Drepturi salariale (banesti). Decizia 84/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 84/R-CM
Ședința publică din 05 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.964 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul-pârât Ministerul Finanțelor și Economiei prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, în baza delegației nr.2117/2008, lipsind recurentul-pârât, intimata-reclamantă - și intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimatul-pârât Ministerul Finanțelor și Economiei prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, solicită admiterea recursului Ministerului Justiției așa cum a fost formulat în scris și pe fond, respingerea acțiunii reclamantei -.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr-, reclamanta - a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună obligarea pârâților la plata unor despăgubiri bănești, reprezentând o sumă egală cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, conform dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 01 iulie 2004 și până la data 01 februarie 2007.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest text legal a fost abrogat expres prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000, începând cu data de 01 octombrie 2000.
Reclamanta consideră că abrogarea este neconstituțională și discriminatorie, întrucât dreptul la sporul în discuție i-a fost acordat printr-o lege organică, așa cum se dispune prin art.72 pct.3 lit.h și i din Constituția României în forma aflată în vigoare la vremea respectivă, iar Ordonanța nr.83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art.114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă.
Sub acest aspect s-a încălcat și principiul ierarhiei actelor juridice consacrat în art.51, art.72, art.74 și art.114 din Constituția în vigoare la data respectivă, în Legea nr.24/2000, precum și în constituția revizuită, deoarece ordonanța menționată a reglementat într-un domeniu de nivel superior.
Aceasta mai arată că neacordarea sporului solicitat este și discriminatorie, întrucât este acordat unei largi categorii socio-profesionale, respectiv prin art.25-27 din Legea nr.138/1999 este reglementată acordarea unor sporuri pentru activități cu un grad ridicat de risc ori pentru activități care solicită o încadrare psihică foarte ridicată, sporul cuprins între 16%-50% pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și personalul civil din aceste instituții; pentru funcționarii publici cu statut principal din sistemul administrației penitenciare, pentru polițiști, pentru personalul din serviciile de probațiune, care potrivit fișei postului desfășoară activități în penitenciar, pentru personalul didactic ce beneficiază la fiecare tranșă de vechime în învățământ de un spor de 3% din salariul de bază, etc.
În drept, se invocă dispozițiile art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 republicată, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.55 din Codul Muncii și se concluzionează în sensul că există o discriminare și este îndreptățită la plata despăgubirilor bănești cuvenite.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, pe considerentul că temeiul juridic invocat de către reclamantă, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat total și explicit prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Susținerile reclamantei, conform cărora au fost încălcate prevederile constituționale, sunt vădit neîntemeiate, deoarece potrivit art.115 din Constituția revizuită, Guvernul are competența legislativă delegată de a interveni prin ordonanțe simple în baza unei legi speciale de abilitare în materii ce nu fac obiectul legilor organice; Legea nr.50/1996 nu face parte din categoria legilor organice.
Același pârât a mai arătat că finalitatea modificării legislației de salarizare a magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În susținerea acestei excepții, pârâtul a arătat că între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice nu există raportul de muncă care să justifice calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice. Pe fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât ordonatorul principal de credite al reclamantei nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază. Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, ca excepție peremptorie și dirimantă, în sensul că se realizează o imixtiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative și își depășește atribuțiile prin pronunțarea unei hotărâri prin care să constate sau nu că un text de lege este în vigoare. În consecință, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În urma probelor administrate, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.964 din 19 noiembrie 2007, a admis excepția prescripției parțiale dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantei sporul de stres și solicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută lunară, astfel cum a fost majorată cu celelalte sporuri pentru perioada 04.09.2004-01.02.2007, reactualizat cu indicele de inflație calculat la plata plății efective.
A fost respinsă acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiată, întrucât între reclamantă și acest pârât nu s-au încheiat raporturi juridice de muncă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor s-a reținut că aceasta este întemeiată parțial, deoarece cererea a fost formulată la data de 04.09.2007, cu depășirea termenului imperativ de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003, astfel încât s-a admis această excepție și s-a constatat prescris dreptul la acțiune pe perioada 01.07.2004 - 04.09.2004.
Referitor la excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a constatat că aceasta nu este întemeiată, întrucât în cauza dedusă judecății, prin soluția ce urmează a se pronunța instanța nu pătrunde în sfera de autoritate și de competență a legiuitorului, ci verifică temeinicia sau netemeinicia pretențiilor deduse judecății.
Pe fondul cauzei, reclamanta, în calitate de personal auxiliar de specialitate și personal conex personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, conform prevederilor art.3 alin.3 din Legea nr.567/2004, a formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel cum a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
În forma inițială a acestui act normativ, acest spor, ca parte componentă a salariului, astfel cum este definit prin prevederile art.155 Codul Muncii, nu era prevăzut în Legea nr.50/1996. Prin nr.OG56/1997 care a completat nr.OG9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, prin art.421, devenit ulterior, ca urmare a renumerotării, art.47 din Legea nr.50/1996, s-a introdus dreptul reclamanților de a se acorda un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Însă, potrivit art.72 pct.3 lit.h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, în temeiul art.VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, nr.OUG75/1997 și Legea nr.154/1998, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2003. Totodată, prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996.
La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din nr.OUG27/2007.
Susținerea reclamantei că în acest mod dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000 și până la data de 01.02.2007 este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
Pe de altă parte, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale prevede că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și acordându-se un drept abrogat, neprevăzut de lege, tribunalul a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
Se arată, în dezvoltarea acestor motive de recurs, că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă, având în vedere art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organul autorității judecătorești, fără a avea în vedere că acest text de lege a fost abrogat prin G nr.83/2000.
Prin această din urmă ordonanță, aprobată prin Legea nr.334/2001, s-a realizat un nou sistem de salarizare, prin stabilirea de indemnizații lunare pe funcții, ca formă unică de remunerare a activității acestora și s-au abrogat toate indemnizațiile și sporurile de care beneficiau la acea dată magistrații.
În mod greșit s-a apreciat că prin aceste modificări legislative s-a ajuns la diminuarea drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției, fără a se avea în vedere că abrogarea unor sporuri prevăzută de Legea nr.50/1996 este o măsură legislativă care trebuie interpretată în contextul modificării unui întreg sistem de salarizare.
Instanța de fond nu a avut în vedere că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 - lege ordinară - s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale, care permit intervenția prin ordonanțe și cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
Pe de altă parte, art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului s-a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, în speță fiind în discuție un drept de creanță neprevăzut de legislația în vigoare, situație în care prin acest protocol nu se poate suplini sau recunoaște un drept prevăzut de legea internă.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Recursul declarat de pârât este nefondat.
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză, fără a intra în domeniul puterii legislative.
Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Cu toate acestea prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit. h și l din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, indiferent de finalitatea pe care a avut-o nr.OG83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este de asemenea nefondat.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-adevăr că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamanți.
Așa cum s-a arătat însă mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Cum reclamanții au fost lipsiți de acest drept fără a exista o cauză de utilitate publică, așa cum statuează art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul Muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.964 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta și pârâții MINISTERUL FINANȚELOR ȘI ECONOMIEI prin și TRIBUNALUL VÂLCEA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./12.02.2008
Jud.fond:
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu
