Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1953/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1953
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.190 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales la cabinet avocatură - P,-,.103,.A,.1,.5, județ
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Avocat având cuvântul arată că numai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat, modificarea în tot a sentinței pronunțate pe fond în sensul respingerii pretențiilor privind obligarea la plata suplimentărilor pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Depune la dosar concluzii scrise, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești cuvenite și neachitate, reprezentând c/val aprovizionării toamnă-iarnă pentru anii 2005-2007, sumă actualizată în raport de indicele de inflație de la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit prevederilor CCM, pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, constând în suplimentări salariale cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, drepturi ce nu le-au fost acordate în perioada anilor 2005-2007.
Au mai susținut reclamanții că aceste adaosuri au fost stabilite într-un cuantum de un salariu minim pe ramură prin art.176 al.1 si 2 din CCM la nivel de ramură iar în dovedirea susținerilor lor au depus copiile cărților lor de muncă (filele 5-226).
Pârâta a formulat întâmpinare(filele 231-239)la care a atașat înscrisuri(filele 250-274) și prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamanții nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate, atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e muncii, fiind depășit termenul de prescripție de 6 luni.
În fondul dreptului, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivând că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salariul de bază al fiecărui angajat.
Prin sentința civilă nr.190 din 23.01.2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocate de pârâtă, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru perioada anilor 2005-2007, conform art.176 din CCM la nivel de ramură, calculate la nivelul salariului minim pe ramură, sume ce vor fi calculate și actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective cu ocazia executării silite. Totodată, prin aceeași sentință s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, că salariații sunt părți în contractele colective de muncă pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea și au calitatea de creditori chiar în ipoteza în care nu ar indica exact cuantumul sumelor din moment ce există criterii clare în raport de care pretențiile lor pot fi stabilite, în speță solicitându-se sume echivalente cuantumului unui salariu minim pe ramură pentru perioada 2005-2007, astfel că excepția a fost respinsă, cu atât mai mult cu cât chiar pârâta se contrazice întrucât a susținut, printre altele, că drepturile respective au fost incluse în salariu, ceea ce înseamnă că recunoaște implicit calitatea reclamanților de a intenta procesul de față.
Instanța a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că termenul de prescripție este de 3 ani și nu de 6 luni, fiind aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, în cauză fiind vorba de drepturi de natură salarială.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a stabilit că în conformitate cu mențiunile din carnetele de muncă depuse la dosarul cauzei, reclamanții au avut calitatea de salariați la SA B-Sucursala în perioada anilor 2005-2007.
Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 la art.176 prevede în mod expres "Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract. "
In consecință din actele si lucrările dosarului a rezultat ca reclamanții, deși erau îndreptățiți la plata acestor drepturi salariale, nu au primit aceste sume reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă conform prevederilor CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze.
Mai mult decât atât, potrivit art. 243 din Codul muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea persoanelor vinovate de aceasta.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța de fond a considerat că pârâta nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentări a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă, în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru anii 2005,2006 și 2007 și a admis acțiunea, așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a exercitat recurs pârâta SC SA B (filele 5-11) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 cod pr.civ, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că pe de o parte, excepțiile au fost eronat respinse, iar pe de alta că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii în principal ca fiind prescrisă, sau ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Recurenta a administrat proba cu înscrisuri (filele 16-37) iar în ședința dezbaterilor de astăzi, recurenta a formulat și depus concluzii scrise (filele 55-73).
Toți intimații-reclamanți au fost legal citați la domiciliul ales la sediul cabinetului avocatului ales, fără a se prezenta la vreunul din termenele de judecată acordate în recurs.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din Codul muncii iar nu pe cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamanți îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu cel de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Referitor la cea de a doua excepție, Curtea constată că și aceasta a fost corect dezlegată de instanța fondului, deoarece calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor lor și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea pârâtă, astfel că aceasta are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu afirmând că acestea decurg din relațiile de muncă cu unitatea angajatoare.
Reclamanții au fost salariați ai societății pârâte SC SA B, Sucursala - în perioada anilor 2005-2007, astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă anexate acțiunii.
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (filele 263-274 dosar fond).
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariul lor, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2005-2007, după cum s-a solicitat.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv în cele ale reclamanților-intimați, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta (filele 251-252 dosar fond) s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.1997(fila 16 dosar recurs) emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (filele 253-254 dosar fond).
Acest înscris depus atât la instanța fondului (fila 255) cât și în recurs (fila 17) emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002(filele 256-257) deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În plus, din copia carnetelor de muncă ale reclamanților-intimați rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile acestora conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, din copiile acelorași carnete de muncă ale reclamanților mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce salariații nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariile brute de bază ale salariaților prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1998 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005-2006-2007, a fost în mod greșit admisă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul că rejudecând în fond acțiunea, o va respinge ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale acesteia privind dezlegarea dată excepțiilor, ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.190 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, toți cu domiciliul ales la cabinet avocatură - P,-,.103,.A,.1,.5, județ P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că, rejudecând în fond acțiunea, o respinge ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
2009-11-26
5 ex.
/FA
Trib.P nr-
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
