Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 10260/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10260
Ședința publică de la 27 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție
JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Vicepreședinte Instanță
JUDECĂTOR 3: Elena Stan Judecător
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții TEATRUL NAȚIONAL " " C și MINISTERUL CULTURII ȘI cultelor, împotriva sentinței civile nr. 4789/12.09.2008, pronunțată de Tribunalul în dosarul -, în contradictoriu cu intimații și SINDICATUL DIN TEATRUL NAȚIONAL C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții pârâți TEATRUL NAȚIONAL " " C și MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR prin consilier juridic și intimații și SINDICATUL DIN TEATRUL NAȚIONAL C reprezentați de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Consilier juridic pentru recurenți, solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate, modificare a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Avocat reprezentantul intimaților, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea sentinței Tribunalului Dolj ca temeinică și legală, întrucât sporul de fidelitate nu a fost acordat, dar se poate face numai prin acordul ordonatorilor principali de credite, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea formulată la data de 15.05.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul TEATRU NAȚIONAL, " C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța s-o oblige pe aceasta din urmă la acordarea sporului de fidelitate de 15% din salariul de bază, începând cu luna februarie 2006, conform art. 45 lit. din Contractul Colectiv de Muncă nr. 197 /08 februarie 2006 la nivel de ramură - cultură.
În motivare, reclamantul a arătat că, deși pârâta avea obligația de a-i acorda acest spor, nu a primit nici o sumă de bani în acest sens.
La aceeași dată, SINDICATUL DIN TEATRUL NAȚIONAL, " Caf ormulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei, solicitând acordarea sporului de fidelitate de 15% conform art. 45 lit. f din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură - cultura, începând cu luna februarie 2006.
La data de 28.05.2008 TEATRUL NAȚIONAL, " a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât sporul de fidelitate, deși prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură nr. 197/2006, se poate acorda în condițiile legii potrivit art. 45 din același contract.
Or, neexistând nici o lege care să reglementeze o astfel de situație, nu s-a putut acorda până în prezent sporul de fidelitate.
La data de 28.05.2008, reclamantul a solicitat introducerea în cauză MINISTERULUI CULTURII ȘI CULTELOR, în calitate de pârât, deoarece are calitatea de ordonator principal de credite în raport cu instituția angajatoare. La data de 20.06.2008, a depus note scrise prin care a motivat calitatea procesuală pasivă a Ministerului Culturii si Cultelor, invocând dispozițiile art. 10, alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 78/2005 republicată, punctului 25 din anexa 2, precum și art. 282 lit. d din Codul Muncii.
Pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece nu are calitate de angajator.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată deoarece dreptul solicitat nu este prevăzut de legile ce privesc salarizarea personalului din instituțiile de cultură.
În ședința publică din data de 20.06.2008 a fost pusă în discuția părților cererea de intervenție accesorie, cerere pe care instanța a admis-o în principiu, față de dispozițiile art. 52 cod procedură civilă.
La data de 20.06.2008, sindicatul intervenient a învederat instanței modificarea denumirii sale, prin sentința civilă nr. 35/22.05.2008 a Judecătoriei Craiova, fiind încuviințată schimbarea denumirii acestui sindicat în, Sindicatul din Teatrul Național, ".
La dosar s-au depus carnetul de muncă al reclamantului și Contractul Colectiv de Muncă nr. 197/08.02.2006 unic la nivel de ramură - cultura pentru anii 2006-2008, dovada denumirii actuale a sindicatului intervenient.
Prin sentința civilă nr.4789 din 12 septembrie 2008, Tribunalul Dolja respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR.
A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul, împotriva pârâților TEATRUL NAȚIONAL C și MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR.
A admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de SINDICATUL DIN TEATRUL NAȚIONAL
A obligat pârâții TEATRUL NAȚIONAL C și MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR să achite reclamantului sporul de fidelitate de 15% din salariul de baza începând cu data de 08.02.2006 până la 12.09.2008.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR instanța reține următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 45 al. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură -cultură, astfel că părți contractante ale acestuia sunt salariații, reprezentați de Uniunea Sindicală din - Cultură și Patronat, reprezentat prin Ministerul Culturii și Cultelor. Având calitatea de parte contractantă în contractul din care derivă drepturile reclamantului analizate, MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR are, implicit, calitate procesuală pasivă.
De asemenea, instanța are în vedere și calitatea de ordonator principal de credite a Ministerului Culturii și Cultelor, astfel cum este stabilită prin art. 10 alineatul 3 și anexa nr. 2 pct. 25 din Hotărârea Guvernului nr. 78/2005, iar Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 stabilește că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul unor titluri executorii, se realizează de ordonatorii principali de credite.
Instanța constată astfel, că pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care va respinge excepția ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul este salariatul unității pârâte cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, cu o vechime în cadrul unităților de cultură de peste 10 ani, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetul său de muncă.
Potrivit art. 45 lit. f din Contractul colectiv de muncă nr. 197 / 08.02.2006, unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006 - 2008 "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani in oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".
De la intrarea in vigoare a acestui contract, care este data înregistrării, conform dispozițiilor art. 103 din contract și dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 130/1996, în cazul de față data de 08.02.2006, în raport de data concretă de îndeplinire a condiției de vechime neîntreruptă de 10 ani, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de acordarea acestui spor de fidelitate de 15%.
Deși îndeplinea condițiile art. 45 lit. f, având in vedre că avea 10 ani vechime neîntreruptă in una din instituțiile de cultură, așa cum rezultă din carnetul său de muncă, totuși pârâtul angajator TEATRUL NAȚIONAL, " nu i-a acordat acest spor până in prezent încălcând prevederile contractului colectiv de muncă, precum și prevederile art. 40 alin 2 lit. c din Codul Muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
De asemenea a încălcat și prevederile art. 156 din Codul Muncii potrivit cărora "salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", salariul cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri așa cum prevede art. 155 din Codul Muncii.
Cu privire la susținerea pârâtei că nu a putut acorda sporul de fidelitate deoarece contractul colectiv de muncă menționează că se acordă in condițiile legii și că legea de salarizare nu prevede acest spor, instanța o va înlătura ca neîntemeiată deoarece potrivit art. 236 din Codul Muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și potrivit art. 243 Codul Muncii și art. 98 din contractul colectiv de muncă nr. 197/2006, executarea contractelor colective de muncă este obligatorie pentru părți. Legea stabilește un nivel minim de drepturi sub care nu se poate coborî, iar contractul colectiv de muncă poate prevedea și alte drepturi in plus, negociate liber de părți.
Chiar dacă salariile sunt stabilite prin lege, competențele bugetare cu care este investit statul ( ca autoritate legislativă) nu ar trebui sa aibă drept consecință împiedicarea aplicării contractelor colective de muncă. Exercitarea prerogativelor de putere publică în materie financiară, de o manieră care are ca efect împiedicarea sau limitarea respectării contractelor colective de muncă negociate, nu este compatibilă cu principiul negocierii colective libere, principiu consacrat de art. 4 din Convenția nr. 98 Organizației Internaționale a, ratificată de România. În situația in care, statul consideră necesară o politică de stabilire a salariilor, în anumite sectoare publice, in afara negocierilor libere, colective, o astfel de restricție trebuie aplicată ca măsură de excepție, limitată in timp si care ar trebui însoțită de garanții corespunzătoare, în vederea protejării nivelului de trai ala angajaților. In caz contrar, s-ar ajunge la suspendarea de lungă durată a negocierilor salariale, ceea ce, de asemenea, este contrar negocierii colective voluntare.
In acest sens s-a pronunțat și Comitetul pentru Sindicală al Consiliului de Administrație al Biroului Internațional al in situații similare ( Raportul 279 - Cazurile nr.1560 si nr.1567, raportul 292 - Cazul nr. 1684).
De altfel si dreptul intern garantează aceleași drepturi pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, in art. 241 alin. 1 lit. d din Codul Muncii, potrivit căruia " clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național". În plus potrivit art. 3 alin 1 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 " clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt), în cazul contractelor colective de muncă la nivel național".
In acest fel, s-a produs reclamantului un prejudiciu material constând in contravaloarea sporului de fidelitate de 15 % la salariul de bază, de la data intrării in vigoare a contractului colectiv de muncă respectiv 08.02.2006 raportată și la data concretă de îndeplinire a condiției de vechime de 10 ani, până la zi, respectiv data pronunțării prezentei hotărâri, dată până la care s-a făcut dovada că pârâta a încălcat obligațiile ce-i reveneau și prevederile contractuale. Reținând că obligația de plată a sporului de fidelitate își are izvorul în dispozițiile convenționale menționate anterior, a căror aplicabilitate este limitată în timp, după această dată nu se poate anticipa conduita angajatorului și nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor legale sau contractuale.
Având în vedere prevederile art. 269 din Codul Muncii potrivit cărora " ngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul" instanța va obliga pârâtul TEATRUL NAȚIONAL, " să acopere prejudiciul produs reclamantului prin neacordarea sporului de fidelitate de 15%, alături de pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR, pentru considerentele expuse anterior.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâtul Teatrul Național " " C și Ministerul Culturii și Cultelor, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin motivele de recurs, pârâtul Teatrul Național " " C arată că drepturile salariale se acordă la data împlinirii condițiilor legale, în cazul în speță la împlinirea neîntreruptă a 10 ani în instituția culturală, la cererea celui în cauză. Cum reclamantul nu a cerut acest drept la data împlinirii condițiilor stabilite de Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pentru anii 2006-2008, culpa aparține acestuia și nu pârâtului.
Consideră că se impunea a fi admisă acțiunea doar în parte, în sensul acordării acestui spor începând cu data promovării acțiunii în instanță, această dată fiind asimilată cu data la care persoana respectivă și- cerut acordarea dreptului, și nu de la data de 08 februarie 2006 până la 09 septembrie 2998, cum greșit hotărât instanța de fond.
Menționează că fiind unitate bugetară, plata acestor drepturi este prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli, situație în care pentru anii 2006 și 2007 nu sunt prinse sume pentru plata acestor drepturi, pentru o instituție cu un buget ca al Național " ", plata unor asemenea sume fiind aproape imposibilă.
Astfel, aplicarea dispozițiilor din Contractul colectiv de muncă nr. 197/2008 unic la nivel de ramură cultură pentru anii 2006-2008, referitoare la drepturile salariale și sporurile care pot fi acordate personalului bugetar din instituțiile publice, se poate face numai în condițiile și limitele stabilite de actele normative în vigoare, cu incidență în domeniu.
Precizează că în macheta Statului de funcții, formular trimis spre completare de către Ministerul Culturii și Cultelor, la art. D, respectiv " alte drepturi", niciodată nu a fost înserat acest spor.
Ministerul Culturii și Cultelor, prin motivele de recurs, susține că eronat prima instanță respins excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Culturii și Cultelor, deoarece din cererea de chemare în judecată rezultă că pretențiile reclamantului au ca origine raporturi juridice izvorâte din executarea contractelor individuale de muncă ( acordarea de sporuri, ca drepturi accesorii drepturilor salariale), deci raporturi juridice de muncă dintre angajatori și salariați.
Ministerul Culturii și Cultelor, ca organ de specialitate administrației publice centrale în domeniul culturii, statutul său nu poate fi asimilat aceluia de angajator în raport cu calitatea de salariat a reclamantului, ministerul rămânând - în aceste condiții - în afara cadrului procesual și trebuia să se dispună scoaterea sa din cauză.
Susține, de asemenea, că sentința civilă a fost dată cu aplicarea greșită a legii raportat la faptul că prima instanță a dispus obligarea ambilor pârâți, Teatrul Național " " și Ministerul Culturii și Cultelor, la plata sporurilor solicitate în favoarea reclamantului.
Obligația de plată nu poate fi solidară într-o pricină în care, sub incidența jurisdicției muncii, raportul obligațional vizează strict - conform art. 282 din Codul Muncii, parteneri sociali, definiți ca atare în conflictele de muncă, Ministerul Culturii și Cultelor neputând fi asimilat niciunuia dintre aceștia, câtă vreme nu se află în raporturi contractuale de muncă cu reclamantul.
Recursurile sunt neîntemeiat și se vor respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
alariilor este o consecință a principiului constituțional potrivit căruia este garantat dreptul la negocieri colective în raporturile de muncă,în acest sens fiind dispozițiile art. 41 alin.5 din Constituție, ce au fost concretizate în Codul Muncii prin dispozițiile art. 157 alin. 1 - drept constituțional care prevede că salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/ și colective între angajatori și salariați sau reprezentanții acestora.
În speță intimatul - reclamant este salariatul pârâtului - recurent conform contractului individual de muncă depus la dosar, contract unde nu sunt stipulate clauze exprese referitoare la sporul de fidelitate în cuantum de 15 % din salariul de bază. Prin urmare, analiza legalității și temeiniciei pretențiilor salariale formulate în cauză se impune a fi efectuată prin prisma clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură cultură, încheiat în perioada de referință, înregistrat sub nr. 197/8 februarie 2006 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, întrucât potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c Codul Muncii clauzele contractului de muncă încheiat la nivel de ramură se aplică tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În același sens dispozițiile art.11 alin.1 din Legea 130/1996 prevăd producerea efectelor juridice ale clauzelor contractului colectiv de muncă pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Prin contractele de muncă încheiate la diferite nivele, partenerii sociali pot stabili clauze referitoare la formele de organizare a muncii sporuri pentru condiții deosebite sau speciale de muncă, spor pentru vechime în muncă și alte categorii de sporuri, respectiv sporul de confidențialitate aflat în discuție și prevăzut în dispozițiile art. 45 lit.f din contractul colectiv de muncă nr. 197/8 februarie 2006 unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008 care arată că "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15 % din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008, concluzionând în mod întemeiat că reclamanților li se cuvine sporul de fidelitate de 15 % din salariul de bază începând cu 8 februarie 2006, data intrării în vigoare a prevederilor acestei convenții ce constituie legea părților, indiferent de faptul că legea de salarizare nu prevedea acest spor.
Sub aspectul naturii sale juridice, contractul colectiv de muncă este, concomitent un act juridic bilateral-un contract din care izvorăsc drepturi și obligații reciproce ale părților și un izvor de drept, care se încadrează în categoria de excepție a normelor juridice negociate.
Contractul colectiv de muncă, prin natura sa juridică, este un contract regulamentar. În speță, caracterul regulamentar rezultă cu atât mai mult din calitatea uneia dintre părțile contractante, Ministerul Culturii și Cultelor, care a participat la negocieri și a semnat contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii ca reprezentant al patronatului.
Potrivit art. 1 - (1) HG nr. 78 / 2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, " Ministerul Culturii și Cultelor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează și asigură aplicarea strategiei și politicilor în domeniile culturii și cultelor".
În îndeplinirea rolului și a obiectivelor sale generale, Ministerul Culturii și Cultelor are ca atribuții principale, reglementate de art. 5 alin. 1:
"10. asigură, cu respectarea legislației în vigoare, colaborarea și consultarea cu sindicatele și patronatul din domeniile sale de activitate, precum și cu alte structuri ale societății civile, pentru formularea politicilor culturale, elaborarea actelor normative cu incidență asupra sectorului culturii și pentru rezolvarea problemelor care privesc interesele sau activitatea operatorilor culturali;
13. elaborează norme, normative și metodologii pentru domeniul său de activitate, obligatorii pentru toate instituțiile și așezămintele culturale, indiferent de subordonarea acestora".
În exercitarea acestor atribuții, în dubla sa calitate de reprezentant al patronatului și organ de specialitate al administrației publice centrale, Ministerul Culturii și Cultelor a participat la negocierea contractului colectiv de muncă, asumându-și astfel responsabilitatea respectării tuturor clauzelor negociate.
În acest sens s-au avut în vedere prevederile art. 98 din același contract colectiv de muncă; dispozițiile art. 40 alin.2 lit. c și art. 236 alin. 4 Codul Muncii la care se adaugă prevederile art. 7 din Legea nr.130/1996 - potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
S-a concluzionat astfel că reclamanții sunt îndreptățiți de a li se acorda sporul de fidelitate, conform prevederilor art. 98 din contractul colectiv de muncă nefiind necesar ca aceste drepturi să fie prevăzute și în lege pentru a fi aplicate, în condițiile în care legea de salarizare stabilește un nivel minim de drepturi, iar în contractul colectiv de muncă sunt prevăzute drepturi suplimentare.
Este adevărat că dispozițiile art. 12 din Legea 130/1996 prevăd faptul că salariații instituțiilor bugetare care încheie contracte colective de muncă nu pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale, însă atâta vreme cât prin dispozițiile art. 45 lit. f din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură nr.197/8 februarie 2006, părțile au prevăzut acordarea sporului de fidelitate, clauza respectivă își produce efecte juridice, câtă vreme nu a fost anulată.
În ceea ce privește înscrisurile depuse la dosar de către recurentul - pârât se constată că nu influențează situația de fapt și de drept reținută de către prima instanță, întrucât acestea reprezintă moduri de interpretare a dispozițiilor legale sau propuneri de modificare a dispozițiilor contractului colectiv de muncă
Față de cele arătate și în raport de dispozițiile art. 312 Cod pr. civilă recursurile declarate de pârâți se privesc ca fiind nefondate și se vor respinge, menținându-se hotărârea Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții TEATRUL NAȚIONAL " " C și MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR, împotriva sentinței civile nr. 4789/12.09.2008, pronunțată de Tribunalul în dosarul -, în contradictoriu cu intimații și SINDICATUL DIN TEATRUL NAȚIONAL C, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
05.12.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora, Elena Stan