Drepturi bănești. Jurisprudență.
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
ECIZIA NR. 1292
Ședința publică din data de 24 iunie 2008
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,- bis, sector 1, având sediul procesual ales la.Av, și Asociații, cu sediul în B,-, etaj.3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.587 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, -, -, -, G, -, -, -, G, toți având domiciliul ales la.Av., cu sediul în P,-, -C Sud,.D,.77, jud.P,
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă SA prin avocat G din cadrul Baroului P, intimații-reclamanți -, -, -, -, -, G, -, -, -, G, toți prin avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Avocat G pentru recurenta-pârâtă depune împuternicirea avocațială de reprezentare a recurentei-pârâte în instanță și în xerocopie mai multe înscrisuri, respectiv:adresa nr.1291/17.03.2008 emisă de Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse, adresa nr.46/01.04.2008 emisă de Comisia Paritară a SA, o hotărâre a și
, adresa nr.938/1.04.2008 privind salariul mediu de bază în perioada 2003-2007 emisă de SC, extras contract colectiv de muncă unic la nivel
național pe anii 2007-2010, certificat de înregistrare mențiuni eliberat de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București privind înregistrarea modificării actului constitutiv al SA, încheierea de ședință nr.28702 din 2.04.2008 pronunțată de Tribunalul București cu privire la modificarea actului constitutiv al SC SA.
De asemenea, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat pentru intimații-reclamanți, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat G având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii reclamanților, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării salariului mediu de bază cu indicele de inflație, potrivit adresei depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea ca nefondat a recursului pârâtei, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, fără cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SA (fosta împotriva sentinței civile nr.587 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Prahova, constată următoarele:
Reclamanții -, -, -, -, -, G, -, -, -, G, au chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 3937,35 lei, din care 3501,50 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru perioada 2004-2007, cu titlu de prime de Paști și de C și 435,85 lei cu titlu de daune materiale, beneficiu de care au fost lipsiți prin neplata la timp a sumei, actualizate cu rata inflației la zi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații unității pârâte până la data de 23 decembrie 2005 și că potrivit salariații aveau dreptul cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C la câte o primă constând în salariul mediu pe unitate, însă pârâta nu și-a respectat această obligație și nu plătit primele la care s-a obligat pe perioada 2005-2007.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii
în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că începând cu anul 2003 primele care fac obiectul acțiunii au fost incluse în salariu conform negocierilor cu sindicatul.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința sus-menționată a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta la plata suma de 3501,50 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și de C pentru anii 2004-2005, suma urmând a fi actualizată cu rata inflației la momentul plății efective.
Prin aceeași sentință pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel: 300 lei către -, 300 lei către, 200 lei către -, 170 lei către, 300 lei către G, 200 lei către, 300 lei către, 130 lei către -, 300 lei către, 130 către - și 400 lei către.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, a apreciat că, așa cum rezultă din rezoluția de primire, cererea a fost înregistrată la data de 20 decembrie 2007, în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prev. de art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, obiectul acțiunii constituindu-l plata drepturilor salariale.
Drept urmare, în baza disp. art. 137 Cod pr.civilă instanța de fond respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
A mai reținut instanța de fond că obligația de plată a primelor de Paști și de Caf ost prevăzută în art. 168 din în anul 2004, ocazie cu care s-a stabilit și faptul că pentru anul 2003 primele au fost incluse în salariu și că pârâta nu a depus la dosar probe din care să rezulte că în perioada 2005-2007 reclamantul ar fi primit aceste prime fie distinct, fie prin includerea lor în salariul de bază.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că atâta vreme cât în urma negocierilor și Hotărârii Comisiei Paritare din 6.11.2007 s-a stabilit că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C au fost incluse în salariu, acțiunea practic este lipsită de obiect, întrucât dreptul la aceste prime, ca drept salarial distinct nu mai există.
Cea de-a doua critică a recursului se referă la faptul că în mod greșit prin sentință s-au acordat reclamanților cu titlu de primă sume reprezentând valoarea salariului mediu brut pe unitate, deoarece conform art. 168 aceste prime sunt echivalentul salariului mediu de bază excluzând sporurile și adausurile.
În acest sens s-a atașat la motivele de recurs adresa nr.938/01.04.2008 SC SA - Direcția Resurse Umane conținând valoarea salariului de bază mediu pe anii 2003-2007.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că în urma negocierii Patronat - Sindicate s-a stabilit ca pentru anul 2003 primele de Paști și de C să fie incluse în salariu, procedură care putea fi folosită și în continuare, numai că recurenta, căreia îi revine sarcina probei în temeiul art.287 Codul muncii, nu a făcut dovada includerii acestor prime în salariu și pentru perioada ulterioară anului 2003.
Cu privire la celălalt motiv de recurs, Curtea reține că în conformitate cu art.168 alin. 1 din salariații beneficiau de prime de Paști și de în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate, prin aceasta înțelegându-se salariul
de bază mediu din luna anterioară celei în care urma să fie făcută plata și nu salariul de bază mediu din anul respectiv, astfel că înscrisul nou depus de recurentă nu poate fi avut în vedere pentru o eventuală modificare a soluției.
Așa cum s-a reținut mai sus, în conformitate cu art. 287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, în speță, recurentei care la instanța de fond nu numai că nu a administrat nici un fel de probe sub acest aspect și în primul rând proba cu expertiză contabilă pentru stabilirea cuantumului sumei, dar nici nu a făcut vreo discuție asupra acestui cuantum, ceea ce duce la concluzia că înscrisul depus în recurs a fost confecționat pro causa.
Așa fiind recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Curtea ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,- bis, sector 1, cu sediul procesual ales la Cabinetul de Avocatură " și Asociații", cu sediul în B,-, etaj.3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.587 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, -, -, -, G, -, -, -, G, toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură, cu sediul în P,-, -C Sud,.D,.77, județul
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
- - - - - -
Grefier,
Red. /
3 ex./27 iunie 2008
f- - Tribunalul Prahova
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela