Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 238/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 238
Ședința publică de la 11 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarat de recurenta intimată, de intimații recurenți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 2390 din 19 XII 2007 Tribunalului Iași, intimați fiind: -, CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI, având ca obiect drepturi bănești -discriminare 10 %
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare, recurenții intimați au solicitat prin cererea de recurs judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia acestea sunt declarate în termen și motivate.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul I, reclamantele, si au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul I, Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea, în solidar, a primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul lunar brut pe perioada decembrie 2006 - 23.10.2007, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății, acordarea în continuare a acestor drepturi de la data pronunțării hotărârii până la prevederea lor în legea specială și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice sa includa in buget si sa aloce fondurile necesare în vederea plății acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei
Susțin reclamantele că art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 contravine principiului consacrat în art. 53 din Constituția României și că au fost tratate inegal din punct de vedere al salarizării, fiind discriminate fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care se impune acordarea drepturilor salariale solicitate.
Au mai fost invocate și dispozițiile art. 6 alin. 2 Codul muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și dispozițiile nr.OG 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, citând art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, art. 38, art. 42 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, pârâtul Ministerul Justiției a arătat că personalul auxiliar care nu participă la activitățile prevăzute de aceste dispoziții nu poate beneficia de procentul de 10%.
A mai susținut pârâtul că în prezenta cauză, unde se ridică chestiunea unei discriminări de natură salarială, existența unor situații analoage sau comparabile nu trebuie analizată prin prisma calității de personal auxiliar, acesta fiind un criteriu mult prea general. Importanță prezintă complexitatea activității desfășurate, participarea la efectuarea actelor privind procedura falimentului etc. presupunând un nivel diferit al complexității și dificultății activității în raport cu activitățile obișnuite desfășurate de personalul auxiliar.
Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 50/1996 nu contravin art. 6 alin. 2 din Codul muncii, iar dispozițiile art. 53 din Constituția României nu sunt incidente în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 2390 din 19.12. 2007, Tribunalul Iar espins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele, si în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul I.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul I să plătească primelor doua reclamante drepturile salariale reprezentând îndemnizația lunară de 10% din salariul brut lunar pentru perioada dec.2006 până la 23.10.2007, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății, precum și în continuare până la înlăturarea discriminării, reclamantei aceleasi drepturi pana la data de 05.09.2007 iar reclamantei cu incepere de la data de 05.12.2006.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este neîntemeiată în raport de disp.art.8 din /2002, aprobata prin Legea 288/2002.
Ordonatorii principali de credite sunt cei care elaborează proiectele legilor bugetare, potrivit nevoilor proprii insa Ministerul Finanțelor Publice este obligat sa aloce fondurile necesare platii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Privitor la fondul cauzei, art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 prevede că " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Prevederile legale citate mai sus au fost reanalizate de legiuitor și, prin art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, s-a reglementat că " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Comparând cele două texte de lege, se observă că legiuitorul a scos din sfera persoanelor indemnizate cu 10% pentru munca lor pe grefierii care lucrează la comisia pentru cetățenie, cei care sunt secretarii comisiilor de cercetarea averii și conducătorii de care funciară, ceea ce înseamnă că modul de departajare a muncii grefierilor nu este definit cert în cele două categorii care stau la baza acordării indemnizației respective, fie nu poate fi definit, fie este pur subiectiv, dovadă fiind că, după ce a considerat că anumite categorii de grefieri pot beneficia de indemnizația în discuție, a revenit, înlăturându-l fără o explicație legală.
Față de modul de reglementare de mai sus a persoanelor care beneficiază de indemnizația de 10% pentru muncă deosebită, devin incidente, în speță, prevederile art. 20 din Constituția României și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Aceste prevederi legale au prioritate în cauză față de cele cuprinse în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, care sunt discriminatorii, mai întâi între grefierii indemnizați cu 10% și restul grefierilor dar și între acești grefieri care, inițial, erau indemnizați la fel, prin Legea nr. 50/1996, pentru ca prin nr.OG 8/2007 să fie scoși din această categorie și incluși în categoria grefierilor care nu beneficiază de indemnizația de 10%.
Prevederile celor două acte normative sunt nu numai discriminatorii față de o categorie socio-profesională din cadrul sistemului judiciar, dar și contradictorii și eliptice de criteriile legale concrete, potrivit cărora grefierii, prin munca lor, se împart în cei care beneficiază de indemnizația de 10% și cei care nu au acest drept.
Urmare a acestor deficiențe de ordin legislativ a fost posibilă scoaterea unor grefieri de la dreptul de a încasa indemnizația de 10%, aceasta însemnând că în realitate nu există o diferențiere substanțială între cele două categorii de grefieri sub aspectul volumului muncii, complexității sau dificultăților sarcinilor de serviciu, importanței muncii sau altor criterii.
Față de această situație, devin aplicabile în speță, prioritar față de legislația internă citată mai sus, prevederile art. 14 din Convenție, constatând că prin art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 s-au discriminat profesional unii grefieri față de alții, fără ca legea să explice concret care sunt condițiile discriminării de salarizare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta si pârâtii Ministerul Justiției si Ministerul Economiei si Finantelor.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, Minsterul Justiției susține, în primul rând, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuțiile puterii legislative. Prin acordarea sporului de 10% și acelor categorii de persoane care nu participă la efectuarea activităților menționate în cuprinsul art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 2 din nr.OG 8/2007, instanța a adăugat la textul de lege și a încălcat atribuțiile conferite puterii judecătorești.
În al doilea rând, hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în mod eronat reținând instanța de fond că prin dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 s-a instituit un tratament diferit pentru persoane aflate în situații analoage, încălcând principiul salariu egal pentru muncă egală. În cauză, nu este vorba despre o situație analogă și comparabilă, în sensul jurisprudenței CEDO în aplicarea art. 14 sau în sensul art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000, întrucât personalul auxiliar de specialitate care beneficiază de acordarea sporului de 10% desfășoară o activitate diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar, activitate care implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate.
Nu se poate reține nici culpa Ministerului Justiției, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului, iar cererea privind acordarea despăgubirilor în continuare nu putea fi primită deoarece se referea la un drept pe viitor, care nu s-a născut încă, intimații reclamanți nejustificând un interes actual.
Recurentul a invocat și Hotărârea nr. 333 din 8.10.2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pe care a depus-o în copie, hotărâre prin care s-a constatat că faptele prezentate nu constituie discriminare.
Recurentul Ministerul Economiei si Finantelor a reiterat lipsa calitatii sale procesuale pasive, sustinand ca nu are posibilitatea asigurarii fondurilor pentru alt ordonator principal de credite.
Reclamanta-recurenta a sustinut ca a fost reincadrata in munca la Judecatoria I cu incepere de la data de 01.01.2008 si, ca atare se impune ca drepturile sa-i fie acordate si in continuare, incepand cu aceasta data.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor legale incidente, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul respectiv lucrat în aceste activități.
Art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 prevede că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Din aceste dispoziții legale rezultă că, de indemnizația lunară de 10% din salariul brut, beneficiază numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Instanța de fond nu s-a substituit legiuitorului și nu a completat prevederile legale menționate anterior, în sensul acordării acestei indemnizații de 10% tuturor grefierilor, așa cum susține recurentul Ministerul Justitiei, ci a constatat că reclamanții sunt discriminați prin neacordarea indemnizației de 10%, obligându-i pe pârâți, printre care și recurentul, la plata despăgubirilor, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă.
În ceea ce privește caracterul discriminatoriu al dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, se reține că, potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din același act normativ, la stabilirea existenței unei discriminări nu se au în vedere doar criteriile enumerate limitativ în text, ci și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Mai mult, alin. 3 prevede că sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
În acest context, prevederile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, care stabilesc o diferențiere între grefieri, având drept criteriu participarea la efectuarea unor acte și desfășurarea anumitor activități, sunt discriminatorii.
Recurentul Ministerul Justitiei consideră că acordarea indemnizației de 10% anumitor categorii de grefieri, în detrimentul celorlalți grefieri, este justificată și nu are caracter discriminatoriu, fiind vorba de o diferențiere a salariului în funcție de cantitatea și calitatea muncii, activitatea desfășurată de aceste categorii de personal auxiliar de specialitate implicând un grad sporit de dificultate și responsabilitate.
Ori, recurentul, căruia îi revenea sarcina de a dovedi că acordarea indemnizației de 10% doar anumitor categorii de grefieri nu constituie discriminare, potrivit art. 27 alin. 4 din nr.OG 137/2000, nu a dovedit că grefierii, la care se referă art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, au un volum de muncă mai mare, desfășoară o activitate mai complexă sau lucrează în condiții mai grele decât ceilalți grefieri, personal auxiliar de specialitate. Așadar, recurentul nu a dovedit că prevederile legale menționate au un scop legitim, în sensul compensării efortului suplimentar depus de aceste categorii de grefieri, comparativ cu ceilalți grefieri.
Prin urmare, reținându-se existența unei discriminări în ceea ce privește acordarea indemnizației de 10%, se constată că salariatii sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit de prima instanță, pentru asigurarea unei reparații echitabile și integrale a prejudiciului suferit prin discriminare, precum și pentru asigurarea reparației echitabile și integrale a prejudiciului, cert și determinabil, pe care aceștia îl vor suferi în viitor până la încetarea stării de discriminare, respectiv pana la prevederea drepturilor banesti in legea speciala pentru intreg personalul auxiliar. În acest sens, chiar dacă dreptul la despăgubiri este acordat și in continuare, reclamantele au justificat un interes născut și actual când și-au exercitat dreptul la acțiune.
În ceea ce privește Hotărârea nr. 333 din 8.10.2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării invocată de recurent, se reține că hotărârile pronunțate de această autoritate de stat în domeniul discriminării nu sunt obligatorii pentru instanțele de judecată investite cu soluționarea cererilor pentru acordarea despăgubirilor formulate de persoanele care se consideră discriminate, instanța de judecată putând constata, independent de hotărârea acestei autorități, existența sau inexistența discriminării. De altfel, art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 prevede în mod expres că cererea nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Si recursul paratului Ministerul Economiei si Finantelor este nefondat, tribunalul retinand corect calitatea sa procesuala pasiva in raport de disp.art.8 din OUG 22/2002, aprobata prin Legea 288/2002.
Recursul reclamantei este insa fondat si urmeaza a fi admis in baza disp.art.312C.pr.civ.Curtea constatand ca aceasta a fost reincadrata in munca pe perioada nedeterminata, ca grefier la Judecatoria I, in urma sustinerii concursului, cu data de 01.01.2008 si, ca atare, drepturile banesti i se cuvin si incepand cu aceasta data, in continuare, pana la inlaturarea discriminarii.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.2390 /19.12.2007 a Tribunalului I, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obliga paratii Tribunalul I, Curtea de Apel I si Ministerul Justitiei la plata catre reclamanta a unei despagubiri in cuantum echivalent cu indemnizatia lunara de 10% din salariul brut pentru perioada 01.12.2006-05.09.2007 si incepand cu data de 01.01.2008 si in continuare pana la inlaturarea discriminarii, actualizate in raport cu data inflatiei la data platii efective.
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justitiei si Ministerul Economiei si Finantelor impotriva sentintei civile nr.2390/19.12.2007 pronuntata de Tribunalul
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.04.2008.
Presedinte, Judecator, Judecator, Grefier,
Gh.Ec.
RED.
12.05.2008
2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu
