Drepturi bănești. Jurisprudență. Sentința 17/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr.17/2008
Ședința publică din data de 9 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede Adrian Șter
Asistenți Judiciari: - -
-
GREFIER:
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, s-a constatat lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că Ministerul Justiției înregistrat la data de 2 2008 "Note scrise" invocând prevederile art. 2 alin.2 din OUG nr. 75/2008 și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
Instanța constată că dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj și trimis la Curtea de Apel Cluj prin încheierea de ședință din data de 3 iulie 2008, în temeiul art. I pct. 1 din OUG nr. 75/2008, astfel că excepția invocată de Ministerul Justiției a fost rezolvată în acest mod.
Curtea de Apel apreciază că se află cauza în stare de judecată și văzând că părțile au solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242 proc.civ. o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată sub nr.de mai sus, reclamanții, au chemat în judecată pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, solicitând instanței obligarea pârâților, mai puțin Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să le calculeze și să le plătească drepturile salariale echivalente cu același spor de fidelitate acordat magistraților în baza art.4 alin.1 din nr.OUG27/2006, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și în viitor.
În motivarea acțiunii lor reclamanții arată că fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Gherla, iar în baza art.16 alin.1 din nr.OG8/2007 li s-a acordat un spor de fidelitate de până la 20%, iar în baza art.4 alin.1 din nr.OG27/2006 pentru magistrați s-a acordat un spor de fidelitate de 30%.
Consideră că prin aceasta se creează o vădită discriminare între magistrați și personalul auxiliar de specialitate întrucât aceștia desfășoară activitatea în aceleași condiții în unitățile judecătorești.
În susținerea acțiunii lor, reclamanții au mai invocat practică judiciară precum și poziția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin întâmpinările de la dosar, filele 25-26 și 27-30 pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin C, s-au opus admiterii acțiunii reclamanților arătând în esență că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii, prin nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Se mai susține că discriminarea de care vorbesc reclamanții nu există, iar pretențiile acestora referitoare la acordarea unui spor de fidelitate suplimentar față de cele prevăzute de lege sunt neîntemeiate iar a admite acțiunea ar însemna implicit a admite că o instanță de judecată poate să adauge la lege, ceea ce nu poate fi permis, având în vedere atribuțiile, competențele conferite de Legea fundamentală celor trei puteri în actualul stat de drept
Analizând acțiunea reclamanților în raport și de celelalte acte de la dosar, Curtea reține următoarele:
Așa cum se reține din acțiunea promovată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor la calcularea și plata drepturilor salariale echivalente cu sporul de fidelitate care se acordă magistraților, apreciind că prin neacordarea acestor drepturi sunt discriminați față de magistrați și în ceea ce privește acordarea sporului prevăzut de art.4 din nr.OUG27/2006, prin excluderea acestuia în baza art.16 alin.2 din același act normativ.
Așadar, acțiunea reclamanților vizează exercitarea unor drepturi neprevăzute de lege dar pentru susținerea lor se invocă discriminarea.
Acțiunea reclamanților nu poate fi întemeiată prin prisma normelor generale vizând interzicerea discriminării, prev. de nr.OG137/2000 pentru că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
De altfel, în conformitate cu modificările aduse acestui act normativ prin OUG75/11 iunie 2008, sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în consecință, această instituție nu mai poate fi investită a se pronunța - în calitate de expert - cu privire la o afirmată discriminare salarială raportată la alte categorii de salariați bugetari.
Pe de altă parte, prin mai multe hotărâri (Deciziile 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008) Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară saucu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Sub acest aspect este de reținut și faptul că jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că nu există discriminare decât în situația în care, persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de tratament diferențiat ce nu are nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Dar, reclamanți nu sunt în situațiile mai sus arătate, diferențierile salariale invocate având justificări în natura diferită a funcțiilor deținute (cazul THLIMMENOS versus - 2000).
Față de considerentele mai sus arătate se constată că acțiunea reclamanților nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată acțiunea reclamanților, toți cu domiciliul în G- jud. C în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B sector 5-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B sector 5-, CURTEA DE APEL CLUJ cu sediul în C-N P-ța - cel M nr.1, TRIBUNALUL CLUJ cu sediul în C-N Calea nr.2 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B cu sediul în B nr.1-3, sector 1, pentru drepturi salariale.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR ASISTENȚI JUDICIARI
- - - - - - -
GREFIER
Red.AR
Dact./20ex./13.10.2008
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede Adrian Șter