Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 951/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIECIVIL Nr. 951/2008

Ședința public de la 20 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ana Doriani judector

- - - președinte secție

- - - președintele Curții de Apel

- - - grefier

Pe rol se afl soluționarea recursului declarat de reclamanta SINDICATUL ÎNVȚMÂNT PENTRU împotriva sentinței civile nr. 767/28.05.2008 pronunțat de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint av. pentru reclamnta recurent și pentru pârâta intimat

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei dup care mandatarul recurentului, avocat, a depus la dosarul nr- al Curții de APEL ALBA IULIA cu același termen de judecat, în xerocopie, practic judiciar - sentința civil nr. 568/26.05.2008 pronunțat de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, decizia nr.2703/01.09.2008 emis de Inspectoratul Școlar al Județului A și Contractul colectiv de munc unic la nivel de ramur învțmânt 2007 - 2008.

Reprezentanta Inspectoratului Școlar A, consilier juridic, depune la dosar delegație de reprezentare, întâmpinare și adresa nr.291/29.02.2008 emis de Ministerul Educației, Cercetrii și T -Direcția Juridic și Contencios.

Prțile declar c nu mai au cereri de formulat împrejurare faț de care instanța constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbateri.

Mandatarul reclamantului recurent susține recursul astfel cum a fost formulat solicitând admiterea acestuia pentru motivele formulate în scris pe care le susține și oral. Apreciaz c Inspectoratele Școlare au calitate procesual pasiv în cauz, fapt care rezult din practica judiciar depus la dosarul cauzei și contractul colectiv de munc unic la nivel de ramur de învțmânt cât și din contractul colectiv de munc unic la nivel de județ pentru anul 2007-2008.

Mandatara pârâtului intimat Inspectoratul Școlar al Județului A, consilier juridic, solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, fiind temeinic și legal. Apreciaz c, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean A deoarece inspectoratele școlare nu au nicio atribuție în încheierea contractului individual de munc al cadrelor didactice, doar validarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice se face de ctre inspectoratul școlar.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faț;

Prin acțiunea civil înregistrat la Tribunalul Alba sub dosar nr- formulat de reclamanții, prin Sindicatul Învțmânt A împotriva pârâților Inspectoratul Școlar al Județului A și Școala cu clasele I - VIII de s-a solicitat obligarea pârâților la aplicarea Legii nr.220/2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.11/2007 începând cu 1.01.2007 și ca urmare a aplicrii legii încadrarea reclamanților în conformitate cu dispozițiile Legii nr.220/2007 și a acordrii diferențelor de salarii datorate pentru perioada ianuarie-august 2007 la zi la care s se adauge indicele de inflație de la data datorrii și pân la data plții efective.

În motivarea acțiunii s-a artat c la 31.01.2007 s-a adoptat OG nr.11/2007 cu privire la creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învțmânt salarizat potrivit Legii 128/1997. urmau s se majoreze în trei etape între 01.01. - 31.03.2007 între 01.04. - 30.09.2007 și între 01.10. - 31.12.2007. Aceast ordonanț a fost aprobat și modificat prin Legea 220/2007, publicat în la 4.07.2007. Prin lege s-au modificat și completat anexele ordonanței nr.11/2007 fr a se modifica etapele privind aplicarea creșterilor salariale.

Deși creșterile salariale prevzute de lege sunt aplicabile pe anul 2007 în cele trei etape pârâții au refuzat aplicarea legii cu data de 1.01.2007 așa cum aceasta stipuleaz în conținutul s

Refuzul aplicrii legii a creat prejudicii personalului didactic grad I, rezultând o diferenț salarial pe perioada 1.01.2007 - 1.08.2007, iar aceast diferenț neachitat la timp creeaz la rândul su un alt prejudiciu al devalorizrii monedei naționale cu indicele de inflație.

Acțiunea a fost promovat pentru reclamanți de ctre Sindicatul Învțmânt A, care potrivit art.282 Codul Muncii, art.67 din Legea nr.168/1999 și art.28 din Legea nr.54/2003 are calitatea procesual activ în promovarea unei astfel de acțiuni.

Prin sentința civil nr. 767/2008 pronunțat de Tribunalul Alba în dosar -, s-a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive invocat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean A și ca urmare s-a respins acțiunea formulat de Sindicatul Învțmânt A împotriva acestui pârât.

S-a admis acțiunea formulat de reclamantul Sindicatul Învțmânt A pentru reclamanții:, împotriva pârâtei Școala cu clasele I - VIII de și ca urmare a fost obligat pârâtul s aplice dispozițiile legii 220/2007 în ce privește încadrarea reclamanților în conformitate cu dispozițiile acestei legi și în ce privește acordarea diferențelor de salarii datorate creșterii coeficientului de multiplicare pentru perioada ianuarie - august 2007 prin legea nr.220/2007 prin care s-a aprobat și modificat OG11/2007 faț de coeficientul de multiplicare prevzut în nr.OG11/2007.

Totodat a fost obligat pârâtul s plteasc fiecrui reclamant diferența dintre drepturile bnești efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea dispozițiilor legii 220/2007 pentru perioada ianuarie - august 2007 cu aplicarea indicelui de inflație de la data nașterii dreptului, respectiv de la data de 21.07.2007 pân la plata efectiv a sumei datorate.

Anterior discutrii fondului, Tribunalul Albaa soluționat excepția lipsei calitții procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean A în sensul admiterii acesteia, având în vedere dispozițiile HG2192/2004, art.3, 16 și 28 care statueaz c directorul unitții de învțmânt are calitate de ordonator terțiar de credite, încheie contractul de munc și propune corecțiile bugetare.

S-a mai reținut c Inspectoratele Școlare Județene au atribuții doar în ceea ce privește activitatea profesional a cadrelor didactice, toate atribuțiile lor încadrându-se pe aceast linie potrivit legilor 84/1995 și 128/1997.

Art.2 din contractul colectiv de munc nu implic respingerea acestei excepții cât vreme Inspectoratul Școlar Județean nu are atribuții concrete în încheierea contractului individual de munc sau în finanțarea unitților școlare.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut c OG11/2007 a reglementat o creștere a salariilor personalului didactic pentru anul 2007 în 3 tranșe, ordonanț ce a fost aprobat prin Legea nr.220/2007 cu modificri în ceea ce privește coeficienții de multiplicare cuprinși în anexa 1, 1.2, 2, 3, 4, 5.

Cu privire la momentul din care au aplicabilitate creșterile salariale în discuție s-a avut în vedere faptul c Legea 220/2007 nu schimb momentul de la care sunt aplicabile cele trei etape de creșteri salariale, modificrile ordonanței privind doar aspectele referitoare la personalul didactic cu grad didactic I și o vechime de cel puțin 6 ani, pe tranșe de vechime.

S-a apreciat în acest context c prin neaplicarea Legii 220/2007 reclamanții au fost prejudiciați de o creștere salarial.

Pentru neplata la termen a sumelor rezultate prin majorare, instanța a constatat existența unui prejudiciu constând în devalorizarea monedei naționale cu indicele de inflație, reținând incidența dispozițiilor art.998 Cod civil.

Cheltuielile de judecat solicitate nu au fost justificate prin chitanț, astfel c au fost respinse.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Sindicatul Învțmânt A, criticând greșita reținere a excepției lipsei calitții procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean

În expunerea motivelor arat c în baza art.2 din contractul colectiv de munc, Inspectoratul Școlar Județean are calitate procesual pasiv, fiind angajator, iar în aceast calitate are obligații ce revin oricrui angajator, inclusiv cea referitoare la salarizarea cadrelor didactice, implicit prin determinarea unitților școlare de a proceda la aplicarea întocmai a acestei legislații.

Mai invoc dispozițiile art.58 din contractul colectiv de munc care stabilește c directorul școlii este delegat de Inspectoratul Școlar Județean s încheie cu cadrele didactice contract individual de munc.

În drept se invoc dispozițiile art.304/1 Cod procedur civil.

Inspectoratul Școlar Județean Aaf ormulat întâmpinare (filele 29-30) prin care a solicitat respingerea recursului, invocând în aprare dispozițiile art.3, art.8, art.16 și art.28 din HG2192/2004, art.142 din Legea 84/1995 și Legea 128/1997.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și a dispozițiilor art.304/1 Cod procedur civil, Curtea apreciaz recursul de faț ca fondat, urmând a-l admite în temeiul art.312 Cod procedur civil, pentru considerentele ce vor fi mai expuse:

Potrivit art.58 alin.(1) și (2) din contractul colectiv de munc unic la nivel de județ A învțmânt 2007-2008 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalitții de Șanse - Direcția de Munc și Protecție Social Județul A sub nr.7725/21.05.2008:

"(1) În învțmântul preuniversitar de stat, pentru personalul didactic de predare și instruire practic, contractele individual de munc se încheie între Inspectoratul Școlar al Județului A, reprezentat de directorul unitții de învțmânt și salariat.

(2) În vederea încheierii contractelor individuale de munc ale personalului didactic de predare și instruire practic, directorul unitții de învțmânt va semna contractul individual de munc în baza unei decizii de delegare de competențe emis de inspectoratul școlar general, iar ștampila, sigiliul aplicat () va fi al angajatorului (inspectoratului școlar)".

Aceeași formulare a articolului menționat anterior se regsește și în art.58 alin.(1) și (2) din contractul colectiv de munc unic la nivel de ramur învțmânt 2007-2008.

Din ambele texte de lege decurge fr putinț de tgad calitatea de angajator a inspectoratului școlar.

Adresa 291/29.02.2008 emis de Ministerul Educației, Cercetrii și T -Direcția Juridic și contencios invocat în aprare de intimat nu are relevanț în raport de textele anterior menționate, pe de o parte pentru c aceasta este anterioar contractelor colective de munc încheiate, și pe de alt parte, prin prisma dispozițiilor art.11(5) din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic care la teza a II-a, vine și întrește cele stipulate și prin contractul colectiv de munc statuând c: "angajarea pe post se face de directorul unitții de învțmânt, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general".

Ori cum unul din elementele contractului individual de munc îl reprezint salariul, iar drepturile solicitate prin prezenta acțiune vizeaz neacordarea unor diferențe salariale prevzute prin nr.OG11/2007 aprobat și modificat prin Legea 220/2007, rezult c și Inspectoratul Școlar Județean A are calitate procesual pasiv dat de calitatea sa de angajator în modalitatea expus mai sus.

Mai mult decât atât, legitimitatea procesual este dat și de dispozițiile art.9 din nr.HG2192/2004 care stipuleaz c statul de funcții pentru personalul didactic se întocmește de ctre directorul adjunct, este însușit de directorul unitții de învțmânt, este avizat de consiliul de administrație și de ordonatorul principal de credite și este aprobat de inspectorul școlar general al inspectoratului școlar județean, iar faptul c prin art.167 din Legea nr.84/1995 astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr.354/2004 și nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unitților de învțmânt preuniversitar de stat se arat c unitțile de învțmânt preuniversitar de stat funcționeaz ca unitți finanțate din fonduri alocate prin bugetul local al unitților administrativ-teritoriale de stat și din alte surse potrivit legii, nu înltur calitatea procesual pasiv a pârâtului intimat, calitate dat de cea de angajator, în acord cu prevederile art.3 din Legea 168/1993 care definește expres prțile unui conflict de munc, acestea fiind salariatul și angajatorul.

În concluzie, chiar dac Inspectoratul Școlar Județean A nu este finanțatorul direct al reclamanților, calitatea sa procesual în acest proces este dat de calitatea de angajator, chiar cu atribuții delegate directorului școlii, delegare care nu îl absolv de atribuțiile sale de angajator, între care intr și problemele salarizrii.

Din aceast perspectiv mai trebuie spus c nu doar problema asigurrii fondurilor necesare plții salariilor se discut în prezenta cauz, ci mai mult decât atât legalitatea și temeinicia acordrii unor majorri salariale, iar sub acest aspect Inspectoratul Școlar are atribuții de îndrumare și control a activitții directorului, care în calitatea sa de conductor al unitții școlare, este subordonat intimatului (art.109 alin.2 din Legea 128/1997).

Faț de aceste aspecte, Curtea va constata greșita reținere a excepției calitții procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean A și întrucât acest intimat nu și-a fcut aprri pe fondul cauzei, în temeiul art.312 alin.3 teza a III-a și alin.5 Cod procedur civil va admite recursul de faț, va casa hotrârea atacat și va trimite cauza Tribunalului Alba pentru judecata pe fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite ca fondat recursul declarat de reclamantul SINDICATUL ÎNVȚMÂNT împotriva sentinței civile nr. 767/28.05.2008 pronunțat de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

Caseaz sentința atacat și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, respectiv Tribunalul Alba - complet specializat în litigii de munc și asigurri sociale.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 20 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE: Ana Doriani

Judector,

Judector,

Grefier,

Red.

Tehnored. 27 Octombrie 2008

Jud, fond. -,

Președinte:Ana Doriani
Judecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu Elena Truță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 951/2008. Curtea de Apel Alba Iulia