Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1556/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(8614/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1556/
Ședința publică din data de 12 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți și, împotriva sentinței civile nr.832 LM din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Județean, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții reclamanți și, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.19/11.03.2009 atașată la fila 8 dosar, intimatul pârât Consiliul Județean G, prin consilier juridic, cu împuternicire atașată la fila 9 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurenților reclamanți, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Consilierul juridic al intimatului pârât Consiliul Județean G, lasă soluția la aprecierea instanței.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față,constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.832/LM/17.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtului Consiliul Județean G; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prim a instanță a reținut următoarele:
n conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.138/1999: "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit prevederilor art.47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art.1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr.275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr.496/28.07.2003.
Potrivit pct.9.2. introdus prin Ordinul modificator: " Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate tribunalul a constatat că pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art.1 din Legea nr.138/1999.
S-a constatat că personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administrației publice locale și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că ordinul invocat nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.
- este așa reiese și din punctul VI al ordinului care arată că măsuri de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
Nu există nici o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliul local fiind potrivit Legii nr.215/2001 o autoritate publică locală autonomă.
În aceste condiții ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și prin urmare ordinul sus menționat nu poate fi aplicat în cazul pârâtului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr.138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrația publică locală.
- este așa o demonstrează și denumirea legii care se referă în primul rând la personalul militar și la personalul civil, dar din cadrul acelorași unități ( adică a unităților militare), ori, în mod evident, pârâtul nu are personal militar privind salarizarea.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
Prima instanță a apreciat că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare și o instituție publică în care toate acele reguli nu se aplică.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții și, criticând-o pentru nelegalitate. . criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, se constată că recurenta susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii, cât și a practicii judiciare, chiar a Tribunalului Giurgiu.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că, dreptul la indemnizația de dispozitiv solicitat prin acțiunea pendinte este consacrat de dispozițiile art.31.1 al Ordinului Ministrului de interne nr.275/2002 astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr.496/2003, care stipulează că sporul de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, sens în care eronat concluzionează instanța de fond, în sensul că acest personal ar trebui să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar.
Invocarea de către instanța de fond a faptului că denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, ar demonstra că nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil, este eronată, atâta timp cât art.13 din Legea nr.138/1999 menționează că acest spor se aplică la salariul de bază, Ori, "salariu" este o formă de remunerare a angajaților din instituțiile civile.
S-a nesocotit în cauză și practica judiciară, fiind admise acțiuni similare de Tribunalul Giurgiu, cât și principiul egalității de tratament a salariaților.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Prima instanță a realizat o interpretare corectă a normelor de drept invocate în cauză, respectiv art.1, art.47, art.49 din Legea nr.138/1999 coroborată cu pct.92 și 31.1 din Ordinul nr.275/05.06.2002, completat și modificat prin Ordinul nr.496/28.07.2003. Astfel, sporul de dispozitiv solicitat prin acțiunea pendinte beneficiază cum restrictiv stipulează dispozițiile sus menționate doar personalul civil care-și desfășoară activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art.1 din Legea nr.138/1999.
Cum, reclamanții sunt salariați ai unei autorități publice locale autonome, potrivit Legii nr.251/2001, evident că ordinul invocat nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu este aplicabil în cauză, cum legal a apreciat tribunalul, cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr.138/1999, ce nu conțin nici o dispoziție în materia salarizării personalului civil din administrația publică locală.
În aceste condiții, evident că dispozițiile Legii nr.138/1999 (art.1, art.47 și art.49) nu pot fi extinse și personalului civil din cadrul autorității publice locale, în speță Consiliul Județean G, pe considerentul că art.13 din Legea nr.138/1999 menționează că acest spor se aplică la salariul de bază, ce constituie o formă de remunerare a salariaților din instituțiile civile. Dacă legiuitorul ar fi dorit să includă și personalul civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale să dispună de aceste indemnizații, ar fi stipulat-o expres. Ori, este evident că Ministerul Administrației și Internelor nu are atribuții în salarizarea personalului contractual din cadrul administrației publice locale, sens în care nu putea dispune cu privire la salarizarea personalului civil menționat, motiv pentru care nu se poate invoca egalitatea de tratament în cauză și extinde aplicarea unei norme de drept ce nu-i vizează pe reclamanți pe acest considerent.
Nu pot fi reținute nici apărările recurenților în sensul că soluția pronunțată în cauză ar contribui jurisprudenței pronunțate în aceeași materie, chiar de Tribunalul Giurgiu, întrucât jurisprudența nu constituie izvor de drept în dreptul românesc.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți și, împotriva sentinței civile nr.832 LM din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Județean
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./07.04.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
