Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 844/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr.1031,-
DECIZIA NR. 844
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTORI: Valentin Niță, Urlețeanu Alexandrina Afrodita Giurgiu
- -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în I,-, -, parter, județul I - la sediul Judecătoriei Iași, împotriva sentinței civile nr. 69 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.-, nr.6, județul P, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-reclamant, intimații-pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, recurentul-reclamant solicitând judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați primii trei pârâți la plata către reclamant a unor drepturi salariale reprezentând sporul de periculozitate de 15% din indemnizația brută de bază pentru perioada 8 mai 2005 - 9 iulie 2006, la valoarea actualizată, iar ultimul pârât să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri.
Curtea a invocat din oficiu necompetența teritorială a Curții de APEL PLOIEȘTI față de domiciliul reclamantului care nu se afla pe raza de jurisdicție a acestei instanțe, ci a Curții de Apel Iași.
Astfel, potrivit disp.art. 284 alin.(2) din Codul muncii cauzele având ca obiect litigii de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.
În speță, este de observat că reclamantul nu are domiciliul în raza de activitate a Curții de APEL PLOIEȘTI, ci a Curții de Apel Iași, acesta funcționând în calitate de judecător la udecătoria Iași, așa cum precizează și prin acțiune.
În atare situație, competența în primă instanță conform prevederilor nr.OG 75/2008 în raport de obiectul acțiunii și calitatea de judecător a reclamantului, revine Curții de Apel Iași, ceea ce a impus admiterea excepției invocate din oficiu și declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea acestei instanțe.
Astfel, prin sentința civilă nr. 69 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de APEL PLOIEȘTI, invocată din oficiu și s-a dispus declinarea acțiunii formulate de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, Ministerul Economiei și Finanțelor, în favoarea Curții de Apel Iași spre competentă soluționare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală sub aspectul declinării competenței de soluționare a cauzei, întrucât nu a fost prezent la data când s-a dispus luarea acestei măsuri în instanță.
Excepția a fost invocată din oficiu, nu i-a fost adusă la cunoștință, încălcându-se dreptul său la apărare dar și principiul contradictorialității, ceea ce i-a produs o vătămare a drepturilor sale civile.
O altă critică invocată de recurent se referă la faptul că necompetența nu a fost de ordine publică, ci o competență teritorială, relativă și nu putea fi invocată decât de către pârâți prin întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:
Prin sentința nr. 69/18.11.2008 Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, reținând în considerente, că potrivit art. 284 alin.2 Cod, cauzele având ca obiect litigii de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.
Raportat la cererea reclamantului, instanța de fond a reținut că acesta își are domiciliul pe raza Curții de Apel Iași, unde funcționează în calitate de judecător la udecătoria Iași.
Criticile formulate de recurent împotriva acestei sentințe sunt nefondate, întrucât pentru termenul de judecată din 18.11.2008, procedura de citare cu reclamantul a fost legal îndeplinită, așa cum rezultă din dovada existentă la fila 12 dosar fond, iar faptul că acesta nu s-a prezentat în instanță nu constituie o încălcare a dreptului său la apărare sau al principiului contraditorialității, atâta timp cât nu a depus o cerere prin care să solicite amânarea cauzei pentru a fi prezent în instanță și mai mult decât atât, prin cererea introductivă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 Cod pr.civilă.
Referitor la susținerea recurentului vizând faptul că necompetența invocată din oficiu de către instanță nu ar fi de ordine publică ci o necompetență teritorială relativă, instanța urmează să respingă o atare susținere, față de dispozițiile exprese ale art. 284 alin.2 Codul muncii, care prevăd în mod imperativ, în cazul
litigiilor de muncă competența teritorială revenind instanței pe raza căreia reclamantul își are domiciliul sau reședința.
În consecință, Curtea urmează ca în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în I,-, -, parter, județul I - la sediul Judecătoriei Iași, împotriva sentinței civile nr.69 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.-, nr.6, județul P, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 27 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Urlețeanu Alexandrina Afrodita Giurgiu
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./29.04.2009
dosar fond.- - Curtea de APEL PLOIEȘTI
judecători fond-;
-;
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/200
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Urlețeanu Alexandrina Afrodita Giurgiu