Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 114/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 114/
Ședința publică din 17 februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul - și Libertăților, cu sediul în B,- sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice prin M, cu sediul în Tg.M,--3, împotriva sentinței civile nr.360 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 360 din 17 martie 2009, Tribunalul Mureș, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 27 ianuarie 2006; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, R, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Târgu -M, Ministerul - și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâții să acorde fiecărui reclamant un concediu de odihnă suplimentar anual de 3 zile lucrătoare, începând cu data de 28 ianuarie 2006 sal de la data ulterioară a încadrării în muncă a fiecărui reclamant la Judecătoria Târnăveni și în continuare, atâta timp cât reclamanții lucrează în condiții vătămătore; a respins restul pretențiilor reclamanților; a respins acțiunea civilă, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Târgu -M, Ministerul - și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cu referire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază de sporul de 15% entru p. condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, conform art.22 din nr.OG 8/2007, neexistând nici un temei legal pentru acordarea sporului distinct pentru lucrul la calculator.
Referitor la cea de-a doua cerere - vizând acordarea concediului de odihnă suplimentar, de 3 zile anual - s-a apreciat că aceasta este întemeiată, în raport de prevederile art. 140 din Codul muncii ( norma generală ) și ale art. 65 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 ( norma specială ).
Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs pârâtul Ministerul - și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin memoriul de recurs, pârâtul Ministerul - și Libertăților a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, susținându-se că, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de Legea nr. 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.
Ca argument în acest sens, recurentul a solicitat a se lua act că în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii, care sunt definitive și general obligatorii, asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul - referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din ordonanța menționată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul a susținut că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, întrucât concediul anual de odihnă al personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești este reglementat prin lege specială, respectiv art. 65 din Legea nr. 567/2004, în sensul că acest personal beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare. Această normă specială are prioritate față de norma generală prevăzută de Codul muncii în art. 142, nefiind admisibilă prelungirea concediului anual de odihnă al persoanelor care lucrează la calculator cu 3 zile anual.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele Ministerului Finanțelor Publice a solicitat modificarea, în parte, a sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea atacată este nefondată, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Codul d e Procedură Civilă. Instanța de fond a nesocotit faptul că MFP nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât, în materia litigiilor de muncă, întrucât între părțile în litigiu nu există raporturi juridice. Instituția lor este terță față de raporturile juridice existente între reclamanți și celelalte instituții pârâte. Între MFP și celelalte autorități pârâte nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina MFP de art. 19 din Legea nr. 500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.
În ceea ce privește concediul suplimentar de odihnă acordat reclamanților au invederat faptul că în sarcina MFP a fost stabilită o obligație imposibil de executat. Atât timp cât reclamanții nu au calitatea de angajați ai pârâtului MFP, în concret nu există posibilitatea executării din partea acestuia a obligației de acordare a concediului suplimentar de 3 zile.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea este întemeiate, astfel că vor fi admise în baza următoarelor considerente:
Potrivit art. 65 din Legea nr. 567/2004 "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare". Dispoziția legală enunțată are un caracter special, având prioritate față de dispozițiile Codului muncii, reclamanții neputând invoca regulile generale prevăzute de legislația muncii din moment ce actele normative speciale nu reglementează zile de concediu suplimentar pentru condiții grele, periculoase sau vătămătoare.
De altfel, potrivit art. 1 alin. 2 din Codul muncii, dispozițiile acestui cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii. De asemenea, prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă, prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În fine, prin mai multe decizii emise recent de Curtea Constituțională, obligatorii pentru instanțe, s-a statuat că în aplicațiunea art. 27 din nr.OG 137/2000 instanțele de judecată nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, în caz contrar fiind vorba de o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că acest aspect a fost corect soluționat de către instanța de fond, deoarece în virtutea prevederilor art. 1 din OG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, ministerul răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Acest minister a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamanți nu în considerarea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce-i revin, decurgând din legea sa de organizare și funcționare. Or, una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și Ministerul -, sursele de finanțare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare. De altfel, aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă și din prevederile art. 42 alin. 1 din Legea nr. 511/2004 și ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 379/2005.
Așa fiind, în baza celor expuse și constatând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul declarat și a se modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii integrale a acțiunii formulate de reclamanți. Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul - și Libertăților, cu sediul în B,- sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în T-M, str.-.- nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr.360 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că:
Respinge integral acțiunea formulată de reclamanții, R, toți cu domiciliul ales în Târnăveni,-, județul M, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Târgu -M, cu sediul în T-M,-, județul M, Ministerul - și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, P-ța - -, nr. 1-3, sector 1.
Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red.
tehnored. BI/24ex
jud.fond:;
-26.03.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
