Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.26/CM

Ședința publică din 20 Ianuarie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă P, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.2254 din 3 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, C, G, G, A, toți reprezentați de Sindicatul Liber al salariaților din P SA T, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimații reclamanți d-na consilier juridic, în baza delegației nr.2/16.01.2009, depusă la dosar, lipsind recurenta reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.

Cu privire la recursul de față, grefierul de ședință învederează instanței, că acesta a fost declarat la data de 26.11.2008, iar hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost comunicată recurentei reclamante la data de 14.11.2008. Totodată, menționează că recursul este motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

După referatul grefierului de ședință;

Instanța din oficiu, invocă excepția de tardivitate a recursului, având în vedere că acesta a fost declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de dispozițiile art.80 din Legea nr.1268/1999.

Reprezentanta intimaților reclamanți având cuvântul, cu privire la excepția de tardivitate invocată din oficiu, susține că lasă la aprecierea instanței, iar în ceea ce privește recursul declarat de pârâtă, solicită respingerea acestuia ca nefondat.

CURTEA:

Asupra excepției tardivității formulării recursului:

Prin sentința civilă nr. 2254/03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții:, - -, C, G, -, G, -, toți reprezentați de Sindicatul Liber al salariaților din P SA T, împotriva pârâtei P SA T, în sensul obligării la plata unor drepturi salariale.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta.

La termenul din 20.01.2009 instanța din oficiu a invocat excepția tardivității formulării recursului.

Cu privire la excepția tardivității:

Potrivit art.137 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

În conformitate cu art.290 din Codul Muncii, procedura de soluționare a conflictelor de muncă se reglementează prin lege specială. Potrivit art. 80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, în această materie, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond. Aceste prevederi au un caracter special și sunt derogatorii de la prevederile art. 301 Cod procedură civilă.

Se constată că sentința recurată a fost comunicată recurentei la data de 14.11.2008 așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 225 din dosarul de fond, prin afișare la sediul acesteia întrucât nici o persoană nu a fost găsită, în conformitate cu art. 921Cod procedură civilă.

Cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Tulcea la 26.11.2008 (data rezoluției de primire).

Raportând data depunerii cererii de recurs la Tribunalul Tulcea - 26.11.2008 - la data comunicării sentinței recurate - 14.11.2008, se constată că termenul de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 și calculat conform art.101 și următoarele Cod procedură civilă, a fost depășit.

Recurenta nu a probat nici o împrejurare mai presus de voința sa în sensul art.103 (1) Cod procedură civilă, așa încât potrivit aceluiași articol intervine sancțiunea decăderii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității.

Respinge ca tardiv recursul formulat de recurenta pârâtă P, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.2254/03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, C, G, G, A, toți reprezentați de Sindicatul Liber al salariaților din P SA T, cu sediul în T,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 20.01.2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond: /

Red. Judecător - /23.01.2009

/23.01.2009/2ex.

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Constanta