Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1650/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1650
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Frunză
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtulMinisterul Educației, Cercetării și, cu sediul în B, sector 1,--30, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1193 din 30 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reclamanții intimați, și, precum și reprezentanții pârâților intimați Inspectoratul Școlar Județean B, Școala cu clasele I-VIII și Consiliul local.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 25.03.2009 sub nr-, reclamanții, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării și, Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul local și Școala cu clasele I-VIII, solicitând obligarea acestora la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale decurgând din aplicarea salariului minim garantat, ce a fost stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel național nr. 2895/29.11.2006 intrat în vigoare la 01.01.2007 și la daune interese pentru plata cu întârziere a acestor drepturi, reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație, precum și dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au precizat că, în temeiul art. 28 alin. 2 din Legea Sindicatelor, pot fi reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar.
Conform art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895 din 29.11.2006, începând cu 1.01.2007, salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei.
Textul contractului reglementează anumiți coeficienți de ierarhizare respectiv:
a) muncitori:
1. necalificați = 1,
2. calificați = 1,2;
b) personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este:
1. liceală = 1,2,
2. postliceală = 1,25;
c) personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este:
1. școala de maiștri = 1,3,
2. studii superioare de scurtă durată = 1,5;
iar Ministerul Educației și Cercetării este parte semnatară a contractului și s-a obligat să respecte în totalitate prevederile acestuia. Cu toate acestea, începând cu 1.01.2007, nu au fost respectate clauzele contractului colectiv de muncă.
Prin neplata la timp a diferențelor salariale solicitate, persoanele îndreptățite au fost prejudiciate, pe de o parte, prin acțiunea de devalorizare a inflației, iar, pe de altă parte, prin lipsirea de folosință a banilor, fiind aplicabile dispozițiile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii.
Pentru dovedirea acțiunii, reclamanții au depus adresa 126 din 11 februarie 2009 eliberată de Școala cu clasele I-VIII.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Taf ormulat întâmpinare la acțiunea reclamanților, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, considerând că, întrucât nu există raporturi de muncă între minister și reclamanți, instituția nu poate fi ținută să plătească eventuale drepturi salariale restante.
Pe de altă parte, potrivit HG538/2001 și OUG32/2001, drepturile salariale ale personalului din învățământ sunt asigurate din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale
Pe fondul cauzei, a considerat că, potrivit art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, prin contractele colective de muncă nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și a căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Această prevedere este în acord cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, în care se arată că, prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Salariul de bază minim brut negociat stabilit pentru anul 2007 la 440 lei, ca și nivelul de 880 lei pentru funcțiile cu studii superioare, este utilizabil la negocierea salariului personalului contractual care negociază drepturi salariale prin contracte colective sau individuale de muncă și nu pentru salariații din sectorul bugetar. În acest sector, pentru anul 2007, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit prin HG1825/2006 la nivelul de 390 lei lunar. În concluzie a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pentru o justă soluționare a cauzei, instanța a solicitat relații de la unitatea școlară cu privire la evoluția salariilor de bază brute ale reclamanților, în baza OG10/2007 și OG10/2008.
Prin adresa nr. 452 din 02 iunie 2009, Școala cu Clasele I-VIII a comunicat relațiile solicitate.
Prin sentința civilă nr. 1193 din 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani, a fost espinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T B; admisă în parte acțiunea; obligați pârâții Consiliul local și Școala să calculeze și să plătească reclamanților diferența de drepturi salariale, dintre salariul de bază brut de 528 lei si salariul de bază brut efectiv acordat, după cum urmează: pentru de la 1.01.2007 până la 31.07.2007; pentru, și de la 1.01.2007 până la 31.03.2008, sume ce vor fi actualizate în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective, și la care se va aplica dobânda legală de la 25.03.2009 până la data plații efective; respins, ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul B, tribunalul a reținut că acesta are atribuții în procedura de finanțare a învățământului și că este necesară judecata în contradictoriu cu toți pârâții, în vederea asigurării opozabilității hotărârii.
Așa cum arată art. 10 din HG538/2001, n vederea cuprinderii în bugetul instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat a finanțării proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari, asigurată din bugetele locale, se procedează astfel:
a) Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune, spre aprobare, Ministerului Educației și Cercetării, criteriile și standardele pentru stabilirea finanțării proporționale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă criteriile și standardele după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
b) Pe baza criteriilor și standardelor aprobate, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune Ministerului Educației și Cercetării costurile medii anuale orientative pe elev/preșcolar, pe niveluri și profiluri de instruire, în funcție de care se stabilește finanțarea proporțională.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă costurile medii anuale orientative, după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
c) După aprobare, costurile medii anuale orientative se comunică de către Ministerul Educației și Cercetării inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului B, în vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru finanțarea proporțională.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, în discuție sunt două chestiuni privitoare la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru anul 2007, cât și aplicabilitatea acestui contract colectiv de muncă pentru fiecare din persoanele reprezentate de Sindicatul Învățământului Preuniversitar din
Potrivit art. 12 din Legea 130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații din instituțiile bugetare. Prin aceste acte nu se pot însă negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Pe de altă parte, potrivit art. 13 din același act normativ, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate.
Instanța a mai avut în vedere faptul că, prin Legea 130/1996 art. 8 alin. 4, s-a statuat că, la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal, fără a se distinge dacă salariații provin din sectorul particular sau sunt angajații unei instituții publice.
Acest act normativ trebuie interpretat și prin raportare la Legea 53/2003, în care se arată că prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau afilierea lor la organizații sindicale (art. 239 ).
Prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/21 din 29.12.2006, publicat în Monitorul Oficial partea a V- a nr. 5 din 29.01.2006, s-a stabilit că, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei începând cu 1.01.2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții de muncitori necalificați, calificați, personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este liceală sau postliceală, personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri, studii superioare de scurtă durată, coeficientul de ierarhizare este cuprins între 1 și 1,5.
A mai reținut instanța că, în art. 3 alin. 2 din contract se arată că, se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor publice, dar nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Prevederile acestor două articole din contractul colectiv de muncă la nivel național trebuie interpretate prin raportare la prevederile Legii 130/1996 art. 8, cât și al Legii 53/2003 art. 239, în care se arată că, prin dispozițiile legale se pot stabili un cuantum minimal al drepturilor salariaților, iar prevederile contractului colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților, indiferent dacă aceștia sunt din instituții publice sau din unități din sectorul particular.
De altfel, în Anexa 7 Contractului Colectiv de Muncă, Ministerul Educației, Cercetării și figurează ca parte semnatară, iar în Anexa 4 părțile au stabilit lista ramurilor pentru care se vor încheia contracte colective de muncă, la pct. 27 figurând ramura învățământ, cu un număr de salariați de 115.835.
Tribunalul, analizând susținerile pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și, a constatat că, în prevederile Legii 128/1997 și OUG24/2000 nu există nici un articol în care să se arate cuantumul salariului minim de bază brut garantat în plată la nivelul ramurii învățământ, astfel că nu devin aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea 130/1996.
România a ratificat, în 1958, prin Decretul 352, Convenția Organizației Internaționale a nr. 98 privind aplicarea principiilor de drept, de organizare și negociere colectivă, care prevede, prin art. 4, că părțile contractante înțeleg să sprijine și să respecte încheierea contractelor colective de muncă, respectiv să dea eficiență clauzelor cuprinse în aceste contracte colective de muncă, în vederea reglementării prin acest mijloc a condițiilor de angajare.
În acord cu aceste dispoziții, prevederile art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2895/2006 au fost stipulate în mod valabil și respectiv și-au produs efectele ori urmează să-și producă efectele și de aceea, instanța a constatat că acestea sunt aplicabile și personalului din instituțiile publice, deci, implicit și celui din cadrul Ministerului Educației Cercetării și
Din adresa nr. 452 din data de 02.06.2009, eliberată de unitatea școlară, instanța a reținut că reclamanții, și au avut la 01.01.2007 un salariu de bază brut de 440 lei, corespunzător sumelor arătate în OG3/2006 Anexa 5.2 pentru muncitori calificați, îngrijitori și paznici.
Salarizarea reclamanților, îngrijitori calificați în cadrul pârâtei Școlii cu clasele I-VIII, a fost stabilită prin OUG10/2007 și respectiv OUG10/2008 pentru intervalul 01.01.2007 - 31.12.2008.
În baza art. 40 din Contractul Colectiv de muncă, aceștia trebuiau să beneficieze de un salariu minim brut de cel puțin 528 lei, obținut prin înmulțirea sumei de 440 lei cu coeficientul de ierarhizare de 1,2.
Pentru reclamanții, a căror salariu de bază brut este mai mic, li se cuvin diferențe de drepturi salariale începând cu 1.01.2007.
Întrucât prin cele două ordonanțe, 10/2007 și 10/2008, salariile de bază au fost majorate succesiv, diferențele de drepturi salariale se cuvin pentru intervale de timp diferențiate, după cum urmează: reclamantei diferența de drepturi salariale dintre salariul brut de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat pentru perioada 01.01.2007 până la 31.07.2007, reclamanților, și diferența de drepturi salariale dintre salariul brut de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat pentru perioada 01.01.2007 până la 31.03.2008 (anexa 5.2 b OG10/2008).
a pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere și faptul că, până în prezent, au fost pronunțate peste o sută de hotărâri judecătorești prin care au fost acordate drepturi decurgând din aplicarea prevederilor Contractului colectiv de muncă. Acestea au fost menținute de Curtea de APEL SUCEAVA, devenind irevocabile.
Așa cum a statuat CEDO prin hotărârea Beian împotriva României, încălcarea principiului securității juridice din cauza jurisprudenței contradictorii a unei instanțe de recurs care ar putea pronunța hotărâri contradictorii în situații similare duce la nesocotirea principiilor enunțate în art. 6 alin. 1 din Convenție privind judecarea cauzei în mod echitabil. Același principiu a fost reluat și într-o cauză recentă, împotriva României, cauza 2191/2003, în care a arătat că ".fără a nega faptul ca anumite divergențe de interpretare pot fi inerente unui sistem judiciar bazat pe o multitudine de instanțe cu competență asupra unei anumite circumscripții teritoriale, totuși Curtea remarcă faptul că interpretările contradictorii proveneau de la aceeași instanță, care mai avea si calitatea de instanța de recurs . ".fapt ce încalcă principiul securității juridice." și implicit prevederile art. 6 din Convenție.
Pentru a se asigura îndeplinirea exactă a obligației de plată a diferențelor salariale cuvenite reclamanților, avându-se în vedere deprecierea monedei naționale prin inflație, instanța a admis și cererea acestora de actualizare a acestor sume în raport cu indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective.
Întrucât prin întârzierea plății acestor sume, reclamanții au fost lipsiți de folosința banilor, în baza art. 161 alin. 4, coroborat cu art. 295 alin. 1 Codul Muncii și art. 1088 Cod civil, instanța a obligat pârâții și la plata dobânzii legale prev. de OG9/2000, aplicată la sumele datorate, începând cu data punerii în întârziere, respectiv 25.03.2009, până la data plății efective.
Întrucât reclamanții nu au dovedit efectuarea vreunor cheltuieli de judecată, instanța a respins acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că nu justifică în cauză calitate procesuală pasivă.
Arată recurentul că, între el și reclamanți nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă și nu are nici obligații cu privire la calcularea și plata salariilor reclamanților.
Pe fondul cauzei, a arătat recurentul că, prevederile contractului colectiv de muncă sunt utilizabile la negocierea salariilor personalului contractual care negociază drepturile salariale prin contractul colectiv sau individual de muncă și nu pentru salariații din sectorul bugetar ale căror drepturi salariale sunt stabilite prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 Cod procedură civilă, Legea nr. 128/1997, Legea nr. 130/1996, nr.OG 0/2007, nr.OG 11/2007.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Așa cum dispune art. 10 din nr.HG 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, în vederea cuprinderii în bugetul instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat a finanțării proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari, asigurată din bugetele locale, procedura este următoarea:
Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune spre aprobare, Ministerului Educației și Cercetării, criteriile și standardele pentru stabilirea finanțării proporționale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă criteriile și standardele după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Pe baza criteriilor și standardelor aprobate, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune Ministerului Educației și Cercetării costurile medii anuale orientative, în funcție de niveluri și profiluri de instruire, în funcție de care se stabilește finanțarea proporțională.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă costurile medii anuale orientative, după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
După aprobarea costurilor medii anuale orientative, se comunică, de către Ministerul Educației și Cercetării, inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului B, în vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru finanțarea proporțională.
Astfel, reține Curtea, această parte justifică în cauză calitate procesuală pasivă.
Acțiunea reclamanților în plata unor drepturi salariale a fost întemeiată pe art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/29.XI.2006, dispoziție prin care se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, având în vedere încadrarea, calificarea și condiția de pregătire profesională a salariaților, precum și standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective.
Trebuie reținut faptul că reclamanții fac parte din categoria personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământ. Personalul didactic și didactic auxiliar este retribuit conform Legii nr. 128/1997, modificată prin nr.OG 11/2007, aprobată prin Legea nr. 220/2007, iar în cazul personalului nedidactic din învățământ, salarizarea se face conform nr.OG 10/2007, aprobată prin Legea nr. 231/2007.
În situația instituțiilor bugetare, prin contracte colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996).
În baza acestei prevederi cu caracter general, Statutul personalului didactic (Legea nr. 128/1997) dispune ca drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Art. 48 alin. 1 teza ultimă din același act normativ dispune că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, art. 48 al. 3 prevăzând elementele pe baza cărora se stabilesc salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar.
Ce rezultă din aceste dispoziții legale: că salariul de bază și sporul nu pot face obiectul unei negocieri în cadrul contractelor colective de muncă, fiind stabilite conform legii.
Tot Legea nr. 128/1997 prevede că sunt supuse negocierii colective drepturile și obligațiile privind protecția muncii (art. 89 alin. 2), asigurarea transportului și a cazării de către instituțiile de învățământ superior pentru cadrele didactice care domiciliază în alte localități (art. 104 al. 4).
Însă, drepturile salariale a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, nu pot face obiectul unei negocieri colective în cadrul contractelor colective de muncă, așa cum impune art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/1996.
Legea nu stabilește expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel național. Există din acest punct de vedere principiul libertății depline a părților privind stabilirea conținutului contractului pe care îl încheie, singurele limite fiind cele formulate la art. 238 din Codul Muncii și art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind clauzele interzise.
Faptul că Ministerul Educației și Învățământului este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu are nici o relevanță în cauză.
Fiind un contract colectiv de muncă unic la nivel național, clauzele lui se aplică pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, așa cum impune art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. d din Codul Muncii.
El își găsește aplicare și în cazul reclamanților, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, dar numai clauzele care reglementează alte drepturi și facilități, nu și clauzele ce reglementează salariul de bază, întrucât acesta, în cazul reclamanților, este stabilit prin dispoziții legale și, în acest caz, operează interdicția reglementată de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Aceste clauze ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național își găsesc aplicare în cazul salariaților ale căror drepturi salariale nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune: "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege".
Reține, astfel, Curtea, că dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu au fost stabilite în favoarea reclamanților și nu se aplică acestor părți, întrucât, în cazul lor, salariile de bază au fost stabilite prin dispoziții legale, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să admită recursul și să modifice în parte sentința civilă atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și, împotriva sentinței nr.1193 din 30 septembrie 2009pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge ca nefondată acțiunea reclamanților, și, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T B, Inspectoratul Școlar Județean B, Consiliul local și Școala cu Clasele I-VIII.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr.jud.-,aflată în,
semnează președintele instanței,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:;
Ex.2; 12.01.2010
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Bratu Ileana, Frunză
