Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 253
Ședința publică de la 24 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I împotriva sentinței civile nr. 1645 din 24.10.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind Sindicatul "Protecția Copilului I " - în numele și pentru membrii de sindicat, Consiliul Județean I, Centrul de Plasament P, Complex Sf. P, Complex Sf. P și Complexul de Servicii Comunitare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I și intimații Centrul de Plasament P, Complex Sf. P, Complex Sf. P și Complexul de Servicii Comunitare și consilierul juridic pentru intimatul Sindicatul "Protecția Copilului I " - în numele și pentru membrii de sindicat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen. și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Consilierul juridic pentru intimatul Sindicatul "Protecția Copilului I " - în numele și pentru membrii de sindicat depune delegație la dosar și arată că nu are de formulat alte cereri.
Consilierul juridic pentru recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii primei instanțe și respingerea acțiunii. Solicită să se aibă în vedere că pentru aceeași prestația nu se poate recompensa de trei ori.
Consilierul juridic pentru intimatul Sindicatul "Protecția Copilului I " - în numele și pentru membrii de sindicat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe în sensul acordării tranșelor de vechime pentru cei care au dreptul. Arată că practica este unitară în acest sens. Depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași cu nr-, Sindicatul Protecția Copilului I, în numele și pentru reclamanții, a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I, Consiliul Județean I, Centrul de Plasament P, Complex Sf. P, Complex Sf. P și Complexul de Servicii Comunitare solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare ce se acordă la 30, 35 și peste 40 ani în învățământ, conform prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime, trebuia să li se acorde o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime. Deși îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din lege, nu au beneficiat de salarizarea corespunzătoare.
Legea nr. 128/1997 nu prevede că cele trei tranșe suplimentare se includ în coeficienții de salarizare, așa încât ei trebuie adăugați celorlalți coeficienți, conform principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".
Au mai arătat reclamanții că, în practica instanțelor, s-a reținut că creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta, fără a include și majorările aferente tranșelor suplimentare de vechime.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului muncii, Legea nr. 168/1999, Legea nr. 54/2003, Legea nr. 128/1997, OUG nr. 68/2004, OUG nr. 18/2005, OG nr. 4/2006, OG nr. 11/2007, 48 și 48 bis/1.10.2004, 3541/4.04.2006 și 19350/20.06.2007.
Reclamanții au depus înscrisuri și au solicitat efectuarea unei expertize contabile.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ias olicitat respingerea acțiunii, susținând că tranșele suplimentare nu existau la data de 1.09.1998, data intrării în vigoare a Legii nr. 128/1997, fiind introduse prin Legea nr. 154/1998, pe baza criteriului de diferențiere de 1/25 stabilit de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997.
Consiliul Județean Iaf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu are raporturi de muncă cu reclamanții, angajați cu contract de muncă ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
Pe fond, pârâtul a susținut că acțiunea este neîntemeiată, pretențiile reclamanților fiind formulate într-o manieră evazivă, fără a preciza cu claritate prejudiciul suferit.
Prin sentința civilă nr. 1645 din 24 octombrie 2008, Tribunalul Iașia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean
A admis acțiunea formulată de Sindicatul Protecția Copilului I, în numele și pentru reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I, Consiliul Județean I, Centrul de Plasament P, Complex Sf. P, Complex Sf. P și Complexul de Servicii Comunitare.
Pârâții au fost obligați să achite reclamanților drepturile bănești ce decurg din aplicarea prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, de la data îndeplinirii criteriilor de acordare și până la data pronunțării prezentei sentințe, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani anterior introducerii acțiunii (2.04.2008), reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean I va fi respinsă, motivat de faptul că, deși contractele de muncă sunt încheiate între reclamanți și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I, în calitate de angajator, directorul DGASPC are doar calitatea de ordonator secundar de credite, ordonatorul principal fiind Consiliul Județean
Pe fondul cauzei, acțiunea este întemeiată și va fi admisă.
Conform prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea 128/1997, "personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ", iar potrivit alin. 2 "pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime".
Prin urmare, personalul didactic din învățământul preuniversitar este remunerat atât în funcție de tranșele de vechime la școlarizare stabilite de lege, cât și de cele 3 tranșe suplimentare acordate la 30, 35 și 40 ani de activitate în învățământ.
Este adevărat că, până la apariția Legii 128/1997, cadrele didactice erau salarizate în funcție de 8 tranșe de vechime în învățământ, care se opreau la vechimea de peste 25 ani - Anexa I alin. 2 din HG281/1993.
Ulterior apariției Legii 128/1997, prin Legea 154/1998 Anexa 7/1 B, au fost introduse încă 3 tranșe de vechime în învățământ, respectiv 30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 ani. Aceste tranșe au fost menținute prin OG9/1995, OG4/2006 și OG11/2007, acte normative care stabilesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic diferențiat în funcție de vechime și grad didactic.
În lipsa unei mențiuni exprese a legiuitorului, nu se poate spune că aceste trei tranșe de vechime nou introduse reprezentau chiar tranșele suplimentare prevăzute de art. 50 din Legea 128/1997, știut fiind că unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge.
În consecință, instanța a reținut că cele 3 tranșe introduse prin Legea 154/1998 reprezintă noi tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege în sensul art. 50 alin. 1 teza întâi, și nu tranșele suplimentare, prevăzute în teza a doua a art. 50 al. 1. și necorelarea legislativă a actelor normative de salarizare au fost înlăturate abia prin OG15/2008 (aplicabilă cu data de 01.01.2009), care, la art. 5 alin. 2, prevede expres că: "În coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzută la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute la art. 50 alin. 2 din Legea 128/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, se susține că, începând cu luna martie 2005, coeficienții de ierarhizare pentru personalul din învățământ, stabiliți prin OG nr. 9/2005, au asigurat diferențierea de cel puțin 1/25 a tranșelor suplimentare de vechime. O diferențiere a tranșelor suplimentare, superioară celei prevăzute de Legea nr. 128/1997, s-a asigurat și prin OG nr. 4/2006 și prin OG nr. 11/2007, iar pentru ianuarie 2008 coeficienții de ierarhizare s-au stabilit prin OG nr. 15/2008.
Din analiza grilelor de salarizare se observă, așadar, că au fost respectate prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiind chiar de o majorare mai mare decât cea de 0,04 stabilită prin lege.
Consideră recurenta că prima instanță a interpretat greșit actele normative aplicabile în cauză, admițând acțiunea numai pe considerentul terminologiei ambigue și al necorelării legislative a actelor normative de salarizare, sentința fiind dată cu aplicarea greșită a legii, pentru aceeași prestație neputându-se acorda mai multe drepturi.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată următoarele:
Prin art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, care va fi interpretat în sensul în care aceste dispoziții își produc efectele, legiuitorul a reglementat două categorii distincte de tranșe de vechime acordate personalului didactic din învățământul preuniversitar, respectiv "tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege"și"trei tranșe suplimentare", care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Chiar denumirea acestora, de tranșe "suplimentare", sugerează o adăugare, o suprapunere a acestora peste tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege.
Legea nr. 154/1998 stabilește, diferit de actul normativ anterior, respectiv HG nr. 281/1993, ce avea în vedere 8 tranșe de vechime, un număr de 11 "tranșe de vechime la salarizare", care nu se confundă, așa cum s-a arătat, cu cele trei tranșe suplimentare, acordate la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ și care reprezintă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, în accepțiunea tranșei de vechime la salarizare stabilite de lege.
Ulterior, atât prin OG nr. 9/2005, cât și prin OG nr. 4/2006 și OG nr. 11/2007, acte normative care au reglementat creșterile salariale acordate personalului didactic, au fost reglementate tot 11 tranșe de vechime la salarizare, în funcție de care s-au stabilit coeficienții de ierarhizare corespunzători fiecăreia dintre aceste tranșe. În condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut că fiecare coeficient de ierarhizare, acordat la 30, 35 și peste 40 ani de activitate în învățământ, include și creșterea de 1/25 acordată pentru cele trei tranșe suplimentare de vechime, chiar dacă diferențierile dintre coeficienți sunt superioare cotei de 1/25, Curtea constată că nu a fost acordată această creștere salarială, ci au fost acordate doar creșterile salariale corespunzătoare tranșelor de vechime la salarizare stabilite de lege.
Prin urmare, prima instanță a interpretat și aplicat corect actele normative care au reglementat salarizarea personalului didactic până la data de 1.01.2008, nefiind atributul instanței de judecată să cenzureze opțiunea legiuitorului, care a înțeles să reglementeze, în beneficiul personalului didactic, pe lângă sporul de vechime, și două categorii de creșteri salariale, atât pentru cele 11 tranșe de vechime la salarizare, cât și pentru cele trei tranșe suplimentare.
În ceea ce privește salarizarea personalului didactic începând cu data de 1.01.2008, se constată că, prin art. 5 alin. 2 din OG nr. 15/2008, act normativ aplicabil începând cu data de 1.01.2008, nu 1.01.2009 cum eronat a reținut prima instanță, se prevedea în mod expres, anterior modificării intervenite prin OUG nr. 151/2008, că "în coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzuți la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute la <LLNK 11997 128 10 202 50 40>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare".
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în sensul că acțiunea formulată va fi admisă în parte, iar pârâții vor fi obligați la plata drepturilor bănești până la data de 1.01.2008.
Se vor menține dispozițiile privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr.1645/24.10.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de Sindicatul Protecția Copilului I, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului I, Centrul de Plasament " " P, Complex "Sf. " P, Complex "Sf. " P, Complexul de Servicii Comunitare și Consiliul Județean
Obligă pârâții să achite reclamanților drepturile bănești ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997, de la data îndeplinirii criteriilor de acordare și până la data de 01.01.2008, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani anterior introducerii acțiunii (02.04.2008), reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține dispoziția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./
Tribunalul Iași:
-
-
22.IV.2009.-
2 ex.-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen