Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1301/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5460/2008)
DECIZIE CIVILĂ NR. 1301/
Ședința publică de la 03.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA- GRUP împotriva sentinței civile nr.1358/05.03.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant -.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008 la dosar și intimatul-reclamant, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Președintele completului procedează la verificarea identității intimatului-reclamant, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de probat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman de a judeca în primă instanță cauza, arătând în susținere că prezenta cauză fiind un litigiu de muncă, în doctrină s-a statuat că textul din art.72 din legea nr.168/1999 care este o lege specială, prevede că cererile referitoare la un conflict de drepturi conferă competența de soluționare instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
Pe fondul cauzei solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman și constatarea nulității hotărârii. În subsidiar solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Intimatul-reclamant, personal, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1358/05.03.2008 pronunțată în dosarul - Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta A, fiind obligată aceasta la plata către reclamant a drepturilor bănești cuvenite și neachitate cu ocazia sărbătorilor de Paști pe anii 2005-2007 și de C pe anii 2004-2007, corespunzător cu timpul lucrat efectiv, calculate în raport de salariul mediu pe unitate, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pentru anii 2003-2006, cu aceeași formulare în toate contractele, prevede că salariații SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egală în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate.
Potrivit aceluiași articol, "cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocieri cu, în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
De asemenea, art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003-2004 prevede că, " pentru anul 2003, suplimentările de la art. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu, iar pentru anii 2005-2006, același articol prevede că " în anul 2003, suplimentările salariale de la art. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Din cele expuse, rezultă că drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2007, au fost incluse în salariile salariaților societății pârâte doar pe anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi pentru anii următori, nu le-ar fi prevăzut la art.168 alin.1.
Împrejurarea că prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arată că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003, primele de Paște și de C să fie incluse în salariile de bază ale fiecărui angajat ", nu confirmă susținerea pârâtei, în sensul că s-ar fi acordat toate drepturile salariale.
Astfel, acest înscris vizează o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis atâta timp cât dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamantul își întemeiază acțiunea nu au fost desființate și, prin urmare, conform art. 969 Cod civil, au căpătat putere de lege între părțile contractante, astfel că trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.
Pe de altă parte, adresa nr. 3793 din 18.06.2006, emisă de Comisia Paritară nu poate susține apărarea pârâtei, întrucât din examinarea acesteia nu rezultă dacă persoanele semnatare au avut calitatea de reprezentanți legali ai părților și mandatul necesar pentru aos emna.
Absența acestor date nu poate susține decât concluzia că prin modificarea retroactivă a clauzelor contractelor de muncă pentru perioada 2004-2007 nu s-a urmărit decât interesul societății, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că suplimentările salariale au fost incluse în salarii, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 287 din Codul muncii.
Referitor la celelalte apărări ale pârâtei, s-a constatat că aceasta a invocat atât prematuritatea formulării cererii de chemare în judecată, aspect ce se analizează în raport de data nașterii dreptului, excepție la soluționarea căreia a renunțat, cât și prescripția dreptului la acțiune care se analizează în raport de data scadenței fiecărui drept solicitat, excepție respinsă de instanță.
Însă, este de observat că prin invocarea prevederilor art. 283 lit. e din Codul muncii în susținerea excepției de prescripție, pârâta implicit a recunoscut că dreptul la acțiune este născut și actual, astfel că nu se putea susține că acțiunea este prematur formulată.
De altfel, prematuritatea formulării acțiunii este întemeiată pe absența negocierilor dintre patronat și sindicat, împrejurare ce nu poate fi imputată reclamantului și nu poate nega dreptul acestuia de a beneficia de suplimentările salariale prevăzute în contractele colective de muncă.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța a constatat că, potrivit art. 168 alin. 1, acesta se raportează la salariul de bază mediu pe SNP SA și nu la salariul brut pe unitate ce a fost avut în vedere de reclamant la calculul sumelor solicitate.
Prin urmare, cum pârâta a comunicat instanței cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2004-2006 care ar fi făcut obiectul negocierilor conform art. 168 alin. 1 și cum, reclamantul prezent fiind în instanță achiesat la aceste valori instanța a admis acțiunea conform precizări acestuia, a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești cuvenite și neachitate cu ocazia sărbătorilor de Paști pe anii 2005-2007 și de C pe anii 2004-2007, corespunzător cu timpul lucrat efectiv, calculate în raport de salariul mediu pe unitate, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a reiterat considerațiile privitoare la includerea drepturilor salariale suplimentare de C și Paști în salariul de bază începând cu 2003, conform interpretării oferite de comisia paritară prin decizia nr.3793/18.06.2007, cu consecința opozabilității față de salariați a prevederilor contractului colectiv de muncă, precum și a sus-menționatei interpretări.
Urmare a acestei circumstanțieri a litigiului, a susținut că aspectele reținute de instanța de fond sunt eronate.
Astfel, promovarea prezentei acțiuni este prematură, dreptul de aof ormula nefiind născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor să se fi stabilit, potrivit art. 168 alin. 1 teza finală, drepturile salariale suplimentare neacordându-se automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile înaintea fiecăruia dintre cele două evenimente.
Pe de altă parte, a susținut că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii, având în vedere că drepturile a căror valorificarea se urmărește prin promovarea prezentei acțiuni nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul, ci exclusiv drepturi acordate salariaților prin contract colectiv de muncă în scopul de a le oferi protecție socială, or, art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii prevede expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă, ca fiind de 6 luni.
Pe fondul cauzei a reiterat că pretențiile sunt total nejustificate, întrucât societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă, orice susținere contrară fiind lipsită de fundament în condițiile în care, începând cu anul 2003, părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, reglementând menținerea acestei măsuri și după anul 2003, astfel, atât reprezentanții salariaților, cât și instanțele învestite cu soluționarea unor astfel de litigii au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare, precum și acordarea acestora salariaților și oricum, modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită, atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate.
Astfel, analizând comparativ versiunile în timp ale art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, rezultă că s-a intenționat tocmai menținerea măsurii privind includerea sumelor în salariul de bază, în măsura în care acest text ar fi avut o aplicabilitate temporară, nu s-ar mai fi justificat păstrarea sa pentru anii ulteriori lui 2003.
De asemenea, prin art. 9 și 10 din Contractul colectiv de muncă, părțile au stabilit o procedură ce trebuie parcursă prealabil declanșării unui litigiu în fața instanței, prin constituirea unei comisii paritare, compuse atât din reprezentanții salariaților, cât și ai societății, a cărei decizie adoptată în speță are caracter obligatoriu pentru părți, conform Anexei 2 la Contractul colectiv de muncă, precum și valoarea unei interpretări autentice provenind de la înșiși semnatarii actului juridic în cauză.
În fine, sumele pretinse au fost greșit calculate, având în vedere că
s-a pornit de la salariul mediu brut pe, deși art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă stipulează că baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de ale cărui valori, pentru perioada 2004-2007, au fost diferite de valorile prezentate de reclamant.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Motivul privitor la necompetența teritorială a instanței care a judecat în fond pricina, față de incidența în speță a articolului 72 din Legea 168/1999, este neîntemeiat, întrucât acest text, care dispune cu privire la competența teritorială în soluționarea conflictelor de drepturi, a fost abrogat expres implicit, conform art. 298 alin. 2 liniuța finală din Codul muncii, prin intrarea în vigoare la 1 martie 2003, Legii nr. 53/2003.
Prin articolul 284 alin. 2, aceasta dispune că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Rezultă așadar, că reglementând diferit și de manieră specială, o sferă de relații sociale ce o acoperă și pe cea reglementată de art. 72 din Legea nr. 168/1999 (știut fiind că sfera conflictelor de muncă cuprinde atât conflictele de drepturi, cât și pe cele de interese, potrivit art. 3, 4 și 5 din Legea nr. 168/1999), articolul 284 alin. 2 din Codul munciia abrogat, pentru viitor, reglementarea distinctă prevăzută în art. 72 anterior citat, consacrând un caz de competență teritorială exclusivă, apreciat corect în speță.
De asemenea, motivul referitor la prematuritatea cererii de chemare în judecată nu poate fi primit, întrucât dreptul pretins este prevăzut în mod imperativ de art. 168 alin. 1 Contractul colectiv de muncă pentru 2004-2007, existența lui nefiind afectată de vreun termen suspensiv, termenul de 15 zile anterior fiecărui eveniment religios fiind prevăzut numai pentru stabilirea în concret a valorii și condițiilor de acordare (exercitare) a acestui drept, iar în măsura în care negocierile în acest sens nu s-au desfășurat, nefiind inițiate de patronat, situația îi este imputabilă acestuia, dar nu afectează existența și posibilitatea de valorificare în instanță a dreptului.
De altfel, o atare excepție o face contradictorie, de neînțeles, pe următoarea, a prescripției dreptului material la acțiune, neputându-se susține în același timp, pe de o parte, că dreptul nu poate fi încă pretins în instanță, pe de altă parte că, de fapt, dreptul la acțiune pentru aceleași pretenții este prescris.
Referitor la această a doua excepție de ordine publică, Curtea reține că este vădit nejustificată aprecierea potrivit căreia pretențiile ce fac obiectul prezentei judecăți nu reprezintă drepturi salariale, ci drepturi de protecție socială, contrazisă de chiar formularea expresă a textului art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă incident, în condițiile în care drepturile suplimentare sub forma unor adaosuri la salariu păstrează această natură, chiar dacă nu au caracter continuu, ci ocazional, legat de sărbătorile religioase specificate.
Din acest punct de vedere, este evident că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, raportat la care, prezenta acțiune, introdusă la 05412.2007, prin care se solicită suplimentările salariale prevăzute pentru Paști aferente anului 2005-2007 și a celor pentru C aferente perioadei 2004 ( 25 decembrie -n)-2007, fost declarată în termen.
Referitor la criticile formulate pe fondul cauzei, Curtea reține că interpretarea literală a art. 168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2003-2006, nu autorizează concluzia potrivit căreia în toată această perioadă suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, dispoziția referindu-se exclusiv la anul 2003, iar cât privește hotărârea comisiei paritare prin care s-a convenit asupra voinței comune a părților, în sensul că aceasta a fost ca primele să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat începând cu anul 2003, numai aceasta nu face dovada acordării drepturilor salariale în discuție, potrivit celor pretinse.
Astfel, pentru dovedirea faptului pretins, a acordării primelor cu ocazia evenimentelor religioase specificate, în perioada 2004-2007, prin includerea lor în salariul de bază lunar al angajatului pe tot parcursul acestui interval, se impune efectuarea unei expertize contabile, aprecierea asupra neutilității acesteia punând partea interesantă, în speță pârâta, în imposibilitate de a-și dovedi susținerile, cu consecința nesocotirii dreptului său la apărare, fiind încălcat și principiul rolului activ al judecătorului în reglementarea prevăzută de art. 129 alin. 4-5. pr. civ, care permite instanței să ordone administrarea oricăror probe necesare stabilirii adevărului.
În consecință, pentru administrarea probei cu expertiza contabilă judiciară, incompatibilă cu faza procesuală a recursului, potrivit art. 305. pr. civ, care să stabilească, pe baza prevederilor contractuale aplicabile reclamantului, dacă salariul său de bază în perioada 2004-2007 crescut corespunzător cu valoarea primelor de Paști și C la care era îndreptățit în acest interval, astfel cum susține pârâta - recurentă, urmând să fie determinată și valoarea acestor drepturi salariale suplimentare, respectiv valoarea daunelor-interese pretinse constând în actualizarea sumelor cu rata inflației, pentru ca instanța să dispună de toate elementele necesare unei corecte judecăți, in baza art. 312 alin. 3 și 5 rap. la art. 304 pct. 5 și 3041. pr. civ, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 1358 din data de 05.03.2008, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția pentru Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.6458/2007), în contradictoriu cu intimatul-reclamant -.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 03.03.2009.
PREȘDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red:
Tehnored:
2/ ex.04. 03.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
