Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2282/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2282
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
---
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA (fostă SC SA), cu sediul în B, sector 1, G-ral nr.11bis, prin administrator judiciar cu sediul în B, sector 3,-, -.4, împotriva sentinței civile nr. 1302 din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți domiciliat în,-, județul P, domiciliat în,-, județul P, domiciliat în comuna, sat nr. 266, județul P și domiciliat în comuna, sat nr. 378, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Curtea având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 242 alin.2 pr.civ. față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamanții, și au chemat în judecată pârâta " " SA B (fosta SC SA) pentru a fi obligată aceasta la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a salarizării acestora sub nivelul minim prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de societate cu recalcularea sporurilor aferente, drepturile salariale corespunzătoare orelor prestate peste programul normal de lucru și în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, de Ziua petrolistului privind pe.
De asemenea s-a solicitat și plata diferenței dintre primele de vacanță achitate și cele cuvenite conform salariului corect de încadrare, diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă și cea cuvenită rezultată din neacordarea salariului minim prevăzut în CCM- toate aceste drepturi fiind actualizate în raport de inflație până la data plății efective.
În motivarea acțiunii s-a susținut că reclamanții au fost salariații societății pârâte, raporturile de muncă încetând în baza art.169 din Codul muncii și art.65 din același cod, aceștia fiind salarizați în perioada cât au fost angajați conform prevederilor contractului colectiv de muncă dar la un nivel inferior celui convenit conform art.128 alin. (5) din acest contract la nivel de unitate, salariu de bază minim care trebuia să fie de 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat.
În consecință au fost diminuate și sporurile aferente, indemnizația de concediu și prima de vacanță.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și expertiză de specialitate care a fost întocmită de expert.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.1302 din 13 iunie 2009 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant diferența salarială în sensul celor mai sus menționate, stabilindu-se un cuantum diferit pentru fiecare reclamant, reținându-se în esență că, într-adevăr societatea pârâtă nu a respectat prevederile contractului colectiv de muncă și a art.161 din Codul muncii privind salariul cuvenit și cel încasat, în consecință subzistând și diferențe salariale cuvenite pentru indemnizația de concediu, diferite sporuri, inclusiv pentru orele suplimentare și sporuri de noapte.
Împotriva acestei sentințe societatea pârâtă a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate deoarece cu prilejul dezbaterilor reprezentantul său a solicitat suspendarea judecării cauzei conform art.36 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, cerere care însă la fond a fost respinsă cu totul nejustificat, ceea ce impune suspendarea judecării în prezenta cauză în raport de dispozițiile legale mai sus arătate.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de critica formulată, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul de față este nefondat.
Într-adevăr potrivit disp.art.36 din Legea nr.85/2006 toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului se suspendă dacă este declanșată împotriva societății debitoare procedura insolvenței și falimentului.
Este însă de observat că această lege a insolvenței a fost modificată în parte și completată prin Legea nr.277/07.07.2009, inclusiv art.36 invocat potrivit căruia suspendarea de drept nu mai are loc în cazul căilor de atac declanșate de debitor.
În speță, în această fază procesuală are calitate de recurent societatea pârâtă care este debitoare în procedura insolvenței și care a adoptat procedura procesuală de respingere a pretențiilor reclamanților, referitor la care instanța de fond a apreciat în mod corect că aceste pretenții sunt întemeiate sub aspect legal, Curtea constatând și sub acest aspect că într-adevăr din probele administrate în cauză, inclusiv cea cu expertiză de specialitate, rezultă temeinicia pretențiilor formulate.
Așadar având în vedere calitatea procesuală de recurentă a debitoarei și modificarea art.36 din Legea nr.85/2006, în această fază procesuală nu se poate dispune suspendarea judecării cauzei în baza acestui text de lege.
Astfel fiind, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat în baza art. 304 și 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA (fostă SC SA), cu sediul în B, str.G-ral nr.11 bis, sector 1, prin administrator judiciar, cu sediul în B,-, -.4, sector 3, împotriva sentinței civile nr.1302 din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliat în,-, județul P, domiciliat în,-, județul P, domiciliat în comuna, sat nr.266, județul P, domiciliat în comuna, sat nr. 378, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
8 ex./18.12.2009
dosar fond - - Tribunalul Prahova
judecători fond -; -
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina