Jurisprudenta Legea 10/2001. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ---SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 24.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER - -
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 642A/9.05.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Primăria Municipiului B, SC Istoric SA și Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă personal și asistată de avocat cu împuternicire avocațială la fila 25 dosar, intimata reclamantă prin mandatar cu procură judiciară la fila 5 dosar fond, lipsind intimații pârâți Primăria Municipiului B, SC Istoric SA și Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul recurentei pârâte învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe recursul declarat.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei civile atacate în sensul respingerii apelului, fără cheltuieli de judecată.
Mandatarul intimatei-reclamante pune concluzii de respingere recursului și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică,fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 03.03.2009, în cauza ce are ca obiect cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 642A/9.05.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Primăria Municipiului B, SC Istoric SA și Consiliul General al Municipiului.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ---SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.133.
Ședința publică de la 03.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - -
GREFIER - -
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 642 A/9.05.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Primăria Municipiului B, SC Istoric SA și Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
Dezbaterile pe fondul cererii de recurs au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 03.03.2009- data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, la data de 12.05.2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Istoric SA, Consiliul General al Municipiului B Administrația Fondului Imobiliar și Primăria Generală a, solicitândrestituirea în naturăa apartamentului nr. 15,.1,. B din-, sector 3 șianularea contractului de vânzare-cumpărarenr.188/17.12.1996 încheiat între SC Istoric SA și.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit art. 1 al. 3 din Normele metodologice privind aplicarea Legii 112/1995, în condițiile inexistenței unei reglementări legale care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului, imobilele sunt considerate ca fiind trecute, fără titlu, în proprietatea statului și nu intră sub incidența Legii 112/1995.
Obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 188/17.12.1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, este constituit de cele două încăperi preluate în baza Decretului 92/1950, iar conform art. 6 din Legea nr. 5/1973, cei 3 membri ai familiei de chiriași, nu puteau ocupa mai mult de 10 mp de persoană. Astfel, este evident că s-au încălcat prevederile legale valabile din 1973 până în 1995, și în consecință, o vânzare întemeiată pe Legea 112/1995, bazată pe acest contract de închiriere, este lovită de nulitate absolută.
Necunoscând faptul că prin Decretul 92/1950, la adresa "30 decembrie 52" s-au naționalizat doar două apartamente, a solicitat despăgubiri bănești, considerând vânzarea prin Legea 112/1995 "de bună-credință". Prin nr. 1086 din 02.03.1998, mama reclamantei a primit suma de 35.772.159 ROL, cu titlul de despăgubiri, nespecificându-se că au fost evaluate doar două încăperi din întregul apartament. Prin notificarea 490/2001, în baza căreia s-a constituit dosarul 29742 la, a solicitat completarea despăgubirilor până la valoarea de piață a întregului apartament a cărui moștenitoare este, necunoscând situația juridică reală a acestuia. Această împrejurare a fost ascunsă atât față de reclamantă, cât și față de Administrația Statului, de către SC Istoric SA.
Conform Legii 247/2005 Titlul VII art.21, dacă pe baza constatărilor secretariatului Comisiei Centrale, acesta stabilește că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri, poate fi restituit în natură, prin decizie motivată se va proceda la restituirea acestuia.
Totodată, reclamanta a precizat că la data restituirii în natură va restitui suma primită ca despăgubire, actualizată cu rata inflației.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii 112/1995, completată cu Normele Metodologice, Legea 10/2001 rep. actualizată, Legea 247/2005, Titlurile 1 și VII, Legea 5/1973.
Pârâta Primăria Municipiului B () a formulat la data de 07.06.2006întâmpinareprin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, față de împrejurarea că reclamanta s-a adresa Comisiei înființate în baza Legii 10/2001, lege specială ce derogă de la dispozițiile dreptului comun, obținând despăgubiri bănești, în suma de 35.772.159 ROL, astfel că solicitarea restituirii în natură nu poate fi admisă, deoarece s-ar ajunge la îmbogățirea fară justă cauză; excepția prescrierii dreptului la acțiune, în ceea ce privește nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, motivat de faptul că, potrivit art. 46 al.5 din Legea 10/2001 sunt prescrise astfel de acțiuni indiferent de cauza de nulitate, în 15 luni de la intrarea în vigoare a legii-14.02.2001, iar termenul s-a împlinit la data de 14.08.2002, fiind unul special din punct de vedere al momentului în care începe să curgă și data la care se împlinește; excepția lipsei calității procesuale pasive a pe capătul de cerere privind revendicarea, deoarece statul nu mai are nici un drept asupra imobilului, atât timp cât acesta a fost vândut în baza Legii 112/1995.
La data de 09.06.2006 reclamanta prin mandatar a depus la dosarcerere completatoarea acțiunii, în sensul solicitării de acordare a daunelor pentru lipsa de folosință a apartamentului în perioada 1950-1973 și 1973-1996 de către Stat, 1996- data repunerii în posesie de către, cu valoarea stabilită de instanță, solicitând totodată, respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare de către pârâta.
Pârâta a depus la dosarîntâmpinareprin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, având în vedere că reclamanta s-a adresat Comisiei înființată în baza Legii 10/2001, lege specială ce derogă de la dispozițiile dreptului comun, obținând despăgubiri bănești, în suma de 35.772.159 ROL, astfel că solicitarea restituirii în natură nu poate fi admisă, deoarece s-ar ajunge la îmbogățirea fară justă cauză; excepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.188/17.12.1996, motivat de faptul că, potrivit art.46 a1.5 din legea 10/2001 sunt prescrise astfel de acțiuni indiferent motivul de nulitate invocat, iar susținerea reclamantei conform căreia acțiunea este făcută în termen, este lipsită de suport juridic, atâta vreme cât prescripția extinctivă constă în stingerea posibilității dreptului subiectiv de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative. Având în vedere că, în cauză nu sunt incidente cauzele de întrerupere sau suspendare prevăzute de Decretul 167/1958 și nu există nici un fel de motive temeinice care să permită repunerea în termenul de prescripție, apreciază că dreptul la acțiune a fost prescris, în ceea ce privește solicitarea anulării contractului de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea a apreciat că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, statul neavând nici un drept asupra imobilului, acesta fiind vândut în baza Legii 112/1995. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca efect al admiterii excepțiilor invocate.
La data de 15.03.2007 reclamanta prin mandatar a depus la dosarcerere precizatoareprin care a arătat că a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, deoarece a fost perfectat prin fraudarea Legii 112/1005. Pârâta Primăria Municipiului Baf ost chemată în judecată pentru restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, care astfel cum rezultă din conținutul înscrisurilor depuse la dosar, se compune din teren în indiviziune, corespunzător celor 100 mp, ocupați de apartamentu1 15 (fost.4,.1) din întregul 814 (717 mp clădiri + 97 mp curte interioară ), apartamentul cu suprafață interioară totală de 85,32 mp și părțile în folosință comună ale imobilului în procent corespunzător. Reclamanta a mai precizat că a chemat în judecată pe pârâta pentru predarea imobilului, la data rămânerii definitive a sentinței de anulare a contractului de vânzare-cumpărare și de restituire în natură și pentru plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 20.04.1950-19.09.1973- 1 RON, pentru perioada 20.09.1973-17.12.1996- 10.000 RON, pentru perioada 01.01.1977-15.09.2006 (data la care a invocat inadmisibilitatea cererii) - 18.000 RON, pentru perioada 15.09.2006- data eliberării apartamentului suma de 120 RON /zi.
Cererea precizatoare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 485, 486 și 487.civ, art. 6 (1) Legea 10 actualizată.
Prin sentința civilă nr. 11421/20.12.2007, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis excepția inadmisibilității și, în consecință a respins ca inadmisibilă acțiunea privind revendicarea apartamentului nr.15,.1,. B,-; a admis excepția prescripției acțiunii de pretenții reprezentând lipsa de folosință a aceluiași apartament, respingând cererea; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B prin Primarul General și a constatat că pârâtul Municipiul B prin Primarul General nu are calitate procesuală pasivă în cererea de revendicare a imobilului și a respins în consecință acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii in revendicare, instanța a avut în vedere faptul că reclamanta a formulat notificare în baza Legii 10/200, lege specială ce derogă de la dispozițiile dreptului comun, obținând despăgubiri bănești, astfel că solicitarea restituirii în natură nu poate fi admisă, deoarece s-ar ajunge la îmbogățirea fară justă cauză.
Conform art. 6 alin. 2 din Legea 213/1998, bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii lor, dacă nu fac obiectul unor legi speciale. Or, în speța de față, este vorba de o lege specială, Legea 10/2001 ce derogă de la dispozițiile dreptului comun.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 188/17.12.1996, s-a reținut că potrivit art. 46 alin. 5 din Legea 10/2001, dreptul la acțiune de prescrie în termen de 15 luni de la intrarea în vigoare a legii. Astfel, termenul de prescripție instituit de Legea 10/2001 este unul special prin punct de vedere al momentului în care începe să curgă și data la care se împlinește. Art. 46 alin 5 nu instituie și nu distinge între cauzele de nulitate, astfel că termenul de prescripție este supus dispozițiilor Decretului 167/1958 privind întreruperea, suspendarea și repunerea în termen. Față de dispozițiile legale menționate, s-a reținut că termenul de prescripție a început să curgă de la data intrării în vigoare a legii, 14.02.2001 și s-a împlinit la data de 14.08.2002. Prescripția extinctivă constă în stingerea posibilității dreptului subiectiv de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului contestat, prin neexecutarea dreptului în termenul prevăzut de lege. Or, în speță reclamanta a dat dovadă de lipsa de diligență în stabilirea situației juridice a imobilului asupra căruia pretinde un drept, cu atât mai mult cu cât vânzare a avut loc în anul 1996. În speță, nu sunt incidente nici una dintre cauzele de întrerupere sau suspendare prevăzute în mod limitativ de Decretul 167/1958, astfel că instanța a admis excepția prescripției acțiunii de pretenții reprezentând lipsa de folosință și pe cale de consecință, a respins acțiunea.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Municipiul B prin Primarul General, pe capătul de cerere privind revendicarea, s-a reținut că imobilul a fost vândut în baza Legii 112/2005, astfel că statul nu mai are nici un drept asupra imobilului în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 642 A/9.05.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, a fost admis apelul reclamantei, fiind desființată sentința apelată, cutrimiterea cauzei spre rejudecarela instanța de fond, numai în ceea ce priveștecapătul de cerere având că obiect revendicareaformulată în contradictoriu cu pârâta. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a soluționa astfel, instanța de apel a înlăturat criticile privind lipsa din hotărâre a motivelor pe care se sprijină ori a cuprinderii unor motive contradictorii, cele în legătură cu modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute și plata despăgubirilor privind lipsa de folosință, precum și pe cele privind legalitatea hotărârii nr.1086/02.03.1998 de acordare a despăgubirilor, soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B prin Primarul General.
A fost apreciat ca întemeiat motivul de critică privind soluționarea pe fond a primului capăt de cerere privind restituirea în natură a imobilului, fiind găsită ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare.
S-a argumentat prin faptul că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instituit o procedură administrativă specială având ca obiect restituirea imobilelor deținute, la data intrării în vigoare a legii, de stat, unitățile administrativ teritoriale ori de către alte persoane juridice constituite de stat ori la care acesta este asociat ori acționar majoritar.
Statul și-a exercitat prerogativa dispoziției cu privire la imobilele preluate în perioada 1945-1989, stabilind pe cale legislativă că toate preluările din această perioadă, indiferent dacă au avut loc cu titlu valabil sau fără, au caracter abuziv și, pe cale de consecință, în măsura în care respectivele imobile se mai aflau încă în patrimoniul persoanelor amintite în alineatul precedent, a decis restituirea acestora în natură persoanelor îndreptățite.
Procedura administrativă a fost concepută ca o rezolvare globală și accelerată a tuturor cererilor de restituire în natură a imobilelor aflate încă în patrimoniul statului, motiv pentru care, în temeiul art. 6 alin.2 din Legea nr. 213/1998 și art. 109 alin.2 pr.civ. cu referire la act. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat în doctrină și în practica judiciară că o cerere în revendicarea imobilului de la stat ori de la altă persoană juridică deținută de acesta, întemeiată pe dreptul comun, nu mai este admisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În prezenta cauză, imobilul nu mai este deținut de stat și nu mai poate face obiectul procedurii administrative de restituire, fiind vândut pârâtei.
Este evident că statul nu mai poate dispune restituirea imobilelor vândute fostului chiriaș, întrucât ar însemna, prin reducere la absurd, să dispună de drepturile unor persoane fizice ori juridice de drept privat în beneficiul altora. În consecință, procedura specială administrativă de restituire în natură nu este aplicabilă acestor imobile, numai justiția fiind competentă, potrivit plenitudinii de jurisdicție recunoscute de art. 21 din Constituție, să se pronunțe asupra cererilor care se referă la acest gen de situații.
Cu toate că Legea nr. 10/2001 se referă în mod expres și la situația în care imobilele au fost înstrăinate unor terți, pentru aceste situații fiind prevăzut dreptul de a solicita restituirea prin echivalent, nu se poate interpreta că legea exclude introducerea unor acțiuni în revendicare, întemeiate pe dispozițiile art. 480.civ. de către persoanele îndreptățite care se pretind proprietari, în contradictoriu cu terții dobânditori de la statul pretins neproprietar.
În ce privește imobilele înstrăinate de stat, dreptul de a solicita despăgubiri este, pentru proprietarii imobilelor preluate fără titlu valabil, doar o alternativă față de exercitarea mijloacelor juridice de apărare a dreptului lor de proprietate, de care prin ipoteză nu au fost niciodată lipsiți, în acest sens fiind și art. 2 alin.2 din. Legea nr. 10/2001.
Dimpotrivă, pentru persoanele ale căror imobile au trecut în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, în sensul art. 6 alin.1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, dreptul de a solicita despăgubiri în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001 constituie singurul remediu juridic pe care îl pot folosi pentru compensarea unei privări de proprietate al cărei caracter abuziva fost recunoscut prin lege.
În acest sens, trebuie avută în vedere Decizia nr. 73/19.07.1995 a Curții Constituționale, publicată în Of. nr. 177/8.08.1995, referitoare la neconstituționalitatea unor dispoziții din Legea nr. 112/1995, potrivit căreia "măsurile cuprinse în lege (acordarea de despăgubiri, vânzare a locuințelor către chiriașii care le ocupă ori păstrarea lor în patrimoniul statului) nu sunt aplicabile acelor locuințe cu privire la care statul nu a dobândit, legal, dreptul de proprietate. A considera, într-o dispoziție a legii, că și imobilele preluate de stat, fără titlu, fac obiectul dreptului său de proprietate ar fi să se recunoască acestei legi un efect constitutiv de drept de proprietate al statului, ceea ce ar presupune fie un efect retroactiv al legii, fie recurgerea la un mod de transformare a proprietăți persoanelor fizice în proprietate de stat, pe care Constituția din 1991 nu îl cunoaște și care, de aceea, nu poate fi acceptat".
A considera că statul care a preluat un imobil fără titlu valabil, înstrăinat ulterior unui terț, poate lipsi adevăratul proprietar de dreptul său, prin efectul combinat al unui act de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la bunul altuia și al unor dispoziții legislative, interpretate în sensul că adevăratul proprietar nu ar mai avea la dispoziție mijlocul de apărare cel mai specific și energic pentru a redobândi posesia bunul său acțiune a în revendicare, obligându-l să se mulțumească cu despăgubiri, în schimbul proprietății pierdute, ar însemna să se recunoască de facto un mod de preluare a imobilelor în proprietatea statului contrar Constituției, care prevede numai dreptul statului de a recurge la expropriere pentru cauză de utilitate publică, cu o justă și prealabilă despăgubire, în condițiile art. 44 alin. 3 din legea fundamentală.
S-a concluzionat că întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede - și nici nu putea să prevadă - o procedură administrativă de restituire a unor imobile înstrăinate unor persoane fizice terțe, numai justiția este competentă să se pronunțe asupra conflictelor juridice decurgând din existența unor titluri de proprietate concurente asupra acelorași imobile.
Împotriva acestei decizii, pârâta a formulatrecursîn termen legal, solicitând modificarea în totalitate a deciziei atacate, cu respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea recursului, s-a arătat că deși instanța de apel a apreciat că există o cerere privind restituirea în natură formulată de apelanta reclamantă în contradictoriu cu intimata-pârâtă, întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, din nici una din piesele dosarului de la fond, respectiv acțiune introductivă de instanță și precizările ulterioare, nu rezultă că s-ar fi formulat o acțiune în revendicare în contradictoriu cu această pârâtă (temeiul juridic la care face referire instanța de apel fiind o revendicare prin comparare de titluri), astfel încât din acest punct de vedere, decizia dată de instanța de apel apare ca netemeinică și nelegală. Studiind acțiunea introductivă de instanță și precizările la acțiune, reiese în mod clar că nu s-a făcut referire la art. 480 Cod Civil, respectiv acțiune în revendicare în ceea ce o privește pe pârâta, instanța iind sesizată doar cu considerarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între aceasta și Primăria Municipiului B sub nr. 188/17.12.1996, instanța de fond soluționând corect acest capăt de cerere prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001.
Totodată, s-a arătat că, mai mult, având în vedere faptul că apelanta reclamantă a obținut despăgubiri pentru imobilul ce constituie obiect al prezentului dosar, o astfel de cerere "în revendicare" așa cum a interpretat instanța de apel apare ca nefondată.
Intimata reclamantă a formulatîntâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
În această fază procesuală au fost administrate probatorii cu înscrisuri.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins,pentru următoarele considerente:
Se observă că primul motiv de critică vizează greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod pr. civilă.
Cercetând conținutul cererilor reclamantei, se constată că aceasta a solicitat prin cererea precizatoare depusă la data de 15.03.2007 (fila 94 dosar fond), judecata în contradictoriu cu recurenta-pârâtă, pentru predarea imobilului, la data rămânerii definitive a sentinței de anulare a contractului de vânzare-cumpărare și de restituire în natură și pentru plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului. Deși cererea precizatoare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 485, 486 și 487.civ, art. 6 (1) Legea 10 actualizată, se apreciază că temeiul de drept indicat de către reclamantă, nu poate lega instanța, aceasta fiind obligată a se pronunța asupra cererii, în funcție de obiect, părți și cauză, cauza fiind dată de motivele de fapt invocate, iar nu de temeiul de drept indicat.
În speță, ambele instanțe anterioare au apreciat corect asupra învestirii cu un capăt de cerere în revendicare imobiliară, chiar dacă soluționarea asupra acestuia a fost diferită, conform asupra aprecierii asupra admisibilității. Nu se poate considera altfel, câtă vreme cauza formulării cererii (scopul) revendicării, o reprezintă intenția reclamantei de a redobândi posesia imobilului. Așadar, nu se poate reține că a existat o greșită interpretare asupra limitelor învestirii, instanța de apel soluționând conform pretenției concrete deduse judecății de către reclamantă.
Cât privește cel de al doilea motiv de recurs, vizând posibilitatea de formulare a revendicării, în condițiile obținerii anterioare a unor despăgubiri pentru imobilul solicitat a fi restituit în natură, Curtea reține, conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001, că această alternativă există, cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflației. Această obligație a fost asumată de către reclamantă, încă din cererea introductivă, urmând a fi stabilită utilitatea acestui angajament, după rejudecare, în măsura în care instanța de trimitere va proceda la compararea titlurilor părților, pentru a acorda preferabilitate unuia sau altuia dintre ele.
Față de aceste considerente, decizia atacată pronunțată în cauză este legală și temeinică, nefiind afectată de vreunul dintre motivele de casare sau modificare, prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de către recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 642 A/9.05.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, SC SA și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
-
Red. / Tehnored. / /2 ex.
Judecători apel - Secția a IV-a Civilă:,
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Mihaela
