Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1300/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (5587/2008)
DECIZIE CIVILĂ NR. 1300/
Ședința publică de la 03.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
********************************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă - - GRUP, împotriva sentinței civile nr.1356 din data de 05.03.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr- (6456/2007), în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-pârâtă, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, în raport de dispozițiile art.133 din Codul d e procedură civilă, invocă nulitatea acțiunii introductive, pentru lipsa semnăturii reclamantului. În acest sens, constată că, deși intimatul-reclamant a fost legal citat, cu mențiunea de a se prezenta la instanța de recurs, pentru a semna cererea de chemare în judecată, cu care a fost investită instanța de fond, intimatul-reclamant nu s-a prezentat în fața Curții și nu a împlinit, în nici un mod, această lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe aspectul nesemnării cererii de chemare în judecată.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului și constatarea nulității cererii de chemare în judecată, pentru nesemnare.
În temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1356/05.03.2008, pronunțată în dosarul nr- (6456/2007), Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în opinie majoritară, admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - B și a obligat-o pe aceasta la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști pe anii 2005-2007 și de C pe anii 2004-2006, în raport cu salariul de bază mediu pe societate, cu actualizare la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele, în fapt și în drept:
Reclamantul este salariatul pârâtei, astfel cum reiese din copia carnetului de muncă, depusă la dosarul cauzei.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 stabilește, în cuprinsul art.168, că angajații SNP - vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale în limita unui salariu de bază mediu pe SNP - În alin.(2) al aceluiași articol se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.(1) au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
În Contractele Colective de Muncă aplicabile la nivelul SNP - pe anii 2004, 2005 și 2006 au fost menținute dispozițiile art.168 alin. (1).
A mai reținut prima instanță că drepturile salariale prevăzute de art.168 alin.(1) au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003, nu și pentru anii următori. Întrucât conducerea patronatului, începând cu anul 2004, nu s-a mai întâlnit cu conducerea federației sindicatelor salariaților pentru a negocia, acordarea acestor suplimentări salariale nu a mai avut loc.
Tribunalul a apreciat că modificarea contractului colectiv de muncă poate fi făcută prin acordul de voință al părților, cu respectarea formalităților prevăzute de lege, doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului
Instanța de fond a constatat că înscrisurile depuse de pârâtă vizează o reinterpretare a clauzelor înscrise la art.168 alin.(1) și (2) din Contractele Colective de Muncă la nivelul SNP - SA pentru anii 2003-2007, care este ulterioară momentului încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual, ceea ce nu poate fi admis, cât timp dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea nu au fost desființate. În conformitate cu dispozițiile art.969 din Codul civil, menționatele contracte au putere de lege între părțile contractante, astfel încât trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii lor.
Interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul, cu încălcare dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1999, nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederilor invocate.
În plus, prin hotărârea Comisiei paritare, care poartă dată certă din anul 2007, se urmărește interesul societății, în defavoarea foștilor salariați, prin modificarea retroactivă a clauzelor contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2004, 2005 și 2006.
A mai reținut prima instanță că pârâta nu a făcut dovada, conform art. 287 din Codul muncii, că suplimentările salariale ce trebuiau acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C au fost incluse în salariile angajaților, cu atât mai mult cu cât ele variază de la an la an.
Instanța de fond a înlăturat apărarea pârâtei potrivit căreia este o diferență între salariul mediu brut și salariul de bază mediu la nivelul, întrucât în înscrisurile depuse la dosar de pârâtă se specifică doar salariul minim pe societate, salariul de bază mediu și salariul mediu brut, în speță nefiind făcută dovada unui alt cuantum al drepturilor pretinse, în condițiile art.1169 din Codul civil. Instanța de fond nu a considerat că ar fi utilă cauzei proba cu expertiză contabilă, reținând existența elementelor de calcul care să cuantifice drepturile solicitate.
Prin aplicarea dispozițiilor art.161 alin.(4) din Codul muncii și în raport de prejudiciul produs reclamantului ca efect al devalorizării în timp a sumelor datorate și neachitate, pârâta a fost obligată la plata sumei rezultând din aplicarea indicilor de inflație, începând cu datele scadente și până la data pronunțării sentinței.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta - - Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului și modificarea, în tot, a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a reluat descrierea situației de fapt și a arătat, în esență, următoarele:
-promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit; potrivit dispozițiilor la art.168 alin.(1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și C;
-dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art.283 alin.(1) lit. e) din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială;
-sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare;
-modalitatea de calculinvocată în susținerea acțiunii este greșită, atâta vreme cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art.168 alin.(1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivelul, ale cărui valori, în perioada 2004-2007, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamant.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Deși legal citat, intimatul-reclamant nu s-a prezentat la instanța de control judiciar, pentru a împlini lipsa semnăturii sale pe cererea de chemare în judecată cu care a investit prima instanță, aspect ce a fost pus în discuție de către C, la termenul din data de 03.03.2009, așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii.
De asemenea, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art.137 alin.1 coroborate cu dispozițiile art.133 alin.1 Cod proc. civilă, nulitatea cererii de chemare în judecată, invocată, din oficiu, în ședința publică din data de 03.03.2009, Curtea reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 18.11.2008, Curtea, din oficiu, constatând că, la instanța de fond, nu au fost îndeplinite cerințele instituite de dispozițiile art.112 Cod proc. civilă privind semnarea, de către reclamant a cererii de chemare în judecată, în raport de faptul că lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății (ca urmare și în calea de atac a recursului), a dispus citarea intimatului-reclamant cu mențiunea de a se prezenta în instanță, pentru a împlini această lipsă, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art.133 Cod procedură civilă, aspecte ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
Deși a fost legal citat, intimatul-reclamant nu s-a prezentat la instanța de control judiciar, pentru a împlini lipsa semnăturii sale pe cererea de chemare în judecată cu care a investit prima instanță, aspect ce a fost pus în discuție de către C, în ședința publică din data de 03.03.2009, consemnat în practicaua prezentei decizii.
Potrivit dispozițiilor art.112 din Codul d e procedură civilă:
"Cererea de chemare în judecată va cuprinde:- 6. semnătura.".
Conform dispozițiilor art.133 din Codul d e procedură civilă:
"Cererea de chemare în judecată care nu cuprindenumele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sausemnătura, va fi declarată nulă.
Lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.
Față de neîndeplinirea, de către reclamant, a cerințelor instituite de dispozițiile art.112 din Codul d e procedură civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.133 din Codul d e procedură civilă, suscitate, urmează a declara nulă cererea de chemare în judecată, pentru lipsa semnăturii reclamantului.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica, în tot, sentința recurată, în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă - - GRUP, împotriva sentinței civile nr.1356 din data de 05.03.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr- (6456/2007), în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Modifică, în tot, sentința recurată, în sensul că:
Declară nulă cererea de chemare în judecată, pentru lipsa semnăturii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 30.04.2009
Jud.fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina