Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.27/CM
Ședința publică din 20 Ianuarie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul pârât SC SA GRUP, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 2086/17.09.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, cu domiciliul în T,-, - 6,.C,.8, județul C, având ca obiect drepturi bănești - prime de Paști și
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentei pârâte intimate depune la dosar cerere de întoarcere a executării silite, însoțită de înscrisuri, și susține susțin că nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus, motiv pentru care instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei - pârâte, având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii, ca nefondată.
Susține că instanța de fond a acordat Primele de Paști și C solicitate de către reclamant într-un cuantum mult mai mare decât cel solicitat de către acesta, respectiv 8950 lei în loc de 5781 lei.
Totodată instanța nu a precizat în dispozitivul hotărârii dacă aceste prime au ca punct de referință salariul de bază mediu sau salariul mediu pe SA.
Solicită reprezentantul recurentei - pârâte să se observe că în mod greșit instanța de fond a respins excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare.
Potrivit art. 238 din Codul Muncii, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. Cu toate acestea nu trebuie ignorat faptul că primele solicitate prin acțiune își au izvorul în contractul colectiv și nu în contractul individual de muncă.
Mai arată că drepturile suplimentare solicitate prin acțiune nu au caracter de drepturi salariale, neavând caracter permanent. În concluzie, având în vedere că primele solicitate nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele Capitolului V din CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, în conformitate cu prevederile art. 283 alin.(1) lit."e" din Codul Muncii.
Totodată, apărătorul recurentei - pârâte precizează că în mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, având în vedere că, potrivit alin.1 al art. 168 teza finală din CCM drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivel pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paștele și Cul).
În mod greșit instanța de fond a reținut că suplimentările salariale solicitate prin acțiune de reclamant nu au fost incluse în salariu, cu toate că acestea au fost incluse în salariul de bază la care se aplică celelalte sporuri lunare și din acest motiv nu se regăsesc pe ștatele de plată.
Mai precizează reprezentantul recurentei - pârâte că un alt motiv de netemeinicie este acela că instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei Paritare.
Modul de interpretare stabilit de Comisia Paritară nu are caracter retroactiv iar decizia este datată 31.08.2007 pentru că la acel moment au apărut problemele legate de includerea Primelor de Paști și de C în salariu.
Reprezentantul recurentei - pârâte arată că în mod greșit prima instanță a dispus acordarea unei despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede nr.OG9/2000.
Precizează apărătorul recurentei - pârâte că în speța de față răspunderea angajatorului nu poate fi decât de natură contractuală, așa cum stipulează OG, nr.9/2000.
Menționează că instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele respective acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale (asigurări sociale, șomaj, fondul de sănătate).
Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite, solicită admiterea ei, întrucât nu este o cerere nouă este o cerere admisibilă într-un recurs declarat împotriva unei sentințe pronunțată în primă instanță - executorie și pusă în executare, cum este și situația de față. Totodată menționează că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr-, reclamantul Gac hemat în judecată pârâta "" - GRUP B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să îi plătească sumele datorate reprezentând drepturile salariale cuvenite și neacordate în cuantum de 10.350 lei, precum și suma de 1.249,37 lei pentru neachitarea la termen a obligațiilor sus menționate, reprezentând reactualizarea sumei datorate conform indicelui de inflație.
În ședința publică din data de 17 septembrie 2008 reclamantul a precizat că își reduce cuantumul pretențiilor privind suplimentările salariale pentru luna mai 2005.
În motivare, s-a arătat că așa cum rezultă din Cartea de muncă este angajat la cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată din data de 20.12.1995.
S-a apreciat că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, de care a beneficiat în conformitate cu prevederile Contractului Individual de Muncă, beneficia și de toate drepturile acordate în baza contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate.
A menționat reclamantul că, contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art. 168 (1): Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe însă, nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paști.
A precizat reclamantul că pentru neacordarea la timpul cuvenit a acestor suplimentări salariale îi datorează și suma de 1.249, 37 lei reprezentând corecția sumelor neacordate cu coeficientul de inflație.
În dovedire, a depus la dosarul cauzei înscrisuri privind raporturile de muncă stabilite cu pârâta, extrase din contractele colective de muncă și înscrisuri privind nivelul mediu al salariilor în societatea pârâtă.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a invocat excepția de prescripție a dreptului material la acțiune și excepția de prematuritate a introducerii acțiunii. Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 2086/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceas -au respins excepțiile ca nefondate și s-a admis cererea în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 8.950 lei reprezentând drepturi cuvenite și neacordate precum și suma de 1.249,37 lei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație. S-a luat act de renunțarea reclamantului la acordarea drepturilor pentru luna mai 2005. fost obligată pârâta la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență următoarele:
1. Referitor la excepțiile invocate:
În cauză, sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din muncii, întrucât este vorba de drepturi salariale așa cum se menționează în, indiferent că ele sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii mai speciale.
În prezenta cauză nu sunt incidente prevederile art.283 lit.e din muncii, invocate de pârâtă care se referă la o prescripție specială, în sensul că, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii acestuia în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze contractuale ale acestuia. Mai mult decât atât, prin invocarea acestor dispoziții pârâta se contrazice în apărările pe care le face, pentru că invocând prevederile de mai sus implicit recunoaște că dreptul material la acțiune este actual, născut, personal și, prin urmare reclamantul are un interes material, care a condus la formularea unei cereri pentru valorificarea dreptului și, prin urmare, nu se poate susține că acțiunea este prematură.
2. Cu privire la fondul cauzei:
Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei.
Potrivit art.168 alin.1 din la Nivelul pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
La alin.2 s-a prevăzut că: "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Și la Nivelul pentru anul 2005 menține textul alin.1 al art.168, aducând o modificare de conținut alin.2, în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Același text se regăsește și în contractele colective de muncă pe anii 2006 și 2007.
Potrivit art. 969. civ. "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" și prin urmare, dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamantul își întemeiază pretențiile nu sunt desființate, astfel că trebuie să își producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.
Potrivit art.168 alin.4 din contractul colectiv de muncă la nivelul: "În funcție de profitul obținut, potrivit legii, prin negociere cu, va acorda și alte suplimentări, adaosuri, stimulente".
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul, pe anii 2004, 2005 și 2006 au menținut dispozițiile art.168 alin.4.
Coroborând disp. art. 168 din pentru anul 2004 cu disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, pentru anii 2005 și 2006, instanța apreciază că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 și 4 art.168 din contractul colectiv de muncă și, în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003.
În cazul reclamantului, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispoz.art.168 alin.1 și 4 din contractul colectiv de muncă și nu i-au fost plătite acestuia suplimentările salariale de C și Paști pentru anii 2005 și 2006 și de asemenea nu i-au fost plătite nici suplimentările salariale aferente anului 2007.
Conform art. 236 alin. 4 din muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
În ce privește acordarea de daune, instanța a reținut că reclamantul este îndreptățit și la plata sumelor indexate în raport de indicele de inflație, pentru acoperirea prejudiciului produs urmare neachitării drepturilor la scadență.
Având în vedere că reclamantul a renunțat la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunii mai 2005, in stanța a luat act de renunțarea reclamantului la acordarea drepturilor pentru luna mai 2005.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta.
În motivarea recursului aceasta a invocat următoarele aspecte:
1) primele de Paști și C au fost acordate într-un cuantum mai mare decât cel prevăzut de contractul colectiv de muncă, respectiv 8.950 lei față de 5.781 lei;
2) instanța nu a precizat dacă primele se raportează la salariul mediu sau la salariul de bază mediu;
3) în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune; în acest sens s-au reiterat motivele expuse în întâmpinare, susținându-se că drepturile pretinse nu au caracterul unor drepturi salariale, neavând caracter permanent și nefăcând parte din salariu în sensul art. 128 al.2 din contractul colectiv de muncă și ca urmare termenul de prescripție aplicabil este cel de 6 luni;
4) în mod greșit s-a respins excepția prematurității, întrucât drepturile pretinse nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivel de unitate ci numai subsecvent negocierilor anuale care nu au avut loc;
5) în mod greșit prima instanță a reținut că din actele existente în dosar nu rezultă că suplimentările au fost incluse în salarii, făcându-se aplicarea art. 257 din Codul Muncii întrucât a existat o imposibilitate obiectivă de a prezenta state de plată începând din anul 2002, acestea fiind păstrate în format electronic numai din anul 2005, depunerea unor astfel de state presupunând operațiuni complexe de natură a face practic imposibilă o astfel de probă; s-a mai arătat că aceste suplimentări fiind incluse în salarii nu erau oricum evidențiate în mod distinct în stele de plată;
6) instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al deciziei comisiei paritare din 31.08.2007 și care nu a avut caracter retroactiv ci a avut rolul de a interpreta voința părților cu privire la includerea respectivelor suplimentări în salariu, emiterea ei fiind în acord cu art. 10 din contractul colectiv de muncă;
7) în mod greșit instanța de fond a acordat suma reprezentând reactualizarea cu rata inflației și nu dobânda legală stabilită în conformitate cu OG nr. 9/2000;
8) instanța de fond ar fi trebuit să precizeze în dispozitiv că sumele acordate sunt sume brute din care se scade impozitul pe venit și contribuțiile la fondurile speciale - asigurări sociale, șomaj, asigurări de sănătate;
9) instanța de fond a interpretat trunchiat art. 168 din Codul Muncii și în acest mod nu a respectat convenția părților și voința reală a acestora în condițiile în care suplimentările pentru sărbători au fost incluse în salarii începând cu anul 2003, ignorând alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă și actele adiționale ulterioare;
10) instanța a cordat cheltuieli de judecată în cuantum prea mare raportat la valoarea pretențiilor și faptul că această cauză s-a soluționat la al doilea termen de judecată, deși avea posibilitatea să micșoreze onorariul de avocat.
La termenul din 20.01.2009 recurenta a depus și o cerere de întoarcere a executării silite prin care a solicitat ca în cazul în care va fio admis recursul să se dispună restabilirea situației anterioare și obligarea intimatului la plata sumei de bani rezultate din diferența dintre suma de bani acordată de prima instanță și suma de bani stabilită de instanța de recurs precum și la plata dobânzii legale pentru această diferență de bani.
În motivare s-a invocat art. 4042al. 1 Cod.pr.civ. arătându-se că sentința recurată are caracter executoriu.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere motivele de recurs invocate, care vizează aspecte diferite, vor fi analizate mai întâi motivele de recurs privind soluția instanței de fond cu privire la excepțiile pronunțate în cauză, apoi motivele de recurs privind îndreptățirea reclamantului la suplimentările pentru sărbătorile de Paști și C și în sfârșit motivele de recurs privind cuantumul acestor drepturi.
1. Astfel, cu privire la motivele nr. 3 și 4 ale recursului Curtea reține următoarele:
a) Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
În conformitate cu art.137 Cod.proc.civ. Tribunalul reține că în cauză, obiectul acțiunii îl constituie pretenții în legătură cu drepturile salariale neacordate astfel încât, chiar dacă acestea sunt întemeiate pe prevederile Contractului Colectiv de Muncă reprezintă în realitate tot o neexecutare contractului individual de muncă ale cărui prevederi se completează cu dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă în conformitate cu art. 238 alin.2 Codul muncii.
Se mai are în vedere că art. 168 din contractul colectiv de muncă aplicabil în fiecare dintre anii 2005, 2006 și 2007 califică drepturile pretinse de reclamant ca "suplimentări ale drepturilor salariale" așa încât acestea au natura unor drepturi salariale și urmează regimul juridic al salariului.
Ca urmare sunt incidente prevederile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii iar nu lit. e care se referă la neexecutarea altor clauze a Contractului Colectiv de Muncă.
Articolul 283 alin. 1 lit. e Codul muncii se aplică în ceea ce privește executarea altor obligații prevăzute de contractul colectiv de muncă.
În consecință în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile vizând primele pentru sărbătorile de Paști din anii 2006 și 2007 ți sărbătorile de C din anii 2005, 2006 și 2007.
Cu privire la suplimentarea salarială pentru sărbătoarea de Paști din anul 2005 se reține însă că excepția prescripției este întemeiată dar prin prisma termenului de prescripție de 3 ani raportat la data introducerii acțiunii - 06.08.2008.
În cauză în mod greșit instanța de fond a luat act de renunțarea de către reclamant la aceste pretenții întrucât renunțarea a fost declarată de apărătorului acestuia, în ședință publică din 17.09.2008 fără a fi respectate condițiile impuse de art. 69 al.1 Cod.pr.civ.
Ca urmare cererea privind aceste drepturi trebuie respinsă ca prescrisă având în vedere prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul Muncii și prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
b) Cu privire la excepția prematurității acțiunii:
Potrivit art. 109 Cod.proc.civ. oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Trebuie analizat în consecință dacă dreptul pretins de reclamant s-a născut și dacă era necesară o procedură prealabilă.
Se va reține că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări, în condițiile în care pârâta avea obligația de a purta aceste negocieri, nu a invocat și nu a probat nici o cauză care ar fi împiedicat-o să poarte aceste negocieri, eventual care să fi fost imputabilă reclamantului sau organizației sindicale, și, în această situație, nu poate invoca propria turpitudine pentru a se exonera de obligația asumată.
Simplul fapt că organizația sindicală nu ar fi solicitat timp de trei ani declanșarea acestor negocieri nu are relevanță și nu poate exonera recurenta de propria obligație de a declanșa negocieri și de a executa obligațiile asumate prin contractul colectiv de muncă în raport cu salariații proprii.
2. Cu privire la motivele nr. 5, 6 și 9 ale recursului Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2005,Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În alin. 2 al aceluiași articol s-a menționat că,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1au fostintroduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu .
Același text se regăsește, în aceeași formă menționată, în Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
În sfârșit, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
În fine, prin,Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al, cu nr.5140/31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție,potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Cu privire la textele cuprinse în contractele colective de muncă, față de susținerile părților, trebuie așadar stabilit dacă potrivit prevederilor cuprinse în acestea, suplimentările stabilite pentru sărbătorile de Paști sau C trebuiau plătite de angajator în mod distinct sau erau incluse în salariul lunar, sub forma a 12 părți egale.
Se constată că ipoteza din urmă a constituit soluția adoptată pentru anul 2003, însă drepturile pentru acest an nu fac obiectul prezentei cauze.
În contractele colective de muncă pentru anii următori, se face mențiunea că în anul 2003 aceasta a fost soluția adoptată.
Din formularea folosită însă, nu rezultă în nici un mod că aceeași soluție este adoptată și pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Referirea la soluția adoptată în anul 2003 nu are de altfel nici o utilitate practică, apărând numai ca o prevedere pur informativă.
Dacă părțile ar fi avut intenția reală de a adopta aceeași soluție ar fi putut exprima această soluție în mod clar în cuprinsul articolului.
Nu se poate reține nici apărarea că din anul 2003, în continuare în anii următori, s-ar fi procedat în același mod, în sensul că suplimentele salariale ar fi fost considerate ca fiind incluse în salariul de bază și au fost avute în vedere la negocierea anuală a salariului, în mod global.
Astfel, dacă ar fi reală această împrejurare nu se înțelege pentru ce motiv ar mai fi înțeles părțile să includă în contractele colective din anii următori aceeași clauză, pe care ar fi putut-o elimina sau reformula.
Or, din voința expres și neechivoc exprimată de părți la încheierea contractelor colective de muncă rezultă fără nici un dubiu că s-a stabilit ca aceste suplimentări salariale să se achite distinct de restul drepturilor salariale.
În aceste condiții, eventuale date rezultate din statele de plată nu au relevanță, fiind vorba de o problemă de interpretare și aplicare a contractelor colective de muncă. De altfel, chiar recurenta susține că în statele de plată nu sunt evidențiate în mod distinct aceste suplimentări.
Este adevărat că art. 31 din Legea nr. 130/1996 dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru dar numai pe parcursul executării lui și în condițiile legii, modificările devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Potrivit art.244 din Codul Muncii, clauzele contractului colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual pentru anul 2005 și 2006.
Se constată de altfel că părțile nu au consemnat în contractele colectiv de muncă aplicabile în anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază în anii precedenți și nici în anii respectivi, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
Se va reține, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 ( prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă ) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Decizia Comisiei Paritare înregistrată sub nr. 5140/31.08.2007 intitulată,Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al, fiind încheiată la data de 31.08.2007 nu poate produce efecte asupra unor drepturi născute deja și nu le poate nega cu efect retroactiv în sensul de a atribui alte efecte clauzei din contractul colectiv de muncă care le-a născut, în referire la suplimentările salariale pentru anul 2005, 2006 și pentru sărbătoarea de Paști în anul 2007. În ceea ce privește sărbătoarea de C în anul 2007 se va reține numai faptul că nota comisiei paritare atribuie alte efecte clauzei respective din contractul colectiv de muncă, or, contractul colectiv de muncă nu poate fi modificat decât prin acte adiționale în condițiile art.31 din Legea nr. 130/1996 ceea ce nu s-a dovedit.
Rezultă astfel că suplimentele salariale trebuiau achitate distinct.
Conform art.1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 238(2) din Codul Muncii contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă.
Ca urmare, se reține că în mod corect instanța de fond a interpretat prevederile art. 168 din contractele colective de muncă aplicabile în anii 2005, 2006 și 2007 la nivelul societății pârâte, constatând că recurenta pârâtă trebuia să plătească în mod distinct suplimentările salariale pentru sărbătorile de Paști și C și nu le-a plătit.
3. Cu privire la motivele nr. 1, 2, 7 și 8 ale recursului Curtea reține următoarele:
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța reține că prin clauza art. 168 alin. 1 părțile s-au raportat la salariul de bază mediu pe iar reclamantul a depus adresele înregistrate sub nr. 364/25.01.2005, 4132/17.05.2006, respectiv 504/11.06.2007, emise de organe de conducere ale societății pârâte, dar care informau cu privire la salariul mediu brut la nivelul societății.
Or, între salariul de bază mediu și salariul mediu brut există o certă diferență, salariul de bază mediu fiind inferior din punct de vedere al valorii, întrucât salariul mediu brut este media salariilor brute, iar salariul brut cuprinde salariul de bază și alte sporuri acordate angajaților.
Ca urmare, în mod greșit instanța de fond s-a raportat în stabilirea valorii drepturilor salariale acordate reclamantului la salariul mediu brut calculat la nivelul societății pârâte în perioada relevantă, astfel cum a fost el indicat de reclamant.
Pârâta a depus la dosarul cauzei, odată cu întâmpinarea, la termenul din 03.09.2008 adresele nr. 830 și 831/05.02.2008 emise de Direcția afaceri corporative - juridic din cadrul SA din care rezultă că nivelul salariului mediu de bază la nivelul societății în perioada 2003 -2007 fost următorul: aprilie 2005 - 850 lei și noiembrie 2005 - 927 lei; martie 2006 - 1.074 lei și noiembrie 2006 - 1.160 lei, martie 2007 - 1.260 lei, noiembrie 2007 - 1.387 lei.
Instanța de fond trebuia să aibă în vedere că aceste valori sunt inferioare celor indicate de reclamant și care erau valori ale salariului brut mediu.
Reclamantul nu a contestat valorile salariului de bază mediu indicate de pârâtă și nu a probat că salariul de bază mediu ar fi avut în perioada relevantă alte valori.
Ca urmare, calcul detaliat al sumei pretinse depus de reclamant nu mai poate fi avut în vedere întrucât elementele de calcul sunt greșite, respectiv valorile salariului mediu brut în loc de valorile salariului de bază mediu. Pe cale de consecință nici calculul despăgubirilor pentru prejudiciul rezultat prin efectul inflației nu mai poate fi avut în vedre, urmând ca reclamantul să procedeze la actualizarea sumei în condițiile art. 3712al.3 Cod.pr.civ.
Într-adevăr, însă, astfel cum susține recurenta, sumele datorate reclamantului sunt sume pentru care se datorează impozit pe venit precum și contribuții pentru fondurile de asigurări sociale și asigurare de sănătate, în condițiile legilor speciale aplicabile.
În art. 168 din contractele colective de muncă aplicabile nu se specifică faptul că suplimentarea salarială ar avea valoarea netă egală cu un salariu de bază mediu. Pe de altă parte, fiind vorba de sume de bani calificate de părți prin contractul colectiv de muncă drept suplimentări salariale rezultă că aceste drepturi se adaugă salariului și urmează aceleași reguli în materie de impozitare și reținere la sursă a unor contribuții legale, ceea ce de altfel este în avantajul angajatului și constituie pentru angajator o obligație în conformitate cu art. 40 al.2 lit. f din Codul Muncii. Or, față de modul de formulare al dispozitivului sentinței recurate se poate crea incertitudini cu privire la aceste aspecte sens în care sentința recurată se va modifica corespunzător.
În ce privește acordarea de daune, instanța va reține că reclamantul are dreptul la plata sumelor indexate în raport de indicele de inflație, la data prezentării calculului, pentru repararea efectivă a prejudiciului produs urmare neachitării drepturilor la scadență.
În acest mod se acoperă de către debitor prejudiciul suferit de către creditor prin efectul scăderii puterii de cumpărare a monedei naționale, determinate de fenomenul inflației, principiul statornicit în art. 1073 din Codul civil având aplicabilitate și în raporturile de muncă în temeiul art.295 din Codul Muncii.
În cauză reclamantul nu a solicitat plata dobânzii legale pentru drepturile salariale restante, aceasta având o altă natură juridică.
4. Cu privire la motivul nr. 10 al recursului Curtea reține următoarele:
În cauză în mod corect s-a făcut aplicarea art. 274 Cod.pr.civ. iar suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată nu poate fi apreciată ca exagerată și în mod vădit excesivă, având în vedere că este vorba de aplicabilitatea contractelor colective de muncă pe o perioadă de trei ani și în condițiile în care Curții nu i s-a prezentat vreun termen de comparație cum ar fi onorariul de avocat suportat de recurentă pentru acest litigiu, aceasta nesolicitând în cauză cheltuieli de judecată.
II. Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite:
Potrivit art.289 din Codul Muncii, hotărârile pronunțate în fond în această materie sunt definitive și executorii de drept.
În conformitate cu art. 4042(1) Cod.pr.civ. în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Acest text legal folosește un termen generic, respectiv "desființare" în referire la titlu executoriu însă acesta nu poate fi interpretat că s-ar referi numai la soluția pe care o poate pronunța instanța de apel în situația prevăzută de art. 297 al.1 Cod.pr.civ. ci și la situația în care este soluționat un recurs iar instanța casează sentința recurată, întrucât situația juridică este aceeași - inexistența unui titlu executoriu care să mai justifice executarea silită, astfel încât și în acest caz este necesară repunerea părților în situația anterioară.
Dar, alin. 2 al art. 4042Cod.pr.civ. se referă la o situație particulară, aceea în care instanța a dispus rejudecarea cauzei în fond ceea ce înseamnă că situația generală este reglementată în alineatul 1 al aceluiași articol și ea nu presupune în mod necesar o dispoziție privind rejudecarea cauzei în fond, întoarcerea executării fiind deci posibilă și în cazul schimbării sau modificării în tot sau în parte a sentinței care a constituit titlu executoriu, prin admiterea apelului (în temeiul art. 296 Cod.pr.civ.) sau a recursului (art. 312 al.2 Cod.pr.civ.).
Și în această situație, dacă pretențiile reclamantului sunt admise în final numai în parte, se poate considera, în formularea generică a art. 4042Cod.pr.civ. că titlul executoriu a fost "desființat" în parte. Și în acest caz, cel puțin pentru o parte din sumă executarea silită rămâne fără temei într-un titlu executoriu ceea ce contravine art. 372 Cod.pr.civ.
În cauză, se constată că în mod greșit prima instanță, raportându-se la salariul mediu brut, a acordat reclamantului drepturi salariale mai mari decât cele cuvenite și pe cale de consecință a stabilit și o sumă mai mare decât cea cuvenită cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul provocat de fenomenul inflației urmare a neexecutării la termen a obligațiilor de către pârâtă. Prin soluția pronunțată asupra recursului, Curtea va stabili drepturi salariale într-un cuantum mai mic, prin raportare la salariul de bază mediu și implicit suma cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul provocat de efectul inflației va fi mai mic.
Ca urmare, reclamantul este dator a restitui diferența dintre suma primită în temeiul sentinței recurate și suma determinată potrivit deciziei pronunțate în recurs. Totodată, pentru această diferență reclamantul datorează și dobânda legală în conformitate cu art. 1088 din Codul civil și art. 2 din OG nr. 9/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul pârât SC SA GRUP, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr.2086/17.09.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, cu domiciliul în T,-, - 6,.C,.8, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile reprezentând suplimentarea salarială aferentă sărbătorii de Paști din anul 2005.
Obligă pârâta către reclamant la plata suplimentărilor salariale pentru sărbătorile de Paști din anii 2006 și 2007 și pentru sărbătorile de C din anii 2005, 2006 și 2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul SC SA, sume brute din care se scad impozitul și contribuțiile la fondurile de asigurări sociale, actualizate cu rata inflației.
Respinge ca prescrisă cererea de acordare a suplimentărilor salariale pentru sărbătoarea de Paști din anul 2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Admite cererea de întoarcere a executării silite.
Obligă reclamantul la restituirea către pârâtă a diferenței dintre suma primită în baza sentinței recurate și suma determinată potrivit prezentei decizii și la plata dobânzii legale calculate pentru această diferență.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 20.01.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
dec. Jud.- /29.01.2009
/4ex./29.01.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu
