Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1163/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1163
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanta (), domiciliată în municipiul B,-,. B,. 4,. 14, județul B și de pârâta SC SRL Sibiu, cu sediul în municipiul Sibiu, str. - nr. 14, județul Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 759 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns reclamanta-recurentă, asistată de avocat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei-recurente.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța a făcut cunoscut reclamante-recurente și apărătorului acesteia, avocat, că la dosar s-a depus o cerere formulată de reprezentantul pârâtei-recurente, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător și pregătirii unei apărări calificate.
Avocat, pentru reclamanta-recurentă, s-a opus acordării unui nou termen de judecată, precizând că s-a solicitat acest lucru și la termenul anterior.
Instanța a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată, ca neîntemeiată.
Avocat, pentru reclamanta-recurentă, a arătat că insistă cu privire la excepția tardivității promovării recursului declarat de pârâta-recurentă.
Instanța a respins excepția invocată de apărătorul pârâte-recurente, întrucât la data de 13 iulie 2009 s-a comunicat pârâtei hotărârea primei instanțe, iar recursul a fost declarat la data de 22 iulie 2009, astfel după cum rezultă de la fila 9 - dosar recurs și constatând că nu s-au formulat alte cereri, recursurile fiind în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru reclamanta-recurentă, dezvoltând pe larg motivele de recurs a cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei-recurente la plata sumei de 4893 euro, la cursul BNR, reprezentând contravaloarea diferenței de diurnă datorată și neplătită pentru perioada 11.06.2006 - 15.07.2007, cu cheltuieli de judecată conform chitanței. Cu privire la recursul declarat de pârâta-recurentă a cerut respingerea acestuia ca nefondat.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 759/10.06.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta -, ( fostă ) în contradictoriu cu parata "" Sibiu; a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei la data efectuării plății sumei de 1055,45 Euro cu titlu de diferență diurnă pentru perioada 11.06.2006-15.07.2007 și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2730 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă 164 din 3.02.2009 a Tribunalul Botoșani - secția civilă dată în dosar - a fost disjuns capătul de cerere privind plată diferență diurnă formulată de reclamanta în contradictoriu cu SC "" SRL Sibiu și s-a dispus înființarea unui alt dosar. Cauza a fost înregistrată sub nr- și la ea au fost atașate în copie toate înscrisurile depuse inițial la dosarul nr-.
Prin acțiunea introdusă la data de 24.06.2008 reclamanta a solicitat ca Tribunalul Botoșani să oblige angajatorul SC "" SRL Sibiu să-i plătească diferența de diurnă de 2086 Euro aferentă unui număr de 3 delegări.
În motivare a arătat că a fost salariata acestei societăți în intervalul 11.05.2006 -18.03.2008 în calitate de agent turism și deși erau aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă coroborare cu cele ale HG 518/1995 angajatorul a dispus plata unei diurne mai mică calculată în raport cu alte prevederi astfel că i se cuvine diferența de bani arătată.
Prin întâmpinare, pârâta SC "" SRL a solicitat respingerea capătului de cerere privind diferențe diurnă arătând că în baza prevederilor art. 40 din CCM la nivel de societate diurna în valută pentru deplasarea în străinătate se acordă conform Anexei la contract, sumele fiind achitate după fiecare detașare. Dispozițiile HG 518/1995 nu sunt aplicabile în cauză atâta timp cât au caracter de recomandare pentru agenții economici privați ( filele 21-23 dosar).
Instanța de fond a constatat că prevederile HG 518/1995 nu sunt aplicabile personalului detașat angajat la unități particulare așa cum corect a arătat SC "" SRL Sibiu. Art. 17 din acest act normativ arată că prevederile referitoare la detașare sunt aplicabile în mod expres pentru personalul din sistemul bugetar și au doar caracter de recomandare pentru angajații unităților particulare.
În ceea ce privește raporturile dintre părți, prima instanță a constatat că SC "" SRL Sibiu este o societate cu capital integral privat astfel că în aplicarea principiului determinării drepturilor salariale pe baza negocierii prevăzut în Legea 130/1996 raporturile dintre părți sunt guvernate de Contractul Individual de Muncă și de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate despre care a făcut referire chiar expertul desemnat în cauză.
Dispozițiile relevante din acest contract Colectiv de Muncă sunt cele de la art. 40 ( fila 43 dosar) cât și cele din Anexa la Contractul Colectiv de Muncă aflată la fila 44 dosar.
Potrivit textului din contract diurna de deplasare în țară al cărui cuantum se stabilește conform legii se plătește salariaților trimiși în delegație în țară sau în străinătate și nu poate depăși nivelul deductibil fiscal prin legea anuală a bugetului de stat.
Sintagma " al cărui cuantum se stabilește conform legii" nu poate fi interpretată în sensul că se aplică HG 518/1995 ci în sensul că părțile unui raport de muncă trebuie să stabilească atât drepturile cât și obligațiile prin negociere directă. Atâta timp cât la nivelul societății SC "" SRL această negociere a îmbrăcat forma Contractului Colectiv de muncă la nivel de unitate rezultă că diurna trebuie stabilită în raport cu Anexa la CCM.
De asemenea, tribunalul a solicitat Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România să precizeze dacă SC "" SRL Sibiu face parte din această asociație, avându-se în vedere în acest sens decizia Curții de Apel București 3435 din 19.09.2008 invocată de către reclamantă și aflată în copie la dosar la filele 204 -208.
Prin această decizie s-a statuat că salariaților SC "" SRL Sibiu li se cuvine diurna stabilită în raport cu prevederile HG 518/1995 atâta timp cât Contractul Individual de Muncă al salariatului sau cele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele Colective de Muncă.
Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi a fost publicat în nr. 6 din 17.04.2006. Potrivit Anexei 5 la acest act normativ SC "" SRL Sibiu nu figurează ca unitate în care se aplică acest contract. Potrivit art. 13 alin. 1 din Lg. 130/1996 părțile sunt obligate să consemneze în contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de ramură toate unitățile în care se aplică acest act. În măsura în care s-ar fi dorit ca acest contract Colectiv de Muncă să producă efecte și în ceea ce privește SC "" SRL Sibiu această unitate ar trebui să figureze în Anexa 5 la actul menționat.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs reclamanta () și pârâta SC SRL Sibiu, aceasta din urmă solicitând și suspendarea sentinței atacate, până la soluționarea recursului.
În motivarea recursului, reclamanta () a criticat sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, că Tribunalul Botoșania omis să verifice legalitatea CCM la nivel de unitate depus la dosar și să constate că acesta nu își poate produce efecte, deoarece nu este înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă, așa cum prevăd dispozițiile legale, precizând că în cauză are incidență nr.HG 518/1995.
Având în vedere concluziile la raportul de expertiză, prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anul 2006, prevederile art. 45 lit. a și b ale art. 46 și art. 72 al. 3 din Contractul Colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2011, coroborate cu prevederile nr.HG 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare și a Anexei la respectiva hotărâre, reclamanta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 4.893 euro la cursul BNR la data plății, reprezentând contravaloarea diferenței de diurnă datorată și neplătită pentru perioada 11.06.2006 - 15.07.2007. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
În drept, reclamanta recurentă a invocat disp. art. 302/1, 304 al. 1 pct. 7 - 11 și art. 312 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de suspendare a executării sentinței recurate, pârâta SC SRL Sibiu a arătat că, în condițiile în care va plăti reclamantei înainte de judecarea recursului diferența de diurnă în cuantum de 1.055.45 euro, în eventualitatea admiterii ulterioare a acțiunii pârâtei, aceasta va fi în imposibilitatea de a recupera suma de bani, care este considerabilă.
În drept, pârâta recurentă a invocat dispozițiile art. 300 al. 2 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, pârâta SC SRL Sibiu a arătat, în esență, că expertul și instanța de judecată nu au luat corect în calcul tabelele cu diurna aferentă fiecărei perioade în parte. De exemplu, când a fost delegată la Agenția, conform punctajului, a încasat suma de 419 euro, expertul considerând că trebuia să încaseze suma de 650 euro, conform tabelului de diurnă aferentă anului 2008. În perioada 01 - 20.08.2006 (delegare ), reclamanta a încasat suma de 225 (pe 20 zile în condițiile în care conform tabelului anexă la contractul colectiv de muncă trebuia să încaseze suma de 550 pentru 30 de zile); și în acest caz, expertul luând în considerare tabelul aferent anului 2008, menționează că suma ce trebuia încasată este de 419 euro.
De asemenea, pârâta recurentă a arătat că, deși expertul face referire la tabele de diurnă anexă la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate valabil pe perioada iunie 2006 - mai 2008, trece sumele din alt tabel, anexa la contractul colectiv de muncă încheiat în mai 2008, instanța de judecată nu a sesizat acest aspect. Societatea acordă salariaților diurna conform tabelelor anexă la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.
În drept, pârâta recurentă a invocat dispozițiile art. 261, 299, 304 al. 8, 9, 312 al. 3, 316 Cod procedură civilă.
Reclamanta recurentă a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului său și modificarea sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei să-i plătească suma de 4.893 euro la cursul BNR din data plății, reprezentând contravaloarea diferenței de diurnă datorată și neplătită pentru perioada 11.06.2006 - 15.07.2007. De asemenea, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în cererile de recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul declarat de către reclamantă este întemeiat, iar recursul declarat de către pârâtă este neîntemeiat.
Astfel, potrivit art. 40 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă - Cadru pentru perioada 2003 - 2008 cu nr. 1651/12.06.2003, încheiat între și reprezentantul salariaților, salariații unității trimiși în delegație în țară vor beneficia de diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește conform legii și nu poate depăși nivelul deductibil fiscal stabilit prin legea anuală a bugetului de stat și reglementările privind impozitul pe profit, iar potrivit art. 41 din același Contract, "Salariații unităților trimiși în detașare beneficiază de drepturile de delegare prevăzute la art. 40".
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010 prevede la art. 45 lit. b că salariații trimiși în delegație în țară și străinătate vor beneficia de diurna de deplasare al cărui cuantum se stabilește la nivel de grupuri de unități sau unitate, nivelul minim al diurnei fiind cel stabilit prin acte normative ce se aplică în instituțiile publice, iar la art. 46, că salariații unităților trimiși în detașare beneficiază de drepturile de delegare prevăzute la art. 45.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2005 - 2006 prevede la art. 45 lit. b că salariații unităților trimiși în delegație în țară vor beneficia de diurna de deplasare al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate, nivelul minim al diurnei fiind cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituțiile publice, iar la art. 46, că salariații unităților trimiși în detașare beneficiază de drepturile de delegare prevăzute la art. 45.
De asemenea, Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi prevede că " alariații unităților trimiși în delegație în țară și străinătate vor beneficia de diurnă de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de grupuri de unități sau unitate, nivelul minim al diurnei fiind stabilit prin actele normative e se aplică în instituțiile publice".
Potrivit disp. art. 11 al. 1 lit. c, d din Legea nr. 130 din 16 octombrie 1996 privind contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național, iar potrivit disp. art. 8 al. 2 din aceeași lege, "Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior."
De asemenea, art. 238 din Codul muncii prevede:
"(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2005 - 2006 și 2007 - 2010, care la art. 3 al. 3 prevăd că "În cazul în care din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective de muncă la un nivel inferior înaintea contractelor la nivel superior, cele de la nivelurile inferioare se vor adapta contractelor colective de la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse."
Având în vedere faptul că în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel național și ale Contractului colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin acte normative ce se aplică în instituțiile publice, Curtea constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de nr.HG 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, care la art. 17 al. 1 prevede că "Se recomandă agenților economici, alții decât cei prevăzuți laart. 16alin. (1), precum și fundațiilor, asociațiilor și altora asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri."
Conform pozițiilor nr. 58, 81 și 138 din anexa la actul normativ sus-menționat, diurna cuvenită reclamantei recurente, aferentă perioadelor de detașare este în cuantum de câte 35 euro pe zi.
Din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, rezultă că diurna aferentă perioadelor de detașare cuvenită reclamantei recurente, avându-se în vedere prevederile Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel național, precum și ale HG518/1995, este de 7.595 euro.
Întrucât diurna achitată reclamantei recurente până la data întocmirii raportului de expertiză este de în cuantum de 2.702 euro, rezultă că diferența de diurnă cuvenită acesteia, pe care urmează să o achite pârâta recurentă, este în cuantum de 4.893 euro.
Curtea constată că în mod corect s-a reținut prin raportul de expertiză contabilă, faptul că la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. - din 01.05.2008 nu se poate stabili diferența între diurna cuvenită și diurna achitată, întrucât prevederile acestui contract produc efecte juridice ulterior datei de 19.03.2008, când a încetat activitatea reclamantei la
În ceea ce privește cuantumul diurnei cuvenite reclamantei recurente ca diferență între diurna stabilită pe baza tabelelor anexate de pârâtă la dosar și diurna efectiv plătită, care a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă la suma de 1.055,45 euro, Curtea constată că această sumă nu poate fi avută în vedere, întrucât s-ar încălca disp. art. 3 al. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2005 - 2006 și 2007 - 2010, disp. art. 238 al. 1, 2 din Codul muncii și disp. art. 8 al. 2 și art. 11 al. 1 lit. c, d din Legea nr. 130 din 16 octombrie 1996 privind contractul colectiv de muncă.
Astfel, din tabelul cu diurne pe țări - anexă la Contractul colectiv de muncă încheiat de pârâta, rezultă că drepturile reprezentând diurnă de deplasare se află la un nivel inferior drepturilor reprezentând diurnă prevăzute în Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și în Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi.
Ori, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi prevăd că nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin acte normative ce se aplică în instituțiile publice, astfel încât în cauză sunt aplicabile dispozițiile nr.HG 518/1995, în conformitate cu care expertul contabil a concluzionat că diferența de diurnă cuvenită reclamantei recurente, este în cuantum de 4.893 euro.
Pentru aceste considerente, constatând că doar recursul declarat de către reclamantă este întemeiat, în temeiul disp. art. 312 al. 1, 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta recurentă, va admite recursul declarat de reclamanta recurentă și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 4.843 euro în loc de 1.055,45 euro.
Fiind parte căzută în pretenții, pârâta SRL Sibiu va fi obligată să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în conformitate cu disp. art. 274 al. 1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta-recurentă SRL Sibiu împotriva sentinței nr. civile nr. 759 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de reclamanta-recurentă împotriva sentinței sus-menționate a Tribunalului Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4893 euro în loc de 1055,45 euro.
Obligă pârâta SRL Sibiu să plătească reclamantei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Ex. 2/07.11.2009
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Sas
