946/2003 al MIRA constituie o categorie distinctă de personalul oricăror altor structuri ale administrației publice centrale sau locale care nu se află în structura organizatorică a MIRA, că ordinul 496/2003 nu este aplicabil reclamantului; că existența unor soluții diferite în spețe similare nu constituie un argument pentru admiterea acțiunii.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâta intimată reia apărările de fond formulate prin întâmpinare și arată că pârâta nu face parte din structura MIRA și că nu prezintă relevanță faptul că ambele categorii de personal civil își desfășoară activitatea în cadrul administrației publice; că Legea nr. 138/1999 și ordinul MAI dat în aplicarea acesteia nu-i sunt aplicabile reclamantului; că cele două categorii de personal civil ce-și desfășoară activitatea în cadrul administrației publice nu se află în situații similare.
Instanța apreciază neîntemeiată excepția nulității recursului invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Din cuprinsul cererii de recurs rezultă nemulțumirile reclamantului față de soluția instanței de fond, acesta apreciind că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale incidente speței, motiv de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 cod procedură.
Mai mult, în baza art. 3041cod procedură civilă, instanța poate analiza cauza sub toate aspectele în condițiile în care recursul este singura cale de atac.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente speței.
Indemnizația de dispozitiv de 25% este reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 pentru cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili.
Art. 1 din Legea nr. 138/1999 prevede cărei categorii de personal se aplică dispozițiile legii - personalului civil și militar din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin Ordinului MI nr. 275/5 iunie 2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru aplicarea unitară a Legii nr. 138/1999, ordin modificat și completat prin Ordinul MAI nr. 496/28 iulie 2003.
Potrivit punctului nr. 9.2 introdus prin ordinul modificator, indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Punctul 31.1 din ordin prevede că prin personal civil în sensul ordinului se înțeleg funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999 trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.
Reclamantul nu este angajat al Ministerului Administrației și Internelor, ci a avut calitatea de personal contractual în cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară A, unitate publică locală.
Nefiind angajat al Ministerului Administrației și Internelor, dispozițiile Ordinului nr. 496/2003 al MAI nu-i sunt aplicabile.
Împrejurarea că prin OUG nr. 63/2003 a fost reorganizat Ministerul d e Interne în Ministerul Administrației și Internelor, acesta având atribuții de îndrumare și sprijinire a autorităților publice locale și aparatului propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale și în îndeplinirea atribuțiilor ce le sunt conferite de lege nu face ca legile salarizării aplicabile angajaților MAI să se aplice și salariaților angajați ai administrației publice locale.
Ordinul MAI nr. 496/2003 nu a avut în vedere extinderea dispozițiilor din legea salarizării și la alte categorii de angajați nevizați de lege, ci a avut în vedere uniformizarea aplicării legii doar pentru salariații Ministerului Administrației și Internelor.
Nici condițiile discriminării nu sunt îndeplinite în speță, deoarece reclamantul nu face parte din aceeași categorie socioprofesională cu angajații MIRA și nici nu îndeplinește aceleași atribuții, pentru a putea vorbi de situații analoage sau comparabile.
Existența unei practici judiciare neunitare nu poate constitui un argument pentru admiterea acțiunii.
Din moment ce hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele române nu constituie izvor de drept, jurisprudența în această materie nefiind unitară, nu prezintă relevanță faptul că o parte din personalul angajat al administrației publice au primit hotărâri favorabile.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul reclamantului ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 458 pronunțată la 10 martie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Dezvoltare și asistență Comunitară
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 15 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
29.06.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Cristian
