Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 118/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.118/CM
Ședința publică de la 25 martie 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:
1. reclamanții, domiciliat în C, bd.- nr.149, -.2,.C,.46, județul C, domiciliat în C, str.- nr.612B, -A3,.A,.14, județul C, (PRIN ), cu domiciliul în,-, -.9,.B,.37, județul C, domiciliat în C,-, -R 23,.A,.26, județul C,-, -R 23,.A,.1, județul C, domiciliat în C, str. - nr.92, -R7,.A,.2, județul C, la av., cu sediul în C, bd.- nr.80, -FR,.1, județul C, domiciliat în C,-, județul C, domiciliat în loc.Valul lui,-, județul C, domiciliat în C,-, -,.A,.8, județul C, recurent G - LA AV., - LA AV., - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, domiciliat în,-, -.12,.A,.11, județul C, recurent, domiciliat în C,-, județul C, domiciliat în,-, județul C, domiciliat în C, bd.- nr.209, -,.C,.42, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, domiciliat în C,-.1, -,.A,.10, județul C, -LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, domiciliat în C,-, -.1,.A,.15, județul C, domiciliat în,-, -FR,.1, județul C, domiciliat în C, bd.- - nr.19, -.2,.D,.69, județul C, domiciliat în C,-, -.11,. E,.47, județul C, domiciliat în C, bd. - nr.309,.2..B,.78, județul C, domiciliat în C,-, județul C, domiciliat în C, str.-.- nr.99, județul, domiciliat în C,-, -.D,.64, județul C, domiciliat în,-, -.10,.B,.16, județul C, domiciliat în C,-, - 8,.A,.4, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, domiciliat în C, bd. - - nt.54, -.2,.A,.14, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul, domiciliat în C,-, -R 33,.A,.12, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, domiciliat în,-, județul C, domiciliat în C, bd. - - nr.39, -.2,.C,.52, județul C, domiciliat în C,-,.36 B,.B,.22, județul C, domiciliat în C, str.- nr.126, -.10,.B,.20, județul C, domiciliat în C,- A, județul C, domiciliat în -, județul C, domiciliat în localitatea,-, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -.1, județul C, domiciliat în C,-, județul C, domiciliat în C,-, -R 23,.A,.22, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -.1, județul C, domiciliat în C, str.- nr.2, -..B,.23, județul C, domiciliat în C, str.- nr.2, -..B,.23, județul C, domiciliat în C,-, - 8,.A,.14, județul C, -LA AV., în C, bd.- nr.80, -.1, județul C, domiciliat în C, str.-.- nr.61 B, -.3,.A,.14, județul C, domiciliat în M,-, județul C, domiciliat în C,-, județul C, domiciliat în C, str.-- nr.26, -.2,.A,.19, județul C, domiciliat în C, bd.- - nr.72, -E 19,.B,.22, județul C, domiciliat în C,-, -.1,.B,.32, județul C, domiciliat în C, bd.- nr.320 A, -.3,.A,.28, județul C, domiciliat în C,-,.12 A,.D,.53, județul C, LA AV., în C, bd.- nr.80, -.1, județul C, LA AV., în C, bd.- nr.80, -.1, județul C, - PRIN, PRIN AVOCAT, în C, bd.- nr.80, -FR,.1, județul C, și
2. recurenta intimata pârâtă SC, cu sediul în C, Port 34, județul C, împotriva sentinței civile nr.1161/22.10.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 17.03.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrală din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 19.03.2009, 23.03.2009 și 25.03.2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța la data de 21.04.2008, reclamanții, G, -, -, -, -, -, -, -, G, și au chemat în judecată C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea societății pârâte la plata către fiecare reclamant, pentru perioada 21.04.2005 - 21.04.2008, a diferențelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare 1,98 din salariul minim pe economie, precum și a suplimentărilor bănești de Paști si C, calculate la nivelul salariului de bază mediu brut la nivel.
S-a solicitat acordarea acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și cu dobânda legală aplicabilă.
În considerente s-a arătat că reclamanții au fost sau sunt încă salariați ai și că drepturile salariale primite în perioada menționată au fost diminuate prin neaplicarea indicelui de salarizare prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate, ce prevedea un salariu de bază minim de 1,98 ori mai mare decât salariul minim pe economie indexat. Acest contract colectiv de muncă nu a fost modificat prin acte adiționale anuale, legal înregistrate.
Același contract a prevăzut suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști si C, în cuantum de un salariu mediu de bază, care nu s-a acordat.
Au fost invocate dispozițiile art. 124 alin. 4 din CCM al, precum și prevederile art. 236 alin. 4 și art. 283 lit. c Codul muncii.
S-au anexat cererii copii ale actelor de identitate, legitimații de serviciu, precum și copii ale carnetelor de muncă.
Prin precizările depuse la termenul din 9.07.2008, reclamanții au arătat că înțeleg să solicite drepturile arătate pe perioada 21.04.2005 până la 21.04.2008 pentru salariații în funcție și respectiv, de la 21.04.2005 până la data încetării raporturilor de muncă, pentru cei concediați ( fila 447vol. II).
Prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că, începând cu data de 10.02.2006 contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și-a încetat efectele prin acordul părților (vol. II). S-a susținut, totodată, că suplimentările de Paști si C au fost incluse în salariul de bază în perioada 2003-2008, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel ( art. 168 alin. 2 ).
Au fost depuse la dosar înscrisurile invocate în apărare, privitoare la modalitatea de salarizare și la aplicabilitatea prevederilor referitoare la suplimentările salariale de sărbători, în evoluția lor.
Pârâta a invocat, în prealabil, excepția lipsei calității de mandatar al avocatului prezent în instanță, apreciindu-se că din perspectiva art. 67 cod proc. civilă, semnătura părții este certificată de avocat potrivit legii proprii acestei profesii.
În acest context și în raport de cererile de renunțare la judecată depuse la dosar până la prima zi de înfățișare, a fost dispusă măsura citării părților pentru a se clarifica problema mandatului procesual acordat, iar în raport de disp. Legii nr. 51/1995, s-a solicitat să se prezinte certificarea semnăturii părților care au achiesat asupra reprezentării judiciare, de către avocat.
Această cerință a fost complinită la termenul din 5.09.2008, pentru reclamanții pentru care nu fusese prezentată o dovadă de acordare a mandatului, în acest sens( filele 450-457 vol. II, filele 151 și 170 vol. III).
Părțile au depus pe parcursul procesului note în detaliu asupra textelor incidente ( la termenul din 23.07.2008, reclamanții, la termenul din 6.08.2008 ), precum și concluzii scrise (filele 265- 280vol.III).
Prin sentința civilă nr. 1161/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas - luat act de renunțarea la judecată a reclamanților, -, -, și și s-a espins acțiunea reclamantului, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă; totodată, s-a admis în parte acțiunea celorlalți reclamanți în sensul că: a fost bligată pârâta să plătească reclamanților diferențele de drepturi bănești rezultate din neacordarea indicelui de salarizare 1,98 la salariul minim pe economie indexat, actualizate în raport de rata inflației și cu dobânda legală datorată la data efectivă a plății, calculate începând cu 21.04.2005 până la încetarea raporturilor de muncă ale fiecărui salariat, dar nu mai mult de data de 10.02.2006; s-au respins pretențiile de aceeași natură, solicitate pe perioada 11.02.2006 - 21.04.2008; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile corespunzătoare suplimentărilor salariale de Paști și C, la nivelul unui salariu de bază mediu brut pe SNP pe perioada 21.04.2005 - 10.02.2006 și, respectiv, la nivelul unui salariu minim pe ramură, pentru perioada 11.02.2006 - 21.04.2008, actualizate în raport de rata inflației și cu dobânda legală datorată la data efectivă a plății.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt sau au fost salariați ai SC. în perioada 2005-2008.
1. Până la data de 10.02.2006, în cadrul C au operat clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de societate ( filele 271 - 284 vol. II ).
Conform art. 124 alin. 4 din CCM la nivel de unitate,În cadrul, salariul de bază minim va fi de 1,98 ori mai mare decât salariul minim pe economie indexat - fila 255 vol. II.
Sub acest aspect, pârâta nu poate invoca existența contractului de prestări servicii încheiat cu - Sucursala ar pe o perioadă de cinci ani și înregistrat sub nr. 26296/14.12.2001, potrivit cu care prestatorul (societatea pârâtă) se obliga să respecte integral prevederile contractului colectiv de muncă la nivel - inclusiv sub aspectul salarizării - și nici preluarea tuturor modificărilor intervenite în respectivul contract.
Prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispun: contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate sau în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Conform art. 25 alin. 3 din lege, coroborat cu alin. 1 și 2, contractul colectiv de muncă se aplică de la data înregistrării la direcția generală de muncă și protecție socială județeană.
În speță, personalul a fost transferat în interesul serviciului, în baza acordului dintre cele două societăți, la., astfel cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetele de muncă depuse la dosar, situație față de care acestor salariați le era aplicabil contractul colectiv la nivel, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 130/1996
Împrejurarea că, în temeiul contractului de prestări servicii, a operat un transfer al salariaților este neechivocă, întrucât reclamanții au mențiuni în carnetul de muncă referitoare la noul angajator - pârâta în cauză, care ulterior a și procedat la concedierea unora dintre aceștia.
Așadar, convenția intervenită între cele două societăți, referitoare la menținerea ( cel puțin ) a drepturilor salariale după operarea transferului nu poate înlătura aplicabilitatea clauzelor contractului colectiv de muncă aplicabil la, fiind irelevante trimiterile făcute la cuantumul salariului de bază anterior transferării și la evoluția drepturilor bănești ale acestora pe baza corespondenței purtate cu - Sucursala AR, precum și a protocoalelor încheiate cu Sindicatul Independent al de
Astfel fiind, nefăcându-se dovada încheierii unor acte adiționale la Contractul colectiv de muncă la nivel, înregistrate la Direcția de Muncă și Solidaritate Socială C, în condițiile art. 25 din Legea nr. 130/1996, prin care să se stabilească aplicarea unui nivel de salarizare mai mic decât cel negociat și stabilit prin CCM din 2002, nu se poate susține că salarizarea s-a realizat pe baza adreselor primite de o altă societate sau de la sindicate.
Pentru acest considerent, se va reține că drepturile salariale ale reclamanților urmau a respecta indicele de salarizare de 1,98 ( care de altfel era aplicabil și la nivel până la data intrării în vigoare a CCM /2005, la 11.05.2005 -filele 32-33 vol. III).
Sub aspectul perioadei de aplicabilitate a acestui indice, vor fi avute în vedere următoarele:
colective desfășurate în cadrul s-au finalizat prin încheierea unui Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate înregistrat sub nr.2/14.02.2002 la.
de bază minime pe nivel și funcții sunt cele rezultate din aplicarea la salariul de bază minim indexat pe SC. SA. a coeficienților din anexa nr.4, conform art.124 alin. 4.
Textul prevede că acești coeficienți vor fi respectați pe tot parcursul derulării prezentului contract colectiv de muncă, dacă prin act adițional nu se convine altfel - fila 255 vol. II.
Societatea pârâtă a invocat în acest context Protocolul înregistrat sub nr. 888/20.01.2006 la ( fila 27 vol. III ), prin care partenerii sociali au stabilit, de comun acord, ca începând cu data de 10 februarie 2006 contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate și înregistrat la direcția de muncă sub nr. 2/14.01.2002 să nu se mai prelungească și pentru anul în curs.
Motivația cuprinsă în acest document se raportează la cuprinderea societății în anexa 1 Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, înregistrat la. sub nr. 53396/10/04.05.2000 și, prin urmare, aplicabilitatea clauzelor contractului superior salariaților ( și deopotrivă patronatului ) societății .
Rațiunea modificării ori completării contractului colectiv prin acte adiționale înregistrate la Direcția de Muncă în condițiile art. 25 din Legea nr. 130/1996 rezidă din prevederile alin. 3 al textului, care menționează neechivoc faptul că asemenea modificări - ca de altfel și contractul însuși - au aplicabilitate de la data înregistrării.
Prin urmare, legiuitorul a exclus posibilitatea modificării într-o altă modalitate a clauzelor contractuale, chiar dacă părțile semnatare ale actului adițional modificator au înțeles a-l aplica în virtutea acordului de voință, fără o altă formalitate.
În speță, protocolul invocat nu a fost înregistrat în condițiile legii, însă acesta nu are natura unui act adițional modificator al contractului colectiv, motiv pentru care se va reține că acesta nu urma a fi supus procedurii înregistrării, prevăzute de lege.
Protocolul nr. 888/20.01.2006 exprimă, în fapt, voința părților cu privire la încetarea aplicabilității contractului colectiv de muncă la nivel de societate, în condițiile în care conform art. 4 alin. 1 din CCM la nivel de societate( fila 242 vol. II ),prezentul contract colectiv se încheie pe o perioadă de minimum un an. Cu cel mult 60 de zile înainte de împlinirea unui an, părțile vor conveni asupra prelungirii valabilității contractului colectiv de muncă sau renegocierii unor clauze ale sale, iar art. 222 alin. 1 ( fila 269 vol. II ) statuează în sensul că acesta,încetează prin acordul părților, în caz contrar părțile recunoscând prelungirea tacită a clauzelor sale.
Prin urmare, dispozițiile cuprinse în art. 25 din Legea nr. 130/1996 nu sunt aplicabile tuturor convențiilor încheiate între partenerii sociali, textul fiind de altfel limitativ și de strictă interpretare - stabilind obligația de înregistrare, pentru a produce efecte, doar pentru contractul colectiv și, implicit, ca parte a acestuia, pentru actele adiționale.
Nu se poate înlătura, din acest punct de vedere, aspectul încetării valabilității contractului colectiv de muncă al C la data de 10.02.2006, prin raportare la înseși clauzele contractuale, părțile exprimându-și în mod neechivoc acordul de a nu mai proceda la negocierea unui nou contract ori în sensul prorogării efectelor celui în vigoare.
Va fi înlăturată, pe aceste considerente, susținerea potrivit căreia protocolul este nul absolut - astfel cum au arătat reclamanții, cu atât mai mult cu cât o asemenea sancțiune trebuie să rezulte explicit din norma legală, iar neînregistrarea nu implică, potrivit legii, nulitate.
În aceste condiții, în absența unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate pentru perioada 11 februarie 2006 - 2008, vor fi aplicabile prevederile contractului colectiv de la nivel imediat superior, în raport de disp. art. 11 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996, anume, Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior ( la nivel de grup de unități din industria petrolieră, în a cărui anexă 1 se regăsește și societatea pârâtă ).
Nu va avea vreo relevanță împrejurarea că prin clauzele contractului inferior se prevedeau până la acea dată alte drepturi salariale față de cele reglementate prin contractul la nivel de grup de unități; singura cerință impusă de lege este aceea prevăzută prin art.8 alin. 2 și 3 din Legea nr. 130/1996.
Societatea pârâtă va fi obligată să plătească acestora diferențele de drepturi bănești rezultate din neacordarea indicelui de salarizare 1,98 la salariul minim pe economie indexat, actualizate în raport de rata inflației și cu dobânda legală datorată la data efectivă a plății, calculate începând cu 21.04.2005 până la încetarea raporturilor de muncă ale fiecărui salariat, dar nu mai mult de data de 10.02.2006.
2. Potrivit art. 163 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel,Cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, Ziua, C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale.
Fiecare din suplimentările de mai sus va avea un cuantum minim în valoare de un salariu de bază mediu brut pe, stabilit conform prezentului contract. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările la care se face referire la alineatul precedent vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii corecte, a modalității de acordare, precum și condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Textul alin. 3 stabilește că,Fiecare dintre suplimentările de la alineatul (1) se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr.130/1996, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază.
Cum pârâta nu a făcut dovada existenței unor acte adiționale (condiție cerută de contractul la nivel de unitate - pentru perioada 2005-2006), respectiv a unor contracte la nivel de unitate (condiție cerută de actul la nivel de grup de unități - pentru perioada 11.02.2006-2008) prin care să se includă aceste drepturi în salariul de bază, se va reține că susținerile referitoare la includerea acestor drepturi în salariul de bază nu sunt întemeiate.
Nu va fi reținută nici apărarea referitoare la prevederile cuprinse în art. 168 alin. 2 din CCM la nivel, întrucât textul indicat nu se referă la drepturile aplicabile salariaților, ci la includerea suplimentărilor salariale în drepturile salariaților
Astfel fiind, cum prevederile cuprinse în propriul contract colectiv încheiat la nivel de unitate nu au fost înlăturate ori modificate prin acte adiționale ulterioare, nu se poate susține că în această materie operează clauzele contractul colectiv de muncă, ori că a operat o includere a lor în salariul de bază al acestor salariați.
În fine, în ce privește pe reclamantul, s-a avut în vedere că acesta nu are și nici nu a avut calitate de salariat al acestei societăți (după cum rezultă și din rectificarea depusă la termenul din 9.07.2008 - fila 424 vol. II).
Împotriva acestei soluții au formulat recurs ambele părți.
În recursul lor, reclamanții au arătat următoarele: în mod greșit instanța de fond a avut în vedere protocolul nr. 888/20.01.2006 întrucât acesta nu poate fi considerat o cauză de reducere a drepturilor salariale avute anterior, iar în cazul în care ar fi considerat valabil, acest protocol ar putea produce efecte doar de la data de 08.05.2008 când a fost înregistrat sub nr. 16170 la C; decizia de neprelungire a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și "trecerea" la contractul colectiv de muncă la nivel de ramură este nulă și lipsită de efecte întrucât, contrar art. 33 al. 4 din Legea nr. 130/1996, nu a fost notificată în termenul legal ci numai la 08.05.2008, iar, pe de altă parte, contravine prevederilor art. 38 din Codul Muncii prin aceea că a condus la diminuarea drepturilor salariale ale reclamanților; această decizie a fost adoptată de părți care nu erau competente să încheie un astfel de acord, întrucât nici din partea patronatului și nici din partea sindicatului nu a fost semnată de toate persoanele care au semnat contractul colectiv de muncă, făcându-se referire în același sens la Federația Sindicală ar; Cac omunicat prin adresa nr. 27473/13.11.2007 că în lipsa unei notificări de încetare a contractului colectiv de muncă nr. 2/2002, acesta este în vigoare, iar ITM C prin adresa nr. 15662/22.10.2007 a comunicat faptul că la nivelul SC SA există contractul colectiv de muncă nr. 2/2002 care potrivit legii are valabilitate de 1 an și se prelungește tacit dacă nu încetează prin acordul părților, neexistând notificare în acest sens; în cazul reclamanților a operat un transfer în interesul serviciului de la AR C la societatea pârâtă, primind asigurări cu privire la păstrarea drepturilor salariale, asigurări care au fost cuprinse și în contractul de prestări servicii încheiat între cele două societăți - nr. 1/14.12.2001, ulterior prelungit până în prezent, contract semnat și de organizațiile sindicale reprezentative, aceleași garanții regăsindu-se și în art. 234 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA. Cu titlu de motive de drept, s-au invocat prevederile art. 40 și art. 169 din Codul Muncii, art. 5 din Legea nr. 67/28.03.2006, precum și argumente referitoare la "teoria drepturilor câștigate" în materia raporturilor de muncă și la abuzul de drept care ar consta în semnarea protocolului nr. 888/2006 de către acționarul majoritar și liderul de sindicat, fără cunoștința salariaților. S-a invocat și un precedent judiciar, respectiv sentința nr. 43/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța într-o cauză similară.
În motivarea recursului său, pârâta a solicitat în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se administra proba cu expertiza contabilă întrucât în mod greșit prima instanță a respins cererea de administrare a acestei probe, admiterea excepției necompetenței teritoriale în ceea ce privește șapte reclamanți cu consecința disjungerii cererilor acestora și trimiterii spre soluționare la instanța competentă, iar în subsidiar, a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii. În susținerea acestei din urmă cereri recurenta a expus prevederile art. 9 din Legea nr. 130/1996 și art. 238 din Codul Muncii, susținând că urmare a încheierii protocolului nr. 888/20.01.2006 a încetat aplicabilitatea contractul colectiv de muncă valabil la nivel de unitate, înregistrat sub nr. 2/14.01.2002 la C, devenind aplicabil începând cu aceeași dată prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități; a mai arătat că în cauză se constată că nivelul de salarizare prevăzut de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior este inferior nivelului de salarizare prevăzut de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, caz care nu ar fi prevăzut de art. 238 din Codul Muncii; un alt aspect invocat este acela că reclamanții nu au avut în vedere majorările salariale care au avut loc în timp, în acest sens amintindu-se că în actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră înregistrat sub nr. 397/12.02.2007 salariul de bază brut era de 620 de lei iar în actul adițional înregistrat sub nr. 499/06.03.2006 salariul de bază brut a fost stabilit la 480 lei; față de aceste date invocate, recurenta a arătat că a achitat salariaților drepturile cuvenite astfel cum s-a stabilit în contractul de prestări servicii care a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani, în anul 2001; -a susținut, totodată, că suplimentările de Paști si C au fost incluse în salariul de bază în perioada 2003-2008, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel și ca urmare, au fost operate majorări salariale cu 7%, având în vedere și înștiințările primite de la SC SA privind acordarea acestor prime ca parte din salariu; s-a arătat în acest sens că potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din industria petrolieră, aceste majorări salariale ocazionat de cele două sărbători nu puteau fi acordate distinct decât dacă nu se convenea introducerea lor în salariu prin act adițional, ceea ce s-a întâmplat începând cu anul 2003, invocându-se includerea în contractul colectiv de muncă a mențiunii potrivit cu care "în anul 2003 suplimentările salariale [] au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". În continuare, recurenta a realizat un istoric al actelor aplicabile în cauză, detaliind motivele de recurs, fără a expune alte critici noi împotriva sentinței recurate.
În recurs, s-au depus înscrisuri noi referitoare la contractul colectiv de muncă aplicabil în cadrul SC SA și actele adiționale ulterioare, la care părțile s-au raportat și în prezenta cauză.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată următoarele:
Întrucât recursul pârât vizează casarea sentinței recurate iar cu privire la fond vizează existența însăși a drepturilor salariale pretinse de reclamanți în timp ce recursul reclamanților vizează doar perioada pentru care aceste drepturi au fost acordate, urmează a fi analizat mai întâi recursul pârâtei.
1. Cu privire la recursul formulat de pârâtă:
a) referitor la necesitatea administrării probei cu expertiza contabilă și necesitatea ca o consecință a casării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare în acest scop:
Recurenta susține că această probă era necesar a fi administrată întrucât reclamanții nu au indicat cuantumul drepturilor pretinse iar societatea a susținut că drepturile au fost plătite în cuantum corect dar și pentru a dovedi că suplimentările pentru sărbătorile de Paști și C au fost incluse în salariu.
Curtea reține că în mod corect prima instanță a respins cererea de administrare a acestei probe față de teza probatorie propusă și apărările formulate de recurenta pârâtă prin întâmpinare.
Astfel, în întâmpinarea formulată, recurenta pârâtă a invocat inaplicabilitatea contractului colectiv de muncă valabil la nivel de unitate ulterior semnării protocolului nr. 888/20.01.2006. Cu privire la perioada 21.04.2005 - 10.02.2006 pârâta nu a invocat în realitate nici o apărare, în sensul că ar fi calculat salariul reclamanților prin aplicarea procentului de majorare de 1,98 la salariul minim pe economie pentru determinarea salariului de bază la nivelul societății. Atât în ceea ce privește acest capăt de cerere cât și în privința cererii de acordare a drepturilor pretinse pentru sărbătorile de Paști și C, în realitate, pârâta a invocat aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea unor clauze din contracte colective de muncă și a unor prevederi legale. Or, interpretarea și aplicarea normelor juridice și a clauzelor contractuale aplicabile cade în competența exclusivă a instanței de judecată, fiind străine competenței unui expert care potrivit art. 201 Cod.pr.civ. este chemat să lămurească numai aspecte de fapt privitoare la cauză, pentru care sunt necesare cunoștințe de specialitate în diverse domenii de activitate.
Ca urmare acest motiv de recurs nu este întemeiat.
b) referitor la disjungerea cererilor unui număr de șapte reclamanți și declinarea către instanța competentă teritorial:
Mai întâi trebuie avut în vedere că în cauză este vorba în realitate de un motiv care ar viza o eventuală casare în parte, pentru necompetența instanței de fond, urmată de trimiterea spre rejudecare a cauzei în privința celor șapte reclamanți câtre instanța sau instanțele competente teritorial, iar nu de disjungerea cauzei în faza recursului, Curtea de Apel Constanța fiind competentă să soluționeze recursul față de prevederile art. 299 al.2 raportat la art. 2821Cod.pr.civ. și art. 289 din Codul Muncii.
În cauză există o coparticipare procesuală activă, mai multe persoane formulând o singură cerere în justiție pentru a pretinde aceleași drepturi salariale.
Prevederile art. 165 Cod.pr.civ. permit disjungerea cererilor întrunite însă în cauză nu există mai multe cereri, nici măcar cereri diferite formulate de persoane diferite și cuprinse în același înscris, ci o singură cerere formulată de mai multe persoane, care pretind aceleași drepturi, nefiind posibilă "disjungerea" unor persoane care figurează într-o unică cerere.
În cauză devin aplicabile prevederile art. 12 Cod.pr.civ. reclamantul având posibilitatea de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente după criteriul domiciliului fiecărui reclamant care figurează în acțiune.
Ca urmare, nu se poate reține necompetența instanței de fond în soluționarea cererii chiar dacă unii dintre reclamanți nu au domiciliul în circumscripția teritorială a Tribunalului Constanța, de vreme ce alții au domiciliu în acest spațiu.
În consecință nici acest motiv de recurs nu este fondat.
c) cu privire la fondul cauzei:
1) în referire la pretențiile pentru diferența dintre drepturile salariale încasate și drepturile calculate prin determinarea salariului de bază raportat la salariul minim pe economie și un coeficient de majorare de 1,98:
Se constată că deși critică soluția instanței de fond de admitere a acțiunii în ceea ce privește acest capăt de cerere pentru perioada 21.04.2005 - 10.02.2006, recurenta nu invocă în realitate nici un motiv concret care să vizeze această perioadă. Recurenta pârâtă a reiterat în această privință apărările formulate prin întâmpinare. Referirea la faptul că urmare a încheierii protocolului nr. 888/20.01.2006 a încetat aplicabilitatea contractul colectiv de muncă valabil la nivel de unitate, înregistrat sub nr. 2/14.01.2002 la C, devenind aplicabil începând cu aceeași dată prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități poate viza eventual perioada 20.01 - 10.02.2006, neavând relevanță asupra perioadei anterioare, însă nici pentru această perioadă susținerile recurentei pârâte nu pot fi considerate întemeiate, de vreme ce prin chiar protocolul invocat de aceasta s-a stabilit ca începând abia cu data de 10 februarie 2006 contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate să nu mai producă efecte.
Argumentele referitoare la faptul că nivelul de salarizare prevăzut de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior este inferior nivelului de salarizare prevăzut de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, caz care nu ar fi prevăzut de art. 238 din Codul Muncii nu au nici o relevanță, fiind de altfel o concluzie logică aceea că prin prisma prevederilor art.238 din Codul Muncii dacă un contract colectiv de muncă la nivel inferior nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel superior, acesta din urmă prevede întotdeauna drepturi la un nivel egal sau mai mic decât cele prevăzute în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior.
Faptul că în timp au fost acordate diverse majorări salariale nu are relevanță și nici legătură cu modul de calcul al salariului de bază la nivelul societății, care trebuia să respecte formula prevăzută în contractul colectiv de muncă; de altfel, recurenta pârâtă nu a indicat în concret în ce mod aceste majorări salariale ar fi avut vreo legătură cu stabilirea salariului de bază ca rezultat dintre înmulțirea salariului minim pe economie cu indicele de 1,98, ci din contră, susținerile sale sunt contradictorii, în sensul că în continuare, arată că aceste majorări salariale ar fi constituit o modalitate de includere în salariul fiecărui angajat a suplimentărilor cuvenite pentru sărbătorile de Paști și Aceste majorări salariale nu rezultă a avea vreo legătură cu modul de calcul al salariului de bază la nivelul societății prin prisma criticilor reclamanților în această privință. De altfel, și aceste majorări și valoarea salariului de bază în societate, de 480 lei respectiv 620 de lei se referă tot la o perioadă ulterioară datei de 10 februarie 2006.
Ca urmare, susținerea recurentei că a achitat salariaților drepturile cuvenite astfel cum s-a stabilit în contractul de prestări servicii care a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani, în anul 2001 sunt simple afirmații lipsite de suport probatoriu.
2) în referire la plata suplimentărilor salariale ocazionate de sărbătorile de Paști și C:
Recurenta pârâtă face trimitere la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA, arătând că drepturile acordate propriilor angajați au fost aceleași ca cele acordate angajaților SC SA și în aceleași condiții.
Din acest motiv, a susținut că potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA aceste suplimentări salariale au fost incluse în salariu și ca urmare, în același mod s-a procedat și pentru angajații SC SA.
Recurenta invocă în apărare față de pretențiile reclamanților un anumit mod de interpretare a clauzelor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA, susținând că din această interpretare rezultă că și pentru angajații SC S suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C au fost incluse în salariul lunar, motiv pentru care este necesar a fi analizate și aceste clauze pentru a determina situația angajaților SC S SA.
Astfel, potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2002, înregistrat sub nr. 12412/02.07.2002,Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
Așa cum susține chiar recurenta, față de prevederile art. 7.3 din contractul de prestări servicii încheiat de societatea pârâtă cu SC SA - nr. 26296/14.12.2001, a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA, având ca bază drepturile prevăzute pentru salariați în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA.
Ca urmare, prevederile cuprinse în art. 168 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA au fost preluate în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA, indicându-se totodată că fiecare suplimentare se va acorda în situația în care prin act adițional nu s-a convenit includerea ei în salariul de bază.
Recurenta susține că prin adresa nr. 183/24.03.2003 a Ca fost încunoștințată că aceste suplimentări au fost incluse în anul 2003 în salariul de bază astfel că, în consecință, prin protocolul nr. 6562/21.03.2003 s-a stabilit o majorare a salariului de bază la nivelul societății pârâte de 625.000 lei vechi, emițându-se ulterior și decizia nr. 30/01.02.2003 prin care salariile au fost majorate cu 7%.
Pentru perioada ulterioară, recurenta pârâtă invocă faptul că în anul 2004, în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA s-a menținut prevederea conform căreia,Începând cu anul 2003 suplimentările de la alin. 1 s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu și SNP. Pentru anii 2005, 2006 și 2007 se reține că formularea folosită în contractul colectiv de muncă este aceea că: "În anul 2003 suplimentările de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
De vreme ce recurenta însăși susține că după dat de 10.02.2006 contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu s-a mai aplicat, nici trimiterea la prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA nu poate fi avută în vedere decât pentru perioada 21.04.2005 - 10.02.2006, în realitate doar pentru anul 2005, întrucât în anul 2006, perioada relevantă se încheie înainte de a fi fost celebrate cele două sărbători.
Cu privire la textele cuprinse în contractele colective de muncă, față de susținerile părților, trebuie așadar stabilit dacă potrivit prevederilor cuprinse în acestea, suplimentările stabilite pentru sărbătorile de Paști sau C trebuiau plătite de angajator în mod distinct sau erau incluse în salariul lunar, sub forma a 12 părți egale.
Se constată că ipoteza din urmă a constituit soluția adoptată pentru anul 2003, însă drepturile pentru acest an nu fac obiectul prezentei cauze.
În contractul colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, se face mențiunea că în anul 2003 aceasta a fost soluția adoptată.
Din formularea folosită însă, nu rezultă în nici un mod că aceeași soluție este adoptată și pentru anii 2005, 2006 și 2007.
Referirea la soluția adoptată în anul 2003 nu are de altfel nici o utilitate practică, apărând numai ca o prevedere pur informativă.
Dacă părțile ar fi avut intenția reală de a adopta aceeași soluție ar fi putut exprima această soluție în mod clar în cuprinsul articolului.
Nu se poate reține nici apărarea că din anul 2003, în continuare în anii următori, s-ar fi procedat în același mod, în sensul că suplimentele salariale ar fi fost considerate ca fiind incluse în salariul de bază și au fost avute în vedere la negocierea anuală a salariului, în mod global.
Astfel, dacă ar fi reală această împrejurare nu se înțelege pentru ce motiv ar mai fi înțeles părțile să includă în contractele colective din anii următori aceeași clauză, pe care ar fi putut-o elimina sau reformula.
Or, din voința expres și neechivoc exprimată de părți la încheierea contractelor colective de muncă rezultă fără nici un dubiu că s-a stabilit ca aceste suplimentări salariale să se achite distinct de restul drepturilor salariale.
Este adevărat că art. 31 din Legea nr. 130/1996 dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru dar numai pe parcursul executării lui și în condițiile legii, modificările devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Potrivit art.244 din Codul Muncii, clauzele contractului colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor contractului colectiv de muncă pentru anii 2005 și 2006.
Se constată de altfel că părțile nu au consemnat în contractele colective de muncă aplicabile în anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază în anii precedenți și nici în anii respectivi, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
Se va reține, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 ( prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă ) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Decizia Comisiei Paritare înregistrată sub nr. 5140/31.08.2007 intitulată,Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al, fiind încheiată la data de 31.08.2007 nu poate produce efecte asupra unor drepturi născute deja și nu le poate nega cu efect retroactiv în sensul de a atribui alte efecte clauzei din contractul colectiv de muncă care le-a născut, în referire la suplimentările salariale pentru anul 2005, 2006 și pentru sărbătoarea de Paști în anul 2007. În ceea ce privește sărbătoarea de C în anul 2007 se va reține numai faptul că nota comisiei paritare atribuie alte efecte clauzei respective din contractul colectiv de muncă, or, contractul colectiv de muncă nu poate fi modificat decât prin acte adiționale în condițiile art.31 din Legea nr. 130/1996 ceea ce nu s-a dovedit.
Rezultă astfel că suplimentele salariale trebuiau achitate distinct.
Conform art.1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 238(2) din Codul Muncii contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă.
Se reține că, deși exista un contract colectiv de muncă distinct încheiat la nivelul SC SA, acesta nu a fost modificat sau interpretat de părți în privința acestor drepturi, raportarea făcându-se la prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA.
Ca urmare, se reține că în mod corect instanța de fond a interpretat prevederile art. 168 din contractul colectiv de muncă aplicabile în anul 2005 la nivelul societății pârâte, constatând că recurenta pârâtă trebuia să plătească în mod distinct suplimentările salariale pentru sărbătorile de Paști și C și nu a dovedit că le-a plătit.
În sfârșit, pentru anul 2007, recurenta invocă prevederile art. 170 al.4 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități din industria petrolieră, potrivit cu care fiecare dintre suplimentările în cauză se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lor în salariul de bază.
Din chiar textul invocat de recurenta pârâtă, rezultă că o astfel de excepție de la regula instituită de alineatul 1 din art. 170, care stabilea acordarea suplimentării drepturilor salariale, trebuia prevăzută în mod expres într-un contract colectiv de muncă încheiat în condiții legale la nivelul societății și înregistrat potrivit legii.
Recurenta pârâtă nu a prezentat nici un contract colectiv de muncă care să cuprindă o astfel de prevedere, ci din contră, și pentru anul 2007, dar încă din anul 2006, susține că la nivelul societății se aplica contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din industria petrolieră iar nu contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2002, invocând faptul că prin Protocolul înregistrat sub nr. 888/20.01.2006, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au stabilit să înceteze aplicabilitatea contractului colectiv de muncă înregistrat la. C sub nr. 2/14.01.2002.
Faptul că în anul 2003, procedat la includerea suplimentărilor salariale cuvenite pentru acel an angajaților, în salariul de bază, pentru motivele expuse deja nu poate fi avut în vedere și pentru anii următori, în lipsa unor prevederi exprese, derogatorii cuprinse într-un contract colectiv de muncă la nivel de societate, astfel cum impunea chiar textul invocat de recurenta pârâtă și cuprins în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Ca urmare, și aceste critici sunt nefondate.
2. Cu privire la recursul formulat de reclamanți:
Argumentele invocate de recurenții reclamanți sunt subsumate în realitate unui singur motiv de recurs, constând în aceea că în opinia acestora contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte nu și-a încetat aplicabilitatea după data de 10.02.2006.
Pentru analiza acestei probleme trebuie să se stabilească în ce condiții putea înceta aplicabilitatea acestui contract colectiv de muncă și care este natura actului prin care părțile puteau conveni asupra acestei încetări, pentru a verifica condițiile de valabilitate ale unui asemenea act.
Potrivit art. 4 al.1 din contractul colectiv de muncă în cauză, acesta s-a încheiat pentru o perioadă de minimum un an. În același articol, părțile au stabilit că "cu cel mult 60 de zile înainte de împlinirea unui an, părțile vor conveni asupra prelungirii valabilității contractului colectiv de muncă sau renegocierii unor clauze ale sale".
Din perspectiva acestei clauze rezultă că dacă părțile nu convin în mod expres prelungirea aplicabilității contractului colectiv de muncă și după perioada de un an pentru care a fost încheiat, acesta încetează a mai fi aplicabil fără nici o formalitate.
Pe de altă parte, însă, în art. 222 din același contract colectiv, acesta "încetează prin acordul părților, în caz contrar părțile recunoscând prelungirea tacită a acestuia".
Din aceste prevederi contractuale, rezultă că totuși, pentru a împiedica prelungirea tacită a aplicabilității contractului colectiv de muncă, părțile trebuie să aibă o manifestare expresă de voință în acest sens.
Acest articol vizează însă două situații - una în care în perioada în care contractul colectiv de muncă este aplicabil părțile convin încetarea aplicării lui, și alta în care părțile convin ca după expirarea perioadei pentru care a fost încheiat să nu îi prelungească aplicarea.
În prima situație, potrivit principiului simetriei actelor juridice, actul prin care părțile pot de comun acord hotărî încetarea aplicării contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții de formă, inclusiv condițiile de publicitate prin înregistrarea la organul competent, desigur pe lângă respectarea condițiilor de fond. Această concluzie se impune și pentru că prin acest acord de voință în realitate se modifică conținutul acordului inițial de voință al părților, fiind deci aplicabile prevederile referitoare la modificarea contractelor colective de muncă.
În cea de a doua situație însă, părțile nu modifică cu nimic acordul de voință inițial, contractul colectiv de muncă producându-și efecte astfel cum părțile au stabilit inițial și eventual prin acte adiționale, inclusiv în ceea ce privește termenul de aplicare, exprimându-și doar voința de a nu modifica clauzele contractului colectiv de muncă în ceea ce privește termenul de aplicare, în sensul de a nu prelungi aplicarea lui pentru încă o perioadă de un an.
În acest caz, având în vedere conținutul manifestării de voință nu există nici o obligație legală de a prezenta pentru înregistrare un astfel de act juridic la organul competent, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, acest act juridic nefiind supus principiului simetriei actelor juridice.
Totodată, art. 222 trebuie interpretat în legătură cu art. 4 al.1 din contractul colectiv de muncă în cauză și trebuie avute în vedere și prevederile art. 33 (1) lit. a) din Legea nr. 130/196 potrivit cu care contractul colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia.
Protocolul din 20.01.2006 înregistrat la societatea pârâtă sub nr. 888 fost semnat de directorul general al societății și președintele Sindicatului Independent al.
Analizând contractul colectiv de muncă se constată că acesta este semnat de directorul general al societății, directorul executiv și directorul tehnic precum și de președintele și vicepreședintele Sindicatului Independent al. și președintele Federației Sindicale ar.
Faptul că contractul colectiv de muncă a fost semnat de mai multe persoane, nu înseamnă în mod necesar că nu ar fi fost valabil decât dacă era semnat de toate aceste persoane. Contractul colectiv de muncă trebuie semnat de reprezentanții patronatului și ai sindicatului sau sindicatelor, adică de acele persoane care potrivit legii sau unor statute sunt în drept să exprime voința juridică a persoanelor juridice respective. Faptul că din diverse motive un astfel de contract este semnat și de alte persoane, care eventual au făcut parte din echipele de negociatori, nu înseamnă că în lipsa lor contractul colectiv de muncă nu ar fi fost semnat valabil. Este suficient ca contractul colectiv de muncă să fie semnat de persoanele în drept să exprime în numele patronatului și sindicatelor un consimțământ valabil pentru încheierea contractului. În acest sens, art. 25 (1) din Legea nr. 130/1996 prevede doar faptul că "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială județeană sau a municipiului B, după caz". De aceea, împrejurarea că contractul colectiv de muncă a fost semnat de mai multe persoane nu face ca și Protocolul din 20.01.2006 să fi fost necesar a fi fost semnat de aceleași persoane sau de persoane care ocupă aceleași funcții.
În ceea ce privește Federația Sindicală ar, se constată că aceasta nu a semnat contractul colectiv de muncă în cauză ca parte, în aceeași calitate ca și Sindicatului Independent al ci doar alături de acest din urmă sindicat, întrucât Sindicatului Independent al face parte din Federația Sindicală ar, astfel încât în realitate semnarea contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA de către Federația Sindicală ar nu era necesară și deci nu era necesară nici în cazul Protocolului din 20.01.2006.
În consecință și protocolul a fost semnat de persoane cu drept de a reprezenta societatea și sindicatul.
Faptul că liderul de sindicat ce a semnat Protocolul din 20.01.2006 nu ar fi informat angajații în legătură cu acest aspect, este o chestiune care privește relația dintre sindicat și membrii săi și a cărei cercetare excede limitelor învestirii instanței în această cauză, astfel încât nu poate fi avută în vedere susținerea recurenților că semnarea acestui protocol ar constitui din acest motiv un abuz.
Nu este întemeiată nici susținerea că Protocolul din 20.01.2006 nu ar produce efecte întrucât nu a fost notificat organului le care contractul colectiv de muncă a fost depus pentru înregistrare. Este adevărat că art. 33 al. (4) din Legea nr. 130/1996 stabilește obligația ca încetarea sau suspendarea contractului colectiv de muncă să fie notificată, în termen de 5 zile, organului le care acesta a fost depus pentru înregistrare, dar o astfel de omisiune nu este sancționată de lege cu nulitatea actului prin care s-a convenit încetarea aplicării contractului individual de muncă și nu există motive pentru a considera că se poate reține o nulitate virtuală pentru aceste motive câtă vreme angajații nu sunt lipsiți de orice protecție, aplicându-li-se contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, care garantează un nivel minim al drepturilor.
Referitor la argumentele recurenților reclamanți că prin Protocolul din 20.01.2006 le-u fost afectate drepturile salariale câștigate ceea ce ar contraveni prevederilor art. 38, art. 40 și art. 169 din Codul Muncii și art. 5 din Legea nr. 67/28.03.2006 în sensul că reclamanții aveau garantat nivelul de salarizare avut în cadrul SC SA, garanție acordată cu ocazia transferului și care ar constitui drepturi câștigate, Curtea constată de asemenea că nu sunt întemeiate.
Astfel, drepturile garantate reclamanților anterior transferului la societatea pârâtă, prin contractul colectiv de muncă încheiat al nivelul SC SA, erau garantate numai pentru perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă, astfel cum au convenit patronatul și organizația sindicală.
După expirarea termenului de valabilitate a unui contract colectiv de muncă nu există nici o prevedere legală care să impună și să garanteze păstrarea nivelului drepturilor salariale. Contractele colective de muncă au o durată limitată de aplicabilitate ceea ce în mod implicit înseamnă și faptul că drepturile garantate de acestea sunt protejate în perioada de valabilitate a contractelor, părțile convenind în acest mod și asumându-și aceste consecințe la semnare.
Legea nr. 130/1996 impune numai prin art. 8 (2) ca nici un contract colectiv de muncă să nu conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Respectând aceste prevederi legale, partenerii sociali pot însă stabili într-un nou contract colectiv de muncă un nivel al drepturilor salariale mai mic decât cel prevăzut în contractul colectiv de muncă anterior, în funcție de situația economică concretă.
Prevederile art. 169 din Codul Muncii și art. 5 din Legea nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora nu sunt aplicabile în cauză întrucât transferul reclamanților a avut loc înainte de intrarea în vigoare a acestor acte normative.
Oricum, chiar dacă aceste acte normative s-ar aplica în cazul reclamanților, nici acestea nu ar fi de natură a garanta reclamanților păstrarea drepturilor avute ca salariați ai SC SA chiar și după ce contractul colectiv de muncă nu a mai fost aplicabil.
Astfel, textele legale invocate de reclamanți transpun în dreptul român Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități care codifică Directiva 77/187/CEE a Consiliului din 14 februarie 1977.
În legătură cu interpretarea acestei Directive, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a reținut în Hotărârea din 27.11.2008 pronunțată în cauza C-396/07, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de (Finlanda), prin Decizia din 24 august 2007, primită de C la 27 august 2007, în procedura Mirja împotriva Oy, că prevederile articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2001/23, potrivit cu care, după un transfer al unei întreprinderi, cesionarul menține condițiile de muncă convenite printr-o convenție colectivă, în aceleași condiții aplicabile cedentului în cadrul acelui acord, iar aceasta până la data rezilierii sau a expirării acestei convenții sau a intrării în vigoare sau a aplicării unei alte convenții colective, conduc la concluzia că dispoziția respectivă are ca scop să asigure menținerea tuturor condițiilor de muncă în conformitate cu voința părților contractante din convenția colectivă, iar aceasta în pofida transferului întreprinderii. În schimb, aceeași dispoziție nu poate să deroge de la voința părților menționate, astfel cum aceasta a fost exprimată în convenția colectivă. În consecință, dacă aceste părți contractante au convenit să nu garanteze anumite condiții de muncă după o dată determinată, articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2001/23 nu poate impune cesionarului obligația de a le respecta ulterior datei convenite de expirare a convenției colective, deoarece, după această dată, convenția respectivă nu mai este în vigoare. Rezultă în opinia Curții că articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2001/23/CE nu obligă cesionarul să garanteze menținerea condițiilor de muncă convenite cu cedentul după data expirării convenției colective, chiar dacă această dată coincide cu momentul transferului întreprinderii (paragrafele 32-34 din considerentele Hotărârii).
Acest raționament, care are în vedere voința părților la semnarea unui contract colectiv de muncă, este valabil însă și în contextul legislativ anterior intrării în vigoare a noului Cod al și a Legii nr. 67/28.03.2006.
Nici prevederile art. 40 din Codul Muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 nu erau în vigoare la data efectuării transferului reclamanților însă și în cazul în care ar fi aplicabil, ca normă cu caracter general față de prevederile art. 169 din Codul Muncii și art. 5 din Legea nr. 67/2006, același raționament expus anterior conduce la concluzia că drepturile salariale avute de angajat la societatea cedentă nu sunt garantate la societatea cesionară decât tot pentru aceeași perioadă pentru care erau garantate și de cedent, adică pe perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă. Aceste drepturi nu pot fi considerate drepturi câștigate întrucât aceasta ar presupune că este vorba de drepturi câștigate pe termen nelimitat, or, drepturile garantate de un contractul colectiv de muncă sunt dobândite pentru o perioadă determinată de timp prin însăși modul de garantare și reglementare, adică printr-un act cu aplicabilitate limitată în timp, astfel cum este contractul colectiv de muncă. Încă de la semnarea contractului colectiv de muncă părțile stabilesc caracterul limitat al garanțiilor cuprinse într-un contractul colectiv de muncă. În lipsa unui acord ulterior de prelungire a efectelor unui contractul colectiv de muncă, drepturile garantate de acesta nu pot subzista, fiind garantate drepturile salariaților în limitele minime prevăzute de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Faptul că ulterior, la nivelul societății cedente se stabilește prelungirea aplicabilității contractului colectiv de muncă nu poate avea nici un fel de efecte asupra personalului transferat întrucât acesta nemaifiind angajat al societății cedente, nu participă prin reprezentanți la negocierea colectivă privind prelungirea aplicării contractului colectiv de muncă, este terț față de actul juridic prin care se stabilește prelungirea aplicabilității contractului colectiv de muncă și în mod evident părțile care negociază această soluție juridică nu mai urmăresc ca ea să aibă efecte și asupra foștilor angajați, fiind aplicabile și prevederile art. 11 din Legea nr. 130/1996.
Mai mult, în cazul reclamanților, s-a încheiat ulterior un alt contract colectiv de muncă la nivelul SC SA, aceștia nemaiputând invoca aplicabilitatea și drepturile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA și ulterior prelungit prin acte adiționale, fiindu-le aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății ai cărei angajați erau. Și aceste drepturi însă, inițial stabilite la nivelul celor din cadrul SC SA, au fost garantate pe durata de aplicare a contractului colectiv de muncă în cauză, prelungit ulterior, până în 10.02.2006.
Împrejurarea că o instituție a statului, precum C sau ITM C, apreciază că un contractul colectiv de muncă este aplicabil nu are relevanță în cauză și o astfel de opinie nu poate fi opusă unei instanțe judecătorești, întrucât aceste instituții nu au atribuțiuni constituționale și legale în interpretarea unor prevederi legale.
Este adevărat că în contractul de prestări servicii încheiat între SNP SA prin sucursala ar C și SC SA în calitate de prestator, la pct. 7.3 s-a stabilit că "pe toată durata contractului, prestatorul se obligă să respecte în totalitate prevederile contractului colectiv de muncă încheiat între și SA, semnând în acest sens un astfel de contract cu FS ar".
Așadar, acordarea acelorași drepturi salariale de către pârâtă ca și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC, era condiționată de încheierea de către SC a uni contract colectiv de muncă cu FS ar. Drepturile salariale ale angajaților SC nu se nășteau din contractul de prestări servicii înregistrată sub nr. 26296/14.12.2001 la SC SA și sub nr. 1/14.12.2001 la SC S și nici din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA, ci dintr-un viitor contract colectiv de muncă încheiat la nivelul acestei unități cu FS ar. În lipsa unui astfel de contract colectiv de muncă, reclamanții nu pot pretinde drepturile salariale acordate prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA față de care sunt terți. Acestui contract de prestări servicii nu îi pot fi atribuite efecte similare unui contract colectiv de muncă, acesta neîndeplinind condițiile de fond și de formă impuse de lege pentru contractele colective de muncă. Reclamanții sunt terți și față de contractul de prestări servicii încheiat între SC SA ȘI SC S, chiar dacă prin acest contract s-a stabilit în beneficiul lor ca prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC S să beneficieze de aceleași drepturi ca și salariații SC SA. O eventuală nerespectare a contractului de prestări servicii la care s-a făcut referire, încheiat inițial (în 14.12.2001) pentru o perioadă de 5 ani, ar putea fi analizată din perspectiva răspunderii contractuale, inclusiv a efectelor contractului în folosul unei terțe persoane, deci din perspectiva unor eventuale daune - interese pentru un eventual prejudiciu care ar fi putut rezulta ca urmare a invocatei neexecutări a contractului sub acest aspect, ceea ce nu face obiectul prezentei cauze în care au fost deduse judecății numai aspecte privind plata drepturilor salariale astfel cum sunt stabilite în contractele colective de muncă aplicabile și a respectării contractelor colective de muncă aplicabile.
În ceea ce privește invocarea unui precedent judiciar, respectiv sentința nr. 43/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța într-o cauză similară, acest motiv nu este întemeiat, întrucât o astfel de hotărâre nu este general obligatorie pentru instanțele chemate să soluționeze cauze similare, un astfel de caracter având numai deciziile pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În consecință, față de prevederile art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurilecivile formulate de recurenții - reclamanți:, domiciliat în C, bd.- nr.149, -.2,.C,.46, județul C, domiciliat în C, str.- nr.612B, -A3,.A,.14, județul C, (PRIN ), cu domiciliul în,-, -.9,.B,.37, județul C, domiciliat în C,-, -R 23,.A,.26, județul C,-, -R 23,.A,.1, județul C, domiciliat în C, str. - nr.92, -R7,.A,.2, județul C, la av., cu sediul în C, bd.- nr.80, -FR,.1, județul C, domiciliat în C,-, județul C, domiciliat în loc.Valul lui,-, județul C, domiciliat în C,-, -,.A,.8, județul C, recurent G - LA AV., - LA AV., - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, domiciliat în,-, -.12,.A,.11, județul C, recurent, domiciliat în C,-, județul C, domiciliat în,-, județul C, domiciliat în C, bd.- nr.209, -,.C,.42, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, domiciliat în C,-.1, -,.A,.10, județul C, -LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, domiciliat în C,-, -.1,.A,.15, județul C, domiciliat în,-, -FR,.1, județul C, domiciliat în C, bd.- - nr.19, -.2,.D,.69, județul C, domiciliat în C,-, -.11,. E,.47, județul C, domiciliat în C, bd. - nr.309,.2..B,.78, județul C, domiciliat în C,-, județul C, domiciliat în C, str.-.- nr.99, județul, domiciliat în C,-, -.D,.64, județul C, domiciliat în,-, -.10,.B,.16, județul C, domiciliat în C,-, - 8,.A,.4, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, domiciliat în C, bd. - - nt.54, -.2,.A,.14, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul, domiciliat în C,-, -R 33,.A,.12, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -FR.1, județul C, domiciliat în,-, județul C, domiciliat în C, bd. - - nr.39, -.2,.C,.52, județul C, domiciliat în C,-,.36 B,.B,.22, județul C, domiciliat în C, str.- nr.126, -.10,.B,.20, județul C, domiciliat în C,- A, județul C, domiciliat în -, județul C, domiciliat în localitatea,-, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -.1, județul C, domiciliat în C,-, județul C, domiciliat în C,-, -R 23,.A,.22, județul C, - LA AV., în C, bd.- nr.80, -.1, județul C, domiciliat în C, str.- nr.2, -..B,.23, județul C, domiciliat în C, str.- nr.2, -..B,.23, județul C, domiciliat în C,-, - 8,.A,.14, județul C, -LA AV., în C, bd.- nr.80, -.1, județul C, domiciliat în C, str.-.- nr.61 B, -.3,.A,.14, județul C, domiciliat în M,-, județul C, domiciliat în C,-, județul C, domiciliat în C,-, -.2,.A,.19, județul C, domiciliat în C, bd.- - nr.72, -E 19,.B,.22, județul C, domiciliat în C,-, -.1,.B,.32, județul C, domiciliat în C, bd.- nr.320 A, -.3,.A,.28, județul C, domiciliat în C,-,.12 A,.D,.53, județul C, LA AV., în C, bd.- nr.80, -.1, județul C, LA AV., în C, bd.- nr.80, -.1, județul C, - PRIN, PRIN AVOCAT, în C, bd.- nr.80, -FR,.1, județul C și recurenta pârâtăSC,cu sediul în C, Port 34, județul C, împotriva sentinței civile nr.1161/22.10.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-,ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
redactat jud. - 24.04.2009.
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Vanghelița Tase, Maria Apostol
