Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 82/R-CM
Ședința publică din 05 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.958 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Ministerul Finanțelor și Economiei prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, în baza delegației nr.617/2008, lipsind recurentul-pârât, intimata-reclamantă și intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimatul-pârât Ministerul Finanțelor și Economiei prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, solicită admiterea recursului Ministerului Justiției așa cum a fost formulat în scris și pe fond, respingerea acțiunii reclamantei.
CURTEA
Constată că rin p. acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la plata unor despăgubiri bănești, reprezentând o sumă egală cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, conform dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 1 iulie 2004 și până la data 1 februarie 2007.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest text legal a fost abrogat expres prin art. I pct.42 din OG nr. 83/2000, începând cu data de 1 octombrie 2000.
Reclamanta consideră că abrogarea este neconstituțională și discriminatorie, întrucât dreptul la sporul în discuție le-a fost acordat printr-o lege organică, așa cum se dispune prin art. 72 pct.3 lit.h și i din Constituția României în forma aflată în vigoare la vremea respectivă, iar Ordonanța nr.83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art. 114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă.
Sub acest aspect s-a încălcat și principiul ierarhiei actelor juridice consacrat în art. 51, art. 72, art. 74 și art. 114 din Constituția în vigoare la data respectivă, în Legea nr.24/2000, precum și în constituția revizuită, deoarece ordonanța menționată a reglementat într-un domeniu de nivel superior.
Reclamanta a arătat că neacordarea sporului solicitat este și discriminatorie, întrucât este acordat unei largi categorii socio-profesionale, respectiv prin art. 25-27 din Legea nr. 138/1999 este reglementată acordarea unor sporuri pentru activități cu un grad ridicat de risc ori pentru activități care solicită o încadrare psihică foarte ridicată, sporul cuprins între 16% - 50% pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și personalul civil din aceste instituții; pentru funcționarii publici cu statut principal din sistemul administrației penitenciare, pentru polițiști, pentru personalul din serviciile de probațiune, care potrivit fișei postului desfășoară activități în penitenciar, pentru personalul didactic ce beneficiază la fiecare tranșă de vechime în învățământ de un spor de 3% din salariul de bază, etc.
În drept au fost invocate dispozițiile art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 republicată, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.55 din Codul Muncii și concluzionează în sensul că există o discriminare și sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor bănești cuvenite.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, pe considerentul că temeiul juridic invocat de către reclamantă, art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost abrogat total și explicit prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Susținerile reclamantei conform cărora au fost încălcate prevederile constituționale, sunt vădit neîntemeiate, deoarece potrivit art.115 din Constituția revizuită, Guvernul are competența legislativă delegată de a interveni prin ordonanțe simple în baza unei legi speciale de abilitare în materii ce nu fac obiectul legilor organice, iar Legea nr.50/1996 nu face parte din categoria legilor organice.
Același pârât a mai arătat că finalitatea modificării legislației de salarizare a magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În susținerea acestei excepții, pârâtul relevă instanței că între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice nu există raportul de muncă care să justifice calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice. Pe fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, întrucât, ordonatorul principal de credite al reclamantei nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază. Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, ca excepție peremptorie și dirimantă, în sensul că se realizează o imixtiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative și își depășește atribuțiile prin pronunțarea unei hotărâri prin care să constate sau nu că un text de lege este în vigoare. În consecință, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr.958/19.11.2007 a fost admisă excepția prescripției parțiale dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a fost respinsă excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor.
A fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantei sporul de stres și solicitare neuropsihică de 50 %, calculat la indemnizația brută lunară, astfel cum a fost majorată cu celelalte sporuri pentru perioada 4.09.2004 - 1.02.2007, reactualizat cu indicele de inflație calculat la plata plății efective.
A fost respinsă acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate excepțiile invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost apreciată ca întemeiată, motivat de împrejurarea că între reclamantă și acest pârât nu s-au încheiat raporturi juridice de muncă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor a fost considerată întemeiată, deoarece cererea a fost formulată la data de 04.09.2007, cu depășirea termenului imperativ de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 alin.1 lit. c din Legea nr.53/2003, astfel încât s-a constatat prescris dreptul la acțiune pe perioada 1.07. 2004 - 4.09. 2004.
Referitor la excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată, întrucât în cauza dedusă judecății instanța nu pătrunde în sfera de autoritate și de competență a legiuitorului, ci verifică temeinicia sau netemeinicia pretențiilor deduse judecății.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta, în calitate de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, conform prevederilor art.3 alin.3 din Legea nr.567/2004 a formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel cum a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
În forma inițială a acestui act normativ, acest spor ca parte componentă a salariului, astfel cum este definit prin prevederile art.155 Codul Muncii nu era prevăzut în Legea nr.50/1996. Prin nr.OG56/1997 care a completat nr.OG9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, prin art.421, devenit ulterior, ca urmare a renumerotării, art.47 din Legea nr.50/1996 s-a introdus dreptul reclamanților de a se acorda un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Însă, potrivit art. 72 pct.3 lit. h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, în temeiul art. VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, G nr.75/1997 și Legea nr.154/1998, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2003. Totodată, prin art.50 alin.2 din G nr.177/2002 a fost abrogat art.11precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996.
La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit. a din G nr. 27/2007.
Susținerea reclamantei că în acest mod dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000 și până la data de 1.02.2007 a fost apreciată ca întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
Pe de altă parte, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamantă este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art.1 din primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994. Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanta au fost lipsită de proprietatea asupra acestui bun, or o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens trebuie precizată opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a drepturilor omului urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând spor de risc și de solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară, indemnizație așa cum a fost modificată prin includerea altor sporuri, drept cuvenite pe perioada 04.09.2004 - 01.02.2007, ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
În termen legal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva acestei sentințe, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Instanța de fond a încălcat atribuțiile puterii judecătorești prin faptul că a aplicat un text de lege abrogat, respectiv art.47 din Legea nr.50/1996 care a fost abrogat prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000.
Este greșită concluzia primei instanțe în sensul că s-au încălcat prevederile constituționale atunci când a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
Astfel, dispozițiile art.73 alin.3 din Constituție prevăd reglementarea prin lege organică numai a organizării și funcționării instanțelor judecătorești, nu și a salarizării magistraților, ceea ce duce la concluzia că Legea nr.50/1996 este o lege ordinară, iar nu organică, iar în consecință asupra ei se poate interveni pe calea ordonanțelor de guvern.
Mai arată recurentul că nr.OG83/2000 a realizat un nou sistem de salarizare al magistraților, prevăzând indemnizația lunară ca formă unică de remunerare și abrogarea tuturor sporurilor de care beneficiau magistrații, iar finalitatea acestui act normativ nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției, ci, dimpotrivă, salariile au crescut.
Susține recurentul-pârât că, de altfel, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost introdus în Legea nr.50/1996 tot printr-o ordonanță, respectiv nr.OG56/1997, ceea ce, conform raționamentului instanței de fond, nu poate duce decât la concluzia că nimeni nu trebuia să beneficieze de acest spor, deoarece modificarea legii printr-o ordonanță încalcă dispozițiile constituționale și normele de tehnică legislativă.
2. În mod greșit prima instanță a apreciat că a fost încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Astfel, în practica sa Curtea a stabilit că acest protocol se aplică numai cu privire la dreptul de creanță, cu condiția ca acest drept să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Cum reclamanții nu beneficiază de spor de stres pentru că legea nu-l prevede, rezultă că aceștia nu sunt titularii unui drept existent în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Vâlcea nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară (sporul acordat judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar în mod corect tribunalul a constatat că abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat nu numai la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, ci și la abrogarea unor dispoziții ale acestui act normativ. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Ulterior Legea nr.334/2001 a aprobat nr.OG83/2000, însă aprobarea a avut loc în temeiul limitelor delegării legislative stabilite prin art.1 lit. Q pct.1 menționat mai sus.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit. h și l din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Faptul că sporul de 50% a fost introdus în Legea nr.50/1996 prin nr.OG56/1997, nu are relevanță în speță, întrucât legalitatea acordării acestui spor nu face obiectul acestei cauze, iar pe de altă parte, indiferent de modul cum a fost introdus acest spor, el reprezintă un drept câștigat, care trebuie ocrotit.
S-a justificat de către recurent îngrădirea exercițiului acestui drept prin aceea că nr.OG83/2000 a stabilit un nou sistem de salarizare cu indemnizație ca unică formă de remunerare. Nu este cazul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, pentru care nr.OG83/2000 prevede ca formă de remunerare salariul, iar nu indemnizația, situație în care această apărare a Ministerului Justiției nu poate fi reținută. Astfel, potrivit art.18 din Legea nr.50/1996 modificată prin nr.OG83/2000, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești și parchete sunt stabilite pe grade sau trepte profesionale, în funcție de pregătirea profesională, de vechimea în specialitate și de nivelul instanței sau parchetului.
Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-adevăr că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți.
Așa cum s-a arătat însă mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Dreptul la protecția socială a muncii prestate în condiții speciale, concretizat în sporul de 50% la salariul de bază brut lunar constituie un drept recunoscut de dispozițiile legale, implicit un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Cum reclamanții au fost lipsiți de acest drept fără a exista o utilitate publică, așa cum prevede art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul Muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.958/19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta și pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și TRIBUNALUL VÂLCEA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
2 ex./07.02.2008
Jud.fond:
.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu
