Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 19
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Corneliu
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.325 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurenta pârâtă, lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în raport de motivele invocare în motivele de recurs.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, reclamanții:, -., -., A, A, -., A, I, -., -., A, C, -., -., -., A, C, -., C, G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA Membru,pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: în temeiul art 176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivelul Energie Electrică, petrol și Gaze, valabil pe anii 2005, 2006, 2007 coroborat cu dispozițiile art.170 alin(1) și (2) din CCM la nivel de Unități din Industria, raportate la dispozițiile art.7 din CCM la nivel de unitate, dispozițiile art.241 alin.1 lit.c din Codul Muncii, dispozițiile art.11 alin.1 lit.c din Legea 130/1996, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă -iarnă datorate în luna octombrie, în cuantum de un salariu minim la nivel de unitate, pentru fiecare an în parte, respectiv pentru anii 2005, 2006 și 2007, în funcție de perioada efectiv lucrată la angajator; acordarea acestor drepturi salariale actualizate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Au motivat că unii dintre ei au fost salariații pârâtei până la data când au fost disponibilizați, iar alții sunt și în prezent salariații acesteia așa cum rezultă din copia carnetelor de muncă depuse la dosar.
Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură, valabil pe anii 2005,2006,2007 art.176 alin.1 și 2 stipulau în mod expres că de Paști, ziua meseriei( în speță ziua petrolistului), C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă.iarnă) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă, iar fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură stabilit conform prevederilor prezentului contract; Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură Energie Electrică, Petrol,Gaze, fiind un contract de superior celui aplicabil în cadrul SC, atunci, aplicând dispozițiile art.241 alin.1 lit.c" conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, rezultă că drepturile salariale privind aprovizionarea de toamnă -iarnă trebuiau acordate și salariaților.
Conform dispozițiilor art.238 alin.(1) din Codul Muncii, CCM nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar această dispoziție este prevăzută și de art.8 din legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Această clauza este prevăzută și de art. 7 din CCM la nivel de unitate pe anii 2005,2006,2007, dar nu a fost respectată de pârâtă., astfel că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Contractul Individual de Muncă și Contractul Colectiv de Muncă încălcând astfel dispozițiile art.30 din Legea 130/1996, conform cărora executarea CCM este obligatorie pentru părți și depozițiile art.161 din Codul Muncii, care obliga angajatorul să achite drepturile ce se cuvin salariaților la termenele stabilite.
În dovedirea acțiunii au depus la dosar acte.
In apărare, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
Prin întâmpinarea formulată, a invocat prescripția dreptului la acțiune susținând în esență că, venitul la care se referă art. 176 alin 1 nu poate fi considerat un drept salarial ci alt venit reglementat,ca o măsură de protecție socială și în speță este aplicabil art. 283 al.1 Codul Muncii, potrivit căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi făcute în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acestuia. A invocat de asemenea excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei întrucât reclamanta deduce judecății un pretins raport juridic obligațional în care reclamanta ar fi creditorul sumelor solicitate, cuantumul unui salariu minim pe ramură cu titlu de venit anual în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă pentru 2005, 2006, 2007, iar pârâta ar fi debitorul acestor obligații de plată.
În esență, pârâta motivează excepția pe faptul că, articolul 176. invocat de reclamant creează doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru "aprovizionarea de toamnă-iarnă și nu dă naștere la un drept cert salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu; acest drept ar fi luat naștere, afirmă pârâta în condițiile în care ar unui rezultat pozitiv în urma negocierilor dintre sindicat și patronat.
Ori, atâta vreme, cât nu au avut loc negocieri pentru stabilirea valorii concrete, a modalităților de acordare, a criteriilor, a condițiilor și beneficiarilor, nu se poate vorbi despre existența unui drept care să fie valorificat prin acțiune.
Referitor la fondul cauzei, pârâta a susținut că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere că, venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamna - iarna nu se datorează conform alin.1 și 2 din art.176 CCM întrucât a fost inclus în salariul de baza al fiecărui salariat.
Pentru a face dovada susținerilor din acțiune, cât și în apărare, părțile au depus la dosar acte.
La data de 2 decembrie 2008, instanța a pus în discuție disjungerea cauzei având în vedere numărul mare al reclamanților, complexitatea cauzei și pentru o bună administrare a acesteia.
Prin încheierea din 2 decembrie 2008 pronunțată în dosar nr- s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții:, -., -., A, A, -., A, I, -., -., A, C, -., -., -., A, C, -., C, G, și judecarea separată a acesteia.
Urmare a disjungerii dispuse prin încheierea de ședință din 2.12.2008, pronunțata în dosar nr- al Tribunalului Mehedinți, a fost înregistrată sub nr- la Tribunalul Mehedinți -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cauza privind pe reclamanta.
Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr.325 din 24 februarie 2009 respins excepțiile prescrierii acțiunii și a lipsei calității procesuale active a reclamantei invocate de pârâta SC SA.
A admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei SC SA
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma netă actualizată la data de 31.01.2009 în cuantum de 1.560 lei reprezentând suplimentări salariale cuvenite și neachitate, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective.
A obligat pârâta la 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă, în sensul că cererea este formulată peste termenul de 6 luni prevăzut de art.283 lit e, Codul Muncii, instanța a constatat că este neîntemeiată.
Astfel acțiunea reclamantei are ca obiect plata unor despăgubiri cu titlu de suplimentări salariale pentru aprovizionarea de toamna - iarnă, situație în care acestea pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune conform art. 283 (1) lit. c din Codul Muncii.
De asemenea, chiar pârâta a susținut că suplimentările privind aprovizionarea de toamna - iarnă au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, fiind deci drepturi salariale.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei s-a constatat că și aceasta este nefondată.
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză reiese, că reclamanta a fost salariata societății pârâte, pe perioada menționată în acțiune, iar drepturile bănești solicitate de reclamant reprezintă suplimentări salariale prevăzute de art. 176. la Nivel de de care beneficiază salariații cu ocazia aprovizionării de toamnă - iarnă.
Pentru munca prestată, reclamanta a beneficiat de un salariu conform contractului individual de muncă.
Pe lângă aceste drepturi salariale, s-a prevăzut în art.176 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură, că salariații, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, Ziua Meseriei, C, precum și în luna octombrie ( pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă.
Deși, prin întâmpinare s-a susținut că suplimentările salariale reprezentând cuantumul ajutorului pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă începând cu 1.03.1998 au fost incluse în salariul de bază și că de atunci și până în prezent acestea au fost plătite lunar ca parte integrantă din salariu, pârâta invocând în acest sens adresa nr. 2412/1998, expertiza contabilă a constatat că aceste susțineri nu se confirmă.
Pârâta nu a prezentat în instanță și nici expertului documente din care să rezulte includerea suplimentărilor salariale solicitate de reclamantă în salariul de bază.
Astfel, suplimentările salariale privind aprovizionarea de toamnă -iarnă prevăzute, de art. 168 din CCM pe anul 1997, suplimentări ce au fost preluate în art. 176 din CCM pe anii 2005- 2007, nu au fost introduse în salariu.
Expertiza a evidențiat, că majorările salariale de care face vorbire pârâta în întâmpinare și în adresa menționată mai sus, sunt de fapt rezultatul aplicării HG nr. 208/1998.
Ca atare reclamanta este îndreptățită la plata suplimentărilor salariale pe anul 2005,2006, iar conform raportului de expertiză întocmit de expert suma netă cuvenită acesteia actualizată în raport de inflație este în cuantum de 1.033 lei.
În speță societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau potrivit art. 176 din CCM, în sensul că nu a achitat reclamantei suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, pe anul 2005,2006.
În consecință, instanța a admis actiunea formulata de reclamantă, obligând-o pe pârâta să plătească acesteia, suma netă actualizată la 31.01.2009 în cuantum de 1.560 lei, sumă, reactualizată la data plății efective, reprezentând suplimentări de drepturi salariale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, se arată că venitul solicitat de reclamanți are natura juridică a unei măsuri de protecție socială, art. 176 din contractul colectiv de muncă fiind plasat în capitolul "Protecție socială". În consecință, cererea se încadrează sub aspectul prescripției în ipoteza art. 283 lit. e din Codul Muncii, termenul de 6 luni curgând de la data la care salariatul, potrivit susținerilor sale, nu a încasat dreptul pretins, respectiv luna octombrie a fiecărui an.
Cu privire la modul de soluționare a fondului cauzei, recurenta susține că instanța de fond interpretat greșit dispozițiile din contractele colectiv de muncă.
În esență, susținerea recurentei-pârâte este aceea că adaosul pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, începând cu data de 01.03.1998, conform dispozițiilor din art. 176 alin 6 și art. 137 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în anul 1997, la art. 168 alin. 3 s-a prevăzut introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă. În anul 1998, prevederea art. 168 alin. 3 cuprins mențiunea expresă în sensul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază conform adresei nr. 2412/1998.
Din anul 1999, sindicatul a renunțat la negocieri pe tema acordării distincte a suplimentării salariale din luna octombrie.
Drepturile din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii nu au fost îngrădite, iar drepturile stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității nu conțin clauze de nivel inferior celor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii, astfel că nu sunt încălcate prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Cu privire la criticile recurentei referitoare la prescripția dreptului la acțiune:
Din modalitatea de redactare a art. 176 alin. 1 Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, termică, Petrol și gaze pe anii 2005,2006 și 2007, rezultă că dreptul suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă este un drept de natură salarială, aceasta fiind voința exprimată neechivoc de părțile contractante prin folosirea sintagmei "suplimentare a drepturilor salariale".
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul Muncii reglementează prescripția dreptului material la acțiune în cazul neexecutării unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora din urmă, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din Codul Muncii.
Potrivit art. 166 din Codul Muncii, dreptul la acțiune cu privire la plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Fiind aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c și art. 166 alin. 1 din Codul Muncii, este nefondată critica recurentei cu privire la modul de soluționare a excepție prescripției de către instanța de fond.
Asupra fondului cauzei:
Temeiul juridic contractual invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 176 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, termică, Petrol și Gaze pe anii 2005,2006 și 2007, potrivit cărora:
Art. 176-(1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub formă de adaosuri, stimulente etc.
(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
(7) Salariații, organizațiile patronale și sindicale, precum și agenții economici pot participa la înființarea unor instituții gen asociații profesionale, fonduri mutuale, de asigurări sociale etc. Contribuția agenților economici va fi stabilită, cu respectarea prevederilor legale, prin negociere cu federațiile sindicale și organizațiile patronale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă. Cu acordul salariaților, aceștia pot contribui și cu o parte din cota ce le revine din profitul agentului economic.
La negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii, părțile contractante au stabilit expres (la art. 176 alin. 6) modalitățile concrete de acordare a drepturilor menționate la alin. 1 și anume: fie suplimentările salariale se acordă distinct, fie acestea sunt incluse în salariul de bază, în funcție de modul în care aceste drepturi sunt negociate la nivelul unității.
De aceea, instanța de fond trebuia să analizeze modalitatea concretă în care s-a negociat acordarea acestui drept la nivelul angajatorului-pârât.
Cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul SC SA pe anul 1997, partenerii sociali au stabilit introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, stabilind la art. 168 alin. 3:
"Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".
Această hotărâre luată în deplin acord de partenerii sociali s-a concretizat abia începând cu 01. 03.1998.
În contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA 1998 s-a menționat la art. 168 alin. 3 ca "suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998)".
În telexul nr. 2412/1998 este menționat faptul că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu data de 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.
Se constată astfel că dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu data de 01.03.1998, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii, iar obligația de acordare a suplimentării salariale a fost executată începând cu data de 01.03.1998 în forma includerii acestui drept în salariul de bază.
Neobservând dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității în anii 2007 și 2008 și mențiunile din carnetele de muncă, din care rezultă ca, la data de 01.03.1998 salariile au fost majorate conform mențiunilor din telexul nr. 2412/1998, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Este adevărat că, potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, însă instanța de fond a apreciat greșit că la nivelul societății pârâte nu au fost respectate dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze.
Potrivit art. 982 din Codul civil, toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Apreciind că în cauză sunt aplicabile direct, ca izvor al drepturilor pretinse, dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile contractuale, fără a interpreta dispozițiile din art. 176 același contract potrivit cu regula de interpretare instituită de art. 982 din Codul civil.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că recursul este fondat și, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul, să modifice sentința și să respingă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.325 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud.-
19.01.2010
Jud.fond /
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Florența Carmen Cojocaru, Corneliu
