Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1955/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1955
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.202 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.9C,.34, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că numai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat, modificarea în tot a sentinței pronunțate pe fond în sensul respingerii pretențiilor privind obligarea la plata suplimentărilor pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Depune la dosar concluzii scrise, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, retine următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta, la plata c/valorii aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 al.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energiei electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, suma reactualizată la data plății cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în perioada 2004-2007, fost salariata pârâtei, lucrând în cadrul fostei Sucursale P, raporturile de muncă cu pârâta încetându-i la data de 02.05.2007.
A susținut reclamanta că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile din CCM la nivel de ramură și nu i-a acordat în anul 2005, prima de aprovizionare toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixa în cuantum de un salariu minim pe ramură.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar copia carnetului de muncă, a cărții de identitate.
Parata a depus o întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamanta nu este creditoarea raportului juridic privind drepturile solicitate, atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e muncii, fiind depășit termenul de prescripție de 6 luni, solicitând și respingerea acțiunii, motivându-se că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salariul de bază.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 202 din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate de pârâtă.
A admis acțiunea formulată și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă, pentru anul 2005, conform art.176 din CCM la nivel de ramură, calculat la nivelul salariului minim pe ramură, sumă ce va fi calculată și actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, că conform actelor existente la dosar (cartea de muncă) reclamanta a fost salariata pârâtei până la data de 02.05.2007, însă în anul 2005, nu a încasat drepturile cuvenite reprezentând suplimentari salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă.
De asemenea, disp.art.176 din CCM la nivel de ramura pe anul 2006 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol și gaze, energie electrică, termică, au dreptul cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acordă în cazul în care nu s-a convenit în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
Așadar, din analiza probelor administrate, tribunalul a apreciat că reclamanta a fost salariata pârâtei însa, în anul 2005 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantei, mai ales că nu exista nicio dovada la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
pârâtei că reclamanta nu poate solicita aceste drepturi atât timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat și că aceste drepturi ar fi fost incluse în salariul de bază, nu au fost avute în vedere de instanța de fond întrucât din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și din CCM la nivel de societate din anul 2002, aceasta a conchis că în realitate, începând cu anul 2002, drepturile salariale sub forma suplimentarilor pentru aprovizionare toamnă-iarnă, nu au fost incluse în salariul de bază, iar inexistența unor negocieri între patronat și sindicat privind emiterea unui contract colectiv de muncă la nivel de societate, nu o exonerează pe pârâtă de obligația să de a achita drepturile salariale prevăzute în CCM la nivel de
societate și la nivel de ramură, mai ales că inexistenta unor asemenea negocieri, nu se datorează culpei reclamantei, ci, dimpotrivă, a pârâtei.
Prin urmare instanța, în baza Contractelor colective sus-menționate, art.176 din CCM la nivel de ramură și a art.161 si urm. muncii, a admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei a fost respinsă, apreciindu-se că exista identitate între persoana reclamantei și titularul dreptului dedus judecății, în condițiile în care reclamanta, în calitate de fosta salariată a pârâtei, are dreptul să solicite în instanță și deci, calitate procesuală activă, pârâtei, să-i achite toate drepturile salariale ce deriva din raporturile de muncă care au existat între părți.
Totodată, instanța a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, constatând că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c muncii, în baza cărora prezenta acțiune este supusa termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând instanței de control judiciar să admită recursul, sa modifice sentința recurată și să dispună respingerea capătului de cerere privind obligarea societății la plata drepturilor bănești pretins cuvenite pentru "aprovizionare toamna-iarna", în principal ca prescris, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond, ca fiind neîntemeiat.
În motivarea recursului formulat se arată că hotărârea este afectată de nelegalitatea prevăzuta de disp. art. 304 pct. 9 pr.civ. în sensul că hotărârea pronunțată este lipsita de temei legal, deoarece Tribunalul Prahova, în motivarea sumară pe care o face sentinței civile recurate, și în disprețul tuturor dovezilor aflate la dosarul cauzei (CCM-uri la nivel, Decizii interne, cărti de muncă din care rezultă introducerea acestui venit în salariul fiecărui reclamant, etc.) susține faptul ca "nu au fost respectate prevederile disp. art. 176 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariate, sub forma unui adaos in sumă fixă, in cuantum de un salariu minim pe ramură".
Se mai susține că din motivarea pe care o face Tribunalul Prahova, se poate observa că în legislația în vigoare la data pronunțării acestei hotărâri nu exista un text care să justifice soluția data in speța.
Cu privire la situația de fapt, recurenta susține că venitul anual în luna octombrie solicitat de reclamanții-intimați pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă" a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, efectiv din 1998, așa cum reiese din art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SA (în continuare "CCM SA") din 1997, precum și din adresele comune RA SA - sindicat nr. 2328/08.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998, prin care se atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit s-a operat în mod efectiv.
Recurenta mai afirma că cerere privind dreptul solicitat este și prescrisă extinctiv întrucât, pe de o parte venitul solicitat de reclamanți în temeiul disp. art. 176 CCM (articol poziționat in Cap. VIII referitor la "Protecția socială a salariaților"), nu poate fi considerat drept salarial, ci alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, iar sub aspectul prescripției extinctive, prezenta acțiune se încadrează pe deplin in ipoteza art. 283 lit. e) muncii, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-intimați se menționează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", care să fie acordat de societate în mod distinct pentru anii -, rezultă că reclamantul nu este creditor în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat și, în mod corespunzător, în plan procesual reclamanții sunt lipsiți de calitate procesuală activă în formularea unei cereri de chemare în judecată.
În fapt, afirmă în continuare recurenta, din 1998 sindicatul nu a mai intrat in negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte (conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ) a venitului anual în luna octombrie pentru "aprovizionare de toamnă-iarnă", ceea ce corespunde situației că acest venit a fost introdus, din iunie 1997 potrivit CCM și efectiv din 1998, în salariul de bază al fiecărui salariat SA - majorat în acest fel - astfel cum s-a precizat mai sus
Recurenta-pârâtă a depus la dosar și concluzii scrise privitoare la introducerea suplimentului salarial privind aprovizionarea toamnă-iarnă în salariul de bază al salariaților SC SA B.
Examinând sentința recurenta, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul de față este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că în mod corect instanța de fond a respins și excepția prescripției invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
În consecință, față de data introducerii cererii de față - 30.10.2008 - acțiunea prin care se solicită drepturile salariale suplimentare reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2005 nu apare prescrisă, astfel cum în mod legal și întemeiat a apreciat și instanța de fond.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, Curtea apreciază că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanta a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acestora, cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceasta are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile sale de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acesteia este sau nu întemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Pentru aceste motive Curtea apreciază că în mod judicios instanța de fond a respins și această a doua excepție.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că, potrivit înscrierilor din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei, reclamana avut calitatea de salariat a pârâtei - Sucursala PH, până la data când au încetat raporturile de muncă cu aceasta, în baza art. 64 și 65 din Codul muncii.
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paște, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 30 dosar fond).
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamantei -intimate.
Astfel, prin telexul nr. 2412/1998 depus atât la instanța fondului cât și în recurs emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, s- stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
În acest sens, art. 168 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pentru anul 1998 s-a modificat, precizându-se în alin. 2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998.
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 176 alin. 1 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006, în cauză găsindu-și aplicarea disp. alin. 6 ale acestui articol, potrivit căruia "fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază", situație ce se regăsește în speța dedusă judecății.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat deoarece în cauză recurenta-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariul de bază brut al intimaților - reclamanți prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1999 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005-2007 a fost în mod greșit admisă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale acesteia, ca fiind legale și temeinice.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtĂ SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.202 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.9C,.34, județul P, și în consecință:
Modifică în parte sentința și rejudecând în fond acțiunea, o respinge ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
/VS
5 ex./ 26. 11.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
