Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1177/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ nr. 1177

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 14 octombrie 2009

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Aștefănesei Petrina Manuelajudecător

- -- JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu

- - judecător

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat pârâta COMUNA -PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.643/C din 17 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul are ca obiect drepturi bănești, este la primul termen de judecată, prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și procedura este completă.

Instanța constată recursul ca fiind la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, semnat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată față și de faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, curtea constată:

Prin sentința civilă nr.643/17.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul" cel M al Administrației Publice Locale"N în numele și pentru salariații, și în contradictoriu cu pârâtul comuna și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească membrilor de sindicat menționați mai sus drepturile salariale reprezentând îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecăruia actualizat cu indicele de inflație de la data executării efective, începând cu data de 16.01.2006, la zi și în continuare, proporțional cu perioada lucrată de fiecare în cadrul Primăriei.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe, reclamantul Sindicatul " cel M" al angajaților din Administrația Publică Locală N în numele și pentru funcționarii publici precum și personalul contractual-membri de sindicat în contradictoriu cu pârâta comuna a solicitat acordarea și plata următoarelor drepturi bănești, pentru perioadele arătate mai jos, actualizate în raport de rata inflației calculată de la data nașterii dreptului și până la data plății efective:

1.SPORUL DE STABILITATE ȘI DE, în procent de 20% din salariul de bază brut al funcționarilor publici și personalului contractual, calculat și plătit începând cu luna octombrie 2005 până la zi și în continuare, sumă actualizată cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

2. SPORUL DE,în procent de 15% din salariul de bază brut al funcționarilor publici și personalului contractual, calculat și plătit începând cu luna octombrie 2005 până la zi și în continuare, sumă actualizată cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

3. SPORUL DE NEUROPSIHICĂ ȘI DE, de 10% din salariul de bază brut al funcționarilor publici și personalului contractual, calculat și plătit începând cu luna octombrie 2005 până la zi și în continuare, sumă actualizată cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data plății efective

4. SUMELE DE BANIreprezentând contravaloarea tichetelor de masă, începând cu luna octombrie 2005 și a tichetelor cadou, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 193/2006, 26.05.2006, până la zi și în continuare, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data plății efective

5. INDEMNIZAȚIA DE DISPOZITIVîn cuantum de 25% începând cu luna octombrie 2005 până la zi și în continuare, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Prin încheierea de ședință pronunțată de Secția Comercială și de contencios Administrativ a Tribunalului Neamț pe rolul căreia a fost înregistrată cauza inițial s-a disjuns cererea pentru personalul contractual-membri de sindicat, și dispunându-se scoaterea de pe rol și trimiterea spre competentă soluționare Secției civile a Tribunalului Neamț.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției Civile a Tribunalului Neamț la data de 03.04.2009, sub nr-.

În motivarea cererii reclamanții arată că au calitatea de personal contractual în cadrul Primăriei și nu au beneficiat de drepturile solicitate prin prezenta acțiune, cu toate că acestea au fost solicitate instituției pârâte, prin cerere scrisă, Primăria răspunzând că drepturile solicitate nu pot fi acordate, deoarece în bugetul său nu au fost prevăzute fonduri bănești cu destinațiile respective.

În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 13 și 14 din nr.OG 10/2007, Legea nr. 544/2001, Ordinul MAI nr. 275/2002 și 496/2003, OUG nr. 1/2009m, OUG nr. 31/2009, art. 8 lit. B din HG nr. 281/1993, Legea nr. 193/2006, nr.HG 1193/2006 și Legea nr. 138/1999.

Analizând actele și lucrările dosarului față de motivele invocate, Tribunalul a reținut următoarele:

În cauza de față s-a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2005 - 15.01.2006.

Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2005 - 15.01.2006 instanța a admis și a constatat că solicitarea drepturilor de natură salarială anterior datei de 16.01.2006 este prescrisă. Aceasta reținere a fost întemeiată pe prevederile art. 283 alin. 1 lit. Codul Muncii care prevede că drepturile salariale pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. Astfel drepturile solicitate anterior datei de 16.01.2006 data introducerii acțiunii au fost respinse ca fiind prescrise.

Conform dispozițiilor art. 13 din Legea 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili, beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, respectiv din salariul de bază. Dispozițiile Legii 138/1999 se aplică potrivit art. 1 personalului militar și personalului civil din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Prin reorganizarea guvernamentală din iulie 2003, Ministerul d e Interne s-a comasat cu Ministerul Administrației Publice formându-se un nou minister respectiv, Ministerul Administrației și Internelor.

În baza dispozițiilor art. 9 alin. 4 din OUG 63/2003, MAI a emis Ordinul 496/2003 prin care a completat Ordinul MI 275/2002, introducându-se pct. 9.2 cu următorul conținut: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".

Astfel s-a apreciat că această prevedere îi vizează și pe reclamanți pentru perioada în care și-au desfășurat activitatea în cadrul primăriei după data de 16.01.2006, deoarece înlătură discriminarea în privința acordării drepturilor de natură salarială personalului din cadrul aceluiași minister și instituie un tratament egal între salariații acestuia.

Reclamantul a solicitat plata sporului de fidelitate și de stabilitate, în baza art. 17 din OG nr. 10/2007, iar sporul de confidențialitate în baza art.13 din OG nr. 10/2007, a Legii nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, Ordinele MAI nr. 275/2002 și 121/2007, OUG nr. 1/2007 și OUG nr. 31/2009.

Sistemul de salarizare, a personalului contractual din Primării nu prevede în favoarea acestora acordarea unui spor de fidelitate și de stabilitate și nici a celui de confidențialitate.

Aceste două sporuri nu se regăsesc în dispozițiile legale invocate, iar atâta timp cât în lege nu sunt reglementări privind solicitările formulate, nu s-a reținut o obligație a instituției pârâtului, de acordare a acestor sporuri,

Sporul de dispozitiv a fost solicitat în temeiul dispozițiilor Ordinului MAI nr. 496/2003 și a Legii nr. 138/1999.

Reclamantul invocă că neacordarea tuturor sporurilor solicitate, inclusiv sporul de dispozitiv ar reprezenta o discriminare în raport cu ceilalți angajați, încălcându-se dispozițiile imperative ale art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 16 din Constituția României și a altor reglementări interne, care, toate statuează principiul egalității de șanse și tratament, între toți cetățenii.

Nefiind o situație de egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar și o instituție publică cu reglementări legale diferite instanța a constatat inexistența discriminării în prezenta cauză.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă"Salariații din sectorul bugetar și din cadrul celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator."

În îndeplinirea acestor dispoziții, prin art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 aprobate prin HG nr. 5/1999, s-a prevăzut că angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite, stabilesc prin contractele colective de muncă numărul salariaților care pot primi lunar tichete de masă, criteriile de selecție a acestora, valoarea nominală a tichetelor și numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie acestea reieșind că acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator, ci este condiționată pe de o parte de posibilitățile sale financiare, iar pe de altă parte de disponibilitatea sa de a le acorda.

În concret, tichetele de masă se acordă dacă: a) persoana beneficiară este angajată cu contract individual de muncă; b) angajatorul are capacitatea financiară de a suporta contravaloarea tichetelor; c) prin contractul colectiv de muncă s-a convenit asupra acordării acestora.

Pentru ca persoanele în numele căruia s-a acționat în speța de față - ce fac parte din personalul contractual din administrația publică locală salarizat în baza Legii nr. 154/1998 - să fi beneficiat de tichete de masă, trebuia îndeplinită cerința din art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, ce condiționează acordarea lor de prevederea în bugetul local a sumei necesare pentru suportarea contravalorii acestora, care să permită, în urma negocierii cu sindicatul reprezentant, negocierea condițiilor concrete de acordare a tichetelor de masă.

Tot astfel, prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2006 și ale pct. 2.3 din Normele de aplicare a acestui act normativ aprobate prin HG nr. 1317/2006, permit instituțiilor din sectorul bugetar să acorde salariaților lor bilete de valoare sub forma tichetelor cadou, în limita sumei prevăzute în bugetul de venituri de cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli denumită "Tichete cadou" pentru cheltuieli sociale.

Nici acordarea tichetelor cadou nu constituie, așadar, o obligație legală pentru angajatori, ci este condiționată tot de posibilitățile lor financiare și de disponibilitatea lor de a le acorda.

Cum tatutul juridic al personalului contractual din autoritățile publice locale se circumscrie principiului prevederii în lege a drepturilor de natură salarială ce i se cuvine iar în bugetul comunei nu a fost prevăzut un capitol special de cheltuieli având ca destinație suportarea contravalorii tichetelor de masă și a tichetelor cadou, cererea reclamantului de acordare a acestor tichete pentru membrii săi de sindicat a apărut ca nefondată.

Având în vedere principiul enunțat mai sus nici sporul de suprasolicitare neuropsihică și de stres nu s-a putut acorda persoanelor reprezentate de reclamant cu atât mai mult cu cât temeiul legal invocat - art. 8 lit. b din HG nr. 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare - prevede că de el poate beneficia personalul de specialitate din unele activități medicale, din unitățile sanitare cu specific deosebit, stabilite de Ministerul Sănătății, personalul medico - sanitar de intervenție din stațiile de salvare, precum și șoferii de pe autosalvări, cel care lucrează în compartimentele de pediatrie, obstetrică - ginecologie și în unități de asistență socială și de ocrotire, din instituțiile care se ocupă de îngrijirea și/sau educarea specială a copiilor, calificarea și ocrotirea invalizilor și deficienților și îngrijirea bătrânilor, personalul didactic care asigură predarea simultană la două - patru clase de elevi în învățământul primar, care îndrumă practica psihopedagogică și cel care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor, personalul navigant din Centrul de a Personalului din Civilă care execută misiuni de instruire în zbor, personalul de pe navele școală pe perioada cât se află în larg și personalul de pază din cadrul unităților bugetare cu obiective de patrimoniu.

În alin. 3 al art. 8 din HG nr. 281/1993 se prevede că e sporul de până la 15% din salariul de bază poate beneficia și personalul din cadrul Corpurilor gardienilor publici, precum și personalul de pază din unitățile teritoriale din subordinea Administrației Naționale a Materiale, care își desfășoară activitatea în condiții specifice personalului militarizat.

De asemenea, alin. 3 al art. 8 din hotărâre prevede că " concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc de ministere, celelalte instituții centrale și locale ale administrației publice, cu consultarea sindicatelor și avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor", condiție ce nu este îndeplinită în cauză deoarece salariații reprezentați de reclamant nu se încadrează în categoriile de personal enumerate mai sus și de aceea nici nu a fost posibilă stabilirea în concret, printr-un act al consiliului local al unității administrativ - teritoriale pârâte avizat de minister, a cuantumului sporului și al condițiilor de acordare a sporului.

Reclamanții fac parte din categoria personalului contractual așa după cum s-a susținut în petitul acțiunii și așa după cum rezultă și din contractul individual de muncă al reclamantei.

Față de acestea instanța a reținut dispozițiile clare ale Legii 188/1999 care statuează la art. 6 că drepturile prevăzute și implicit Legea 188/1999 nu se aplică personalului contractual din primării. Art. 6 ˝ Prevederile prezentei legi nu se aplică:

a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii. ˝

Astfel reclamanților li s- aplicat legislația muncii respectiv Codul Muncii și contractul individual de muncă. Din analiza contractului de muncă individual nu rezultă că petenta ar avea dreptul la drepturile salariale solicitate. Aceasta nu se pot subroga drepturilor prevăzute pentru funcționarii publici, fiecare categorie având reglementări legale distincte.

Față de toate aceste considerente, Tribunalul a admis u să admită în parte acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta comuna, criticând-o pentru următoarele motive:

- acordarea dreptului de dispozitiv întregului personal din administrația publică locală este nelegală, întrucât dispozițiile legale speciale care reglementează acest drept îi vizează doar pe angajații civili și personalul militar din cadrul MAI care funcționau sub Legea nr.138/1999; Ordinul nr.496/2003 nu s-a extins asupra tuturor salariaților din cadrul MIRA, ci s-a limitat la angajații pe care ia vizat inițial Ordinul nr.275/2002 al MAI.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, curtea găsește recursul întemeiat pentru următoarele considerente ce succed.

În mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea îndemnizației de dispozitiv în lipsa unui temei legal de natură a susține pretențiile acestora.

Astfel, îndemnizația de dispozitiv reglementată de dispozițiile art.13 din Legea nr.138/1999 este întemeiată ca un spor salarial specific personalului militar și salariaților civili din instituțiile publice ale apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale.

Reclamanții sunt angajații Consiliului local și nu ai MAI, astfel încât nu pot beneficia de sporul salarial pretins.

Nu poate fi reținută afirmația recurentelor, în sensul că pârâtul Consiliul Local este subordonat ierarhic Ministerului Internelor și Reformei Administrative, întrucât așa cum rezultă din OUG nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea MIRA, art.3.1 lit. a pct.4, acest minister are ca atribuție îndrumarea și sprijinirea autorităților publice în aplicarea legii și îndeplinirea atribuțiilor.

Din analiza dispozițiilor art.12 alin.1 și 2 din OUG nr.30/2007, coroborate cu anexa 1 HG nr.4161/2007, consiliile locale și primarii nu fac parte din instituțiile sau structurile aflate în subordinea MIRA.

De altfel, art.1 din Legea 215/2001, republicată legea administrației publice locale - dispune că administrația publică în unitățile administrativ teritoriale funcționează printre altele în temeiul principiilor descentralizării și autonomiei locale, iar potrivit art.4 din lege, autonomia locală este administrativă și financiară și se exercită în baza și în limitele prevăzute de lege.

Actele normative invocate de reclamanți în susținerea punctului lor de vedere, privind vocația la indemnizația de dispozitiv, nu sunt de natură a demonstra existența unei norme legale care să stipuleze în favoarea personalului contractual din administrația publică locală acordarea acestui drept.

Dispozițiile legale invocate nu asimilează situația recurenților-reclamanți cu cea a personalului civil din instituțiile enumerate în lege care își desfășoară activitatea în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, menționând doar că li se aplică sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, astfel încât în lipsa unui fundament juridic care să reglementeze acordarea sporului în mod expres acestei categorii de salariați, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Curtea în baza art.304 pct.9 și art.312 Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul, va modifica în parte soluția, în sensul considerentelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

E:

Admite recursul civil promovat de pârâta COMUNA -PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.643/C din 17 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința recurată.

Respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata drepturilor salariale reprezentând îndemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază începând cu 16.01.2006 la zi și în continuare.

Menține celelalte dispoziții privind respingerea ca nefondate a celorlalte capete de cerere și ca prescrisă acțiunea pentru perioada 1 octombrie 2005 - 15.01.2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 14 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Aștefănesei Petrina Manuela, Sorina Romașcanu, Jănică

- --- - -

-

GREFIER,

Red.sent.- /

Red.dec.rec.- /13.11.

Tehn.- / 13.11.2009/4 ex./com.tuturor părților.

Președinte:Aștefănesei Petrina Manuela
Judecători:Aștefănesei Petrina Manuela, Sorina Romașcanu, Jănică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1177/2009. Curtea de Apel Bacau