Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1628/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1628
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Tribunalul Suceava, cu sediul în mun. S,-, împotriva sentinței civile nr. 717 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Curtea de Apel București, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, reclamanții intimați, și intervenienții în nume propriu intimați -ia, G, C -, -, a, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL SUCEAVA sub nr- din data de 07.07.2008 reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, prin reprezentanții lor legali, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din OG nr. 137/2000, sumă actualizată la data plății.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că din adresele nr. 42140, 42717/30.04.2008 emisă de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de către Asociația Judecătorilor din Oltenia, rezultă că în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente, în sume considerabile, din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea 147/1997, fiind emise în acest sens mai multe ordine de către ministrul justiției.
Potrivit Normelor interne privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 alin. 2 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin nr. 1008/C din 19 mai 2006, acest fond se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice precum și al personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, repartizarea sumelor făcându-se de către ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite. Deși potrivit acestor norme, atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților, au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, sumele primite de cei din urmă fiind considerabile.
Au mai arătat reclamanții că eventualele susțineri ale Ministerului Justiției, în sensul că există doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare. Această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv consilierilor asimilați magistraților, salarizați întocmai ca și cei din urmă, dar premiați discriminatoriu cu sume importante, fără a se ține cont de calificativele anuale obținute, de rezultatele meritorii, de complexitatea sarcinilor de serviciu și de modul de îndeplinire a acestora.
Prin cererea de intervenție, -ia -, -, G, C -, -, -, -, a, -, -, - și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Tribunalul București și Curtea de Apel București, au solicitat aceleași pretenții cu reclamanții, cu motivarea arătată în cererea principală.
Prin întâmpinările depuse pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea acțiunii principale și a cererii de intervenție, ca nefondate, menționând deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820, 821 din 03.07.2008 prin care s-a constatat că, dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Pârâtul a susținut că acordarea stimulentelor conform Ordinului Ministrului Justiției nu poate fi reținută ca o încălcare a dispozițiilor OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu ne aflăm în prezența unui "drept de a fi premiat" ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai de o posibilitate recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui salariat din sistemul justiției. Legea 146/1997 prevede la art. 25 alin. 2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmează a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
A mai susținut pârâtul că reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG 137/2000. De asemenea art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocolul 12 la Convenție fac referire la interzicerea generală a discriminării cu privire la exercitarea oricărui drept fundamental ori prevăzut de lege.
Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, printre care, existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare, etc. În normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1008/C/2006 au fost elaborate criteriile ce urmează a sta la baza acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea 146/1996, care sunt distincte pentru cele două categorii profesionale. Totodată, susține că, prin normelor menționate, s-a prevăzut că propunerile nominale și cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor și personalului auxiliar se stabilesc de colegiile de conducere ale instanțelor pe baza criteriilor prevăzute de aceleași norme.
Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu formulată în prezenta cauză ca nefiind admisibilă în principiu întrucât intervenienții invocă un drept al lor tinzând să câștige pentru ei procesul.
Prin întâmpinare Curtea de Apel Bucureștia invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că în perioada 14.04.2005 - 14.07.2008, intervenientul a fost angajatul Tribunalului București, fiind judecător în cadrul Judecătoriei Sector 1 B, astfel încât între acesta și Curtea de Apel București nu a existat un raport de muncă.
Tribunalul Suceava - secția civilă - prin sentința nr. 717 din 31 martie 2009 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Bucureșt i; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins în parte excepția inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu; a admis cererea principală privind pe reclamanții, și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienți în nume propriu -, -, G, C -, -, -, -, A, -, -, - de la Tribunalul Suceava în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, CURTEA DE APEL SUCEAVA, TRIBUNALUL SUCEAVA, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, pentru opozabilitate CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, în parte; a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București să plătească reclamantului o despăgubire în cuantum echivalent cu stimulentele primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru perioada 1.01.2006 - 15.07.2008, a obligat Tribunalul Suceava și Ministerul Justiției să plătească aceluiași intervenient, aceleași despăgubiri aferente perioadei 16.07.2008 - 31.12.2008; a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților și intervenienților o despăgubire în cuantum echivalent cu stimulentele primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier asimilat magistraților din cadrul Ministerul Justiției, sume actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, din cuprinsul adeverinței nr. 2/9481/19.11.2008 emisă de Curtea de Apel București, rezultă că în perioada de referință (14.04.2005 - 15.07.2008) intervenientul a fost salariatul Tribunalului București, cu locul de muncă la Judecătoria Sectorului 1 B, astfel încât între acesta și pârâta Curtea de Apel București nu a existat un raport de muncă, motiv pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceasta.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu, a apreciat că aceasta nu reprezintă o veritabilă excepție procesuală, ci efectul spre care tinde inadmisibilitatea, respectiv o modalitate de stingere a cererii.
În cazul în care un terț formulează o cerere de intervenție principală, problema pe care o are de rezolvat instanța, este cea de a stabili dacă această cerere poate fi încuviințată în principiu, cu alte cuvinte dacă pretenția terțului este susceptibilă de fi soluționată pendinte.
Apreciind că între cererea principală și cererea de intervenție există o legătură suficientă care să justifice soluționarea împreună a celor două cereri precum și faptul că intervenienții au formulat cererea înlăuntrul termenului prevăzut de lege, instanța a admis-o în principiu la termenul de judecată din 06.11.2008.
Pe fondul cauzei instanța a reținut, în esență, că, sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și nr.OG 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv, existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, în discuție fiind categoria profesională a judecătorilor și cea a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul Ministrului Justiției; existența unui tratament diferențiat, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, garantând fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege, relevante fiind și dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. i din OG nr. 137/2000, repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, și nu repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiari, precum și faptul că tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare.
Explicația dată prin întâmpinare, de pârâtul Ministerul Justiției cum că la baza repartizării acestora stă natura stabilită prin lege a sumelor acordate, acestea fiind o recompensă ce se acordă persoanelor care, în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu, au rezultate meritorii, nu a fost primită. Aceasta deoarece criteriile pot fi, eventual, avute în vedere la repartizarea individuală, pe beneficiar a stimulentelor, de către fiecare ordonator și nu la repartizarea globală a fondurilor pe ordonatori de credite și implicit pe categoria magistraților ori a personalului asimilat acestora.
A apreciat instanța că, deciziile Curții Constituționale menționate de pârâtul Ministerul Justiției nu constituie impedimente în soluționarea prezentei cauze.
În speță, nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normativ sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicarea discriminatorie a aceluiași text de lege, art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/2997, unor persoane aflate în situații comparabile și analoage. Se invocă prin acțiune impactul discriminatoriu al modalității de aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. 2 din Legea nr. 147/1996, aspect ce poate fi supus controlului judecătoresc, așa după cum argumentează în cauza Jekins t 96/80. Tot în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că, nu sunt date condițiile necesare existenței unei discriminări în sensul arătat de OG nr. 137/2000 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Protocoalelor la aceasta.
Astfel, nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor OG nr. 137/2000, și a celor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor întrucât nu există un "drept de a fi premiat" ca drept recunoscut și protejat de lege, ci doar posibilitatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente cu îndeplinirea anumitor condiții, stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Pentru munca prestată de salariat angajatorul este obligat să-i plătească salariul, sporurile și adaosurile la care este îndreptățit potrivit legii, în schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii, pe care le poate stabili angajatorul ca prioritare. Așadar, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege, cu caracter absolut și nu se confundă cu salariul, depinzând de o multitudine de factori, respectiv existența unei sume, obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, Libertăților la un anumit moment vis-a-vis de procesul de reformă, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare.
Nici Legea nr. 146/1996, și nici Normele aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției și Libertăților nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având doar vocația de a fi potențiali beneficiari ai unor stimulente, în funcție de criteriile menționate de dispozițiile legale enunțate.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 coroborate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă.
Pârâtul Tribunalul Suceava, în motivele de recurs a arătat că instanța nu a precizat cuantumului sumelor acordate, fiind astfel în imposibilitate de a efectua plățile, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Deși legal citați intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 "Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniu politic, economic, social și cultural sau în orice domeniu ale vieții publice".
3 stipulează că "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor arătate la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate".
Așadar, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind una de discriminare trebuie întrunite cumulativ mai multe condiții:
- existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință;
- existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000.
Tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
De asemenea, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea și înlăturarea recunoașterii,folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
În concluzie, nu orice tratament diferit semnifică discriminare; pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească faptul că, persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă.
Art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consacră dreptul la tratament egal, "exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute de convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a consacrat interzicerea generală a discriminării cu referire la exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, însă, în speță, nu există nici un text legal care să recunoască drepturile solicitate de reclamanți și intervenienți.
Nici Legea nr. 146/1996 și nici Normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției și Libertăților nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligația acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având numai vocația de a fi potențiali beneficiari ai acestor stimulente, în funcție de anumite criterii.
În conformitate cu disp. art. 41 din Constituție "salariații" au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
Art. 155 din Codul muncii stipulează că "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, la un salariu egal pentru muncă egală".
Pentru munca prestată angajatorul este obligat să plătească salariatului salariul, din care fac parte sporurile și alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii.
În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților, în funcție de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
financiar are o natură diferită de salariu, nu se confundă cu acesta și nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, el depinzând de o serie de factori, cum ar fi existența unei resurse financiare, obiectivele urmărite la un moment dat de Ministerul Justiției și Libertăților, munca personalului, calitatea muncii, criterii de performanță apreciate ca prioritare.
Însăși noțiunea de stimulent, prin scopul acestuia de a premia, stimula, recompensa suplimentar anumiți angajați, fără a modifica drepturile salariale cuvenite, oferă o posibilitate de apreciere angajatorului cu privire la persoanele ce urmează să le primească. Acordarea stimulentelor tuturor angajaților contravine chiar scopului acordării acestora.
Potrivit art.25 alin.3 din Legea nr.146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne, aprobate prin ordin al Ministrului Justiției și Libertăților, iar criteriile de repartizare, așa cum rezultă din normele de aplicare, au caracter exemplificativ și nu limitativ, astfel că, stabilirea unor priorități la un moment dat nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de nr.OG137/2000.
Pentru aceste argumente, Curtea constată că instanța de fond a apreciat eronat că acordarea stimulentelor doar unei anumite categorii de salariați, în funcție de criteriile stabilite de Ministrul Justiției și Libertăților, constituie o încălcare a dispozițiilor art.2 din nr.OG137/2000 a dispozițiilor constituționale și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor.
Așa fiind, în temeiul art.312 al. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile și modificând în parte sentința atacată, va respinge ca nefondată acțiunea reclamanților precum și cererea de intervenție, menținând celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 717 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea tuturor reclamanților precum și cererea intervenienților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr.jud.- - plecat
la altă instanță semnează
președintele instanței
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2/13.01.2010
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Dicu Aurel, Bratu Ileana
